Incendiu in sectorul 1 al Bucurestiului!
Publicat de Mihaela Costache, 14 iulie 2015, 08:30
Trei autoturisme au fost avariate ieri seara, in urma unui incendiu izbucnit pe strada Ion Campineanu, din sectorul 1.
Autoturismul de la care a izbucnit incendiul a ars in totalitate. In urma scurgerii de carburant, focul s-a propagat la alte doua masini.
Una dintre ele a fost avariata in proportie de 30%, iar a treia, a avut probleme la elementele de caroserie, din cauza caldurii degajate.
S-a actionat cu patru autospeciale de stingere. Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, ne-a declarat ca incendiul nu s-a soldat cu victime si ca se efectueaza cercetari pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.