Craiova. Dosare de acordare a stimulentelor educaționale
Publicat de adinaiftime, 19 septembrie 2017, 09:00
Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova anunţă că, începând cu data de 19 septembrie 2017, se derulează activitatea de înregistrare a dosarelor de acordare a stimulentelor educaționale sub forma tichetelor sociale, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familiile defavorizate, pentru anul şcolar 2017-2018.
Stimulentul educațional sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar, se acordă familiilor ce au copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani care frecventează grădinița, cu un venit mai mic de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie.
Solicitările se depun la sediul Direcţiei Publice Comunitare de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, strada Mitropolit Firmilian nr.14, de luni până joi între orele 8.00-13.00 și vineri 8.00-10.00.
Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:
– Cerere și declarație pe proprie răspundere – se completează de către părinți, de reprezentanții legali ai copilului sau, după caz, de către persoana care a fost desemnată de părinți pentru întreținerea copilului pe perioada absenței lor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Declarația este standard și este pusă la dispoziție de Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova la momentul solicitării.
– dovada înscrierii la grădiniţă;
– livret de familie;
– certificatele de naştere ale copiilor (original şi copie);
– certificat căsătorie, părinţi (original şi copie);
– hotărâre judecătorească de încredinţare, încuviinţare a adopţiei(original şi copie);
– dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului; hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;
– hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
-hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
-după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.
– acte de identitate: BI/CI, a părinţilor/reprezentant legal(original şi copie);
– certificat naştere sau cartea de identitate ale celorlalţi membrii ai familiei(original şi copie);
– certificat de deces-(părinte) unde este cazul (copie şi original);
– acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor;
– în cazul familiei sau persoanei singure care locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea venitului pe membru de familie se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi parte ce îi revine de drept din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie.
Pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererea tip însoţită numai de dovada înscrierii la grădiniţă, se depune la sediul Direcţiei Publice Comunitare de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova – strada Mitropolit Firmilian nr.14.