Stația Berceni va fi închisă pentru modernizare
Publicat de adinaiftime, 5 august 2017, 10:30
Stația de metrou Berceni va fi modernizată mai devreme.
Metrorex a anunțat că lucrările de modernizare a sistemului de control-acces în această stație se vor desfășura în perioada 12-15 august, termenul fiind devansat cu o lună de zile.
Metrorex a solicitat constructorului modificarea programului lucrărilor, în vederea reducerii disconfortului călătorilor.
Termenul iniţial stabilit era 16-22 septembrie.
Până pe 16 august, continuă lucrările de modernizare la stația Obor, accesul dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare și Șos Colentina, la Piața Sudului, accesul dispre Șos. Berceni și Șos. Olteniței, și la stația Piata Unirii 2, accesul dinspre strada Halelor și Bdul I.C. Brătianu.