Ascultă Radio România Regional Live

tarife

Se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov!

Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 27 ianuarie 2023, 18:36

Actualul sezon de schi în Poiana Braşov se deschide în weekend. Astfel, sâmbătă, 28 ianuarie, se deschid pârtiile din partea superioară a masivului și cele pentru începători, Bradul şi Stadion.

Tot din acest weekend, liniile 60 şi 100 ale operatorului local de transport în comun, care fac legătura dintre municipiul Braşov şi staţiune, vor începe să opereze în regim normal de sezon.

Şeful Serviciului amenajare pârtii – Comprest SA, Adrian Biriboiu, a anunţat, la rândul său, că turiştii vor fi informaţi privind zonele în care se poate schia.

Intervenţiile în caz de incidente sunt asigurate de Serviciul Public Salvamont, care va fi prezent cu 10 oameni pentru a-i sprijini pe cei care vor avea nevoie de ajutor.

În ce priveşte instalaţiile pe cablu, vor fi funcţionale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion. Pentru turişti va funcţiona şi cabina Capra Neagră, în care ultima urcare este la ora 16:00.

Pentru achiziţionarea ski-passurilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel şi de la telecabina Capra Neagră) şi două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos.

În plus, pentru recuperarea garanţiei de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcţiona şi două automate, la telecabina Capra Neagră şi la telegondolă. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul. Cei care doresc să îşi încarce cu puncte ski-passurile o pot face şi online, prin intermediul aplicaţiei pe platforma www.skibv.ro.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-passurile din sezonul 2021-2022 nu se prelungeşte în acest sezon de schi.

Tarifele pentru transportul pe cablu sunt cu aproximativ 11% mai mari ca în sezonul trecut şi sunt cuprinse între 55 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulţi şi 720 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte.

Există şi posibilitatea achiziţionării unui ski-pass în valoare de 1.250 lei, pentru acces nelimitat timp de zece zile, pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 30 de lei iar una cu 240 de puncte costă 390 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Se deschide sezonul de schi de la Poiana Braşov!

Foto: Sursa foto: Primăria Municipiului Braşov/facebook

Publicat de Andra Radu, 23 decembrie 2021, 18:12

Sezonul de schi de la Poiana Braşov se va deschide vineri, începând cu ora 9:00. Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea utiliza toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul şi cele două pârtii pentru începători.

Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum şi pe pârtiile Kanzel, Doamnei şi Ruia, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia.

Drumul Roşu va fi amenajat şi în zona inferioară, astfel că schiorii vor putea coborî până la staţia inferioară a telegondolei. Până vineri se va încerca şi amenajarea bretelei de legătură dintre Drumul Roşu, pe Sub Teleferic, spre Pârtia Bradul. Tot de vineri vor fi deschise şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion.

În ce priveşte transportul pe cablu, de vineri vor fi funcţionale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia şi teleschiurile Bradul şi Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15:45.

Pentru achiziţionarea ski-pass-urilor, există în total trei puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel şi de la telecabina Capra Neagră) şi două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanţiei de 10 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcţiona şi două automate, la telecabina Capra Neagră şi la telegondolă. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2020-2021 nu se prelungeşte în acest sezon de schi.

Tarifele variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulţi, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte, dar există şi posibilitatea achiziţionării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte costă 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Începe programul „Litoralul pentru toţi”!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 18 mai 2021, 13:06

Românii care merg în staţiunile de la Marea Neagră până pe 20 iunie se pot caza cu tarife reduse, prin programul „Litoralul pentru Toţi”, lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. Programul se desfășoară în perioada 21 mai-20 iunie.

54 de hoteluri din toate staţiunile participă cu aproximativ 4.000 de locuri de cazare. Tarifele sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon.

Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de trei stele din staţiunea Neptun şi costă 80 de lei pe noapte pentru două persoane. În Mamaia, la un hotel de patru stele, două persoane vor plăti pentru minimum cinci nopţi cazare, cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 de lei pe noapte.

Programul „Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 38.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Taxe impuse Chinei

Taxe impuse Chinei

Publicat de Camelia Teodosiu, 24 septembrie 2018, 14:49

Noile tarife impuse Chinei de Statele Unite intră, începând de astăzi, în vigoare

Noile tarife impuse Chinei de Statele Unite intră, începând de astăzi, în vigoare. Este vorba de taxe de 10% pentru importuri în valoare de aproximativ 200 de miliarde de dolari. France Presse notează că, dacă se ține cont și de tarifele anterioare pentru mărfuri de 50 de miliarde de dolari, aproximativ jumătate din exporturile chinezești către Statele Unite fac obiectul unor tarife speciale. Noile taxe anunțate de Washington nu vizează, însă, și produsele Apple, companie gigant americană care are principalele fabrici de asamblare în China. Donald Trump a decis să impună tarifele la importuri pentru a reduce din deficitul înregistrat de țara sa în schimburile cu China, dar și ca răspuns la furturile de tehnologie americană. Beijingul a răspuns cu propriile tarife la unele mărfuri americane.

Etichete:
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Grădina Zoologica din Brașov se deschide luna aceasta

Publicat de Stefania Grigore, 2 septembrie 2014, 10:54

Cel puțin așa susține primarul George Scripcaru, la a cărui inițiativă au fost majorate și tarifele de intrare.
Grădina Zoologică din Brașov și-a închis porțile pentru public din vara anului 2012 pentru lucrări de extindere și renovare. Deși autoritățile au înaintat numeroase termene de finalizare, grădina este închisă și la ora actuală.
Totuși, în ultima ședință de Consiliu Local, primarul Brașovului George Scripcaru a ținut să precizeze că lucrările sunt ca și terminate, astfel că Zoo Brașov se va deschide în luna septembrie a acestui an.

Consilierii locali au decis ca odată cu deschiderea Grădinii Zoologice tarifele de intrare să fie majorate.
Astfel, copii, elevi și studenţi vor plăti 5 lei/bilet, adulţi – 10 lei, grupurile organizate de copii – 4 lei/persoană și grupuri organizate de adulţi – 8 lei/persoană.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște