Fonoteca Melomanului – Colinde interpretate de Grupurile SONG și MiniSONG, dirijate de Ioan Luchian MIHALEA!
Publicat de Bogdan Dragomir,
15 decembrie 2020, 10:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 16:49
Bun regăsit tuturor, sper că sunteți sănătoși și cu sufletul cald și luminos!
Pentru că suntem într-o lună „magică”, luna Decembrie, luna dorinţelor – o lună în care toţi ne străduim să fim mai buni, cu sufletul deschis spre familie şi prieteni, vom încerca să vă colindăm atât cât ne va permite spaţiul jurnalistic dedicat acestei rubrici, dar nu vom face altceva decât să fim intermediari între muzicienii aniversaţi sau comemoraţi în această lună şi dumneavoastră, ascultătorii posturilor noastre regionale de radio!
În fiecare an, exista o tradiție muzical-artistică în România – în data de 15 Decembrie a fiecărui an – membrii Grupului Coral SONG susţineau un concert extraordinar anual şi apoi se întâlneau la Sala de repetiţii a Casei de Cultură „Grigore Preoteasa” din Bucureşti unde sărbătoreau împlinirea unui nou an de activitate artistică a formaţiei, dar şi mai important, era ziua de naştere a regretatului fondator şi dirijor al acestui grup de excepţie din lumea noastră muzicală, a lui Ioan Luchian Mihalea!
Ce se întâmpla de fapt la aceste întâlniri anuale: se întâlneau membrii Song-ului din toate generaţiile, ca într-o mare familie, se cântau piesele celebre ale grupului, dar în special erau interpretate colinde româneşti şi internaţionale!
„Iac-Asa” (Simeon Niculescu) de pe albumul „Grupul coral „Song” (C&P 1998 Electrecord) interpretată de Grupul Coral SONG, dirijor Ioan Luchian Mihalea.
Despre activitatea artistică a muzicianului Ioan Luchian Mihalea – solist interpret, actor, compozitor, dirijor şi profesor şi a grupurilor artistice pe care le-a fondat – SONG, Minisong şi Cvintetul vocal LUCHIAN, am povestit și vom mai reveni pe larg în emisiunile speciale dedicate personalității sale artistice excepționale!
Grupul Coral SONG în concert la Sala Radio 1985.1100 (foto Agerpres/arh.pers.B.Dragomir)
Aşadar, surpriza muzicală pe care o propun astăzi este să ascultaţi, în premieră naţională şi în exclusivitate la Radio România Regional, minunatele colinde interpretate cu dragoste şi cu dăruire de membrii Grupurilor SONG şi MINISONG fondate şi dirijate de Ioan Luchian Mihalea! Aceste înregistrări sunt din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune şi au fost realizate cu mijloacele tehnice existente în perioada 1980 – 1993 în Studiourile Radio România!
Grupul MINISONG, fondat și dirijat de Ioan Luchian Mihalea (foto din arh. pers. Bogdan Dragomir)
Vă invit în minutele următoare să vă aşezaţi comod, să închideţi ochii şi să vă închipuiţi că auziţi la geam cântând un cor de colindători la ceas de seară, într-un decor superb de iarnă! Acest lucru se întâmpla în mod real, în fiecare an în perioada Crăciunului, în diferite cartiere ale Bucureştiului dar şi pe Valea Prahovei, unde Ioan Luchian Mihalea şi membrii Song-ului colindau în fiecare an şi erau aşteptaţi şi întâmpinaţi în mod tradiţional cu nuci, cozonaci, prăjituri şi un pahar cu vin!
Cvintetul Vocal LUCHIAN la Sala Radio.1100 (foto arhiva personala Bogdan Dragomir)
Tuturor celor care îşi amintesc acele frumoase vremuri artistice dar şi ascultătorilor fideli de astăzi care iubesc muzica bună şi de calitate, vă doresc audiţie plăcută în continuare!
„E ajun de Craciun” – Grupul Coral SONG.
„Astăzi s-a născut Hristos!” – Grupul MINISONG.
„Bună dimineaţa la Moş Ajun!” – Grupul MINISONG.
„Creştini, Crăciunul a sosit!” – Grupul MINISONG.
„Moş Crăciun, bine-ai venit!” – Grupul MINISONG, cu solistă Geanina Olaru.
„Colindă de pricină” – Grupul SONG.
„Steaua sus răsare!” – Grupul MINISONG.
„O, brad frumos!” – Grupul MINISONG.
„În seara de Mos Ajun!” – Alexandru Arşinel şi Grupul MINISONG.
„Jingle bells” – Grupul MINISONG.
„Lin şi Iară Lin” – Ştefan Iordache, Elena Cârstea şi Grupul MINISONG.
„Moş Crăciun” – Grupul MINISONG.
„Snow, snow!” – Grupul MINISONG.
„Santa Claus” – Grupul MINISONG.
Aceştia au fost artiştii interpreți de astăzi, ne vom reîntâlni săptămâna viitoare tot cu colinde românești, cu alţi interpreţi de valoare, însă până atunci vă doresc audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional şi toate gândurile bune!
Ioan-Luchian-Mihalea-1100 (foto din arhiva Grupului Coral SONG)
„La mulţi ani cu sănătate!” – Grupul SONG.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Agerpres şi al materialelor audio-video din arhiva personală. Mulțumiri speciale tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui material jurnalistic).
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Portrete Muzicale – Omagiu la 100 de ani de la naştere – Maestrului HENRY MĂLINEANU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 martie 2020, 11:44 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:11
Bun găsit tuturor, sunt Bogdan Dragomirşi vă invit să parcurgem împreună o ediție specială Portrete Muzicale, o ediție din arhiva emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene!
În această ediţie, vom aduce omagiul nostru unui renumit artist român, aniversat „in memoriam” astăzi la 100 de ani de la naştere – Maestrul HENRY MĂLINEANU– pianist şi compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru din România!
HENRY MĂLINEANU(n. 25 martie1920, București, d. 12 noiembrie2000) a fost un compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru evreu din România. Studiază, în paralel cu liceul, la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie), Mihail Andricu (muzică de cameră)… și înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi „Tango”, apoi „Metropol”… Repede remarcat de marele compozitor, dirijor și om de teatru Ion Vasilescu, obține, la 18 ani, postul de pianist în orchestra teatrului Alhambra și astfel are loc și debutul său artistic în revista „De la munte la mare” pe scena grădinii „Colos”.
„Şi eu am fost student odatã” (Claude Romano/Claude Romano) de pe albumul „Cristian Vasile – Maestrul tangourilor CD1” (C – UCMR ADA &P – 2010 Star Media Music) interpretat de Cristian Vasile.
Anul 1938 îi aduce și prima înregistrare a unor melodii proprii pe discuri Columbia și Electrecord, precum și admiterea ca membru al Societății Compozitorilor Români în urma primelor succese muzicale: cântecul „Întoarce-te curând”, scris pentru Lya Crăciunescu e reluat de Jean Moscopol dar și de tânărul Gică Petrescu. Același fidel interpret lansează șlagărul de mai târziu „Ce bine ne-nțelegem noi doi !”.
„Ia-mă cu tine” (H. Mălineanu/H. Mălineanu)” de pe albumul „Duete celebre Vol. 2” (C – Electrecord & P – 2010 – Roton) interpretat de Anca Agemolu şi Aurelian Andreescu.
Obligat să părăseasca oficial lumina rampei din cauza legilor legionare, va continua să compună si să scrie sub ocrotirea (si pseudonimul Claude Romano) unor mari personalități artistice și literare precum Ion Vasilescu și Tudor Mușatescu multe cântece de neuitat (de exemplu „Astă seară mă fac „praf”, reluat mult mai târziu de Ștefan Bănică…) în revistele teatrelor Alhambra și Gioconda.
„Astă seară mă fac praf” (H. Mălineanu/E. Mirea)” de pe albumul „Vă rog să-mi acordaţi…” (C&P – 2000 Electrecord) interpretat de Ştefan Bănică.
A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).
„Nici o dragoste nu e ca a noastră” (H. Mălineanu/J. Fulga, H. Negrin) de pe albumul „Melodii din alte vremuri” (C – Electrecord & P – 2009 – Roton) interpretat de Constantin Drăghici.
Anii 60 văd nașterea noii generații de interpreți ai muzicii ușoare românești, pentru care va compune cântece precum „Nici-o dragoste nu e ca a noastră” (Margareta Pâslaru, interpretată şi de Constantin Drăghici), „Nimeni” (Doina Badea), „Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Iubito“ – Luigi Ionescu, „Mica serenadă“ – Nicolae Nițescu, „Toată tinerețea mea ești tu“ – Margareta Pâslaru, „Luna, marea și noi“, „Aș vrea iar anii tinereții“ – Ioana Radu, „O melodie dintr-o mie“, „E de necrezut“, „Diseară mergem să dansăm“, „Nimeni“, „Te-am găsit și te voi păstra“…
În același timp, melodii ca „Am început să-mbătrânesc”, „Aș vrea iar anii tinereții” și „Nu se poate” îl consacră ca fiind unul din cei mai apreciați compozitori de romanțe. A compus, printre altele, muzica filmelor „Gaudeamus igitur„ și „Bună seara, domnule Wilde!”.
„Ce cauţi tu în viaţa mea” (H. Mălineanu/H. Mălineanu) de pe albumul „Duete Celebre” ( C – Electrecord & P – 2009 Roton) interpretat de Monica Anghel şi Ştefan Iordache.
La începutul anilor 70, Henry Mălineanu creează în colaborare cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale „Lady X”, „Cele două orfeline” și mai ales „Bună seara domnule Wilde!”, vârf incontestabil al genului în România, plebiscitată de public, adaptată și reluată de numeroase teatre din țară și străinătate. Va compune muzica de scenă pentru piesele „Micul infern”, „Căruța cu paiaţe”, „Comedie de modă veche” (care se va juca timp de 15 ani!) și multe altele, muzică de film („Marinică”, „Pantoful Cenușăresei” etc), operetă, teatru pentru copii („Mica sirenă”)…
„Ioana Radu – Aş vrea iar anii tinereţii!” (H. Mălineanu) de pe albumul „IOANA RADU – Volume 1” (C&P – 1995 Electrecord) de Ioana Radu.
Artist Emerit (1962), Laureat al Premiului de Stat (1953), a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980) precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală). Se stinge din viață la București, în noiembrie 2000. (www.henrymalineanu.ro şi www.wikipedia.org )
Surse: Agenţia de Presă RADOR, Daniela Caraman-Fotea (radioromaniacultural.ro), Fundația Henry Mălineanu, henrymalineanu.ro, Youtube.com, Pixabay.com, arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Aniversări: DOINA BADEA și SANDA LADOȘI!
Publicat de Bogdan Dragomir,
8 ianuarie 2020, 13:23 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:19
Bun regăsit tuturor!
În ediția de astăzi a rubricii FONOTECA MELOMANULUI am ales să difuzăm din fonoteca muzicală Radio România Regional, două piese – „Când vine seara…” (muz. Dan iagnov, text Andreea Andrei) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” Disc 3 (C&P 1995 Radio România/ROTON) și „Nu mă iubi!”, în duet cu actorul Ștefan Iordache, (muz. Dan Iagnov, text Andreea Andrei) de pe albumul „Duete Celebre” (C&P 2009 ROTON) – piese muzicale de referinţă din repertoriul îndrăgitei şi apreciatei interprete SANDA LADOȘI (n. 2.01.1970),
Foto Radio Romania Tg. Mures – Sanda Ladosi.1100
artistă căreia îi dorim La mulţi ani, cu multă sănătate, împliniri şi fericire, iar la finalul ediției, vom asculta două piese din repertoriul interpretei DOINA BADEA (n. 6.01.1940) – „Cânta un matelot” (V. Veselovski /I. Minulescu) şi „Ploaia şi noi” (Vasile V. Vasilache / Flavia Buref), de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” editat în anul 2002 de Casa de discuri ELECTRECORD –
3-doina-badea 1100 (foto Rador.ro)
o mare artistă, de asemenea aniversată și omagiată în luna Ianuarie!
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, Fonoteca Melomanului – Aniversări: DOINA BADEA și SANDA LADOȘI ! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional.
Surse info:Materiale audio şi video muzicale din Fonoteca Radio România, Radio România Târgu Mureș şi Radio România Regional, materiale jurnalistice din arhiva personală Bogdan Dragomir.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului nr.5/2018. Omagiaţi şi aniversaţi: Aurel Manolache, Dan Andrei Aldea şi Henry Mălineanu! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir!
Publicat de Bogdan Dragomir,
13 martie 2018, 10:44 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:36
Bun găsit la o nouă întâlnire cu mari artişti, muzicieni români şi creaţia lor inegalabilă doar aici la Radio România Regional, în cadrul emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE!Sunt Bogdan Dragomir, vă spun „Bun găsit!” şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii „Fonoteca melomanului”! Astăzi, vom omagia şi aniversa 3 artişti reprezentativi ai muzicii româneşti, compozitori, cu stiluri diferite, dar extrem de îndrăgiţi de publicul meloman din România – Aurel Manolache, Dan Andrei Aldeaşi Henry Mălineanu!
* * * * *
Aici puteţi asculta varianta AUDIO a emisiunii! (Realizator – Bogdan Dragomir, regizor de emisie – Florin Bordeiaşu. O emisiune 2018 – Radio România Regional).
* * * * *
aurel-manolache-cristi-cimpoes-.-640-480.jpg
Deşi în luna Martie avem foarte mulţi muzicieni de aniversat sau de omagiat, în acest an am ales să difuzăm din fonoteca muzicală Radio România Regional, două piese de referinţă din creaţia apreciatului compozitor, dirijor şi director de teatru muzical AUREL MANOLACHE, muzician căruia îi aducem omagiul şi recunoştinţa noastră pentru întreaga sa activitate artistică, profesionalismul său deosebit şi dorinţa nemărginită de a promova copiii talentaţi şi creaţia muzicală românească de calitate!
„Ale tale” (muzica Aurel Manolache, text Ovidiu Dumitru) este singura melodie interpretată în duet de cei doi monştri sacri ai muzicii uşoare româneşti: Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru. Varianta în limba spaniolă cântată de cei doi mari artişti pe scena Festivalului Internaţional Varadero (Cuba, decembrie 1967) a fost singura melodie care a purtat numele acestui eveniment şi i-a transformat pe Margareta Pâslaru şi pe Dan Spătaru în adevaratele vedete ale ediţiei din acel an. (http://margaretapaslaru-legendasimit.blogspot.ro/2011/01/margareta-paslaru-sapte-ani-la-rand-pe.html)
„Ale Tale” – muzica Aurel Manolache, text Ovidiu Dumitru, interpreţi Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru, C&P 1968 – Electrecord.
Cea de a doua piesă pe care vă invităm să o ascultaţi se intitulează “Ce frumoasă e marea!” şi va fi interpretată de Florin Apostol! Muzică: Aurel Manolache, versuri: Saşa Georgescu! (înreg. din colecţia pers. Prod. Florin Apostol)
Ascultaţi Radio România Regional, emisiunea Muzica Unei Generaţii Perene! În această nouă ediţie a rubricii Fonoteca Melomanuluipromovăm muzica românească de calitate cu interpretări şi creaţii celebre! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit în continuare, să aniversăm un alt celebru muzician, creator de muzică şi versuri dar şi instrumentist de geniu, din repertoriul căruia vom difuza două melodii de succes intitulate „Om bun” de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi ROTON) şi „Brad bătrân”, de pe albumul „Cenaclul Flacăra”, album editat în anul 2005 de Jurnalul Naţional, o prod. C&P Electrecord & Intercont Music! La mulţi ani, cu sănătate, inspiraţie artistică şi putere, multe bucurii şi fericire – DAN ANDREI ALDEA!
(AUDIO) „Om bun” (muz. şi vers. Dan Andrei Aldea) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Radio România şi ROTON), interpretată de Dan Andrei Aldea.
(AUDIO) „Brad bătrân” (muz. şi vers. Dan Andrei Aldea) de pe albumul „Cenaclul Flacăra”, editat în anul 2005 de Jurnalul Naţional (C&P Electrecord&Intercont Music), interpretată de Dan Andrei Aldea.
Aici Radio România Regional, sunt Bogdan Dragomirşi ascultaţi rubrica Fonoteca Melomanuluidin cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene! Am păstrat pentru finalul acestei ediţii, din repertoriul unui renumit artist român, omagiat astăzi – HENRY MĂLINEANU – pianist şi compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru din România – piesele „Cum am ajuns să te iubesc?”, muz. H. Mălineanu, vers. Eugen Mirea, de pe albumul “Vă rog să-mi acordaţi…” (C&P 2000 Electrecord), interpretată de actorul interpret Ştefan Bănică Sr. şi „Ce cauţi tu în viaţa mea?”, muz. H. Mălineanu, versuri: Eugen Mirea & Jack Fulga, de pe albumul “Duete celebre” (C&P 2009 Electrecord & ROTON), interpretată de solista Monica Anghelşi actorul Ştefan Iordache.
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestei emisiuni şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru atenţie şi audiţie, ne luăm rămas bun şi vă lăsăm în compania pieselor din creaţia Maestrului HENRY MĂLINEANU!
(AUDIO) „Cum am ajuns să te iubesc?” (Henry Mălineanu/Eugen Mirea) de pe albumul „Vă rog să-mi acordaţi…” (C&P 2000 Electrecord), interpretată de Ştefan Bănică Sr.
(AUDIO) „Ce cauţi tu în viaţa mea?” (Henry Mălineanu / Eugen Mirea & Jack Fulga) de pe albumul “Duete Celebre” (C&P 2009 – Electrecord/ROTON) interpretată de Monica Anghel & Ştefan Iordache.
Surse: Agenţia de Presă RADOR, Youtube.com, andreipartos.ro, Pixabay.com, arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Una din piesele care era, în 1994, pe buzele tuturor a fost „Eu vreau să-ţi spun că te ador”, o poveste de iubire sinceră, care a ajuns la inimile românilor instantaneu.
Cântecul are la bază trăiri ale interpreţilor, dar, în acelaşi timp, ale oricărui ascultător. E un tango stilizat, o compoziţie remarcabilă, cu text profund, în care mesajul este iubirea.
Sanda Ladoşi a avut bucuri şi marea şansă de a lucra la un proiect muzical deosebit, alături de unul din cei mai mari actori ai României, Ştefan Iordache. Acesta a cochetat mereu cu muzica. Talentul său muzical a ieşit însă la iveală doar când a format duetul cu Sanda Ladoşi. Cei doi au interpretat cu mare succes piesele compuse de Dan Iagnov, fiecare cântec lansat devenind imediat un adevărat şlagăr.
Radio Reșița: Ionuț Vișan – tânărul care îmbogățește CV-ul cultural al României
Publicat de Camelia Teodosiu,
2 martie 2017, 11:40 / actualizat: 6 martie 2017, 15:31
Ionuţ Vişan este un tânăr actor care s-a impus pe scena teatrală din România prin rolurile făcute la lumina rampei în Ploieşti şi Bucureşti. Mentorul său este Ştefan Iordache şi motto-ul său: „Iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă”, conform teoriei lui Konstantin Sergheevici Stanislavski, teoreticianul rus după care se ghidează şcoala românească de teatru.
Ionuţ Vişan este un artist care-şi împarte cu succes viaţa artistică cu cea personală, alături de soţia sa, tot actriţă şi de curând alături de fiul lor.
Îşi doreşte să revină şi să joace şi în oraşul natal, Reşiţa, pentru a dărui tinerilor şansa de-a crede în visele lor, fiindcă atunci când crezi în ceea ce faci cu siguranţă destinul este de partea ta. Bucureştenii îl pot vedea pe Ionuţ Vişan în spectacolul „Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, pe scena Teatrului Mic, un spectacol al cărui mesaj este extrem de actual, fiindcă până la urmă teatrul este viul pentru vii.
Ionuţ Vişan este încă un tânăr care dă consistență CV-ului cultural al al României nota 10.
Vă invităm să ascultaţi emisiunea România de nota 10, o ediţie realizată de Anca Bica Bălălău!
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 februarie 2017, 15:01 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:37
Radio România Regional vă propune astăzi la MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE o aniversare de suflet a unei artiste de excepţie – ELENA CÂRSTEA, ocazie cu care, noi, prietenii şi foştii colegi de scenă îi dorim peste mări şi ţări, sănătate, bucurii şi LA MULŢI ANI!
Elena Cârstea
(n. 26 februarie1962, Agnita, județul Sibiu) este o solistă de muzică ușoară/pop, compozitoare și textieră. A absolvit în anul 1981 Liceul de artă din Sibiu și încă de la 16 ani și-a format primul grup împreună cu Ioan Gyuri Pascu. Formația celor doi s-a numit “Trandafirii negri”. A cântat de mic copil împreună cu sora sa în formații muzicale școlare. Colaborează cu grupul Star 2000 al lui Petre Geambașu pentru un turneu în Emiratele Arabe Unite.
În perioada 1982-1986 este solista formațiilor Cornel Verban și Alexandru Wilmany. În 1983 obţine Premiul Publicului la Festivalul „Melodii 83”, cu primul ei mare hit – „Ochii tăi”. În 1989 realizează şi lansează primul ei album, intitulat „Ochii tăi”, iar în 1990, albumul “Sunday”, amândoua bine primite de public. Din 1990 a efectuat turnee înSUA, Germania, Canada, Regatul Unit. În 1993 şi 1994 scoate 3 albume: Colinde (cu Ştefan Iordache), Baladă pentru Sanda şi O iubire imposibilă. În 1995 obţine locul 1 la Festivalul de la Izmir, în Turcia, iar 1998 locul 1 la Coven, Irlanda. În 1996 scoate primul album de versuri, intitulat Poezele pentru Vipi, iar Radio Contact o desemneaza „Cea mai bună interpretă a anului”. Tot în acelaşi an, Elena lansează albumul 5 anotimpuri. Obţine premii importante în Egipt şi Lituania, cu piese compuse de ea.
Nu sunt perfectă – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC)
În 1998 lansează împreună cu Casa de Discuri INTERCONT MUSIC albumul Nu sunt perfectă. Din 1994 este director artistic la complexul artistic Vox Maris. În 1999 înființează și este președinte de onoare al Sindicatului Interpreților și Compozitorilor Liberi Profesioniști. În 2000 lansează albumul „Colinde americane” şi obţine premiul 1 pentru piesa Let’s Change the World. În 2004 este decorată cu ordinul „Meritul Cultural – grad de cavaler” de Preşedintele României.
Ochii tăi – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC). Solişti: Elena Cârstea, Dida Drăgan, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoşi, Narcisa Suciu, Carmen Trandafir, Gabriel Cotabiţă, Ovidiu Komornik şi Laurenţiu Cazan – solo chitară.
În luna iulie 2009 a fost diagonsticată de medici cu anevrism cerebral. Operația a decurs cu succes. În 2013, după refacerea în urma intervenției chirurgicale, s-a hotărât să participe la Eurovision în cadrul Selecției Naţionale. Piesa cu care a concurat, intitulată „Spinning”, a fost compusă pe versurile ei, iar muzica a fost compusă de Cristian Faur.
Din 1990 până acum a înregistrat aproximativ 3.000 de concerte în țară și peste hotare. După o așa activitate intensă, artista s-a mutat în S.U.A. alături de soțul ei, Glenn Muttart, și de cele două fiice ale ei, Adriana și Sanda.
Gelozie – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC).
Sursa info: (Wikipedia.org, video – TVR, informaţii şi materiale muzicale din arhiva personală)- selecţiuni.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 martie 2016, 10:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:33
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr.16
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâneadevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
În perioada 21 – 27.03.2016, vă invit să aflăm amănunte biografice şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale muzicienilor aleşi dintre personalităţile artistice aniversate sau comemorate – La mulţi ani, cantautorului MIRCEA VINTILĂ ! (n. 23.03.1949) şi aniversăm 96 de ani de la naşterea compozitorului HENRY MĂLINEANU (n. 25.03.1920, d. 2000).
Mircea Vintilă, cunoscut în lumea muzical-artistică și sub pseudonimul Ciocu’, este un muzician, cântăreț și compozitorromân (cantautor) de muzică folk.
Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor ’70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al supergrupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.
„Bade Ioane” (Mircea Vintilă/Tudor Arghezi) – Înregistrare din Fonoteca SRR – Radio România interpretată de Mircea Vintilă.
Mircea Vintila la Radio Iasi in 2011 (vechi.radioiasi.ro)
S-a născut pe 23 martie 1949 la Bucureşti şi a fost interesat de muzică din copilărie. A urmat Şcoala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” şi apoi a absolvit Institutul de Construcţii în anul 1974. A cântat alături de alţi prestigioşi artişti (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studenţesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureştene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenţilor” şi în Cenaclul Flacăra.
„Proverbe” (Mircea Vintilă/Adrian Romcescu) – Înregistrare din Fonoteca SRR – Radio România, interpretată de Mircea Vintila.
Mircea Vintila la RRActualitati 2 (andreipartos.ro)
În 1982 urmează un alt LP Peripeţii noi şi apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat). În perioada 1978-1984 au fost editate două compilaţii folk pe care apare în total cu patru piese. În 1990 primeşte Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franţa, Rusia, Germania şi Slovacia.
„Peste rabdări” (Mircea Vintilă/Gheorghe Azap)” de pe albumul „Ciripituri” (C – 1996 – Pasarea Colibri & P – 1996 – Intercont Music) interpretat de „Pasărea Colibri”.
Susţine spectacolul „Faţă în faţă cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiş, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiţi uşa. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.
În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfăşurînd o prestigioasă activitate discografică (În căutarea cuibului pierdut – CD/MC, 1995 Blue Ridge International Computers & Roton, Ciripituri – CD/MC, 1996 Intercont Music & Pasărea Colibri, Cântece de bivuac – CD/MC, 1999 Roton) şi de turneu în ţară şi străinătate (SUA, Canada, Germania).
„Miruna” (muz. si vers. Mircea Vintilă) de pe albumul „Ciripituri” interpretat de „Pasărea Colibri” (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music).
În octombrie 2000, Mircea Vintilă lansează sub marca Roton albumul “Madama de pică”, primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care şi-au adus contribuţia artişti de marcă: Mugurel Vrabete, în calitate de producător executiv, Horia Stoicanu – co-autor, Gheorghe Emanuel – programare şi claviaturi, Relu Biţulescu – percuţie, Eugen Caminschi – chitară, Marius Baţu – chitară acustică şi backing vocal, Mugurel Vrabete – bass. Primul single extras, „Noros Cecer„, beneficiază de un superb videoclip. „Madama de pică” a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000”, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru „Cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiştilor Profesionişti din Televiziune.
„Lăptaria lui Enache” (muz. şi vers. Mircea Vintilă) de pe albumul „Ciripituri” interpretat de Pasărea Colibri. (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music).
mircea-vintila (andreipartos.ro)
Trei ani de pauză discografică au însemnat destule schimbări. În primul rând – despărţirea, în vara anului 2003 – de „Pasărea Colibri”, alături de care a mai lansat în acest interval două LP-uri – „Încă 2000 De Ani” (2001) şi „10 Ani” (2003), ambele la Roton. În plus, Vintilă a semnat un contract cu o nouă casă de discuri, părăsind Roton-ul pentru Intercont Music. O altă noutate o reprezintă Trupa “Brambura”, care îl acompaniază pe muzician in concerte, dar şi pe noul material. Grupul este compus din instrumentişti de valoare: Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichişan (tobe), Cătălin Creţeanu (bas), Elena Pavel şi Andrada Popa (backing vocal).
„Tinere domn” (muz. şi text: Mircea Vintilă &Horia Stoicanu) de pe albumul „Toţi Într-o Barcă (C&P 2003 – Intercont Music) interpretat de Mircea Vintilă şi Trupa „Brambura”.
În albumul Toţi într-o Barcă, Mircea Vintilă continuă colaborarea cu Horia Stoicanu, alături de care a înfiinţat în anul 2000, după spusele sale, un „comando muzical” prin care cei doi au dorit să „debarce în forţă pe plaja de manele”. Ca urmare, dintre cele 10 piese care fac parte din acest disc, cinci sunt creditate tandemului Vintilă – Stoicanu, iar încă două sunt semnate individual de cei doi. Restul aparţin lui Eugen Caminschi şi lui Iulian Vrabete. În general, este un album mai mult îndreptat spre pop-rock ca de obicei; Toţi într-o barcă surprinde prin prospeţimea pieselor şi prezentarea acestora.
„Alte clipe trăite, alt epilog” (Mircea Vintilă/Florian Pittiş) de pe albumul „Ciripituri” (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music) interpretat de „Pasărea Colibri”.
Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă a lansat albumul Opere & operete, produs de Intercont Music şi Fundaţia „Mircea Vintilă”, album ce conţine 13 piese, adevărate hituri lansate de solist de-a lungul anilor („Pământul deocamdată”, „Cu tine prin New-York”, „Miruna”, „Făt Frumos”, „Bade Ioane” etc.), şi o piesă nouă, inedită, care constituie o mare supriză, datorită accentelor ei hip-hop, „Dramă de cartier”. Piesele mai vechi incluse în acest Best of au fost rearanjate orchestral şi aduse, ca sound, la standardele anului 2005.
Mircea Vintila la RRActualitati (andreipartos.ro)
În data de 2 martie2009, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de un CD cu 21 de piese, dedicat lui Mircea Vintilă, în cadrul seriei „Ediție de colecție – Mișcarea de rezistență”. Tot în 2009, este reformat grupul Pasărea Colibri, alături de Vintilă, din formație mai făcând parte Mircea Baniciu, Marius Bațuși Vlady Cnejevici. În 2013albumul Madama de pică este reeditat de către Roton, apărând pe piață cu o grafică modificată și sub titulatura Madama de pică – Ediție de aur. În 2014Vintilă lansează două cântece noi, ambele ilustrate de clipuri: „Ceva se întâmplă cu noi” (alături de Alexandra Ușurelu) și „Musette”.
HENRY MĂLINEANU(n. 25 martie1920, București, d. 12 noiembrie2000) a fost un compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru evreu din România. Studiază, în paralel cu liceul, la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie), Mihail Andricu (muzică de cameră)… și înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi „Tango”, apoi „Metropol”… Repede remarcat de marele compozitor, dirijor și om de teatru Ion Vasilescu, obține, la 18 ani postul de pianist în orchestra teatrului Alhambra și se produce pentru prima oară în revista „De la munte la mare” pe scena grădinii „Colos”.
„Şi eu am fost student odatã” (Claude Romano/Claude Romano) de pe albumul „Cristian Vasile – Maestrul tangourilor CD1” (C – UCMR ADA &P – 2010 Star Media Music) interpretat de Cristian Vasile.
Anul 1938 îi aduce și prima înregistrare a unor melodii proprii pe discuri Columbia și Electrecord, precum și admiterea ca membru al Societății Compozitorilor Români în urma primelor succese muzicale: cântecul „Întoarce-te curând”, scris pentru Lya Crăciunescu e reluat de Jean Moscopol ca și de tânărul Gică Petrescu. Același fidel interpret lansează „Ce bine ne-nțelegem noi doi !”.
„Ia-mă cu tine” (H. Mălineanu/H. Mălineanu)” de pe albumul „Duete celebre Vol. 2” (C – Electrecord & P – 2010 – Roton) interpretat de Anca Agemolu şi Aurelian Andreescu.
Obligat să părăseasca oficial lumina rampei din cauza legilor legionare, va continua să compună si să scrie sub ocrotirea (si pseudonimul Claude Romano) unor mari personalități artistice și literare precum Ion Vasilescu și Tudor Mușatescu multe cântece de neuitat (de exemplu „Astă seară mă fac „praf”, reluat mult mai târziu de Ștefan Bănică…) în revistele teatrelor Alhambra și Gioconda.
„Astă seară mă fac praf” (H. Mălineanu/E. Mirea)” de pe albumul „Vă rog să-mi acordaţi…” (C&P – 2000 Electrecord) interpretat de Ştefan Bănică.
A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958). În timpul legilor antisemite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Tudor Mușatescua acceptat să-i împrumute numele său, lui Mălineanu și lui Elly Roman pentru compozițiile lor.
„Nici o dragoste nu e ca a noastră” (H. Mălineanu/J. Fulga, H. Negrin) de pe albumul „Melodii din alte vremuri” (C – Electrecord & P – 2009 – Roton) interpretat de Constantin Drăghici.
Anii 60 văd nașterea noii generații de interpreți ai muzicii ușoare românești, pentru care va compune cântece precum „Nici-o dragoste nu e ca a noastră” (Margareta Pâslaru, interpretată şi de Constantin Drăghici), „Nimeni” (Doina Badea), „Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Iubito“ – Luigi Ionescu, „Mica serenadă“ – Nicolae Nițescu, „Toată tinerețea mea ești tu“ – Margareta Pâslaru, „Luna, marea și noi“, „Aș vrea iar anii tinereții“ – Ioana Radu, „O melodie dintr-o mie“, „E de necrezut“, „Diseară mergem să dansăm“, „Nimeni“, „Te-am găsit și te voi păstra“.. În același timp, melodii ca „Am început să-mbătrânesc”, „Aș vrea iar anii tinereții” și „Nu se poate” îl consacră ca fiind unul din cei mai apreciați compozitori de romanțe. Compoziţii: A compus, printre altele, muzica filmelor „Gaudeamus igitur„ și „Bună seara, domnule Wilde!”.
„Ce cauţi tu în viaţa mea” (H. Mălineanu/H. Mălineanu) de pe albumul „Duete Celebre” ( C – Electrecord & P – 2009 Roton) interpretat de Monica Anghel şi Ştefan Iordache.
La începutul anilor 70, Henry Mălineanu creează în colaborare cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale „Lady X”, „Cele două orfeline” și mai ales „Bună seara domnule Wilde!”, vârf incontestabil al genului în România, plebiscitată de public, adaptată și reluată de numeroase teatre din țară și străinătate. Va compune muzica de scenă pentru piesele „Micul infern”, „Căruța cu paiaţe”, „Comedie de modă veche” (care se va juca timp de 15 ani !) și multe altele, muzică de film („Marinică”, „Pantoful Cenușăresei” etc), operetă, teatru pentru copii („Mica sirenă”)…
„Ioana Radu – Aş vrea iar anii tinereţii!” (H. Mălineanu) de pe albumul „IOANA RADU – Volume 1” (C&P – 1995 Electrecord) de Ioana Radu.
Artist Emerit (1962), Laureat al Premiului de Stat (1953), a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980) precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală). Se stinge din viață la București, în noiembrie 2000. (www.henrymalineanu.ro şi www.wikipedia.org )
*****
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 21– 27 martie:
21-03-1940 S-a născut interpretul American Solomon Burke, regele rock & soul-ului (1961 US No.24 single ‘Just Out Of Reach Of MyOpen Arms’, 1963 US No.1 R&B hit, ‘Got To Get You Off MyMind’).
21-03-1945 S-a născut Rosemary Stone, vocal şi pian în grupul Sly & The Family Stone.
21-03-1946 S-a născut Ray Dorset, interpret, compozitor şi chitarist în grupul Mungo Jerry.
21-03-1951 Se naşte Hubert Kah, interpret care a îngregistrat şi alături de Michael Creţu, cunoscut basist, creatorul Enigmei şi sotul Sandrei.
21-03-1953 Se naşte Robert Johnson, tobe în grupul KC and The Sunshine Band.
21-03-1967 Se naşte la Goteborg, Jonas „Joker” Berggren, membru al grupului Ace Of Base.
21-03-1967 S-a născut Keith Palmer din grupul Prodigy.
21-03-1979 S-a născut Simon, component al grupului Blue.
21-03-1991 Moare în urma unor complicaţii provocate de boala Parkinson, Leo Fender, inventatorul chitarelor Telecaster şi Stratocaster.
22-03-1943 Se naşte la Pittsburgh, Pennsylvania, chitaristul George Benson.
22-03-1947 Se naşte Patrick Olive, membru al grupului Hot Chocolate. (1975 US No.3 single ‘You Sexy Thing’, 1977 UK No.1 single ‘So You Win Again’ plus over 25 other top 40 hits).
22-03-1948 S-a născut Andrew Lloyd Webber, compozitor şi producător împreună cu Tim Rice, (1977 UK No.1 single by Julie Covington, ‘Don’t Cry For Me Argentina’, biggest selling UK single by a female artist, until 1985, taken from musical ‘Evita’).
22.03.1957 S-a născut în Brooklyn, interpreta de R&B Stephanie Mills, câştigătoare Grammy.
22-03-1968 Se naşte Zoltan Andras, membru al grupului Sarmalele Reci.
22-03-1994 A murit interpretul şi producătorul Dan Hartman.
23-03-1949 Se naşte la Bucureşti, cantautorul de muzică folk Mircea Vintilă.
23-03-1949 Se naşte în Baltimore, Maryland, Richard Ocasek, vocalistul grupului The Cars.
23-03-1953 Se naste în Great Lakes, Illinois, interpreta americană Chaka Khan, pe numele real Yvette Marie Stevens.
23-03-1965 Se naşte Ice M.C.
23-03-1966 Se naşte la Clydebank, Scoţia, Marti Pellow, vocal în grupul Wet Wet Wet. Numele iniţial, Mark McLoughlin.
23-03-1972 S-a născut interpreta britanică Beverly Knight.
24-03-1949 S-a născut la Woodchurch, Anglia, Nick Lowe. Cel mai mare hit al său a fost Cruel to Be Kind, No. 12 în Billboard’s Hot 100 în 1979. Producător de albume pentru Elvis Costello şi alţii.
24-03-1960 Se naşte în Hagen, Westfalia de Nord, interpreta Nena (Gabriele Susanne Kerner).
24-03-1970 S-a născut la Dundalk, Irlanda,Sharon Helga Corr, violonistă în grupul The Corrs.
25-03-1920 Se naşte la Bucuresti, compozitorul Henri Mălineanu (m.1999).
25-03-1942 Se naşte la Memphis, Tennessee, Aretha Franklin. În 1987 a fost prima femeie primită în Rock and Roll Hall of Fame, împreună cu melodiile Respect, Chain Of Fools şi Think. A început să cânte în corul bisericii la 7 ani iar la 14 ani deja înregistra piese. Primele înregistrări efectuate începând din 1956 nu-i sunt favorabile, fiind îndrumată greşit spre balade siropoase. Abia din anul 1967, când începe imprimările la Casa „Atlantic” ghidată de cunoscutul Jerry Wexler, cunoaşte succesul. De notat melodiile „Respect”, „Chain Of Fools”, „Think”, „A Natural Woman”. Din 1968 este supranumită Lady Soul şi până în 1974 vânduse mai multe albume decât oricare altă interpretă, câştigând nu mai puţin de 10 premii Grammy. Din păcate, după 1970 popularitatea ei scade, atât din pricina unor îmbolnăviri repetate cât şi din cauza preferinţei pentru jazz. Revine însă pe piedestalul care i-a fost rezervat -interpreta numarul 1 a mu- zicii soul. În 1980 semnează însă contractul cu Arista Records şi un an mai târziu primeşte un Grammy pentru HOLD ON I’M COMMING, apoi un alt Grammy pentru piesa cântată în duet cu George Michael – „I Knew You Where Waiting” – şi unul pentru albumul ARETHA apărut în 1986. În 1987 este prima femeie nominalizată la ROCK AND ROLL HALL OF FAME, peste 100 din piesele sale intrând în Billboard Hot 100. Are peste 12 milioane de single-uri vândute şi 17 premii Grammy câştigate. Întoarcerea la gospel în 1987 îi aduce cel de al 15-lea Grammy pentru piesa „One Lord, One Faith, One Gospel” iar în 1991 întreaga sa carieră este încununată de premiul LEGEND AWARD. În 1994 primeşte LIFETIME ACHIEVEMENT AWARD.
25-03-1947 La Pinner, Middlesex, se naşte Elton John, pe numele său real Reginald Kenneth Dwight.
25-03-1951 Se naste în Montserrat, Indiile de Vest, Maizie Williams din grupul Boney M.
25-03-1952 S-a născut la Bistriţa, interpreta de muzică uşoară Carmen Mureşan.
25-03-1960 Se naşte Steve Norman, din grupul Spandau Ballett.
25-03-1972 Moare în urma unei come diabetice interpreta americană de soul Linda Jones, la numai 26 de ani, după spectacolul susţinut la Harlem’s Apollo Theater.
25-03-1975 S-a născut la Londra, Melanie Ruth Blatt din grupul All Saints.
25-03-1995 Încetează din viaţă Gabriel Drăgan, vocal, Mondial.
26-03-1944 Se naşte la Detroit, interpreta Diana Ross (Diane Earle).
26-03-1948 Se naşte la New York, Steven Tyler, pe numele real Steven Victor Tallarico, membru al grupului Aerosmith.
26-03-1948 Se naşte la Birmingham, Anglia, Richard Tandy, basistul formaţiei Electric Light Orchestra, ex-membru fondator.
26-03-1950 S-a născut interpretul de soul Teddy Pendergrass.
26-03-1962 Se naşte Cristi Enache, solist vocal, membru al grupului Direcţia 5.
26-03-1971 La Barking, se naşte Jonathan Darren Hendy, membru al formaţiei East 17.
26-03-1978 Se naşte Uzzy din grupul BUG Mafia.
27-03-1924 Se naşte în Newark, New Jersey, celebra interpetă de jazz Sarah Vaughan. A murit la 3 aprilie 1990 în Los Angeles, California.
27-03-1947 Se naşte Andy Brown, clape în grupul Status Quo în 1973, ex-Herder.
27-03-1950 Se naşte în East Hoathley, Anglia, Tony Banks, instrumente cu clape în grupul Genesis.
27-03-1959 Se naşte Andrew Farris, membru al grupului INXS.
27-03-1962 Se naşte Angel Schleifer, membru al grupului Bonfire.
27-03-1970 Se naşte la New York celebra interpretă Mariah Carey declarată Artista Deceniului, interpreta cu cele mai mari vânzări din anii ’90 – peste 80 de milioane de copii.
* Are 176 cm, ochi de căprioară, bucle castanii, picioare nesfârşite. Cu o voce care-ţi taie respiraţia, un ambitus de 5 octave, este o combinaţie “de milioane” fiind supranumită „Whitney Houston în alb”. La vârsta de 6 ani vocea sa prezenta o particularitate cu totul neobişnuită, având în vedere că era doar un copil. La telefon era confundată cu o persoană adultă. Părinţii speriaţi au dus-o la doctor pentru depistarea vreunei boli la laringe dar a fost gasită perfect sănătoasă şi li s-a recomandat cultivarea vocii pentru muzică. La acea vârstă a început să cânte încurajată de mama ei, Patricia Carey, cântăreaţă la opera din New York. Particularitatea vocii sale este o problemă genetică. La 16 ani compunea primele cântece, la 17 ani termina liceul (Harborfields High School) şi pleca singură din Long Island la Manhattan, pentru a-şi încerca norocul câştigându-şi existenţa servind prin restaurante. În timpul liber mergea pe la marile firme producătoare de discuri, oferind o casetă cu cântece compuse şi interpretate de ea. S-a dus şi la Tommy Mottola, preşedintele firmei Sony Music şi pur şi simplu i-a dat spre audiţie acea casetă. Acesta a fost impresionat de vocea ei, presimţind un viitor star şi după puţin timp Mariah a semnat contractul. De fapt, pe Mottola l-a întâlnit în 1988 la o petrecere în Manhattan. Şi… uşile i-au fost deschise.
1990 – 30 iunie. Albumul de debut MARIAH CAREY este senzaţional, răsplatit mai târziu cu aur şi platină. Intră US=80
– 4 august. Extras de pe album, „Vision Of Love” este US=1 timp de 4 săptămâni, o lună mai târziu fiind UK= 9 iar albumul UK=6.
– 10 noiembrie. Balada „Love Takes Time” este US=1 pentru 3 săptămâni iar în decembrie UK=37.
***** albumul său a reuşit să-l depăşească pe cel al solistei Whitney Houston, în privinţa vânzărilor cu aproape 2 milioane exemplare vândute, record senzaţional.
1991 – 2 februarie. Remixat, „Someday” este UK=38.
– 2o februarie. Din 5 nominalizari, Carey învinge la categoriile „Cea mai bună solistă POP” şi „Cel mai bun debut” la ediţia a 33-a a premiilor anuale Grammy.
– 2 martie. După 36 de săptămâni de top, albumul este US=1 şi de 5 ori de platină, după vânzări.
– 7 martie. Este declarată de revista ROLLING STONE cea mai bună solistă debutantă.
– 9 martie. „Someday” este US=1.
***** mai primeşte titlurile de: cel mai bun solist de R & B, cel mai bun single feminin, cel mai bun album de R & B, SOUL TRAIN AWARDS.
– septembrie. Apare albumul EMOTIONS care aduce în atenţia fanilor alte hit-uri. Producătorul Walter Afanasief a fost de acord cu faptul că acesta este mult mai bun decât precedentul, pe care l-a produs tot el. Albumul conţine 10 compoziţii şi durează 48 de minute. Melodia de titlu a albumului, EMOTIONS, o piesă funk, a ajuns în Billboard Number One.
1994 – 24 noi. Ediţia I – MTV Awards, Berlin, cea mai bună solistă.
1998 – a intrat cu Witney Houston în studioul de înregistrări ca să lucreze împreună la coloana sonoră a unui film de desene animate, PRINŢUL EGIPTULUI, regizat de Steven Spielberg. De Crăciun a lansat Greatest Hits.
* a vândut peste 120 de milioane de albume
* din 1990 a avut în fiecare an un single NUMBER ONE.
* În cariera ei a obţinut peste 75 de premii “discul de aur” sau “discul de platină” şi câteva Grammy-uri sau nominalizări.
27-03-1975 S-a născut interpreta americană de R & B Fergie, compozitoare şi fondatoare a grupurilor Kids Incorporated, Wild Orchid, vocalistă a grupului The Black Eyed Peas. 2003 US & UK No.1 single ‘Where Is The Love’, 2006 US No.1 solo single ‘London Bridge.’
27-03-2000 A murit la 57 de ani, după o îndelungată suferinţă, bolnav de cancer, compozitorul, actorul şi cântăreţul Ian Dury. Primul său album, ‘New Boot’s And Panties’ a fost considerat clasic pentru punk, “petrecând” în clasamentul britanic aproape 90 de săptămâni.
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “Ciripituri”, (C – 1996 Pasărea Colibri & P – 1996 Intercont Music), “Toţi într-o barcă” (C&P – 2003 Intercont Music), Înregistrări din Fonoteca SRR Radio România, “Cristian Vasile-Maestrul tangourilor CD1” (C-UCMR-ADA, P-2010 Star Media Music), “Vă rog să-mi acordaţi…” – C&P 2000 Electrecord, „Melodii din alte vremuri” (C – Electrecord & P – 2009 Roton) şi „Duete celebre” (C & P2009 – Roton), “Duete celebre 2” (C – Electrecord & P – 2010 Roton), Ioana Radu (C & P – Electrecord).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Luni, 22 septembrie, la ora 11:00, în cadrul audiţiilor la Clubul de la hotelul Ramada Majestic din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 38-40), Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o Evocare Ştefan Iordache, prilej de a-l reasculta în spectacolul O repetiţie moldoveneascăsauNoi şi iar noi de Costache Caragiale. Invitaţi: Annie Muscă, Cristina Chirvasie, Marina Spalas, Doina Papp, Valentin Teodosiu. Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă.
Consecvenţi programului Radio România Cultural de a oferi portrete monografice ale unor mari actori români, readucându-i astfel în actualitate cu mijloace multimedia, site-ul Revista Teatrală Radio a dedicat luna septembrie 2014 lui Ştefan Iordache (3 februarie 1941–14 septembrie 2008).
Spectacolul pe care îl vom asculta pe 22 septembrie, O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi, farsă compusă de Costache Caragiale „la anul 1844, martie 17, pentru plăcerea şi pitrecerea a vreo câţiva prieteni”, îl are în rolul principal, Costache Caragiale (regizor), pe Ştefan Iordache, în regia lui Cristian Munteanu. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Din distribuţie fac parte: Virgil Ogăşanu, Valentin Teodosiu, Dumitru Rucăreanu, Ruxandra Sireteanu, George Ivaşcu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Silvia Codreanu, Eugen Racoţi, Ioana Chelaru. Muzica originală şi versurile cântecelor: George Marcu. Au acompaniat: Grigore Marian (vioară) şi Radu Nelu (ţambal). Redactor: Puşa Roth. Regia de montaj: Florina Verdeş şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Prezintă: Costin Tuchilă. Înregistrare difuzată în premieră în 18 mai 2003.
Spectacolul se va difuza marţi, 30 septembrie, ora 19:00, la Radio România Cultural.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.