Ascultă Radio România Regional Live

Taxi

Cele două cuvinte – Taxi

Cele două cuvinte – Taxi

Publicat de Andrei Cretoiu, 29 noiembrie 2017, 07:53

Trupa Taxi a fost lansată în 1999, la iniţiativa lui Dan Teodorescu şi a lui Adrian Borţun, care la vremea aceea cântau într-o formaţie numită „Altceva”. S-a alăturat proiectului şi George Pătrănoiu, un vechi prieten chitarist. Le lipsea un toboşar pe care l-au ales în urma audițiilor, pe Lucian Cioargă.

Cel care a găsit numele trupei a fost Dan Teodorescu. În 1999 au lansat piesa „N-ajung la ele”, care nu a avut mare succes, așa că au compus și lansat „Criogenia salvează România”, care a prins foarte bine la public. Astfel, a venit nominalizarea la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia 1999. Primul lor material discografic a fost lansat în noiembrie 1999 – „Jumătate de album”. Tot în 1999 a apărut și primul videoclip al formației, „Criogenia salvează România”.

Albumul „Cele două cuvinte” despre a carei piesa titlu vorbim astăzi, a fost lansat în 2011 și s-a bucurat de un succes foarte mare. Single-ul ce dă numele albumului a avut parte de un videoclip inedit, în care 26 de bărbați celebri din România încearcă să spună femeilor din viața lor „te iubesc”.

Frumoasa mea – Marcel Pavel
100 sportivi marți, 19 decembrie 2017, 07:04

Frumoasa mea – Marcel Pavel

„Frumoasa mea”, compusă de Ovidiu Komornyik, reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite melodii...

Frumoasa mea – Marcel Pavel
Say Something – Laurenţiu Cazan
100 sportivi luni, 18 decembrie 2017, 07:45

Say Something – Laurenţiu Cazan

Debuta, în 1982, la TVR, cu piesa „Uită tristeţea” în cadrul unei emisiuni produse de regretatul Titus Munteanu....

Say Something – Laurenţiu Cazan
Timişoara – Pro Musica
100 sportivi duminică, 17 decembrie 2017, 09:39

Timişoara – Pro Musica

Grupul Pro Musica a fost înfiinţat la Timişoara de Ilie Stepan, în 1973. Primul concert al formaţiei, la Liceul Pedagogic...

100 sportivi miercuri, 13 decembrie 2017, 07:19

Rămâi cu mine – Andra

Andra este fără îndoială una dintre cele mai bune voci ale generaţiei actuale de soliste. Înzestrată cu un...

Rămâi cu mine – Andra
100 sportivi marți, 12 decembrie 2017, 07:38

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira

„Pe aripi de vânt”, compoziţie de Alex Pelin şi Ovidiu Baciu, lansată în toamna anului 2014, a ocupat luni de...

Pe aripi de vânt – Delia feat. Kaira
100 sportivi luni, 11 decembrie 2017, 07:58

Acasă – Smiley

Unul dintre cei mai de success artisti de la noi este Smiley. Cu un repertoriu diversificat de piese, o atitudine grozavă şi o...

Acasă – Smiley
100 sportivi duminică, 10 decembrie 2017, 08:54

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Traian Jurchela s-a născut la 5 august 1949 în satul Ilidia, comuna Ciclova Română, Caraş-Severin. Domeniul artei populare...

Gugulan cu car cu mere – Traian Jurchela

Viitorul taxiurilor: roboti in loc de soferi!

Publicat de Mihaela Costache, 6 octombrie 2015, 16:30

Începând din luna martie anul viitor, locuitorii din oraşul Fujisawa din apropiere de Tokyo vor putea apela la serviciile unor taxiuri conduse de roboţi

Robot_Taxi_3460755b

Aceste vehicule fără şofer vor circula pe principalele artere rutiere din oraşul japonez, făcând curse de aproximativ 3 kilometri. Proiectul Robot Taxi – colaborare între dezvoltatorul de tehnologie auto automatizată ZMP şi firma de internet mobil DeNa – va intensifica cursa mondială, la care participă Google, Ford, BMW şi alte companii auto, pentru lansarea unor vehicule fără şofer pe piaţa de consum. Deşi dezvoltatorii niponi au încredere în GPS-ul, sistemul radar şi camerele cu viziune stereo cu care sunt dotate maşinile, clienţii taxiurilor vor sta pe locul şoferului în timpul cursei, pentru a putea reacţiona în cazul în care se va impune intervenţia umană. În cazul în care experimentul din Fujisawa va avea succes, vehiculele robotizate ar putea fi folosite pentru transportul spectatorilor veniţi să asiste la Jocurile Olimpice din 2020 şi în comunităţile rurale unde transportul public este deficitar.

Proiectul taxiurilor fără şofer va fi introdus în Japonia şi din cauza ratei de îmbătrânire a populaţiei sale, care în ultimii ani a determinat o creştere a numărului de accidente rutiere cu implicarea şoferilor vârstnici. În Ţara Soarelui Răsare erau 4,25 milioane de şoferi cu vârsta de peste 75 de ani în 2013 şi în următorii trei ani se aşteaptă ca numărul lor să depăşească 5 milioane.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Taximetriștii sunt în vizorul Poliției Rutiere!

Publicat de Mihaela Costache, 23 iulie 2015, 14:00

Persoane care practică taximetria fără licență și autorizație, mașini care nu corespund din punct de vedere tehnic și aparate de taxat măsluite sunt doar câteva dintre neregulile identificate în urma unei acțiuni de control desfășurate în zona Gării de Nord.

Politiștii de la Brigada Rutieră au aplicat mai multe amenzi, au reținut permise de conducere și certificate de înmatriculare.
Oamenii legii au identificat și situații de evaziune fiscală prin folosirea unor mijloace ilegale de resetare a apartelor de taxat.
Reprezentanții Poliției spun că aceste practici îi pot lăsa pe taximetriști fără autorizație.

Acțiunea de control are ca scop verificarea transportului de persoane în regim de taxi și vine ca urmare a numeroaselor plângeri făcute de cei care folosesc acest mijloc de transport, spune Andrei Codău, purtatorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

Acțiunea de verificare a taximetriștilor va continua pe tot parcursul zilei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti începe astăzi

Publicat de Andrei Cretoiu, 20 aprilie 2015, 11:10

A 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti începe astăzi.
În deschiderea evenimentului va fi proiectat în exclusivitate filmul iranianului Jafar Panahi, TAXI, câştigător al Ursului de Aur şi al Premiului FIPRESCI la Festivalul de la Berlin 2015.

La fel ca cele două filme anterioare, This Is Not a Film (2011) şi Closed Curtain (2013) – filmate în mare secret în apartamentul personal şi în casa unui prieten -, TAXI a fost realizat de Jafar Panahi în ciuda interdicţiei de a mai face cinema vreme de 20 de ani, sentinţă primită în 2010 din partea autorităţilor iraniene şi contestată vehement de cineaşti, directori de festivaluri şi jurnalişti din întreaga lume.

De-a lungul celor şapte zile de festival vor fi proiectate peste 21 de filme din ţări precum Iran, Germania, SUA, Serbia, Danemarca, Uruguay, România, Marea Britanie, Franţa sau Japonia.

Şase filme, dintre care două realizate de regizori femei, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută şi, cu o singură excepţie, nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România: ‘Autroportretul unei fete cuminţi’ (România, regia Ana Lungu), ‘Cold in July / Iulie însângerat’ (SUA, regia Jim Mickle), ‘A Girl Walks Home Alone at Night / O fată merge acasă singură în noapte’ (SUA, regia Ana Lily Amirpour), ‘Hyena / Hiena’ (Marea Britanie, regia Gerard Johnson), ‘Kebab & Horoscope / Kebab şi Horoscop’ (Polonia, regia Grzegorz Jaroszuk), ‘Loin des hommes’ / Departe de oameni (Franţa, regia David Oelhoffen).

Biletele pentru proiecţiile de la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu s-au pus deja în vânzare şi pot fi achiziţionate în avans pentru întreg festivalul. Studenţii de la UNATC au acces liber, numai în limita locurilor rămase disponibile.

Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie 2015 la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi Club Control.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Iubitorii de aviaţie, mașini și motociclete sunt invitaţi, în 19 iulie, la mitingul aviatic „Aeromania“, care se va desfăşura la Aeroportul Tuzla

Publicat de Stefania Grigore, 9 iulie 2014, 09:50

Aflat la cea de-a opta ediție, show-ul se dorește a fi cel mai șic miting aviatic ”Aeromania” de până acum.
Între orele 16.00 și 20.00, spectacolul de aviație va fi alimentat cu muzică bună, mașini de epocă și „hangar party”.

Echipa care a oferit, în fiecare vară, evenimente ca ”Fly In”, ”Aeromania”, ”Aero Grand Prix” sau ”World Elite Aerobatic Formula” pregătește cel mai mare spectacol de aviație pe litoral.
Combinând un airshow de excepție, un festival de muzică și un târg, Aeroportul Tuzla vine, din nou, cu o propunere neobișnuită pentru a petrece o după-amiază reușită la mare.

Mihai Mărgineanu – fost elev al școlii de pilotaj Regional Air Services – va încerca să convingă publicul că se pricepe și la muzică, și la aviație. De asemenea, vor cânta live formațiile Taxi și Vița de Vie.
Punctul culminant al evenimentului va fi zborul acrobatic la apus cu Yak 52 (după ora 19.45), cu efecte pirotehnice (artificii pe aripile avioanelor) și „bombe” la sol! Intrarea publicului este, și de această dată, liberă.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște