Uniunea Europeană sprijină Ungaria în controlul imigraţiei ilegale
Publicat de Andrei Cretoiu, 7 iulie 2015, 09:25
Alături de Italia şi Grecia, Ungaria se confruntă și ea cu un val de imigranţi ilegali.
Din acest motiv, comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a efectuat săptămâna trecută o vizită la Budapesta pentru a discuta cu autoritățile ungare despre problema imigrației.
Cu acest prilej, șeful diplomaţiei maghiare, Szijjárto Péter, l-a informat pe oficialul european că, de la începutul anului, în Ungaria au intrat peste 67.000 de imigranţi ilegali.
De cealaltă parte, Dimitris Avramopoulos a declarat că fiecare stat membru al Uniunii Europene are dreptul de a-şi proteja propria frontieră, iar presiunile suportate de Ungaria sunt comparabile doar cu cele suferite de Grecia şi Italia, unde imigranţii sosesc prin Marea Mediterană.
Oficialul european a adăugat că a fost prezentată autorităţilor posibilitatea trimiterii în Ungaria de echipe formate din experţi din cadrul Biroului european de sprijin pentru azil, Frontex, şi Europol în scopul îmbunătăţirii capacităţilor de identificare, amprentare şi de analizare a solicitărlor de azil.
„Comisia va continua să sprijine Ungaria ; vom sta de partea voastră pentru a aborda împreună provocările migrației , într-un spirit de solidaritate europeană . Cu alte cuvinte Ungaria nu mai este singură. Europa sprijină Ungaria pentru a lucra împreună, cot-la-cot. Într-un spirit de solidaritate vom gestiona această situaţie dificilă.”
Comisia Europeană a avansat posibilitatea înființării unor centre temporare formate din corturi pentru a ajuta la procesarea rapidă a cererilor de azil și returnarea imigranților ilegali.
Măsura va include experți din cadrul Biroului European de Sprijin pentru Azil și de la alte agenții.
Comisia Europeană va oferi Ungariei și un sprijin financiar în valoare de aproximativ 8 milioane de euro în ceea ce priveşte gardul pe care autorităţile ungare intenţionează să-l ridice la frontiera cu Serbia, deoarece majoritatea imigranților ilegali sosesc în țară prin Serbia.
Comisarul european pentru migraţie a recunoscut că Ungaria se confruntă cu un mare aflux de imigranţi, dar a subliniat că soluţia unilaterală de a ridica un zid la frontiera cu Serbia nu rezolvă problema, ci „doar o transferă asupra Serbiei”.
Pe de altă parte, oficialul european a afirmat că statele membre au responsabilitatea să gestionze situaţia la propriile graniţe, care sunt şi frontierele Uniunii Europene.
În ciuda presiunilor internaționale, chiar ieri Parlamentul ungar a aprobat o nouă lege oferind Parlamentului puterea de a închide graniţele ţării tuturor migranţilor.
A aprobat de asemenea construcţia unui gard de sârmă ghimpată înalt de patru metri de-a lungul graniţei cu Serbia, pentru a opri fluxul de persoane.
Sute de migranţi trec această graniţă în fiecare zi.