Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc.
„Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați la scena din Satul Nou să cunoască o parte a moștenirii noastre reprezentata prin port, cântec, dans, produse tradiționale aduse toate din Dobrogea de Ansamblul Reabinușca (Jurilovca, jud.Tulcea) si Centrul Cultural Prahova.
***
Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.
Program:
– ora 13.00 – 13.20 – spectacol ansamblul din Jurilovca (scena din Satul Nou)
– ora 13.20 – 14.00 – spectacol comunitatea din Prahova (scena din Satul Nou)
În prag de sărbători, Radio România aduce iubitorilor de carte un mult așteptat cadou: Gaudeamus!
Cel mai citit și mai îndrăgit târg de carte din România revine, în premieră în cursul lunii decembrie, la formatul care l-a impus de peste un sfert de secol drept un reper solid al pieței de profil din țara noastră. Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizat de postul public de radiodifuziune, se va desfășura între 7 și 11 decembrie, în Pavilionul B2 Romexpo.
Inaugurarea oficială a ediției va avea loc miercuri, 7 decembrie, la ora 12:00. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar la această ediție, accesul tuturor categoriilor de public va fi gratuit.
În ciuda condițiilor dificile din ultimii ani, care au dus la suspendarea celor mai multe evenimente de acest tip, Radio România a reușit să mențină continuitatea acestui proiect, atât prin intermediul edițiilor online, cât și prin organizarea primelor târguri de carte din țară din timpul pandemiei, în vara anului 2021.
Astfel Gaudeamus a fost prezent nu doar în inimile pasionaților de carte (pe care nu le-a părăsit niciodată!), ci și virtual, în casele a zeci de mii de români, dar și fizic, în câteva dintre cele mai cunoscute și îndrăgite locuri de întâlnire din țară.
Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, reluată după doi ani de pauză, consolidează statutul evenimentului de vârf de piață editorială, la nivel național:
– Aproape 7.900 mp de standuri și spații de evenimente vor ocupa integral cel mai mare pavilion expozițional din țară; din perspectiva anvergurii evenimentului, ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus se apropie foarte mult de ediția care a stabilit un record național, derulată în noiembrie 2019.
– Circa 200 de participanți vor oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. Toate standurile găzduite de Pavilionul B2 Romexpo se vor regăsi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.
– Peste 600 de evenimente editoriale, care se vor desfășura deopotrivă în cele șase spații dedicate amenajate în incintă și la standurile participanților au fost deja programate; programul integral al evenimentelor, reactualizat în permanență, va fi disponibil începând cu data de 5 decembrie pe website-ul www.gaudeamus.ro. În premieră, în incinta târgului vor fi amenajate, împreună cu partenerii acestei ediții – Opera Comică pentru Copii și Asociația Versus – două spații dedicate activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatorii.
Proiectele conexe marca Gaudeamus Radio România care se vor desfășura în cadrul acestei ediții a târgului reunesc tradiția și inițiative în premieră:
– Concursul Național de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor, care va reuni concurenți din întreaga țară, se va desfășura în acest an într-o formulă inedită, pe bază de eseuri transmise în format video; tema concursului este „Centenar Marin Preda. 100 de ani de la naștere.”
– Invitați de nota 10: Olimpicii României este proiectul prin intermediul căruia Radio România și partenerii săi recompensează și promovează elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiade internaționale la diferite discipline.
Premiile pentru cele două proiecte, în valoare de circa 25.000 lei, vor fi oferite de Asociația Lions Club Millennium Bucharest, sponsor tradițional al evenimentului.
– Pick up a Secret Story este un nou proiect, inițiat cu acest prilej și derulat în colaborare cu fundația Hospice Casa Speranței (cea mai mare organizație specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanților și al publicului, care vor putea contribui la strângerea de fonduri pentru susținerea activității curente a fundației, donând sau achiziționând pachete de cărți al căror conținut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.
Târgul de Carte Gaudeamus – un eveniment Radio România.
Târgul de oferte de cariere pentru studenţi, masteranzi şi absolvenţi al Universităţii Politehnica din Timişoara (UPT) revine în format clasic, cu cea de-a XX-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 11-12 mai, la Cantina Studenţească a UPT.
Companii de renume din vestul ţării îşi dau întâlnire la Târgul de Cariere organizat de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, cu studenţii şi absolvenţii UPT, fizic, la standuri şi la conferinţele organizate cu această ocazie.
În cele două zilele de târg, între orele 10:00 – 17:00, la etajul I al Cantinei Studenţeşti UPT, vor fi prezente peste 40 de companii naţionale şi internaţionale care vor expune la standuri oferte de carieră pentru studenţi şi absolvenţi (oferte de practică, oferte de locuri de muncă full time sau part time, precum şi alte posibilităţi de colaborare).
Peste 30 de edituri din România şi Ungaria vor participa la prima ediţie a târgului de carte şi festivalului de literatură contemporană SepsiBook ce va avea loc în municipiul Sfântu Gheorghe la finele lunii mai.
Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Judeţeană Bod Peter, Consiliul Judeţean Covasna, Primăria Sfântu Gheorghe şi Casa municipală de cultură, care au încheiat un parteneriat în acest scop.
„SepsiBook este primul eveniment de această anvergură din Sfântu Gheorghe și din zona județului Covasna, iar pe lângă târgul propriu-zis, ne dorim să ne adresăm publicului maghiar și român, cu programe literare și muzicale valoroase, atât în limba maghiară, cât și în limba română, dar și cu activități interactive. Vitalitatea culturală este un punct forte al municipiului Sfântu Gheorghe, iar un festival de literatură contemporană îmbinat cu un târg de carte va umple un gol în oferta culturală a orașului nostru. Ca municipalitate, susținem dezvoltarea tinerilor ca cititori, iar acesta este și rolul programului nostru, „La drum cu lectură”, dezvoltat împreună cu Biblioteca Județeană. De data aceasta, prin SepsiBook, dorim să ne adresăm și categoriei de vârstă sub 18 ani”, a declarat primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.
Potrivit directorului Bibliotecii Judeţene, Szonda Szabolcs, acesta va fi cel mai mare târg de carte organizat vreodată la Sfântu Gheorghe, care va include şi întâlniri cu scriitori, ore neconvenţionale de literatură, discuţii tematice, concerte, spectacole de poezie şi muzică.
Perioada de desfăşurare a evenimentului a fost aleasă pentru a coincide cu festivităţile şcolare de final de an.
„SepsiBook va oferi o bună oportunitate atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, de a achiziţiona lecturile de vacanţă la un preţ redus. Conform stadiului de planificare actual, pe baza informaţiilor deja existente, contăm pe participarea unui număr de circa 30 de edituri din Ungaria şi România, respectiv circa 95-110 de protagonişti ai programelor culturale, literar-muzicale şi de altă natură, care compun oferta de programe a festivalului”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene, Szonda Szabolcs.
Târgul brazilor de Crăciun din Baia Mare se deschide în decembrie!
Publicat de Andra Radu,
23 noiembrie 2021, 18:00 / actualizat: 23 noiembrie 2021, 19:17
Târgul brazilor de Crăciun din acest an se va deschide în decembrie, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare.
„Târgul de Crăciun va fi deschis publicului din 10 decembrie, fiind găzduit de Piaţa Revoluţiei, adică piaţa centrală a oraşului. Târgul va rămâne deschis până în Ajunul de Crăciun, până în dimineaţa zilei de 24 decembrie. Ne dorim ca băimărenii să viziteze acest târg şi să şi împodobească locuinţa cu cel mai frumos brad”, a spus primarul Cătălin Cherecheş.
Acesta a mai precizat că un alt târg de Crăciun, dedicat copiilor, tinerilor şi adulţilor va avea loc în Piaţa Millenium (centrul vechi al oraşului), loc unde a fost deja instalat un brad înalt de 20 de metri.
Tot aici, va fi instalat un patinoar artificial, căsuţe pentru mici comercianţi şi meşterii populari, iar un alt târg dedicat creatorilor de decoraţiuni pentru pomul din Crăciun va fi în Grădina de Vară din Centrul Vechi al oraşului.
De asemenea, Direcţia Silvică Maramureş şi Ocolul Silvic Baia Mare vor scoate la vânzare peste 1.000 de brazi de Crăciun, aceştia fiind comercializaţi în Piaţa Izvoare din municipiul Baia Mare.
„Festivalul de arte vechi” va avea loc în cetatea Bistriței la începutul lunii august, potrivit comunicatului de presă al organizatorilor. Festivalul este organizat de Asociaţia culturală „Bistriţa Medievală” printr-un proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului.
„În perioada 6-8 august, publicul larg se va putea delecta cu trei concerte de muzică veche, avându-i ca protagonişti pe Nicolae Szekely la lăuta renascentistă, archlute şi chitara barocă, Norbert Töttösy în cadrul concertului de inaugurare al sistemului pneumatic proaspăt renovat şi extins al orgii Bisericii Romano-Catolice ‘Sfânta Treime’ Bistriţa, recitalul grupului Huniai Cantores, ce va avea loc la foişorul din Parcul Municipal, iar grupul de dansuri Nosa va anima centrul vechi al Bistriţei”, se menţionează în comunicat.
Sursa foto: Festivalul de Arte Vechi Bistrita/Facebook
Artistul plastic Silvia Ţogorean va vernisa, la Casa Argintarului, o expoziţie de pictură tradiţională săsească și va organiza şi un atelier de creaţie pentru cei interesaţi de acest stil artistic.
Pe toată durata festivalului, pe pietonalul din centrul istoric al vechii cetăţi medievale, se va desfăşura târgul de meşteşuguri „Produs în Bistriţa-Năsăud”.
Organizatorii anunţă că, pentru evenimentele organizate în spaţii închise, respectiv la Casa Argintarului şi la Biserica Romano-Catolică, numărul spectatorilor este limitat, motiv pentru care doritorii sunt rugaţi să îşi anunţe din timp intenţia de a participa.
Romanian Fashion Week, celebrul festival de modă, revine la Iaşi după 11 ani de la ultima sa ediţie. Festivalul aduce o premieră la Romanian Creative Week (RCW), eveniment organizat în perioada 2 – 6 iunie.
În cadrul celei de-a XIII-a ediţii a festivalului va fi lansarea POP UP Creative collective, primul târg de modă şi de accesorii dedicat tuturor iubitorilor de design românesc.
Târgul se va desfăşura în perioada 4 – 6 iunie, în Sala Atrium a Palas Mall, între orele 10:00 şi 22:00.
Creatorii care şi-au anunţat prezenţa la târg sunt: Venera Arapu, Mihaela Glăvan, Irina Schrotter, Andreea Tincu, Chic Utility, Sandra Chira, Octavia Chiru, Alexandru Florea, Andrahandaric Studio, LU:NE, Cristina Lazăr, Monom, Prosper Center, Vladimir Sârbu, Victoria Tonu, Wanderer, Gena Tudor, Teodora Rus, Maria Dima, Alexandru Oancea, Oana Cocea, Silvia Cruceru, Hamza, Murmur, Lucian Pop, Ficimimi, Otilia Flonta, Freudenberg, Andreea Raicu, BOL Fashion of Nature, Lin Apparel.
Între 2 şi 6 iunie, Iaşiul devine nucleul creativităţii din România, găzduind, în cadrul Romanian Creative Week, nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.
Prima ediţie a târgului „Bun de Maramureş”, organizat la sfârşitul săptămânii trecute în aer liber la Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, s-a bucurat de atenţia publicului.
Meşterii populari au avut mesele pline de zadii, gătii, mânecări, opinci, straiţe, zgărdane, brăţări, toate autentice. Nu au lipsit nici obiectele de decor, măşti, căsuţele tradiţionale miniaturale, vasele dantelate, calendarele, adevărate bijuterii realizate din lemn, lut, argint şi ceramică, precum şi obiecte de uz casnic, toate purtând simboluri străvechi cum ar fi sita vieţii, soarele, funia, dinţii de lup sau crucea.
Publicul s-a bucurat şi de oferta producătorilor tradiţionali. Aceştia au scos din cămări zacuscă, murături, dulceţuri şi siropuri. Tot ei au oferit vizitatorilor prăjituri cu cele mai fine creme, toate făcute după reţete de pe vremea bunicilor.
Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” a încântat publicul cu două spectacole referitoare la obiceiurile de primăvară specifice Maramureşului, respectiv „Tânjaua” şi „Udătoriu”.
Clujul va fi reprezentat, până pe 26 ianuarie, la Expoziția Internațională Săptămâna Verde de la Berlin.
„Produs de Cluj” va fi vedeta locală din cadrul prestigiosului târg internațional de profil, pentru al 5-lea an consecutiv.
Prezența la cea mai mare expoziție mondială din domeniul agriculturii și industriei alimentare este benefică, atât pentru a promova județul Cluj și potențialul său, cât și pentru a contribui la extinderea contactelor cu producătorii din alte zone.
La târgul de la Berlin sunt așteptați aproximativ 1.700 de expozanți din 70 de țări. Aceștia vor prezenta delicii culinare, de la fructe și legume până la specialități alimentare elaborate, precum și noile tendințe din domeniul agriculturii și industriei alimentare bazate pe ecologie.
În perioada 25 – 27 octombrie 2019 vă invităm la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, la Târgul de Sfântul Dumitru – eveniment de tradiție ce reface atmosfera târgurilor din satul de altădată, târguri care aveau loc în zilele marcate de sărbătorile Sfinților cinstiți de Biserică și de sat la date fixe.
Anul 2019 a fost decretat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). De aceea ediția din acest an este dedicată acestor intelectuali ai satului, îndrumători ai comunității și se înscrie în dezideratele programului Patriarhiei Române, accentuând atmosfera de mare sărbătoare prilejuită de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este și ocrotitorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Program
În acest sfârşit de săptămână, pe 25, 26 și 27 octombrie la Muzeul Satului, „satul satelor”, cum îl numea chiar fondatorul său, sunteţi aşteptaţi pentru a participa la un program bogat din care vă dezvăluim doar câteva repere pentru a vă convinge că merită să petreceți o zi în lumina de toamnă specială, la Muzeul Satului de la Șosea (Șos. Kiseleff nr. 28-30).
Din programul târgului: Festivalul-concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Satului; Nunta din Oaş, reconstituită cu fast de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Baia Mare, jud. Maramureş, Director – Iuliana Dăncuş; muzică religioasă interpretată de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, coordonat de arhidiaconul Mihail Bucă.
Duminică, 27 octombrie 2010, cu ocazia pomenirii Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou (zona sud a muzeului). La fel ca în vremurile de odinioară, vom avea după slujbă o șezătoare la care vor participa reprezentanții comunității din Avrig, jud. Sibiu și Ansamblul folcloric Purtata Avrigului.
Gelu Voicu și Ansamblul Teleormanul, urmați de ansambluri aparținând minorităților germane și grecești, precum și ansambluri din orașele Shumen și Varna din Bulgaria, vor anima atmosfera de târg.
Ziua se va încheia cu muzică de jazz susținută de Grupul Ploieşti Jazz Trio – al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti.
În fiecare zi a evenimentului vor avea loc ateliere de creație pentru copii, părinți și bunici, în limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, prin care vizitatorii pot face cunoștință cu tainele meșteșugurilor populare. Înscrierile se pot face la adresa de mail programe.culturale@muzeul-satului.ro
Produse din gastronomia tradițională și produse bio vor putea fi cumpărate din târg – colaci, cozonaci, pâine cu maia, miere și produse apicole, vin, bragă, conserve de toamnă – murături, zacuscă, dulceaţă, flori.
Vă invităm, așadar, la târg, să vă bucurați de trei zile de sărbătoare în cel mai vizitat muzeu al României, care va reface, pentru oaspeții noștri, atmosfera târgurilor de altădată.
Astăzi, 23 de companii și o instituție de stat își așteaptă vizitatorii la Cluj, la Noaptea Companiilor, târg neconvențional de joburi și prezentări de companii la sediile acestora.
Evenimentul se va desfășura între orele 14:00 și 24:00, iar pentru a se deplasa la firme, vizitatorilor li se pun la dispoziție autobuze speciale.
Fiecare din cele cinci linii va porni de la Cluj Arena – stația inițială – din oră în oră. Odată ajunși la sediile firmelor, vizitatorii vor avea parte de diverse evenimente, de la workshop-uri, la prezentări de specialitate sau chiar sesiuni de masaj și seri de jocuri.
De asemenea, ei vor putea purta discuții informale cu managerii companiilor și vor putea să-și lase CV-ul în vederea unei angajări ulterioare.
În perioada 19 – 21 iulie, Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiții Românești, de Sfântul Ilie în curtea Muzeului Național al Țăranului Român. Intrarea la târg este liberă.
Păstrând spiritul autentic al tradiționalelor sărbători populare românești, meșterii prezenți la târgul de Sântilie îi așteaptă pe bucureșteni cu o sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere și mult suflet: ii și marame de borangic, chimire din piele naturală ornate cu motive populare, țesături și straie țărănești din zona Covasnei și Aradului, zgărdane și cingători cusute cu mărgele, covoare țesute la război, icoane pe sticlă, vase din lut și obiecte crestate din lemn pentru gospodărie.
Cei care sunt în căutarea unui cadou deosebit pentru cei dragi au ocazia să aleagă obiecte unicat și de la artizanii veniți la târg cu vestimentație din lână împâslită, vitralii, bijuterii și accesorii din piele, cosmetice făcute doar cu ingrediente naturale, ierburi de leac.
Aici se pot târgui pentru masa festivă prăjituri și torturi de casă, savuroasa zacuscă de păstrăv sau de ardei copți, fructe și legume de sezon, sucuri naturale și salate de gălbiori, țuică de prune și diverse soiuri de miere. Pentru o masă „boierească”, găsiți la târg produse din carne de vânat.
Anticarii expun obiecte foarte vechi, aparținând vieții de la țară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăițe, costume populare din toate zonele etnografice ale țării, unelte pentru țesut sau pentru lucrat pământul.
Mâncăruri delicioase vor fi proaspăt gătite, iar berea rece va stinge setea zilelor calde ale lunii lui Cuptor.
Pe întreaga durată a târgului vor funcționa ateliere de creativitate, la care copiii sunt îndrumați să confecționeze păpuși și personaje din linguri de lemn sau figurine tip puzzle din lemn pictat (căluți nărăvași, unicorni, calești, mașinuțe de epocă).
Prețul participării la un atelier este cuprins între 15 și 25 de lei.
De astăzi, timp de 5 zile, Caravana Gaudeamus Radio România va rămâne în inima Transilvaniei. Evenimentele din acest an se vor derula sub semnul Anului Cărţii în România și o vor avea ca președinte de onoare pe Gabriela Lungu, traducătoare, eseistă, doctor în filologie și cadru universitar.
Inaugurarea oficială a Târgului de Carte Gaudeamus este programată la ora 13:00, eveniment transmis în direct la Radio Cluj și pe pagina de facebook Radio Cluj.
Coordonatorul târgului, Connie Chifor, ne-a dezvăluit, în avanpremieră, câteva informații despre eveniment:
„Sunt peste 80 de edituri, în 70 de standuri, din nou am bătut un record, se pare că în fiecare an venim cu această formulă, avem toate editurile de top din România. E foarte greu ca un vizitator să plece nemulțumit sau să nu găsească ceva pe gustul lui, fie că este vorba de apariții foarte recente, pentru că toți editorii fac acest efort ca în preajma Târgului Gaudeamus să vină cu noutăți, fie de volume consacrate care poate nu se mai găsesc atât de ușor în librării și atunci faptul că vin la târg și discută direct cu editorii, le dă o șansă în plus celor interesați să facă rost de aceste cărți. Oferta târgului include promoții și oferte speciale, pachete, serii de autor care se pot completa de către doritori venind și stând de vorbă și răsfoind la fața locului.”
Astăzi, de la ora 17:00, Casa Cărții de Știință lansează o carte despre un subiect foarte actual: violența psihologică în familie. Este vorba despre un volum tradus din limba franceză și semnat de psiholoaga Yvane Wiart.
Seara de miercuri, 17 aprilie, este dedicată poeziei la Gaudeamus. Trei volume de versuri apărute la editura Ecou transilvan vor fi lansate de la ora 17.30.
Târgul poate fi vizitat în fiecare zi până la ora 20:00, iar duminică până la ora 16:00.
La Ghiroda, lângă Timişoara, apicultorii din mai toate regiunile ţării se adună, în fiecare primăvară, la un târg ajuns la cea de-a noua ediţie. Pe langă faptul că au ocazia să-şi vândă şi să-şi promoveze produsele, ei pot să şi cumpere diverse materiale şi unelte necesare stupinei.
Cât depre cei care vor să achiziţioneze miere veritabilă şi produse derivate, unele dintre ele cu adevarat speciale, au de unde alege.
“Am venit cu siropuri din miere si diverse plante. La mierea curată, făcută de noi, adăugăm petale de trandafir, merişor, muguri de brad, afine sau iarba stupinei. Totul este natural. Se pot consuma ca atare sau adăugate într-un pahar cu apă”, explica pentru opiniatimisoarei.ro unul dintre expozanţi.
“Mierea este, în sine, un produs care sprijină sănătatea. Noi adăugam seminţe sau fructe uscate care o transformă într-un produs bun pentru tot felul de afecţiuni. Cu specific, de la depresie sau dureri de stomac, la tuse sau anemie” , completaza un altul.
Pe lângă sortimentele obişnuite de miere, la Târgul de la Ghiroda cumpărătorii descoperă miere cu albăstrele, mentă, cimbrişor de munte, anghinare sau coriandru. Pe toată perioada târgului au loc spectacole folclorice şi schimburi de experienţă despre apicultură.
Târgul apicol e deschis si duminica, pana la orele 14.00, iar intrarea este liberă.
Începând de vineri, 7 decembrie, până duminică, 9 decembrie 2018, de la
orele 10 de dimineață, până la 6 seara, la Muzeul Național al Țăranului
Român, 120 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari,
cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari,
cioplitori… vin din toate zonele țării cu lucruri frumoase, numai bune
de târguit.
La târgul Cadouri de Crăciun, puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe,
măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, coșuri de nuiele, străchini,
oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire,
curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane,
lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănușe, oale,
scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței,
zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, cofeturi,
plante medicinale, țuică… și câte și mai câte.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la ediția din acest an a „Zilei Crucii”, numită în popor și Cârstovul Viilor, sărbătoare ce marchează începutul culesului viilor și prepararea mustului. Cu această ocazie, la Muzeul Satului din București au loc o serie de evenimente dedicate atât tradițiilor care înconjoară sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, cât și venirii toamnei.
Sâmbătă, 15 septembrie, ansamblul „Tradiții luncavițene” ne încântă cu muzică și dansuri tradiționale dobrogene, în cadrul spectacolului „Bun îi vinul ghiurghiuliu”. În aceeași zi, toamna își face simțită prezența prin cântecele gorjencei Maria Beatrice Băndoiu. Ziua se încheie într-un mod practic, prin ateliere tradiționale susținute de meșteri populari. În limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, vizitatorii au ocazia să descopere secretul confecționării podoabelor populare și împletiturilor textile. Participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Duminică, 16 septembrie, împreună cu actorul Nae Alexandru îl redescoperim pe scriitorul Păstorel Teodoreanu, ale cărui poezii evocă pasiunea pe care marele iubitor de vinuri o avea față de licoarea lui Bacchus. Tot duminică, chitara lui Tudor Niculescu Mizil și vocea Sabrinei Diacov ne propun o călătorie în jurul lumii. Seria de evenimente se încheie cu un ghidaj tematic la instalațiile și instrumentele specifice viticulturii. Plecând de la Platoul Arhondaricului, vizitatorii vor învăța cum se prepara mustul pe vremuri și care erau instrumentele folosite la îngrijirea și culesul viilor.
Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului are loc și târgul meșterilor populari, menit să amintească de târgurile ce se desfășurau în preajma marilor sărbători religioase. Pentru participarea la târg este necesară achiziționarea biletului de acces în muzeu.
Muzeul Național al Țăranului Român continuă tradiția celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători ale Ortodoxiei: Înălțarea Sfintei Cruci, printr-o nouă serie de întâlniri cu artiști și meșteri iconari, care are loc, în fiecare an, în preajma zilei de 14 septembrie, în cadrul Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri. Anul acesta vă așteptăm în perioada 14 – 16 septembrie, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.
Muzeul Țăranului păstrează structura târgurilor de iconari și meșteri cruceri sub forma unui act cultural care pune în discuție termenii canon/tradițional/autentic, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească, dar și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.
Târguliconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere și să recupereze frumusețea icoanei, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale.
Continuăm și anul acesta noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meșterii și artiștii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalații, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creațiile personale și de a iniția un altfel de dialog cu publicul vizitator și fidel acțiunilor noastre de la începuturi. Prezența unor iconari demult consacrați în cadrul târgurilor MȚR și prezenți în colecții particulare și muzeale ca: Nicolae Muntean, Angela Ludoșanu, Teodora Roșca, Bogdan Herăscu, Camelia Drăgan, Radu Dincă, Letiția Rotaru, Daniel Stancu, cât și a unor iconari nou descoperiți, asigură ca și anii trecuți, calitatea și valoarea viziunii lor asupra meșteșugului. Structura târgului rămâne, ca întotdeauna, mai aproape de atmosfera unei sărbători, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, heruvimi și Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Adăugăm acestora pânzături, ștergare, scoarțe, aduse în tîrg de colaboratorii noștri mai vechi și mai noi.
Însoțim iconarii cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulcețuri, miere, prăjituri de casă și zacuscă.
Ateliere / întâlniri
Intrate deja în obișnuitul târgului, atelierele de pictură pe sticlă și lemn, cât și cel de însemnat și încrustat cruci, vor fi prezente în acest an cu tehnici și teme prin care copiii, dar și adulții sunt invitați să descopere cum desenau iconarii vechi izvoadele și zugrăveau sfinții și îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră, în cadrul unor întâlniri cu câțiva dintre iconarii și crucerii al căror meșteșug prezintă atât o raportare adecvată la canon, cât și o sursă de inspirație pentru noi creații.
Programul atelierelor:
Vineri, 14 septembrie
orele 11-13 / atelier de pictură icoane pe sticlă cu Bogdan Herascu – vârsta minimă 8 ani (înscrierile se fac numai la telefon 0726 237 376)
Sâmbătă, 15 septembrie
orele 11-13 / atelier de crucerit în lemn cu meșterul Vasile Moldoveanu – vârsta minimă 10 ani
orele 14-16 / atelier de pictură pe sticlă cu meșterul iconar Angela Ludoșanu – vârsta minimă 8 ani
Duminică, 16 septembrie
orele 11-13 / atelier de pictură icoane pe sticlă cu meșterul Nicu Muntean – vârsta minimă 7 ani
Atelierul costă 5 lei/ persoană și va avea loc lângă bisericuța din lemn. Pentru înscrieri și alte informații vă rugăm să ne scrieți la adresa educatiemuzealamtr@gmail.com. Pentru fiecare atelier sunt 10 locuri disponibile.
De asemenea, ca o întregire a discursului nostru dedicat icoanei, invităm publicul să viziteze expoziția Colecția Mușat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene, deschisă în această perioadă la Sala Foaier. Expoziția prezintă o mare parte din colecția de peste 500 de icoane pe sticlă transilvănene, aparținând avocatului Gheorghe Mușat și soției sale, profesoara universitară Carmen Mușat.
Expresie a spiritualității românilor din Transilvania, icoana pe sticlă se dovedește, prin filtrul oferit de colecția Mușat, un receptacul al celor mai diverse și mai înalte forme de expresie artistică ale lumii creștine din secolele XVIII-XIX, atât ale părții ei orientale – ortodoxe, cât și a celei vestice, de unde a fost împrumutată și tehnica pictării pe dosul sticlei. Vor putea fi admirate lucrări reprezentative pentru toate centrele artistice cunoscute și toți iconarii râvniți de colecționari și de muzeele de profil, precum Ioan Pop de la Făgăraș, Savu Moga din Arpașu de Sus, Matei Țâmforea din Cârțișoara, Nicolae Cațavei, Simion Poienaru din Laz sau Nicolae Oancea din Vale, dar vor putea fi cunoscuți mai bine și pictori ale căror nume au fost prea puțin sau abia de curând asociate cu icoana pe sticlă, precum Matei Popa din Vale, Ioan Costea Verman, Ioan Popovici, Constantin Boghină junior și Oprea din Săliștea Sibiului și mai ales Ursu Broina din Stoboru, unul dintre pionierii picturii pe sticlă din Transilvania, atestat documentar cu lucrări încă la 1784 și căruia în sfârșit i-a putut fi atribuită o icoană.
Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI România, TVR, Dilema Veche, Historia, Decât O Revistă, Iocan, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, Blitz TV.
Publicat de adinaiftime,
14 septembrie 2017, 21:30
Asociația Produs de Cluj, organizează a cincea ediție a evenimentului intitulat „Zilele Recoltei”.
Manifestarea se va desfășura de vineri, 15 septembrie, până duminică, 17 septembrie, pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
La fel ca la fiecare eveniment organizat de Asociația Produs de Cluj, vizitatorii târgului vor avea parte zilnic nu doar de surprize culinare, ci și de spectacole folclorice.
Pentru cei mici vor fi organizate evenimente speciale, cum ar fi atelierul de sculptură în fructe și legume sau spectacolul de magie. Tot pentru distracția acestora, dar și pentru amatorii de adrenalină și senzații tari, în incinta târgului va funcționa un parc de distracții.
Aici gasiti cele mai gustoase preparate specifice Bucovinei, Maramuresului si altor zone ale tarii.
Placintele sunt atractia principala a targului insa cei interesati se pot delecta si cu alte produse, cum ar fi inghetata, ciocolata de casa, clatite, baclava, biscuiti, cornulete si nelipsitul kurtos, toate fiind preparate cu ingrediente naturale.
Pe langa deserturi, sunteti asteptati si cu mici, dar si cu alte preparate din carne.
Nu lipseste painea de casa coapta chiar in cuptoarele amenajate la fata locului.
Organizatorii au pregatit si un stand cu must proaspat preparat.
Până pe 24 august, de la primele ore ale dimineţii, până la ora 22.00, vizitatorii vor putea admira şi cumpăra obiecte de colecţie, bijuterii handmade, picturi, argintărie şi mobilier de epocă.
Invitaţi speciali vor fi doi colecţionari din Croaţia şi Egipt, care vor aduce la Constanţa, vase vechi de peste 3.000 de ani, picturi pe papirus, statuete şi alte obiecte de decor cu simboluri egiptene.
Deschiderea oficială a târgului are loc astăzi, la ora 12.00.
De pe lista locaţiilor unde caravana Produs de Cluj poposeşte şi anul acesta nu putea lipsi Floreştiul, cea mai mare comună din România. Suntem convinşi de faptul că floreştenii vor participa într-un număr foarte mare la acest târg şi vor aprecia exponatele prezentate de partenerii noştri, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Locuitorii comunei, şi nu numai, sunt aşteptaţi la această ediţie a Târgului Produs de Cluj, îmcepând de vineri, 23 iunie și până duminică, 25 iunie, de cca. 70 de producători şi artizani din judeţul Cluj, colaboratori tradiţionali ai Asociaţiei, precum şi de invitaţi speciali din judeţele învecinate.
Astfel, pe parcursul celor trei zile de manifestări, floreştenii, dar şi clujenii, vor putea admira şi achiziţiona produse alimentare, uleiuri presate la rece, miere de albineşi produse apicole, prăjituri, pâine şi ciocolată de casă, ceaiuri, vinuri, ţuică, turtă dulce, gemuri, sucuri şi siropuri naturale. Toate acestea sunt preparate după reţete autentice, păstrate cu sfinţenie în familiile producătorilor.
Artizanii vor expune costume din zona Transilvaniei, sculpturi în lemn, sticle decorative, produse din piele, articole realizate pe bază de lavandă, bijuterii lucrate de mână, ceramică, păpuşi şi alte jucării.
Cei mici sunt aşteptaţi cu numeroase surprize, de la parcul de distracţii, la spectacole de magie, dar şi un atelier educativ şi amuzant de sculptură în fructe şi legume. Zilnic, artişti clujeni consacraţi, precum şi tinere talente, vor încălzi atmosfera pe scena special amenajată.
Târgul de la Floreşti încheie sezonul de primăvară al deplasărilor caravanei în judeţul Cluj, viitoarele evenimente organizare de Asociaţia Produs de Cluj urmând să aibă loc, în perioada următoare, la Sibiu, respectiv Timişoara.
Peste o sută de firme dar şi instituţii de învăţământ îşi prezintă oferta de joburi şi cea educaţională, la Camera de Comerţ din Arad. Joi şi vineri este programată, la Arad, o nouă ediţie a târgului Edu2Job for Life.
Vizitatorii vor putea consulta şi oferta unor structuri ale ministerului de interne, armatei sau serviciilor speciale. La capitolul educaţie nu vor lipsi ofertele de tabere şcolare în străinătate, cursuri de engleză pentru adulţi şi copii, examene IELTS, studii în Marea Britanie, formare profesională, Work&Travel USA, consultanţă educaţională şi altele.
La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.
Turiştii care ajung la acest final de săptămână la Castelul Corvinilor din Hunedoara pot afla mai multe despre breslele şi meşteşugurile tradiţionale. Totul are loc în cadrul evenimentului “Bresle şi meşteşuguri din provinciile româneşti”.
Sâmbătă, de la ora 11:00 la Castel sunt programate o masă rotundă şi un simpozion tematic, la care vor participa istorici, sociologi, etnografi şi muzeografi. Duminică, de la ora 13, va avea loc un spectacol cu tradiţii şi obiceiuri specifice care va cuprinde recitaluri live, dansuri și tradiții populare
Evenimentele sunt organizate de Primăria Hunedoara şi Muzeul Casa Breslelor.
Peste 3.400 de oportunităţi de carieră vor fi disponibile la Târgul de carieră ‘Angajatori de TOP’, care va avea loc pe 17-18 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti.
100 de angajatori, 200 de specialişti HR, peste 3.400 de oportunităţi de carieră şi 15.000 de vizitatori sunt cifrele care definesc ediţia din această toamnă a Târgului Angajatori de TOP. În plus, pe parcursul evenimentului vizitatorii au ocazia să participe la 30 de workshop-uri şi conferinţe, dedicate candidaţilor cu diferite niveluri de experienţă.
Oferta joburilor este variată şi acoperă oportunităţi în departamente precum: Dezvoltare Software (13%), Securitate IT (1%), Suport Tehnic (10%), Contabilitate (4%), Achiziţii (2%), Relaţii cu Clienţii (24%), Bancar (13%), Vânzări (15%), Inginerie (4%), Resurse Umane (2%), Consultanţă (4%), Telecom (5%), Educaţie (1%), Marketing (2%).
În ceea ce priveşte tipurile de oportunităţi deschise, reiese că 50% dintre joburi sunt pentru candidaţi cu 1-5 ani experienţă, 44% joburi şi programe adresate studenţilor şi persoanelor cu 0-1 ani experienţă, iar 6% poziţii adresate persoanelor cu peste 5 ani experienţă.
Vizitatorii vor putea petrece câteva momente de relaxare, savurând şi achiziţionând produse autentic româneşti din Ardeal, Maramures, Bucovina si Muntenia, realizate după retete traditionale.
La standuri bucureştenii vor găsi cârnaţi afumaţi, murături făcute după reţeta bunicii, zacuscă, miere bio, dulceturi, prajituri si ciocolată de casa.
Târgul va fi deschis săptămâna viitoare.
Acesta îi va aştepta pe bucureşteni de vineri, de la ora 10, până duminică, la ora 18.
În cele trei zile ale Târgului, iubitorii de antichităţi pot vizita peste 60 de standuri amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte 10 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2.
Spre încântarea bucureştenilor de toate vârstele va fi deschisă expoziţia maşinilor de epocă.
De la târg nu vor lipsi schimburile de obiecte între iubitorii de antichităţi veniţi din întreaga ţară, fie că este vorba de cărţi, fotografii, mobilier, tablouri sau alte obiecte de artă.
Închiderea oficială a târgului a fost marcată de festivitatea de acordare a trofeelor „Gaudeamus”. Astfel, printre preferințele publicului s-au aflat editurile: Nemira – locul I, Humanitas – locul al II-lea și Rao – locul al III-lea.
Cel mai râvnit volum al acestei ediții a fost „Dicţionarul ilustrat al gesturilor”, de Joseph Messinger, apărut la Editura Litera. Cea mai frumoasă cititoare, care și-a adăugat în palmares un onorant titlu „Miss Lectura”, a fost desemnată Andra Rusu, studentă în anul I la Universitatea Maritimă Constanţa, Facultatea de Ingineria Mediului, iar câștigător al Tombolei „Gaudeamus” și al unui smartphone a fost numit constănțeanul Florin Gemănaru.
Trofeul presei scrise, pentru promovarea evenimentului, a ajuns la ziarul „Telegraf”.
Cea de-a VI-a ediție a Târgului „Gaudeamus” a fost organizată de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa. Edițiile anterioare ale manifestării au fost organizate în stațiunea Mamaia, anul acesta fiind prima dată când târgul s-a deschis în oraș.
Vizitatorii pot găsi şi obiecte din ceramică de Horezu, porţelanuri de Târgu Mureş, dar şi bijuterii sculptate în os sau din coji de ouă, la manifestarea organizată în Piaţa Avram Iancu şi pe strada Meţianu.
La Târgul Estival sunt prezenţi şi artiştii Cenacului „Ion Andreescu” din Arad, care îşi expun lucrările, dar şi lucrează în cadrul unui atelier în aer liber.
Unii dintre expozanţi s-au arătat nemulţumiţi de locul ales de organizatori pentru acest târg, şi au spus că anul trecut, pe Bulevardul Revoluţiei, a fost un aflux mult mai mare de vizitatori.
Târgul estival din Arad mai poate fi vizitat până săptămâna viitoare în 25 august, zilnic, între orele 10.00-22.00.
În primele trei seri ale evenimentului cultural de la malul Mării Negre, au trecut pragul pavilionului expozițional din vecinătatea City Park Mall aproximativ 5.000 de persoane pasionate de carte, dornice să fie la curent cu noile apariții editoriale sau să-și îmbogățească biblioteca cu noi volume.
Organizatorii, Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa, au precizat că târgul s-a bucurat de o primire călduroasă – pe măsura temperaturilor înregistrate în această perioadă – din partea publicului constănţean şi a turiştilor prezenţi acum pe litoral. Astăzi, de la ora 18.00, va avea loc ceremonia de decernare a trofeelor ediţiei 2014 a Târgului „Gaudeamus”, care se vor acorda editurilor participante, dar și mass-media, în urma voturilor publicului.
De asemenea, tot astăzi, se va afla care este cea mai râvnită carte a târgului, dar și cine a câștigat Premiul „Miss Lectura”, precum și cine e câștigătorul Marelui Premiu al tombolei „Gaudeamus”, constând într-un smartphone.
Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, iniţiată şi derulată de Radio România, în cadrul târgurilor „Gaudeamus”, continuă. De joi până sâmbătă, constănţenii au donat peste 700 de volume, care vor ajunge la biblioteca Liceului Tehnic „I.C. Brătianu” din comuna Nicolae Bălcescu.
O nouă ediţie a Târgului de carte Gaudeamus se deschide astăzi, la ora 18. Evenimentul, care promovează lectura pe litoral, a ajuns la a 6-a ediţie şi are avea loc între 14 şi 18 august, într-un pavilion expoziţional amplasat lângă mall-ul din Parcul Tăbăcăriei.
Vor fi lansări de carte şi alte evenimente culturale, concursuri zilnice cu premii atractive, inclusiv „Miss Lectura”, iar în deschidere, Fanfara RAJA va susţine concertul intitulat “Muzica Apelor”.
De asemenea, o colecţie de 8 costume de baie de epocă va fi expusă cu acelaşi prilej. Târgul este deschis zilnic între orele 15.00 şi 23.00, iar intrarea este liberă.
Târgul este organizat de Radio România( prin Centrul Cultural Media) şi Radio Constanţa şi închide seria evenimentelor derulate în cadrul Caravanei Gaudeamus în 2014.
Zilele Municipiului Tulcea încep astăzi, cu un târg al meşteşugarilor, în Piaţa Tricolorului. Manifestările vor continua, până duminică, pe faleza oraşului, cu spectacole susţinute atât de trupe locale, cât şi de artişti şi formaţii recunoscute la nivel naţional.
Vor concerta Voltaj, Proconsul, Vunk, Antonia, Elena Gheorghe şi nu numai.
Pentru ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Tulcea au fost mobilizaţi peste 120 de poliţişti şi jandarmi care vor asigura ordinea şi siguranţa publică. De altfel, autorităţile estimează că în fiecare seară vor fi peste 3.000 de participanţi.
Evenimentul va avea loc în perioada 1-10 august.
La această ediţie a festivalului vor avea loc evenimente speciale, expoziţii şi un târg de carte, prelegeri şi dezbateri.
Zeci de invitaţi speciali, istorici, regizori, diplomaţi, jurnalişti, producători şi-au anunţat prezenţa anul acesta.
Accesul în toate zilele festivalului este gratuit, la toate evenimentele, în funcţie de limita locurilor disponibile.
Un smarald de peste 3 kilograme poate fi admirat de clujeni în această săptămână, în cadrul târgului Expo Mineralia, eveniment care se desfăşoară la Iulius Mall
Organizatorii susţin că un astfel de exponat este foarte rar întâlnit la manifestările de profil. Pe lângă smarald, clujenii mai pot vedea până duminică peste 150.000 de bijuterii, accesorii şi decoraţiuni realizate din minerale, dar şi din pietre rare, precum rubine, safire şi diamante.
Piesele provin din 50 de ţări ale lumii, inclusiv din România.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.