Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au confiscat o tonă de gălbenuș de ou lichid în județul Timiș.
Produsul provenea din Germania și era contaminat cu un insecticid.
Scandalul ouălor contaminate cu o substanță toxică a pornit din Olanda.
Asemenea produse au fost descoperite în 17 state europene.
Mai multe lanțuri de supermarketuri din Germania, Marea Britanie și Elveția au scos de pe rafturi milioane de ouă, ca măsură de precauție, iar autoritățile din mai multe state au demarat anchete în acest dosar.
Potrivit datelor Eurostat, Olanda a exportat anul trecut ouă proaspete și conservate în valoare de peste 500 de milioane de euro, aproape dublu față de Germania, al doilea mare producător european.
Comisia Europeană a informat că intenționează să convoace în septembrie o reuniune ministerială „pentru a trage învățăminte relevante” din scandal.
Germania s-a mobilizat pentru a înăbuși din fașă o criză alimentară, retrăgând de pe piață sute de mii de ouă contaminate cu o substanță toxică, fipronil, și importate în principal din Olanda, relatează AFP.
Lanțurile germane de supermarketuri, de la Lidl la Rewe, au pus capăt comercializării ouălor infectate.
Un sistem de codificare alfanumerică permite identificarea loturilor care trebuie retrase din rafturi.
Consumatorii care au cumpărat ouă din loturile în cauză înainte ca ele să fie retrase de la vânzare sunt invitați să consulte portalul www.lebensmittelwarnung.de pentru a vedea dacă ele sunt sau nu sigure pentru consum.
O „conferință telefonică de criză” a avut loc joi între mai multe regiuni ale Germaniei și guvernul federal german, a anunțat ministrul agriculturii, Christian Schmidt (CSU), la radio. Acesta va susține joi seara un briefing de presă la Berlin, notează AFP.
Miercuri, organismul german KAT, care îi are printre membri pe principalii producători de ouă din Germania și din țările limitrofe, a anunțat că 100 de crescătorii din Olanda au utilizat substanța toxică și au trebuit închise, cărora li se adaugă patru în Germania și una în Belgia.
La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda care au recurs la Chickfriend, o societate specializată în eradicarea paraziților.
Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF.
Această moleculă, utilizată în mod obișnuit în produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările.
În mare cantitate, fipronilul este considerat „moderat toxic” pentru om de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
El este periculos pentru rinichi, ficat și tiroidă, a precizat organismul olandez însărcinat cu securitatea alimentară și sanitară, NVWA.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.