România participă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt
Publicat de adinaiftime, 15 octombrie 2017, 10:00
România participă la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, cel mai important eveniment de profil din lume, care se desfăşoară în aceste zile în Germania.
Astăzi la standul României va avea loc o masă rotundă cu tema „Există o piaţa de export pentru literatura română?”, unde vor fi prezentate cele patru antologii de literatură română care urmează să apară în limba germană până la Târgul de Carte de la Leipizig de anul viitor, la care ţara noastră va avea statutul de ţară invitată de onoare.
Ministrul culturii şi identităţii naţionale, Lucian Romaşcanu, a precizat pentru RRA:
Lucian Romaşcanu: Ministerul Culturii, ICR, prin organizarea acestui stand la Târgul de la Frankfurt, asta îşi doreşte să facă: să pună în contact autorii români, prin reprezentanţii lor, cu piaţa de carte vest-europeană. Am avut un eveniment extrem de important, a fost o conferinţă de presă în care ne-am prezentat alături de dl ambasador Hurezeanu, alături de directorul Târgului de Carte de la Leipzig… În 2018 vom fi invitaţi de onoare, da, şi ne-am prezentat intenţiile pentru anul viitor şi acestea sunt extrem de generoase. Ne dorim să avem o prezenţă excepţională la anul la Leipzig. Pregătim 30 de traduceri noi, pe lângă altele făcute cu sprijinul ICR, sper să avem succes şi să se audă din ce din ce mai mult despre autorii români. ealizator: Ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Frankfurt, la care Franţa este invitat de onoare, reuneşte peste 7.000 de autori din 106 ţări.