Ascultă Radio România Regional Live

talente

„Festivalul Prieteniei” la Făgăraș!

„Festivalul Prieteniei” la Făgăraș!
Foto: Sursa foto: Festivalul Prieteniei/Facebook

Publicat de Andra Radu, 31 ianuarie 2020, 13:16

Zeci de copii, tineri și adulți din toată țara se adună pe 1 și 2 februarie la Făgăraș, în cadrul „Festivalului Prieteniei”, un concurs național de talente.

„Prin acest festival vrem să reunim, în centrul țării, toate talentele României. Vom avea concursuri de Miss și Mister, ansambluri folclorice, concursuri de teatru. Vor fi și foarte mulți instrumentiști care vor da dovadă de talent la Festivalul Prieteniei”, a declarat Mihai Trăistariu, organizatorul concursului.

Concursul de talente de la Făgăraș nu are limită de vârstă. Organizatorii își doresc încurajarea participanților, chiar și a celor aflați la debut așa că există peste 300 de premii, de la mențiuni până la trofee de grupă și Marele Trofeu care de această dată va fi obținut de doi concurenți cu ce mai mari medii din tot concursul.

Aceștia vor primi un videoclip și o ședință foto profesioniste. Concurenții vor fi notați de un juriu format din 18 membrii, specialiști în arta spectacolului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cele mai ciudate concursuri de frumusețe

Cele mai ciudate concursuri de frumusețe

Publicat de adinaiftime, 5 septembrie 2017, 19:30

Pentru multe persoane, concursurile de frumusețe sunt o competiţie subiectivă. Evaluarea trăsăturilor fizice şi nu a talentelor și personalităţii, este inutilă. Cu toate acestea, multe competiţii de acest gen au fost organizate în întreaga lume de secole și au devenit chiar o tradiție pentru multe societăți și culturi.

În trecut şi în prezent au loc concursuri care măsoară frumusețea femeilor și bărbaților, atractivitatea lor și alte caracteristici care ţin de aspectul fizic.

Unele dintre aceste competiţii sunt cu siguranţă diferite faţă de altele. Dacă privim înapoi în timp, vom vedea că au fost organizate concursuri de frumuseţe destul de ciudate.

În anii ’30 ai secolului XX, competiţia „Miss Wonderful Eyes” era destul de populară printre americani. La acest concurs participau fete din diverse state, care concurau pentru obţinerea trofeului pentru cei mai frumoşi ochi. Nu era necesar ca participantele să aibă un corp frumos sau un chip atrăgător, ceea ce conta pentru membrii juriului erau doar ochii lor. Acesta este și motivul pentru care participantele apăreau cu măşti pe faţă, pentru a accentua ochii și pentru a nu distrage atenția prin alte trăsături.

Britanicii au organizat şi ei o serie de concursuri diferite, acoperind anumite părţi ale corpului și punând accentul doar pe ceea ce credeau interesant.

Un exemplu de astfel de competiţie este „Miss Cele mai Frumoase Glezne” (Miss Prettiest Ankles) și „Miss Cele mai Frumoase Picioare” (Miss Beautiful Legs). Organizatorii chiar doreau să fie inventate concursuri de frumuseţe pentru cele mai perfecte urechi și chiar pentru cele mai frumoase nasuri.

Bărbații au participat, de asemenea, la diferite întreceri prin care îşi puneau în valoare calităţile fizice. Unul dintre acestea este concursul pentru cei mai proeminenţi genunchi.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!