Baia Mare este noua Capitală a Tineretului din România. Ceremonia de decernare a titlului a avut loc la Gala Tineretului din România, în cadrul Summitului Tinerilor. Evenimentul a fost găzduit de Bacău, actuala Capitală a Tineretului din România.
#UTurn, conceptul prezentat de Baia Mare, își propune să testeze de-a lungul unui an un program menit să creeze oportunități atractive pentru tineri, astfel încât aceștia să fie activi și determinați să rămână și să se implice în comunitate.
Toate proiectele se vor derula având la bază sloganul „Tinerii unesc România!”.
De partea cealaltă, „IS ON! – 100 de ANI, două capitale” a reprezentat conceptul şi sloganul pe care s-a bazat mesajul central al programului prezentat de Iaşi.
Această titulatură cucerită de Baia Mare reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.
Cele trei orașe candidate au fost Satu Mare, Baia Mare și Iași.
Orașele Baia Mare, Iași și Satu Mare, rămase în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România, trebuie să depună până în 15 octombrie un proiect detaliat cu conceptele propuse în prima etapă, urmând ca unul dintre cele trei municipii să câștige marele premiu în valoare de 50.000 de euro, au anunțat luni, organizatorii, printr-un comunicat de presă.
„A doua competiție organizată în cadrul programului național Capitala Tineretului din România, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a atras un număr impresionant de candidaturi: Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava. În urma evaluării formei simplificate a candidaturilor de către un juriu independent, trei dintre acestea au fost desemnate pentru a merge în cea de-a doua rundă în calitate de finaliști: Baia Mare, Iași și Satu Mare. Municipalitățile acestor orașe, în parteneriat cu sectorul local de tineret, trebuie să depună până pe 15 octombrie un dosar detaliat în care să dezvolte conceptele propuse în prima rundă„, precizează sursa citată.
Unul din cele trei orașe finaliste va dobândi titlul și, implicit, premiul în valoare de 50.000 de euro acordat de Banca Comercială Română. Viitoarea Capitală a Tineretului din România va fi anunțată în cadrul Summitului Tinerilor, ediția a 2-a, care va avea loc în luna noiembrie la Bacău.
#UTurn, conceptul prezentat de Baia Mare, își propune să testeze de-a lungul unui an un program menit să creeze oportunități atractive pentru tineri, astfel încât aceștia să fie activi și determinați să rămână și să se implice în comunitate. Programul va beneficia de sprijinul autorităților locale, organizațiilor neguvernamentale de tineret, grupurilor informale de tineri, instituțiilor și mediului de afaceri.
Municipiul Iași propune conceptul „IS ON”, care descrie starea pe care programul „Iași Capitala Tineretului din România” intenționează să o inducă tinerilor din oraș. Acest imbold se bazează pe trei acțiuni complementare menite să culeagă idei din comunitate, să creeze condiții optime și să se asigure de finalitatea inițiativelor de dezvoltare urbană.
Conceptul „CONNECT TO SATU MARE” are ca focus conectarea și reconectarea tinerilor la dezvoltarea orașului, prin încurajarea participării active a tinerilor în comunitatea locală, aceștia având atât rolul de beneficiar, cât și pe cel de facilitator.
Programul național este coordonat de Guvernanța Programului Capitala Tineretului din România — Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) — și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.
Juriul care evaluează proiectele propuse de către cele trei orașe candidate este alcătuit din 24 de reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Aceștia sunt: Cristian Cojocaru (Ministerul Tineretului și Sportului), Marin Florian, Liviu Rogojinaru și Daniela Vișoianu (Consiliul Economic și Social), Adeline Dan (Asociația Municipiilor din România), Vlad Ștefan (Consiliul Național al Elevilor), Vlad Cherecheș (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), Anca Năstase (Federația VOLUM), Mihaela Gîrleanu (Organizația Națională ‘Cercetașii României’), Denisa Samek (Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România), Gabriel Postolache (Federația Tinerilor din Bacău), Mihai Vîlcea (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș), Alexandru Bîndar (PSD), Maria Forna (PNL), Ana Ciceală (USR), Claudiu Catană (ALDE), Gabriel Popa (PMP), Gered Imre (UMDR), Florin Godean (Adecco România), Diana Lupescu (Pepsi), Ioana Vieru (VISA).
Ediția 2017 a programului se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, recunoaștere acordată în 2016 și care confirmă valoarea conceptului și succesul fazei pilot.
Primul oraș din România care a purtat acest titlu și și-a asumat pionieratul acestui program a fost Timișoara, în perioada 2 mai 2016 — 1 mai 2017, urmat de către Bacău, oraș desemnat în urma organizării unei competiții și care va deține titlul de Capitala Tineretului din România până pe 1 mai 2018. (Agerpres/ FOTO wikipedia)
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.