Publicat de Bogdan Dragomir,
8 octombrie 2015, 09:17 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:37
Agenda cultural-muzicală a zilei 8 Octombrie 2015
Manifestări prilejuite de „Ziua Holocaustului” în România (9 oct.)
* Cu ocazia împlinii a 10 ani de la înființare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, marchează sărbătoarea prin piesa de teatru “Interf@ța” în regia lui Alexandru Berceanu – ora 18:30, urmată de prezentarea Caietului retrospectiv “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ la 10 ani” – ora 19:30 – la hotel Epoque, Sala Epoque Grand Events, Intrarea Aurora, nr. 17, sect.1
* Cluj-Napoca: Asociaţia Sionistă din România, în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), organizează simpozionul “Ziua naţională de comemorare a Holocaustului” – ora 11:00. În cadrul acestui eveniment vor prezenta lucrări istoricul Adrian Cioflâncă (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România/CNSAS), cercetătorul Ottmar Traşcă (Institutul de Istorie „George Bariţ”, Cluj-Napoca), fotograful Andrei Klein (Asociaţia Sionistă din România) şi prof. univ. dr. Lucian Nastasă Kovács, moderator (manager al MACN)
Arhitectură
* Conferinţa “Casele arhitecţilor din Bucureşti” susţinută de istoricul Oana Marinache – ora 19:00, la Palatul Şuţu. Proiectul de digitizare “Arhiva de arhitectură” iniţiat în 2013 şi continuat intens în 2014-2015 de echipa pluridisciplinară a Asociaţiei Istoria Artei a scos la lumină prin cercetarea în arhive nenumărate documente legate de istoria arhitecturii, ingineriei şi a clădirilor bucureştene
Mass-Media
* Începând cu ora 13:30, va avea loc cel de-al patrulea workshop din cadrul proiectului „Radio Fiction Desk” la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, proiect iniţiat de Radio România prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care îşi propune colaborarea cu trupe de actori, formate din elevi ai liceelor bucureştene, pentru a realiza spectacole de teatru radiofonic. Alături de echipa de realizatori, la această întâlnire cu elevii – actori, va participa şi cunoscutul actor şi director al Teatrului de Comedie, George Mihăiţă. Trupa de teatru a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” va intra în concurs cu piesa „Pisica Verde” de Elise Wilk
Cultură
* Conferinţă de presă susţinută de directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr – ora 12:00, în foaierul Teatrului Odeon, Sala Majestic
* În zilele de 8 şi 9 octombrie au loc concertele pianistului norvegian, Christian Ihle Hadland, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta dirijorului Camil Marinescu, prezentate sub egida „Serilor Lipatti” la Ateneul Român – ora 19:00. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* La Institutul Cultural Român are loc a doua întâlnire din seria “Avem nevoie de cultură”: invitaţii sunt acad. Răzvan Theodorescu, Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, Alina Sâmpetru, expert în comunicare şi strategie, şi Filip Lucian Iorga, istoric şi publicist – ora 17:00, Aleea Alexandru 38
* Editura Rao prezintă spectacolul literar-muzical ” Jocuri de nenoroc” scris de Ștefan Mitroi și pus în scenă de interpreta de muzică populară Floarea Calotă și actrița Ioana Calotă – ora 17:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Horia Bernea
* De la ora 18:00, la Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”, debutează proiectul „Povești din cartier. Întâlniri cu autori și vecinii lor”, printr-o întâlnire cu autorii volumului ”În fața blocului”, Vlad Tomei și Mihai Gheorghe. Evenimentul, realizat în colaborare cu Biblioteca Metropolitană, marchează împlinirea celor 65 de ani de la fondarea Companiei de Librării București, cel mai vechi lanț de distribuție din România
* În perioada 8-17 octombrie, Teatrul Nottara organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Festin pe Bulevard. Festivalul, finanțat de Primăria Municipiului București, de Consiliul General al Municipiului București, de Ministerul Culturii și de Institutul Cultural Român, având și sprijinul UNITER, va aduce publicului o nouă serie de producții ale unor trupe din țară și din străinătate, precum și spectacole marca Nottara. Cele două secțiuni principale — Bulevardul Comediei și Criza limbajului — Limbajul crizei (secțiunea competitivă) — reunesc montări din patru țări (Cehia, Polonia, Bulgaria, România) și 15 teatre de prestigiu, care abordează toate dimensiunile comicului, explorând ingenios mecanismele teatrale și care vor fi găzduite de Teatrul Nottara, Teatrul Odeon și Teatrul Țăndărică. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România București FM. Festivalul va fi deschis, de la ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului Ţăndărică, cu un moment „In memoriam: Michaela Tonitza Iordache, Cristina Pepino”, concepţia proiectului şi organizarea fiind semnate de criticul de teatru Doina Papp. Seara continuă cu spectacolul „Adunarea păsărilor”, după o idee de Michaela Tonitza Iordache, cu regia şi scenografia semnate de Cristian Pepino, un spectacol de animaţie pentru adulţi, producţie a Teatrului Ţăndărică
* Are loc prezentarea eseului vizual “Arheologii Subiective [De departe vezi aproape]“. Autor: Lila Passima – ora 18:30, la Pivnița OAR/ Casa „Ion Mincu”/ Sediul O.A.R, Str. Pictor Arthur Verona nr. 19, Sector 1. Curator principal: Alexandra Titu. Curator/secțiune arte decorative: Dorina Horătău. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 – 16 octombrie
* În cadrul proiectului „Les Jeudis Litteraires”, va avea loc o discuţie pornind de la volumul „Lecţii aparte”, de Helene Grimaud, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză şi note de Mădălina Vatcu, disponibil şi în ediţie digitală – ora 19:00, la Mediateca Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77. Invitaţi: Laura Câlţea, Marius Constantinescu
* “Calea deşertului” de John Curran – film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson – şi “Wild” – adaptare a memoriilor semnate de Cheryl Strayed, se numără printre producţiile din secţiunea “Exploratorii” a celei de-a doua ediţii a HipTrip Travel Film Festival, care se va desfăşura în perioada 8 – 11 octombrie, la Cinema Union şi Cinema Eforie
* Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizează prima Reuniunea a Cenaclului literar-muzical „Marin Preda” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, Calea Plevnei nr. 61, sala CENF, parter
* În perioada 8 – 31 octombrie, Ministerul Transporturilor prin Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi Muzeul Căilor Ferate, în parteneriat cu Asociația pentru Tranziție Urbană, derulează proiectul cultural – educativ – social intitulat „Ce_Fe_Re_Știi București”. Proiectul constă în organizarea unei expoziției în spațiul muzeal pus la dispoziție de CENAFER la Muzeul Căilor Ferate, scopul proiectului fiind promovarea tradiţiei şi istoriei feroviarilor din Bucureşti şi conştinetizarea publicului larg cu privire la contribuţia C.F.R. în dezvoltarea şi modernizarea oraşului în perioada 1910 – 1948
* Asociaţia Carusel invită la spectacolul “Voi n-aţi văzut nimic!”, proiect finanţat de ARCUB prin programul Eşti Bucureşti – ora 18:00, în parcarea Decebal, Calea Moşilor nr. 60, zona Bisericii Sf. Gheorghe. Alegerea unei parcări din centrul istoric ca loc de desfăşurare al reprezentaţiei este în directă legătură cu subiectul spectacolului: analizarea cu mijloace teatrale a contextului morţii lui Daniel-Gabriel Dumitrache, tânăr bucureştean în vârstă de 26 de ani care practica meseria de parcagiu – aşa cum e denumită în jargonul urban, şi care a murit în incinta secţiei 10 de poliţie din Bucureşti, pe 4 martie 2014
* “Calea deşertului” de John Curran – film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson – şi “Wild” – adaptare a memoriilor semnate de Cheryl Strayed – se numără printre producţiile din secţiunea “Exploratorii” a celei de-a doua ediţie a HipTrip Travel Film Festival, care se va desfăşura în perioada 8 – 11 octombrie, la Cinema Union şi Cinema Eforie
* Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Teatrul Odeon invită la RAKUGO – un monolog comic tradiţional japonez interpretat de Diane Kichijitsu – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon
* În cadrul JOIA de film este prezentat filmul „Paradis: Credință / Paradies: Glaube” (dramă, regia: Ulrich Seidl, Austria-Germania-Franța, 2012) – ora 19:00, în Spațiul Public European
* În cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, Mark Shapiro, Head of Entertainment Brand Marketing la celebrul studio de animaţie Laika, va vorbi publicului despre procesul complex care stă la baza celor trei filme Laika nominalizate la Oscar – ‘Coraline’, ‘ParaNorman’ şi ‘Boxtroli’ – şi va dezvălui secrete despre modul în care studioul creează universuri întregi de mână, piesă cu piesă, cu 24 de cadre pe secundă – ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco
* Bacău: Colocviul Naţional „Portret de grup cu scriitoare de azi”, organizat în cadrul Festivalului literar „Toamnă Bacoviană”(5 – 10 oct.) – ora 11:00, urmat de decernarea premiilor revistei „Ateneu” – ora 17:00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Apostu”
* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), care funcţioneză în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Fundaţia olandeză „Mirrors of Romania”, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România, Academia Regală de Arte Frumoase – KABK şi Centrul artistic GEMAK din Haga, precum şi Fundaţia Prof. I. Juhász Stichting, organizează inaugurarea oficială a expoziţiei intitulate generic „The Bittersweet Legacy of Communism in Romania. Reflections (III): On Tour” – ora 18:00, la Muzeul de Artă din municipiu
* Iaşi: Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Asociația FotoIași organizează de la ora 18:00, prima întâlnire din cadrul evenimentului ”Seri de Fotografie la Palatul Roznovanu” – în sala mare a Primăriei, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11. Va fi lansat Albumul ”Iașii din inimă” (ediția a III-a), editat de către Primăria Municipiului Iași
* Slatina: Festivalul Naţional de Umor “Oltenii &… Restu’ Lumii” (8-11 oct.), ajuns la ediţia a XXI-a, începe astăzi, la podul peste râul Olt, cu „vama oltenească” unde invitaţii vor primi „paşaport de oltean”. Personalitatea festivalului la ediţia din acest an este actorul Dorel Vişan, iar preşedintele evenimentului este scriitorul Cornel Udrea. Organizatorii sunt Primăria Slatina, Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina şi Biblioteca Judeţeană Olt. Programul va fi completat de proiecţia unor îndrăgite filme clasice româneşti, pentru că şi anul acesta, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, o serie de filme cu şi despre olteni şi… restu’ lumii. Proiecţiile încep de la ora 19:00, cu filmul „Magnatul” (regia Şerban Marinescu), al cărui protagonist este Dorel Vişan, amfitrionul Festivalului „Oltenii &… Restu’ lumii“
* Suceava: Filiala Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în colaborare cu Asociația „Artă și Umanitate” și Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Cernăuți organizează vernisajul expoziției cu genericul „Inimi unite”, manifestare circumscrisă proiectului transfrontalier „Dialoguri artistice” – ora 17:00, la City Gallery din incinta Shopping City
* Oradea: Are loc concertul simfonic dirijat de Jankó Zsolt, solist la pian Răzvan Dragnea – ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea, Str. Moscovei, nr. 5. Programul cuprinde lucrări de H. Berlioz, F. Liszt şi R. Schumann
* Slatina: Festivalul Naţional de Umor “Oltenii &… Restu’ Lumii” (8-11 oct.), ajuns la ediţia a 21-a, începe astăzi, la podul peste râul Olt, cu ‘vama oltenească’ unde invitaţii vor primi ‘paşaport de oltean’. Personalitatea festivalului la ediţia din acest an este actorul Dorel Vişan, iar preşedintele evenimentului este scriitorul Cornel Udrea. Organizatorii sunt Primăria Slatina, Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina şi Biblioteca Judeţeană Olt
* Budapesta: Între 8 – 11 octombrie, are loc Art Market Budapest, una dintre cele mai mari expoziţii şi târguri de artă din Europa de Est – la Millenáris, Str. Kis Rókus nr. 16-20. În 2015, la Art Market Budapest, se vor prezenta trei galerii din România: Galeria de Artă Comtemporană Zorzini din Bucureşti, Galeria de Artă Pál Art din Miercurea Ciuc şi Galeria de Artă Intenaţională Angels, IAGA, din Cluj-Napoca
* Italia: Astăzi, de la ora 9:30, la Universitatea din Padova şi mâine, 9 octombrie, tot de la ora 9:30, în Sala Marian Papahagi a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se desfăşoară colocviul italo-român “Memorialistica şi Literatura Primului Război Mondial. Paralelisme şi disonanţe”
* Italia: De la ora 16:45, la Palazzo Comunale – Salone degli Alabardieri din Cremona are loc inaugurarea expoziţiei foto-documentare cu titlul “I Romeni e la Grande Guerra / Românii şi Marele Război”, organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Istituto per la Storia del Risorgimento Italiano di Cremona e Lodi, Centro Incontri Diplomatici – Cremona, Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhivele Naţionale ale României şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria oraşului Cremona, beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Consulatului General al României la Milano, al Regiunii Lombardia, al Provinciei Cremona şi al Primăriei oraşului Cremona. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în data de 25 octombrie
* Luxemburg: Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu “Autoportretul unei fete cuminți” participă la competiția oficială a Festivalului CineEast, ajuns la cea de-a 8-a ediție, şi desfăşurat în perioada 8-25 octombrie
* Varşovia: ICR Varşovia organizează, împreună cu clubul-cafenea literar-artistică “Jas i Malgosia”, o întâlnire cu istoricul Adam Burakowski, cu titlul “Relaţiile polono-române în epoca Ceauşescu”, pe tema vizitelor reciproce ale delegaţiilor la nivel înalt şi turismului polonez estival la Marea Neagră în anii ’80 – întâmplări, curiozităţi şi anecdote
S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie:
* Se împliensc 76 de ani de la inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune; a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. NOTĂ: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova
Aniversări – Comemorări
– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927)
– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929)
– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)
– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932) – 125 de ani
– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, poet şi estetician (m. 1979)
– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990) – 115 ani
– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1983)
– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864) – 100 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 21 octombrie 1915
– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990)
– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)
– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii „George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997)
Ion Voicu
Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni de etnie rromă: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu.
La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V.
Fiind admis la Academia Regală de Muzică din București, a reușit să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor și îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.
Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriașul pontențial al tânărului Ion Voicu și l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.
În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.
Cele peste 100 de LP-uri și CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.
Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea „Orchestrei de Cameră” în 1969 cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale. (Wikipedia.org)
– 1927: S-a născut regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012)
– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)
– 1931: S-a născut sculptorul Vasile Gorduz (m. 2008). NOTĂ: „Dicţionarul artiştilor români contemporani” de Octavian Barbosa dă ca an al naşterii 1933
– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, critic, antologator şi traducător (din poezia americană)
– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)
– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare şi poetă; fiica scriitorului Dinu Pillat
– 1954: S-a născut criticul literar Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune
– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)
– 1998: A murit compozitorul Anatol Vieru (n. 1926)
– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907) – 15 ani
– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936)
– Stockholm: Urmează să aibă loc anunţarea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură
– 1469, 8 (sau 10): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)
– 1585: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672) – 430 de ani
– 1754: A murit scriitorul englez Henry Fielding (n. 1707)
– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749)
– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)
– 1862: S-a născut pianistul german Emil von Sauer (m. 1942)
– 1864: S-a născut Branislav Nušić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri (m. 1938). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 octombrie 1864
– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932)
– 1898: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)
– 1910: S-a născut actorul de film american Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999) – 105 ani
– 1925: S-a născut Andreï Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997) – 90 de ani
– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996) – 85 de ani
– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)
– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004)
– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)
– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american – 45 de ani
– 2001: A murit Mongo Beti (Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez (n. 1923)
– 2012: A murit Aureliu Busuioc, scriitor, ziarist şi dramaturg din R. Moldova (n. 1928)
* * * * *
-1934: S-a născut Doc Green, The Drifters, (1960 US No.1 & UK No.2 single ‘Save The Last Dance For Me’).
-1945: S-a născut Ray Royer, Procol Harum, (1967 UK No.1 & US No.5 single ‘A Whiter Shade Of Pale’).
-1947: Se naşte în Trinidad, Tony Wilson, bas si voce in grupul Hot Chocolate. (1975 US No.3 single ‘You Sexy Thing’, 1977 UK No.1 single ‘So You Win Again’ plus over 25 other Top 40 hits).
-1950: Se naşte in Youngstown, Ohio, Robert “Kool” Bell, basistul formatiei Kool & The Gang.
-1951: S-a născut Johnny Ramone, guitar, The Ramones (1977 UK No.22 single ‘Sheena Is A Punk Rocker’). A murit la 15 Septembrie 2004.
Surse: Agenţia de Presă RADOR, şi arhiva personal. (Bogdan Dragomir)
Publicat de Bogdan Dragomir,
7 octombrie 2015, 09:56 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:38
Agenda cultural-muzicală a zilei 7 Octombrie 2015
Minorităţi
* Varşovia: Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, în cadrul “Zilelor minorității turce din România”, astăzi și pe 14 octombrie, la Institutul Yunus Emre – Centrul pentru Cultură Turcă, partener în program, două întâlniri cu Silvana Rachieru, lector univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universității București, și Vildan Iordache, locuitoare a fostei Insule Ada Kaleh. Subiectul întâlnirilor îl vor constitui confluențele dintre cultura română și tradițiile otomane, respectiv povestea și memoria insulei Ada Kaleh, insula de pe Dunăre, acoperită în 1971 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I, locuită, la acea vreme, în bună măsură, și de etnici turci
Învăţământ, Cercetare
* Conferinţa de închidere a proiectului ”Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” – ora 9:30, în Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional Bucureşti, Str. Constantin Mile nr. 1
* Are loc dezbaterea “O provocare: Iniţierea în cercetarea ştiinţifică la nivel de liceu”, organizată de GDS, alături de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Inginerie Electrică – ora 16:00, la sediul GDS, Calea Victoriei nr. 120, sect.1
* Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) dă astăzi startul concursului „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”, termenul limită pentru înscrieri fiind la 15 noiembrie. Premiile vor fi decernate, ca în fiecare an, în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, care pentru acest an se vor desfăşura pe 7 ianuarie 2016, în București, marcând 7 ani de existenţă a LSRS
* Cluj-Napoca: Reprezentanții a patru școli din Marea Britanie și Elveția se întâlnesc cu elevii și părinții acestora în cadrul programului Top Education Tour, eveniment regional organizat de Integraledu, cea mai mare companie de consultanță educațională din România – ora 18:00, la City Plaza Hotel
Cultură
* Concert de tango simfonic susţinut de interpreta Analia Selis, în acompaniamentul Orchestrei de Cameră Radio şi al pianistului argentinian, Mariano Castro, sub bagheta dirijorului Radu Popa – ora 19:00, pe scena Sălii Radio
* În perioada 7 – 29 octombrie, se desfăşoară expoziţia personală Ilie Boca ‘Palimpsestes’, de la ora 11:00, la Elite Art Gallery, Str. Academiei numărul 15, sect. 1
* În cadrul campaniei „Librar pentru o zi”!, poeta Ana Blandiana deschide șirul librarilor cu povești de viață și recomandări de carte – ora 19:00, la Librăria Bizantină, Str. Bibescu Vodă 20, sector 4
* Dezvelirea unei picturi monumentale, cu tema “Drepturile copiilor”, realizată de un grup de artişti din Polonia pe peretele exterior al blocului aflat pe Bd. Iuliu Maniu nr.190 – ora 11:00. Este deja a treia lucrare de acest gen realizată în cadrul unui proiect comun al Institutului Polonez din Bucureşti cu Primăria Sectorului 6
* Vernisajul expoziţiei „Vindecări miraculoase – Ion Ţuculescu” – ora 12:00, la Palatul Suţu
* Galeria AnnArt invită la vernisajul expoziției “Sorin Ilfoveanu: Levant după Levant” – ora 19:00
* Trupa Vunk susţine primul concert sub forma unui “eveniment multimedia”, intitulat “Un Nou Univers” – ora 19:00, la Sala Polivalentă. Prin mixarea celor mai cunoscute hituri ale sale cu un spectacol de lumini şi tehnologie, trupa Vunk le va oferi fanilor săi o complexă experienţă
* Braşov: Cea de-a III-a ediţie a “Dracula Film Festival” va avea loc în perioada 7 – 11 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinema One, Cinemateca Patria şi Centrul Cultural Reduta, eveniment organizat de Asociaţia Culturală Fanzin, în colaborare cu Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean Braşov. “Dracula Film Festival” este un eveniment competiţional, în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – şi are 3 secţiuni: competiţie lungmetraj internaţional, competiţie scurtmetraj internaţional şi competiţie scurtmetraj românesc (DFF este singurul festival din România de acest gen care are o competiţie de scurtmetraj)
* Cluj-Napoca: Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu participă la festivalul “Întâlnirile Internaţionale de la Cluj” cu spectacolul “Lecţia” de Eugene Ionesco, regia Mihai Măniuţiu – ora 20:30, la sala mare a Teatrului Naţional
* Deva: Salonul Hunedorean al Cărţii (7-10 oct) – ora 10:00, la Centrul comercial Deva Mall
* Galaţi: Expoziţia “Ţinutele Ministerului de Interne, de ieri şi de azi” – ora 12:30, la Muzeul de Istorie
* Galaţi: Expoziţia “Mame şi pui în lumea animală” – ora 12:00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
* Oradea: Conferinţă de prea organizată de Filarmonica de Stat – ora 13:00
* Sibiu: În cadrul competiţiei Astra Film Festival are loc proiecţia documentarului “Reţeaua”, în regia lui Claudiu Mitcu – ora 19:30, în Aula Magna a Universităţii “Lucian Blaga”
* Sibiu: Spectacolul “Lacul Lebedelor” se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în deschiderea stagiunii Teatrului de Balet; spectacolul îi va avea în rolurile principale pe Ovidiu Matei Iancu (România) şi Ada Gonzalez (Spania)
* Cehia: Are loc concertul trupei româneşti “DEVAS” – ora 20:00, la clubul JOE, Revoluční 1, Praga. Trio-ul din Braşov aduce o combinație muzicală între pop, electronic și clasic
* Italia: Are loc lansarea volumului „Romania, storia e cultura”, de Keith Hitchins, cu o postfaţă a ediţiei italiene de Alberto Basciani – ora 17:00, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în sala Marian Papahagi. Traducerea, prima în limba italiană a unui volum semnat de cunoscutul istoric, a fost realizată de Piero Budinich şi a apărut, în luna iunie a acestui an, la editura Beit
* Madrid, Spania: România participă la cea de-a 33-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte LIBER , desfăşurat în perioada 7-9 octombrie 2015 la Feria de Madrid, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul National al Cărţii şi ICR Madrid
Diverse
* Lansarea volumului “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea”, de dr. Laura Markham – ora 18:30, la Institutul de Fericire, Bd. Dacia nr. 14, etaj 6, interfon 17C
S-a întâmplat într-o zi de 7 octombrie
* Acum 132 de ani era inaugurat castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta; a fost construit la dorinţa regelui Carol I, între anii 1873 şi 1914, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea
* Se împlinesc 106 ani, de la premiera operei „Cocoşul de aur”, de Nikolai Rimski-Korsakov (n. 1844 – m. 1908), care a avut loc la Moscova
Aniversări – Comemorări
– 1910: S-a născut Eusebiu Camilar, poet, prozator şi traducător (a tradus din Eschil, Aristofan şi Ovidiu, din poezia clasică chineză, din ruşii Puşkin, Gogol, Tolstoi şi Gorki); a prelucrat poveştile arabe din ciclul „1001 de nopţi”; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1965) – 105 ani
– 1923: S-a născut Alexandru Jebeleanu, poet şi publicist (m. 1996)
– 1935: S-a născut Livius Ciocârlie, critic şi teoretician literar, eseist, memorialist şi profesor universitar – 80 de ani
– 1938: S-a născut pictoriţa Paula Ribariu
– 1939: S-a născut, la Braşov, scriitorul german de origine română Michael Markel; emigrat în Germania în 1992
– 1943: S-a născut artistul decorator sticlar Dan Băncilă
– 1946: A murit Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu” (1930); membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1887)
– 1954: S-a născut actriţa Diana Lupescu
– 1968: S-a născut interpreta de muzică uşoară Luminiţa Anghel
– 1968: A murit Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); şi-a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899, la Mali Torac, în Serbia)
– 1980: S-a născut Luiza Zan, solistă, compozitoare, textieră şi profesoară de muzică; supranumită „vocea jazz-ului românesc” – 35 de ani
– 1985: A murit Florin Comişel, compozitor şi dirijor (n. 1922) – 30 de ani
– 1995: A murit poetul Bazil Gruia (n. 1909) – 20 de ani
– 2003: A murit compozitorul şi pianistul Radu Negreanu (n. 1913)
– Marea Britanie: Festivalul de Film BFI de la Londra (7 – 18 oct.)
– 1543, (între această dată şi 29.XI): A murit pictorul german Hans Holbein (numit şi „cel Tânăr”) (n. 1497 sau 1498)
– 1849: A murit Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (n. 1809)
– 1919: S-a născut istoricul francez Georges Duby; s-a ocupat mai ales de Evul mediu francez (m. 1996)
– 1955: S-a născut violoncelistul american de origine chineză Yo-Yo Ma – 60 de ani
– 1959: A murit Mario Lanza, cântăreţ american de operă (tenor) de origine italiană (n. 1921)
Alfredo Arnoldo Cocozza, cunoscut sub numele Mario Lanza, s-a nascut in anul 1921 in Philadelphia din parinti emigranti italieni . Mama sa, María Lanza, avea o voce foarte frumoasa , dar nu a putut sa si-o valorifice deoarece tatal nu i-a permis. Tatal lui Alfredo, Antonio Cocozza, a fost erou al primului razboi mondial. La 16 ani , Alfredo a anuntat ca vrea sa devina cantaret. Mama a fost foarte entuziasmata si i-a dat tot ajutorul pe care putea sa i-l dea , inclusiv achitarea orelor de canto . A fost descoperit de Sergei Koussevitzky, care a ramas foarte impresionat de vocea tanarului si i-a garantat obtinerea unei burse . Atunci s-a hotarat sa foloseasca numele Mario Lanza ca pseudonim artistic . A folosit numele mamei , ca un omagiu pentru cea care nu a putut sa-si vada aspiratia realizata . La festivalul muzical de la Berkshire s-a produs debutul sau in opereta Nevestele vesele din Windsor. Cariera sa a fost intrerupta de cel de-al doilea razboi mondial , cand a fost inrolat la serviciile speciale ale U.S. Army Air Corps. S-a reintors la carierea sa de cantaret in octombrie 1945 intr-un program al postului CBS numit Great Moments in Music , unde a avut 16 aparitii . A studiat 15 luni sub indrumarea lui Enrico Rosati. Si-a reluat cariera dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial si a inceput un turneu format din 86 de concerte in SUA , Canada si México intre iulie 1947 si mai 1948. In timpul unui concert in Hollywood Bowl talentul sau a atras atentia fondatorului studiourilor MGM (Metro-Goldwyn-Mayer), Louis B. Mayer, care a semnat cu Lanza un contract pe o durata de sapte ani . In acelasi timp in care incepea cariera sa cinematografica , a realizat si primele inregistrari comerciale pentru RCA Victor. Primele pelicule pe care le-a realizat au fost That Midnight Kiss si The Toast of New Orleans. In 1951, Lanza a jucat rolul marelui Enrico Caruso in The Great Caruso , succesul a fost enorm . Lanza se muta la Roma in mai 1957, unde lucreaza la filmul Seven Hills of Rome si a realizat o serie de concerte de succes in Anglia, Irlanda si in toata Europa . In ciuda sanatatii sale tot mai subrede care l-a facut sa anuleze unele concerte , Lanza a primit in continuare oferte pentru opere si filme .. La sfarsitul lui august 1958 a avut unele inregistrari la Ópera din Roma pentru muzica ultimului sau film “For the first time”. Atunci l-a cunoscut pe directorul Operei din Roma, Riccardo Vitale , care , se pare i-a oferit rolul lui Canio in opera I Pagliacci pentru stagiunea 1960-61. In aceeasi perioada , sanatatea sa s-a deteriorat in asa masura incat a suferit de o serie de boli ca : flebita severa si hipertensiune arteriala . In aprilie 1959, Lanza a suferit un atac cardiac , urmat de o dubla pneumonie in august . A murit la Roma pe 7 octombrie 1959 la 38 de ani din cauza unei embolii pulmonare .
Scurta cariera a lui Lanza cuprinde ópera, radio, concerte, inregistrari si filme . A fost primul artist , pentru care RCA Victor Red Seal a primit un disc de aur . De asemenea a fost primul artist care a vandut doua milioane jumatate de discuri . Lanza a fost sursa de inspiratie pentru carierele unor artisti precum Plácido Domingo, Luciano Pavarotti, Leo Nucci si José Carreras . In 1994, tenorul José Carreras a initiat Omagiul adus lui Mario Lanza printr-o serie de concerte prin toata lumea , declarand : «Si soy cantante de ópera, es gracias a Mario Lanza». Daca sunt cantaret de opera este datorita lui Mario Lanza .
– 1964: S-a născut Sam Brown, cântăreaţă şi compozitoare britanică
– 1967: S-a născut Toni (Michelle) Braxton, interpretă afro-americană de muzică R&B, compozitoare şi actriţă
Toni Michele Braxton (n. 7 octombrie 1967, Severn, Maryland, SUA) este o cântăreață americană de rhythm and blues, pop și soul, compozitoare și actriță de film. Este cel mai cunoscută pentru hituri precum „Unbreak My Heart„, „Breathe Again„, „Another Sad Love Song„. A câștigat 6 premii Grammy și alte premii muzicale de prestigiu. Este unul dintre cei mai de succes cântăreți ai anilor 1990. Braxton a câștigat câteva titluri onorifice, cum ar fi „Regina R & B” și a fost recunoscută ca fiind una dintre vocile cele mai remarcabile ale acestei generații.
Albumul său de debut a fost lansat în 1993 și a fost vândut în peste zece milioane de copii în întreaga lume, conținând hit-uri precum „Another Sad Love Song” și „Breathe Again” și i-a adus lui Braxton trei premii Grammy, inclusiv pentru cel mai bun nou artist. Lansat în 1996, al doilea său album, Secrete, a fost vândut în peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume. Albumul a conținut melodii care s-au clasat pe locul 1 Billboard Hot 100: „You’re Makin’ Me High” și „Unbreak My Heart”, ultimul devenind cântecul ei „semnătură” și al doilea single cel mai bine vândut din toate timpurile de către un artist de sex feminin. Braxton a câștigat două premii Grammy pentru al doilea său album. În 2000, cel de-al treilea album, The Heat, a fost lansat. S-a vândut în peste patru milioane de exemplare și a inclus single-ul de succes „He Wasn’t Man Enough”, pentru care Braxton a primit un premiu Grammy. A lansat apoi alte trei albume de studio – More Than A Woman (2002), Libra (2005) și Pulse (2010), confruntându-se cu probleme personale și conflicte de etichetare între aceste lansări. În 2014, Braxton și colaboratorul său de mult timp Babyface (Kenneth Edmonds) au lansat un album-duet intitulat Love, Marriage & Divorce (Dragoste, căsătorie și divorț).
De-a lungul carierei sale, Braxton a vândut peste 66 de milioane de discuri, inclusiv 40 de milioane de albume, în întreaga lume. A câștigat șase premii Grammy, nouă premii Billboard Music, șapte premii American Music și multe alte premii și nominalizări. În afară de succesul din cariera muzicală, Braxton a devenit o personalitate de televiziune, implicându-se în sezonul 7 al reality-show-ului Dancing with the Stars (Dansez pentru tine) și în serialul Braxton Family Values, în care joacă Braxton și surorile ei, din 2011 pe canalul american WE tv. La 18 septembrie 2011, Braxton a fost adăugată în Georgia Music Hall of Fame.
– 2001: A murit caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock) (n. 1909)
– 2006: A murit (a fost asasinată) ziarista rusă Anna Politkovskaya, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (n. 1958)
– 2013: A murit Patrice Chéreau, actor de film, scenarist, regizor şi producător francez (n. 1944)
– 2014: A murit romancierul, eseistul şi dramaturgul german Siegfried Lenz (n. 1926) – 1 an
* * * * * * *
-1927: S-a nãscut Al Martino, cel care a fost primul solist care a ocupat prima poziţie în clasamentul britanic. Acest lucru se întâmpla în anul 1952 cu piesa „Here In My Heart„. Single-ul a ajuns pe primul loc şi în America.
-1941: S-a nãscut la Londra Martin Murray, component al formaţiei The Honneycombs.
-1940: S-a născut interpretul Sergiu Cioiu.
-1945: S-a nãscut Kevin Godley, component al grupului 10CC.
-1949: S-a nãscut David Hope, membru în formaţia Kansas.
-1951: Se naşte la Seymour, Indiana, John Cougar Mellencamp. Rocker al fermierilor, al câmpurilor, al vieţii rurale. (1982 US No.1 & UK No.25 single ‘Jack and Diane’, 1982 US No.1 album American Fool’).
-1953: S-a nãscut bateristul formaţiei Bon Jovi, Tico Torres (Hector Tico Samuel Juan Torres).
-1959: Încetează din viaţă, în vârstă de 38 de ani, în urma unui atac de cord, starul de operă Mario Lanza
-1960: Se naşte interpreta Ken Laszlo
-1964: Se naşte la Londra interpreta Sam Brown , (1989 UK No.4 single ‘Stop‘), Jools Holland Band.
-1964: S-a născut la Eschwege basistul grupului The Bates, Zimbl.
-1967: S-a nãscut solista r&b Toni Braxton. (1996 US No.1 & UK No.2 single ‘Un Break My Heart’).
-1968: S-a nãscut Thom York, vocalist, chitarist şi instrumentist la clape în trupa Radiohead. (1993 UK No.7 single ‘Creep‘, 1997 UK No.1 & US No.21 album ‘OK Computer’, 2000 UK & US No.1 album ‘Kid A’).
-1968: S-a născut interpreta Luminiţa Anghel.
-1969: Se naşte Leeroy Thornhill, membru al grupului Prodigy.
-1978: S-a nãscut Alesha Dixon, una dintre componentele formaţiei britanice Mis-Teeq. (2001 UK No.2 single ‘All I Want’).
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personal. (Bogdan Dragomir)
Publicat de Bogdan Dragomir,
6 octombrie 2015, 10:04 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:29
Agenda cultural-muzicală a zilei 6 Octombrie 2015
Cultură
* Analia Selis revine, miercuri, 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio cu un nou eveniment dedicat tango-ului, Tango Simfonic, sub bagheta maestrului Radu Popa – dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii Banatul, Timişoara – alături de Orchestra de Cameră Radio şi de Mariano Castro, pianistul argentinian al trupei Narcotango (alături de care Mariano Castro a fost nominalizat de două ori în cadrul Latin Grammy Awards, 2009 şi 2010, la categoria „Cel mai bun album de tango“). (eazi.ro)
* Pianistul Alexander Schimpf şi actriţa Maia Morgenstern se numără printre personalităţile care vor participa la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional „Clara Haskil”, care va avea loc în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu. Iniţiat de Asociaţia Clara Haskil România, festivalul reprezintă primul proiect de talie internaţională din România ce onorează memoria pianistei de origine română Clara Haskil, figură legendară a muzicii clasice de secol XX, unul dintre cei mai renumiţi artişti de origine română în plan internaţional, recunoscută deopotrivă atât de public, cât şi de marii artişti ai vremii. (gandul.info.ro)
* Peste 10.000 de volume, dar şi întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiţi autori sunt pregătite la Braşov, între 16 şi 18 octombrie, la hotelul Aro Palace, cu prilejul primei ediţii locale a Salonului de Carte Bookfest Braşov. Unele dintre cele mai mari edituri din ţară şi-au anunţat participarea şi vor oferi reduceri substanţiale la peste 10.000 de cărţi, dar vor aduce şi cele mai recente apariţii de pe piaţa editorială. Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest. Programul zilnic de vizitare va fi 10.00 – 20.00. (adevarul.ro)
* Chişinău:Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Județean Argeș și Primăria Municipiului Chișinău, organizează vernisarea expoziției „Poenari. Cetatea lui Vlad Țepeș din Munţii Argeșului”, la Galeria La Rond, situată în preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din localitate – ora 11:00
* Iaşi:Conferinţa de lansare a Fondului Ştiinţescu- ora 11:00, la Muzeul Memorial “Mihail Kogălniceanu”
* De la ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) va avea loc vernisajul expoziției „Particule subatomice“ (6 – 11 oct.) și lansarea albumului monografic bilingv (ediţie română-engleză) Dan Cioca, apărut la Editura ICR. Expoziția cuprinde 22 de lucrări ale artistului și va fi prezentată de criticul Adrian Mihalache. În deschidere, maestrul Aurelian-Octav Popa va susține un recital de clarinet
* La Sala Palatului are loc cel mai recent spectacol produs de Michael Flatley “Lord of the Dance – Dangerous Games”- ora 20:00
* La Edinburgh se desfăşoară o nouă ediţie a Zilelor Culturii Române – un program caleidoscopic, ce pune în valoare diversitatea şi vitalitatea culturii române contemporane. Astfel, între 10 și 17 octombrie, de-a lungul unei săptămâni pline de evenimente, publicul scoțian, ca și cel islandez și irlandez în anii trecuți, va avea un acces privilegiat la cultura română, printr-un concert de gală de muzică clasică, o expoziție dedicată artei românești din ultimele decenii, proiecţii de film, seri de teatru și de literatură și demonstraţii gastronomice. Printre protagoniştii programului, primul de această amploare organizat de Institutul Cultural Român în Scoția, se numără artiști recunoscuţi pe plan internaţional și intelectuali de prim rang: muzicienii Remus Azoiţei şi Eduard Stan, regizorii Radu Jude şi Dan Piţa, actriţa Amalia Ciolan şi scriitorul Dan Lungu, împreună cu prestigioşi interlocutori britanici, precum regizorul și criticul de film Mark Cousins, curatorul Richard Demarco, prozatorul şi jurnalistul James Meek și scriitoarea şi animatoarea culturală Peggy Hughes. (observatorulcultural.ro)
* De la ora 17:00, la Librăria Mihail Sadoveanu (Bd. Magheru, nr. 6-8) are loc evenimentul de lansare a 4 volume, în prezenţa autorului, Virgil Tănase: ”Balurile. Balul de la carnavalul dogelui venețian” și ”Evenția Mihăescu, tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut, romanț”, ambele apărute în 2014 la Editura Muzeul Literaturii Române, și a volumelor ”Au înflorit iar vişinii şi merii” și ”Balul de pe goeleta piratului orb”, pregătite de editură pentru această toamnă
* Fundaţia ICAR şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) prezintă proiecţia filmului “Timbuktu” (coproducţie Franţa-Mauritania, 2014), în regia lui Abderrahmane Sissako – cel mai în vogă regizor african – film nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, şi de asemenea câştigător a 7 premii Cesar şi a 2 premii în cadrul Festivalului de la Cannes 2014 – ora 18:30, la Studioul Horia Bernea al MNTR, Şos. Kiseleff nr. 3
* Cluj-Napoca: Are loc deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), ediția a III-a – ora 13:00, în Piaţa Unirii. În cadrul deschiderii oficiale a FICT, este prezentat câştigătorul Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Literatură – FestLit 2015. Evenimentul se desfăşoară în perioada 6 -11 octombrie şi găzduieşte pe lângă lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, conferințe, spectacole, și o serie de concerte
* Cluj-Napoca: Are loc prezentarea cărţii „Istoria Banatului. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere”, realizată prin cooperarea dintre istoricii români, sârbi şi unguri, sub patronajul Institutului de Studii Bănăţene din Timişoara al Academiei Române – ora 18:00, la Muzeul de Artă din municipiu
* Oradea: În cadrul Toamnei Orădene 2015, pianistul Thurzó Zoltán va susţine, în premieră, primele două recitale de pian în biserica Romano Catolică din incinta Cetăţii:
6 octombrie – ora 17:30: ”Vă place Chopin?” – la lumina a 933 lumânări (1082-2015)
10 octombrie – ora 17:30: ”O călătorie inedită în istoria Cetăţii din Oradea, prin piesele lui Liszt, Bartók, Kodály.”
* Berlin: Începând cu ora 19:00, are loc deschiderea oficială a noului sediu al Institutului Cultural Român din Berlin, situat în Reinhardtstraße 14
* Roma: La Accademia di Romania in Roma va avea loc vernisajul expoziţiei “Memoria Bronzului – sculpturi, obiecte, gânduri / La memoria del Bronzo – sculture, oggetti, pensieri” (6-23 oct.), realizată de artistul româno-german de arte vizuale Nikolaus-Otto Kruch – ora 18:00, în Sala de Expoziţii a Accademia di Romania, Viale delle Belle Arti, 110. După vernisajul expoziției, are loc un recital de pian susținut de tânărul artist român Diego Raita
S-a întâmplat într-o zi de 6 octombrie:
* La această dată, în anul 1864, au început cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune (actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti), creat în iunie 1863 printr-un decret al Consiliului de Miniştri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua instiţutie să includă două şcoli principale de artă: “Institutul de muzică vocală” şi “Şcoala de muzică instrumentală” cu filiale atât în Bucureşti cât şi în Iaşi; la 17 iulie 1931 s-a transformat într-o instituţie de învăţământ superior sub numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică
* În anul 1927, avea loc, la New York, premiera primului film sonor de lung metraj cu secvențe de dialog sincronizate din istoria cinematografiei, „The Jazz Singer” („Cântăreţul de jazz”), în regia lui Alan Crossland, avându-l ca protagonist pe Al Jolson; pelicula este bazată pe “Ziua Ispășirii”, o piesă de Samson Raphaelson
Aniversări – Comemorări
– 1835: S-a născut pictorul Nicolae Popescu; compoziţii pe teme istorice şi religioase (m. 1877) – 180 de ani. NOTĂ: Site-ul http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Popescu_%28pictor%29 menţionează ca an al naşterii 1836
– 1872: S-a născut prozatorul Alexandru Cazaban (m. 1966)
– 1892: S-a născut (la Avdela, azi în Grecia) Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european; cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (m. 1977). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă naşterea la 20 octombrie 1892
– 1895: S-a născut Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; soţul scriitoarei Sarina Cassvan (m. 1974) – 120 de ani
– 1902: S-a născut Petre Ţuţea, gânditor creştin, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; memorialist; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste (m. 1991)
– 1903, 6/19: A murit (la Monastîr, Macedonia – FYROM) pedagogul aromân Apostol Mărgărit; ca inspector al şcolilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înfiinţarea a peste o sută de şcoli primare şi secundare; a promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1836, la Abdela, Grecia)
– 1907: S-a născut Teodor Scarlat, poet şi prozator (m. 1977)
– 1914: S-a născut poetul Horia Nițulescu (m. 1982)
– 1916: S-a născut sculptorul Iftimie Bârleanu (m. 1986)
– 1920: S-a născut lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; de numele său se leagă introducerea conceptului de protoromână; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1997) – 95 de ani
– 1923: S-a născut Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, arhitect, pictor (m. 2005)
– 1929: S-a născut pictorul şi profesorul Ion Sălişteanu; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2011)
– 1930: S-a născut Paul Ioachim, actor, dramaturg şi regizor de teatru (m. 2002) – 85 de ani
– 1933: S-a născut actriţa Vasilica Tastaman, stabilită în Suedia din anul 1982 (m. 2003, la Bucureşti)
– 1935: S-a născut tenorul Vasile Moldoveanu – 80 de ani
– 1960: S-a născut pictorul Robert Vraciu – 55 de ani
– 1973: S-a născut actorul de teatru şi film Silviu Biriş
– 1987: A murit (la Paris) Leon M. Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a O.N.U, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite”, semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (n. 1899)
– 1988: A murit dirijorul şi compozitorul Dumitru D. Botez; a cântat o vreme în Orchestra Radio, la violă; în anul 1945 a fost numit dirijor al Corului Radio, pe care avea să-l conducă mulţi ani; a dirijat, de asemenea, şi Corul Filarmonicii ”George Enescu; este autorul unor sute de lucrări corale care sunt incluse şi astăzi în repertoriile de specialitate din toată ţara (n. 1904). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a morţii 5 octombrie 1988
– 1882: S-a născut Karol Szymanowski, compozitor şi pianist polonez (m. 1937). NOTĂ: Unele surse (www.usc.edu/dept/polish/szymanowski.html, www.wrightmusic.net//karol-szymanowski.pd) dau ca dată a naşterii 3 octombrie 1882
– 1886: S-a născut pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (m. 1960)
– 1887: S-a născut Le Corbusier (Charles-Édouard Jeannerat-Gris), arhitect, urbanist, designer, pictor şi teoretician de artă francez de origine elveţiană (m. 1965)
– 1889: În zona Montmartre din Paris, în arondismentul 18, se deschide clubul de divertisment Moulin Rouge, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume
– 1927: S-a născut Paul Badura-Skoda, pianist şi muzicolog austriac
– 1929: S-a născut actorul francez Bruno Cremer, interpretul comisarului Maigret (m. 2010)
– 1989: A murit actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (n. 1908)
– 1999: A murit cântăreaţa portugheză Amália Rodrigues (nume complet: Amália da Piedade Rebordão Rodrigues), considerată „regina” fadó-ului (n. 1920)
– 2000: A murit Richard Farnsworth, actor de film şi cascador american; a jucat în peste 300 de filme şi a fost cel mai bătrân actor nominalizat vreodată la „Oscar” (în anul 2000, pentru filmul „The Straitght Story”) (n. 1920) – 15 ani
– 2011: A murit actriţa australiană Diane Cilento (n. 1933)
* * * * * * *
-1947: S-a născut la San Francisco, Bob Weir (Robert Hall) din grupul Grateful Dead
-1949: Se naşte în Aruba, Indiile de Vest, Bobby Farrell, membru al grupului Boney M.
-1950: S-a nãscut Thomas McClary, chitarist al formaţiei The Commodores.
-1951: S-a nãscut Kevin Cronin, membru al trupei REO Speedwagon.
-1951: S-a nãscut David Hidalgo, membru al grupului Los Lobos.
-1961: S-a nãscut Tim Burgess, bateristul formaţiei T’Pau.
-1978: A murit Johnny O’Keefe , regele rock & roll-ului autralian. Co-autor si interpret al piesei din 1958, hit –ul ‘Real Wild Child’, reluat cover de Iggy Pop in 1986.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Publicat de Bogdan Dragomir,
5 octombrie 2015, 09:31 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:38
Agenda cultural-muzicală a zilei 5 Octombrie 2015
Cultură
* Sibiu: Centrul istoric al oraşului devine, între 5 şi 11 octombrie, gazda Astra Film Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri europene, eveniment desfăşurat în acest an sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi sub egida EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe). 1500 de pelicule din peste 90 de ţări au fost înscrise în cele 4 secţiuni competiţionale, selecţia oficială cuprinzând 130 de pelicule.
* Seghedin, Ungaria:De la ora 18:30, Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta organizează la sediul său vernisajul expoziţiei de artă plastică a pictorului Ioan Kett-Groza. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 5-30 octombrie
S-a întâmplat într-o zi de 5 octombrie
* Se împlinesc 253 de ani de la premiera operei “Orfeu si Euridice” de Christoph Willibald Gluck (n. 1714 – m. 1787). La data de 5 octombrie 1762 se joacă în premieră la Burgtheater din Viena “Orfeo ed Euridice”, operă în trei acte pe un libret de Ranieri de’ Calzabigi, în limba italiană, primul produs al colaborării dintre cei doi. La sfârșitul primei scene a actului al II-lea, Dansul furiilor rămâne o pagină memorabilă prin sugestia creată, vorbind de la sine despre imaginația scenică a compozitorului și despre tehnica sa instrumentală
* Se împlinesc 94 de ani de la crearea Federaţiei Internaţionale a PEN-Cluburilor (abreviere de la Poets, Playwrights, Editors, Essaysts and Novelists), asociaţie mondială a scriitorilor, editorilor şi traducătorilor, fondată, la Londra, de C. A. Dawson Scott; primul preşedinte – John Galsworthy (România este membră din 1924)
* Se împlinesc 73 de ani, de când în 1942, a avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera baletului „Demoazela Măriuţa”, de Mihail Jora (pe un scenariu semnat de Aprilian Medianu, după romanul „Din vremea lui Căpitan Costache”, de Alexandru Antemireanu)
* Celebra replică “Numele meu e Bond. James Bond” se auzea pentru prima oară, acum 53 de ani, într-o sală de cinema, la premiera primului film din seria “James Bond” – “James Bond Dr. No; premiera a avut loc în Anglia, din distribuţie făcând parte Sean Connery şi Ursula Andress, în regia lui Terence Young. James Bond, sau agentul 007, cum mai este cunoscut, este un personaj din romanele lui Ian Fleming (12 romane şi 2 colecţii de scurte povestiri) şi seria filmelor James Bond. Rolul său a fost jucat de-a lungul timpului de mai mulţi actori, cum ar fi Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan sau Daniel Craig. Agent Secret al Serviciilor Secrete Britanice, James Bond a fost personajul principal în nu mai puţin de 22 de pelicule, iar franciza care îi poartă numele este cea mai longevivă din istoria cinematografiei
Aniversări – Comemorări
– 1830: A murit memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; descendent dintr-o veche familie de boieri munteni, este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (n. 1777) – 185 de ani
– 1847: S-a născut Anghel Demetriescu, teoretician şi critic literar, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1903)
– 1850: S-a născut Grigore Cerchez, inginer şi arhitect; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; contribuţii la proiectul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” şi al unei aripi a Palatului Cotroceni (m. 1927) – 165 de ani
– 1857, 5/18: S-a născut Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său important de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (m. 1944). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5 septembrie 1857
– 1881: S-a născut Barbu Lăzăreanu (Baruch Lazarovici), istoric literar, poet, bibliograf şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948, director al Bibliotecii Academiei (1948-1957) (m. 1957)
– 1882: S-a născut Emanoil Hagi-Mosco, istoric şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (m. 1976)
– 1884: S-a născut prozatorul D.[imitrie] V.[asiliu] Barnoschi (m. 1954). NOTĂ: www.crispedia.ro şi http://www.romlit.ro/calendar dau naşterea la 21.IX.1884
– 1897, 5/17: Apare (cu întreruperi, până în 1945), la Bucureşti, revista enciclopedică populară „Albina”, editată de „un număr de profesori şi institutori”; director-fondator, Spiru Haret
– 1902: S-a născut Albert Nagy, pictor de naţionalitate maghiară din România (m. 1970)
– 1902: S-a născut Zaharia Stancu, poet, prozator, romancier şi ziarist, director al Teatrului Naţional Bucureşti din 1946 pentru o perioadă de mai bine de douăzeci de ani; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1974). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă ca dată a naşterii 7 octombrie 1902
– 1913: S-a născut muzicologul Ovidiu Varga (m. 1993)
– 1931: S-a născut Aurel Manolache, compozitor de muzică uşoară şi de teatru, dirijor; fondatorul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, al cărui director a fost timp de mai mulţi ani; a iniţiat Festivalul Mamaia Copiilor, în 2001, împreună cu compozitorul Dumitru Lupu, directorul artistic al evenimentului (m. 2010)
Aurel Manolache
Aurel Manolache s-a născut pe 5 octombrie 1931, la Galați și a decedat pe data de 9 martie 2010. Trecerea sa în neființă a reprezentat o pierdere mare pentru Constanța, Aurel Manolache și regretatul său frate, Gelu Manolache, lăsându-și amprenta creatoare asupra orașului. În 1950, după absolvirea liceului, s-a angajat ca dirijor la Orchestra Populara “Valurile Dunării” din Galați (1950-52). A fost apoi dirijor la Ansamblul de Cântece și Dansuri al orașului Galați (1952-54), profesor suplinitor de muzică la școala Medie de Marină din Galați (1953-55), profesor la școala Metalurgică din Galați (1954-56), dirijor și director la Teatrul de Estradă din Galați (1954-56). În 1956 se mută la Constanța unde devine dirijor la Teatrul Marinei Militare din Constanța (1956-59), dirijor și șef de secție estradă la Teatrul de Stat din Constanța (1959-69), prim dirijor și director la Teatrul Fantasio din Constanța (al cărui fondator este) (1969-90). Aurel Manolache revine la conducerea Teatrului Fantasio din 2002, pentru încă doi ani, până la desființarea sa, în 2004. Aurel Manolache a fost și un apreciat compozitor de muzică ușoară. El a devenit membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România în anul 1968.
Piesele sale au fost cântate de Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Cătălin Crișan, Loredana Groza sau Dan Spătaru. Julio Iglesias a ales să interpreteze, în 1969, la Festivalul „Cerbul de Aur„, piesa „Ale tale”, piesă compusă de Manolache. Aurel Manolache a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1981), cu opt premii la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia și cu patru premii ale Uniunii Compozitorilor. A dirijat și numeroase spectacole și ediții ale Festivalului național de muzică ușoară de la Mamaia. În anul 2001 Aurel Manolache a inițiat Festivalul “Mamaia Copiilor” (al cărui director a fost în perioada 2001-10) împreună cu Dumitru Lupu (directorul artistic al festivalului). (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Manolache).
– 1933: S-a născut Monica Lazăr, critic şi istoric literar; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (m. 1984)
– 1938: A murit Demostene Russo, istoric (specialist în bizantinologie) şi filolog (elenist, cu preocupări în domeniul literaturii române vechi); s-a consacrat îndeosebi studierii relaţiilor româno-greceşti şi a influenţei elene în România; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1869, în Grecia)
– 1939: S-a născut pictorul Mihai Bandac
– 1945: S-a născut Al.[exandru] Călinescu, critic şi teoretician literar, publicist – 70 de ani
– 1947: S-a născut scenograful Radu Corciova
– 1949: S-a născut cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (m. 2012)
– 1950: S-a născut Doina Uricariu, poetă, editor şi eseistă – 65 de ani
– 1960: S-a născut actriţa Diana Gheorghian – 55 de ani
– 1971: A murit Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (n. 1900)
– 1974: A murit Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1905)
– 1978: A murit istoricul Mihai Berza, specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1907)
– 1985: A murit folcloristul şi etnologul Adrian Fochi; autor al unei monumentale lucrări de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene (n. 1920) – 30 de ani
– 1986: A murit compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (n. 1902). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al morţii 1985
– 1993: A murit părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume; contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1903)
– 2001: A murit actorul Boris Ciornei (n. 1923)
– „Ziua Mondială a Arhitecturii”; se marchează pe baza unei hotărâri a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din iunie 1985 şi este consacrată calităţii în arhitectură şi urbanism; după cea de-a XX-a reuniune a Consiliului, de la Barcelona, s-a decis ca din 1997 să se celebreze în aceeaşi zi cu cea a habitatului, adică în prima zi de luni din octombrie, în loc de 1 iulie ca până atunci
– 1712: S-a născut pictorul italian Francesco Guardi (m. 1793)
– 1713: S-a născut Denis Diderot, enciclopedist, filosof şi scriitor francez; coeditor, împreună cu Jean le Rond D’Alambert, al „Enciclopediei franceze” (m. 1784)
– 1864: A murit Madách Imre, poet şi publicist ungar (n. 1823)
– 1864: S-a născut Louis Jean Lumière, inventator şi producător de filme francez; împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895, „cinematograful Lumière – un aparat servind la obţinerea şi vizionarea probelor cronofotografice” (de fapt, primul aparat de filmat şi primul aparat de proiecţie) (m. 1948)
– 1874: A murit Francis Walker, entomolog englez; unul dintre cei mai prolifici autori din acest domeniu (n. 1809)
– 1879: S-a născut John Erskine, scriitor, istoric, muzician şi profesor american (m. 1951)
– 1880: A murit compozitorul francez de origine germană Jacques Offenbach, întemeietor al operetei clasice franceze (n. 1819) – 135 de ani
– 1924: S-a născut scriitorul chilian José Donoso (m. 1996)
– 1936: S-a născut Václav Havel, om politic şi scriitor ceh; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (m. 2011)
– 1940: A murit Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (n. 1899) – 75 de ani
– 1942: S-a născut cântăreţul american Billy Scott (pe numele său real Peter Pendleton) (m. 2012)
– 1947: S-a născut interpretul britanic de rock Brian Johnson (membru al formaţiei „AC/DC”)
– 1953: A murit Friedrich Wolf, medic şi om de cultură german (n. 1888)
– 1967: S-a născut Guy Pearce, actor şi muzician australian
– 1974: A murit mezzo-soprana italiană Ebe Stignani (n. 1903)
– 1975: S-a născut actriţa de film britanică Kate Winslet; este prima actriţă care a primit patru nominalizări la „Oscar” înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani – 40 de ani
– 2002: A murit Brigitte Massin, muzicolog şi jurnalist francez (n. 1927)
– 2011: A murit actorul american Charles Napier (n. 1936)
– 2012: A murit regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul francez Claude Pinoteau (n. 1925)
– 2014: A murit Iuri (Petrovici) Liubimov, regizor şi actor rus; a dominat teatrul rus timp de jumătate de secol, stilul său novator influenţând o generaţie întreagă de artişti (n. 1917) – 1 an
– 2014: A murit Geoffrey Lamont Holder, actor, coregraf, dansator, regizor şi cântăreţ american (n. 1930) – 1 an
* * * * *
-1938: S-a nãscut Carlo Mastrangelo, component al grupului Dion & The Belmonts.
-1942: S-a nãscut Richard Street, component al formaţiei The Temptations.
-1943: S-a nascut in Milwaukee Steve Miller. Cel mai mare hit al sau a fost Abracadabra, numarul 1 pentruy doua saptamani in 1982.Este cunoscut în special pentru piesa „The Joker„, un number one american în anul 1974, iar în Marea Britanie a ajuns pe primul loc abia în anul 1990.
-1947: Se naste Brian “Jonna” Johnson, solist vocal la AC/DC dupa moartea lui Bon Scout, în 1980. 1980 UK No.1 & US No.4 album ‘Back in Black’, 10 million copii vândute.
-1949: S-a nãscut Brian Connolly, solistul vocal al formaţiei Sweet. A încetat din viaţã pe data de 10 februarie 1997.
-1952: S-a nãscut Harold Faltemeyer, cunoscut pentru piesa „Axel F”.
-1954: S-a nascut in Dublín, Irlanda, sir Bob Geldof, interpret si compozitor, membru al grupului Boomtown Rats. A fost nominalizat la Premium Nobel pentru pace pentru organizarea de supergrupuri si turnee in ajutorul saracilor
-1957: S-a nãscut Lee Thompson, solist vocal şi saxofonist în grupul Madness.
-1960: S-a nãscut Paul Heard din grupul M People.
-1961: S-a nãscut chitaristul formaţiei Counting Crows, David Bryson.
-1970: S-a născut la Chelmsford, Anglia, Alex Boye, membru al grupului Awesome.
-1978: S-a nãscut James Burgon Valentine, component al formaţiei Maroon 5.
-1985: S-a nãscut Nicola Roberts, una dintre componentele grupului Girls Aloud.
-1992: Inceteaza din viata, bolnav de cancer Eddie Kendricks, solistul grupului R & B Temptations in anii ’60.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a perioadei 2-4 Octombrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
2 octombrie 2015, 09:55 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:40
Agenda cultural-muzicală a perioadei 2-4 Octombrie 2015
2 Octombrie 2015
Arhitectură
* Cluj-Napoca: Speakeri renumiți la nivel internațional și național participă la cea de-a III-a ediţie a Architecture Conference&Expo, una dintre cele mai importante platforme de întâlnire din Transilvania pentru arhitecţi și specialişti din domenii conexe ce va avea loc la Liberty Technology Park – Str. Gării nr. 21. Tematica principală pentru această ediţie este “Prezervarea Patrimoniului Arhitectural, Restaurări şi Reconversii Inovatoare”
Cultură
* La Sala „Gheorghe Focşa“ a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ are loc, azi, vernisajul expoziţiei „Sulina 5 şi invitaţii“.Sunt prezentate lucrări realizate de 12 artişti plastici, cum ar fi Elena Surdu Stănescu, Dorin Colţofeanu, Aurel Bulacu, Rodica Toth Poiată, Cora Giodic etc. „A doua ediţie a expoziţiei, realizată în tabăra de documentare şi creaţie de la Sulina, îşi propune să capteze atenţia privitorului şi să îl transpună într-o zonă specială, plină de farmec şi mister, de lumină, de culoare, de imagini, de diversitate umană. Fiecare expozant exprimă în lucrările realizate, prin mijloacele artistice de care dispune – pictură, grafică, sculptură, tapiserie –, imagini filtrate de mintea şi sufletul lui“, spun organizatorii.(eazi.ro)
* Fast, eleganță și mai cu seama multă trăire joi seara la Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, la gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, o inițiativă a Fundației Alexandrion ajunsă acum la cea de a doua ediție. Nouă personalități ale lumii culturale, dar nu numai, au primit Premiile Constantin Brâncoveanu în cadrul unei ceremonii care a avut-o amfitrioană pe actrița Maia Morgenstern, un spectacol de gală în care a putut fi ascultată vocea de aur a Casandrei Maria Hauși și formația de muzică veche Anton Pann.(Cotidianul.ro)
* „Biblia pierdută”, romanul lui Igor Bergler şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2015, va putea fi cumpărată începând cu 1 octombrie, în librăriile din toată ţara. După ce Dan Brown ne-a încântat cu poveştile înţesate de intrigi, un român îi calcă pe urme cu volumul Biblia pierdută, cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani.Cabale vechi de secole, coduri atent ascunse în plină vedere, secrete aduse la lumină care pot schimba totul şi o lume în care propaganda nu mai este o exclusivitate a războiului, ci s-a insinuat subtil în viaţa fiecărui utilizator permanent conectat şi, paradoxal, din ce în ce mai izolat.(cotidianul.ro)
* Teatrul Naţional pentru Copii va deschide stagiunea cu unul dintre cele mai frumoase basme româneşti, „Tinereţe fără bătrâneţe“ de Petre Ispirescu.Spectacolul va avea loc, duminică, de la ora 11.00, în Sala Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. „Cu toţii avem nevoie de poveste!“. Este credinţa Magicianului Poveştilor (întruchipat de actorul Marian Râlea), pe care a susţinut-o, cu aplicaţie şi farmec de-a lungul stagiunilor, ajutat fiind şi de publicul său, copii iubitori de basme.(eazi.ro)
* Spectacolul „Însemnările unui nebun”, de Felix Alexa, bazat pe celebra nuvelă a lui N.V. Gogol, cu Marius Manole şi Alexander Bălănescu, deschide stagiunea la ArCuB, cu două reprezentaţii, pe 15 şi 16 octombrie, începând cu ora 20:00. Spectacolul aduce în atenţia spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reuşind să marcheze felul în care dezechilibrul şi nesiguranţa reuşesc să pătrundă în vieţile tuturor. Impactul emoţional este puternic, spectacolul punând lumii o oglindă în faţă, cu ajutorul căreia arată felul în care grijile şi neliniştile reuşesc să acapareze mintea.(adevarul.ro)
* De la ora 19:00, Teatrul Mic prezintă premiera oficială a spectacolului “Trei gemeni veneţieni” de Antonio Mattiuzzi Collalto, în regia Nonei Ciobanu
* Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie ANIM’EST va avea loc în perioada 2 – 11 octombrie, la Cinema Studio, Cinema “Elvira Popescu” şi la Re:Animation Hub (Bd. Carol nr. 53). Festivalul este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional la Cinematografiei, Ministerului Culturii, Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Uniunii Cineaştilor din România. Parteneri instituţionali: Ambasada Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român, Japan Foundation, Institutul Francez, Ambasada Portugaliei şi Institutul Maghiar
* Festivalul Electronic Beats, eveniment urban inedit, cu două zile de muzică electronică live, va avea loc pe 2 şi 3 octombrie. Pe lângă concertele de muzică electronică şi mixurile susţinute de artiştii români şi internaţionali, care vor avea loc în patru cluburi diferite – Atelierul de Producţie, Guesthouse, Studio Martin şi Club Control -, festivalul include şi o competiţie pentru DJ-ii români, organizată în parteneriat cu Native Instruments
* ALTERNOSFERA, formaţia de rock din Republica Moldova, lansează, la Arenele Romane, cel de-al cincilea album din carieră, “Haosoleum”
* Formaţia de muzică a capella Blue Noise, alături de violoncelistul Răzvan Suma susţin un concert la Sala Radio – ora 19:00
* Braşov: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail are loc la Sala Patria – ora 19:00
* Medgidia: Consiliul Local Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor Filiala Casa de Cultură a Sindicatelor “Lucian Grigorescu” Medgidia, Societatea Română de Radiodifuziune organizează cea de-a X-a ediţie a Concursul internaţional de interpretare “Dan Spătaru” în perioada 2 – 4 octombrie
* Dresda: Soprana română Angela Gheorghiu va fi distinsă cu European Cultural Award 2015, decernat cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei. În cadrul evenimentului de gală organizat cu prilejul acordării premiilor, printre câştigătorii care vor urca pe scenă alături de celebra soprană se numără şi tenorul german Jonas Kaufmann şi Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice
* Turcia: Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.) este unul din cele mai importante evenimente ale clusterului EUNIC Turcia (reţeaua europeană a institutelor culturale naţionale) care se organizează anual. Ediţia 2015 a Zilei Europene a Limbilor în Republica Turcia se va desfăşura între 2 şi 3 octombrie, prima zi fiind dedicată discuţiilor-panel de traduceri literare din limbile europene în limba turcă. La primul panel, “Limbi neolatine”, din partea României va participa traducătorul Leila Unal. Programul celei de-a doua zile va cuprinde standuri de prezentare ale institutelor culturale şi misiunilor diplomatice participante, spectacole interactive de percuţie, cursuri introductive de limbi străine şi cursuri de dans tradiţional
Aniversări – Comemorări
– 1841: S-a născut Mihail Străjan, estetician şi traducător; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei (m. 1918)
– 1847: S-a născut memorialistul Francisc Hossu-Longin; „amintirile” sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; de profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor” (m. 1935)
– 1853, 2/14: S-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti „Crai nou” (m. 1883). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 14 octombrie 1853
Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881–1883).
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.
Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Porumbescu)
– 1866: S-a născut istoricul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)
– 1870: S-a născut Juarez Movilă, compozitor, critic muzical, folclorist şi editor de reviste de muzicologie (m. 1943) – 145 de ani
– 1897: S-a născut actorul ieşean Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (m. 1971)
– 1911: S-a născut Miron Radu Paraschivescu, poet, eseist şi traducător (m. 1971)
– 1914: S-a născut Endre Senkálszky, actor de etnie maghiară de la Teatrul Maghiar din Cluj (m. 2014)
– 1933: S-a născut actriţa Dana Comnea (m. 2013)
– 1935: S-a născut (la Mana/judeţul Orhei, azi în R. Moldova) Paul Goma, prozator, memorialist şi militant anticomunist; stabilit, din 1977, la Paris – 80 de ani
– 1939: S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru (m. 2004)
Dan Spătaru
Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) şi a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. A jucat la „Progresul”, apoi la „Ştiinţa Bucureşti”. În anul III la „Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la „Casa Studenţilor” în anul 1962. A început cu muzică italiană, asta era la modă. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie. Tatăl său cânta la vioară. Primele bucăţi muzicale interpretate de Dan Spătaru, au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuţa mea”, de Temistocle Popa. A urmat un lung sir de slagare si un succes la public incredibil. „Tarancuta, Tarancuta”, „Nici O Lacrima”, „Nu-ti Sade Bine Cand Plangi”, „Nu M-am Gandit La Despartire”, „In Randul Patru” ori „Drumurile Noastre” sunt cantece pe care multa lume le stie pe de rost. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde: „Prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!”
Moartea lui Dan Spătaru in urma unui atac de cord a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni. Mulţi vârstnici pentru care Dan Spătaru a însemnat un exemplu de voinţă.
A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, a rezistat timpului, ne-a învăţat să-i acceptăm slăbiciunile şi a reuşit să-şi lase amprenta timbrului său vocal inconfundabil în amintirea fiecăruia dintre noi.
– 1940: S-a născut scriitorul Viorel Ştirbu – 75 de ani
– 1942: S-a născut Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog (m. 2003)
– 1944: A murit (asasinat de nazişti, în lagărul de la Auschwitz) Benjamin Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wexler), poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane); a tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi; participant la Rezistenţa franceză, a fost arestat de Gestapo (n. 1898). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 15.XI.1898
– 1946: S-a născut jurnalista Mihaela Cristea, realizatoare de emisiuni culturale la Televiziunea Română timp de peste trei decenii (m. 2005)
– 1950: S-a născut poetul Ion Stanciu (m. 2013) – 65 de ani
– 1956: S-a născut solistul de muzică uşoară Adrian Daminescu
Poza Adrian Daminescu (foto by Bogdan Dragomir)
Foto Adrian Daminescu (By Bogdan Dragomir)
Adrian Daminescu
În 1970 se înscrie la Liceul de muzică din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul Promuzica alături de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser şi alţii. În 1974 pleacă din Promuzica şi înfiinţează alături de Octavian Peagu un grup de folk progresiv, Helicoidal. În timpul studenţiei la Conservator pune bazele grupului Basorelief împreună cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 înfiinţează grupul rock Blitz. În 1983 grupul se destramă si Adrian devine solistul trupei Columna până în 1990. Pleacă la Londra în 14 februarie 1990, unde participă în Anglia la emisiuni ce aveau ca tematică evenimentele desfăşurate în ţară, şi afectat de ce se întâmpla compune piesa România.
Adrian Daminescueste un artist interpret, compozitor şi actor român de mare valoare, a cântat în duet cu alte nume sonore ale muzicii usoare româneşti, numele său aşezându-se lângă alte personalităţi ale artei româneşti. A compus piese folk, de muzică uşoară, rock şi a jucat chiar şi teatru. În prezent, lucrează cu copii şi tineri în calitate de profesor de canto şi este un model artistic demn de urmat pentru tânăra generaţie de artişti muzicieni! (http://biografii.famouswhy.ro/adrian_daminescu/)
– 1980: A murit actorul Nucu Păunescu (n. 1912) – 35 de ani
– 2002: A murit compozitorul, profesorul și muzicologul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (Oláh Tibor) (n. 1928)
– „Ziua Mondială a Zâmbetului” este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii „feţei zâmbitoare” în 1963. Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul acestuia în 2001, a devenit sponsorul oficial al „Zilei Mondiale a Zâmbetului”. În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai
– 1879: S-a născut poetul american Stevens Wallace (m. 1955)
– 1885: S-a născut Sigismund Zaleschi, cântăreţ polonez, mulţi ani solist şi regizor al Operei Române din Bucureşti (m. 1945) – 130 de ani
– 1890: S-a născut actorul american de comedie Groucho Marx (numele real: Julius Henry Marx); membru (alături de fraţii săi – Chico, Harpo şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”, reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1977) – 125 de ani
– 1895: S-a născut actorul şi producătorul de film american Bud (William Alexander) Abbott; împreună cu Lou Costello (1906-1959) au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat; cei doi au avut şi propriul lor spectacol la radio, „The Abbott and Costello Show” (1941-1949), şi, din 1952, la televiziune (m. 1974) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse (https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/Bud_Abbott.html) dau ca an al naşterii 1897
– 1904: S-a născut scriitorul englez Graham Greene (m. 1991)
– 1920: A murit Max Bruch, compozitor şi dirijor german (n. 1838) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.bbc.co.uk/music/artists/e3d5cfcd-e42b-411d-add2-716a5029f59b) menţionează ca dată a naşterii 20 octombrie 1920
– 1944: S-a născut dirijorul, organistul şi clavecinistul Ton Koopman
– 1945: S-a născut cantautorul american Don McLean, cunoscut mai ales pentru albumul său din 1971 „American Pie” – 70 de ani
– 1948: S-a născut creatoarea americană de modă Donna Karan, considerată unul dintre designerii clasici din SUA
– 1951: S-a născut Sting (născut Gordon Matthew Sumner), compozitor, cântăreţ şi basist rock britanic
Gordon Matthew Thomas Sumner, (n. 2 octombrie1951), cunoscut sub numele de scenă ca Sting, este un muzicianenglez din Wallsend, Newcastle-upon-Tyne. Înaintea carierei remarcabile de artist solo, a fost liderul vocal, principal compozitor și basist al trupei rock The Police din anii 1970–1980. Ca muzician solo și ca membru al trupei The Police, Sting a vândut peste 105 milioane de înregistrări, și a fost distins cu șaisprezece premii Grammy. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sting)
– 1962: S-a născut cântăreţul britanic James Hunter
– 1962: S-a născut actorul american Jeff Bennett
– 1968: A murit Marcel Duchamp, pictor şi desenator francez; rol important în mişcarea dadaistă şi cea suprarealistă (n. 1887)
– 1969: A murit scriitoarea australiană Katharine Susannah Prichard (n. 1883)
– 1974: A murit Vasili Şukşin, regizor, actor, scenarist şi poet ucrainean (n. 1929)
– 1985: A murit actorul american de film Rock Hudson (n. 1925) – 30 de ani
* * * * *
-1960: Se naste în Los Angeles interpretul Robbie Nevil.
-1971: S-a născut în Norwalk, Connecticut , interpreta americană Tiffany ( Tiffany Renee Darwish)(1987 US No.1 & 1988 UK No.1 single ‘I Think We’re Alone Now’).
-1973: S-a născut Lene G Nystrom, Aqua, (1997 UK No.1 single ‘Barbie Girl’).
3 Octombrie 2015
Cultură
* “Duelul Viorilor” (22 sep. – 4 oct.), turneu naţional ajuns la cea de-a V-a ediţie, adduce pe scena Sălii Radio, începând cu ora 19:00, o nouă confruntare muzicală între violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, şi celebrele lor viori de colecţie – Stradivarius şi Guarneri. Un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2
* Are loc premiera spectacolului „Raţa sălbatică” de Henrik Ibsen, în regia lui Peter Kerek – ora 19:00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei (Bd. Schitu Măgureanu nr.1)
* Grand Cinema & More dă startul unei noi stagiuni culturale (11 spectacole ale Metropolitan Opera, între 3 oct. 2015 – 30 apr.2016) cu „Il Trovatore”, având-o în prim plan pe Anna Netrebko în rolul Leonorei – la Cinematograful din Băneasa Shopping City
* Cea de a XI-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru pentru copii “100, 1.000,1.000.000 de poveşti”, care se va desfăşura în perioada 3 – 10 octombrie, propune spectacole dintre cele mai diverse – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau circ, dar şi ateliere pentru copii – la Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Comedie, Creart şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc astăzi, la Teatrul Excelsior, şi va fi marcată de o premieră eveniment a Teatrului Ion Creangă – “Spaima zmeilor” -, un musical românesc original
* Gigi Căciuleanu Romania Dance Company prezintă din nou la cererea publicului „UN MINUT DE DANS sau UF!!!” – ora 20:00, la Teatrul Mic (3 și 4 oct.). Primele reprezentanții au avut loc la începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu
* Iaşi: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din Iași, organizează vernisarea expoziției „Ion Creangă și lumea personajelor sale” (3-15 oct.) – ora 10:00, la Muzeul „Ion Creangă” din municipiu. Evenimentul se înscrie în cadrul programului Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), Iași -2015. La manifestările organizate la Iaşi participă scriitorul Nichita Danilov, director-adjunct al ICR Chișinău
* Sibiu: Se desfăşoară Sibiu Guitar Meeting – ora 11:00, în Piaţa Mică din municipiu. Au loc activităţi de promovare a muzicii şi în special a chitarei. Sunt amenajate mai multe standuri cu chitări electrice Fender şi seturi de tobe pe care oricine le poate încerca sau testa. Au loc inclusiv proiecţii de filme documentare dedicate chitarei. Nu vor lipsi activităţile creative şi artistice pentru copii, în cadrul Atelierelor „Born to Play”. Concertul lecţie este programat să aibă loc în spaţiul din faţa Casei Artelor, cu începere de la ora 18:00
* Sinaia: Are loc recitalul „Amadeus” – o incursiune în creaţia compozitorului austriac, în cadrul ediției a V – a a Stagiunii “Sunetul muzicii”, eveniment organizat de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş, Asociaţia Pro Valores şi Radio România Cultural – ora 16:00, în sala de muzică a Castelului Peleş
* Timişoara: Alexandru Andrieș susţine un concert, acompaniat de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera, cu ocazia celui mai recent turneu al său, intitulat „Muzică de divorț” – ora 19:00, la Filarmonica Banatul Timişoara
* Timişoara: În perioada 3-31 octombrie va avea loc prima ediție Art Encounters, intitulat “Aparență și Esență”. Curatori: Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos, Berlin. Timp de o lună, orașul Timișoara se va transforma într-o veritabilă galerie de artă contemporană unde peste 100 de artiști își vor expune lucrările în 17 locații diferite, cum ar fi Muzeul de Artă, Memorialul Revoluției, Sinagoga din Cetate, Halele Timco, sau Cazarma U, unde 12 galerii de artă contemporană vor prezenta mici expoziții. Evenimentul, la care ICR este partener, e conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual, dialog facilitat de un număr de artiști români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât și în străinătate
* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena participă de la ora 18:00, la evenimentul anual Noaptea lungă a muzeelor. La sediul institutului vor putea fi vizionate cele două expoziţii prezentate în cadrul Vienna Design Week, Plug to Nature şi DeltaCraft şi alte două manifestări: proiecţia filmului documentar INSIGHT. An eye on Bucharest’s art galleries şi proiectul expoziţional dedicat copiilor, Es war einmal… Rotkäppchen (A fost odată… Scufiţa Roşie). Evenimentul este organizat în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)
* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena organizează la Viena, de la ora 19:30, în Sala Albastră a Off-Theater (Kirchengasse 41, 1070 Viena) şi pe 5 octombrie, la Graz – ora 18:30, în MUMTH – Haus für Musik und Musiktheater al Universităţii de Artă, două concerte aniversare dedicate compozitorului Ulpiu Vlad, vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la împlinirea vârstei de 70 ani. Recitalurile vor fi susţinute de ansamblul austriac Platypus: Marianna Oczkowska (vioară), Myriam García Fidalgo (violoncel) şi Jaime Wolfson (pian). Invitaţii Institutului Cultural Român la concertele de la Viena şi Graz sunt profesorul Ulpiu Vlad şi Irina Hasnaş, compozitor, muzicolog şi jurnalist
* SUA: Jurnalistul Radu Moraru își întâlnește prietenii și telespectatorii români din Chicago la deschiderea oficială a noului Centru Multimedia și de Conferințe al organizatiei Romanian-American Network din Niles – ora 19:00
*Germania: Muzeul Linden din Stuttgart va expune o valoroasă colecţie de păpuşi din Asia, precum şi de adaptări europene, în expoziţia “Lumea Teatrului de Umbre”. Printre exponate se vor număra marionete pentru teatrul de umbre din Egipt şi Turcia. Expoziţia este organizată în colaborare cu Centrul Internaţional al Teatrului de Umbre şi Festivalul Internaţional al Teatrului de Umbre de la Schwaebisch Gmuend din Germania (3 oct. 2015 – 10 apr. 2016)
Aniversări şi Comemorări
– 1801: A murit poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (n. 1725)
– 1829: S-a născut George Creţianu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române din 1882 (m. 1887)
– 1838, 3/15: Apare (până la 25.IX.1839), la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca
– 1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1923)
– 1863: S-a născut Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof şi jurist, membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1937)
– 1923: S-a născut Francisc Baranyai, pictor român de etnie maghiară (m. 2013)
– 1932: S-a născut Mircea Drăgan, regizor de film şi scenarist
– 1933: S-a născut muzicologul şi compozitorul Dinu Ciocan
– 1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldizsár
– 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de emisiuni de televiziune (m. 2013)
– 1957: S-a născut (în Republica Moldova) actorul Constantin Chiriac
– 1959: S-a născut Silvia Dumitrescu, interpretă de muzică pop
– 1987: A murit pictorul, sculptorul şi poetul Ioan (sau Ion) Mirea, stabilit la Paris din anul 1965 (n. 1912). NOTĂ: Unele surse (http://artindex.ro/2012/05/16/mirea-ion-2/) dau ca dată a morţii 30 octombrie 1987
– 2003: A murit scriitoarea Profira Sadoveanu; fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 1906)
– 2006: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923)
– 2008: A murit compozitorul şi muzicologul George Draga (n. 1935)
– 2008: A murit (la Mannheim, Germania) Aurel Stroe, compozitor, profesor, muzician, autor, publicist şi muzicolog (n. 1932)
– 2012: A murit Constantin Ţoiu, prozator, eseist, publicist şi traducător (n. 1923). NOTĂ: Site-ul www.jurnalul.ro/cultura dă moartea la 4 octombrie 2012
– 1713: S-a născut Antoine Dauvergne, compozitor şi violonist francez (m. 1797)
– 1814, 3/15: S-a născut poetul rus Mihail Lermontov (m. 1841, într-un duel)
– 1828: S-a născut Woldemar Bargiel, compozitor german (m. 1897)
– 1848: S-a născut pictorul francez Henry Lerolle (m. 1929)
– 1853: A murit George Onslow, compozitor francez (n. 1784)
– 1858: S-a născut actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (m. 1924)
– 1867: S-a născut Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte și litograf francez (m. 1947)
– 1888: S-a născut actorul american Wade Boteler (m. 1943)
– 1889: S-a născut Carl von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german, laureat al Premiulul Nobel pentru Pace în anul 1935 (m. 1938)
– 1896: A murit William Morris, desenator, decorator, scriitor şi critic de artă englez (n. 1834)
– 1897: S-a născut scriitorul francez Louis Aragon (pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux) (m. 1982)
– 1897, 3/15: S-a născut scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (m. 1937). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 octombrie 1897
– 1898: S-a născut regizorul şi scenaristul american Leo McCarey (m. 1969)
– 1900: S-a născut scriitorul american Thomas (Clayton) Wolfe (m. 1938) – 115 ani
– 1908: S-a născut compozitorul american Johnny Burke (m. 1964)
– 1919: S-a născut actorul francez Jean Lefebvre (m. 2004)
– 1923: S-a născut compozitorul polonez Stanisław Skrowaczewski
– 1925: S-a născut Gore Vidal, prozator, dramaturg, eseist şi scenarist american (m. 2012) – 90 de ani
– 1928: S-a născut dansatorul şi coregraful danez Erik Bruhn (m. 1986)
– 1931: A murit Carl August Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez, considerat cel mai important compozitor al ţării (n. 1865)
– 1938: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (m. 1960)
– 1938: S-a născut cântareaţa croată Tereza Kesovija
– 1941: S-a născut bas-baritonul italian Ruggero Raimondi
– 1945: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow – 70 de ani
– 1953: A murit Sir Arnold Bax, compozitor şi poet englez (n. 1883)
– 1958: S-a născut dansatorul canadian Louise Lecavalier
– 1967: A murit Sir Harold Malcolm Sargent, dirijor englez (n. 1895)
– 1969: S-a născut cântăreaţa americană Gwen Stefani, fosta vocalistă a trupei „No Doubt”
– 1993: A murit Katerina Gogou, actriţă şi poetă greacă (n. 1940)
– 1998: A murit actorul britanic Roddy McDowall (n. 1928)
– 2002: A murit profesorul american Raymond T. McNally, cel mai mare specialist mondial în existenţa vampirilor în folclor, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n. 1931)
– 2003: A murit William Steig, scriitor, scenarist, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de desene animate din America, creatorul, printre altele, al personajului Shrek („New York Times Magazine” îl numea pe Steig „regele desenelor animate”) (n. 1907)
– 2003: A murit actriţa americană Florence Stanley (n. 1924)
– 2004: A murit actriţa americană Janet Leigh („Psycho”, „Scaramouche”) (n. 1927)
– 2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului Les Frères Jacques (n. 1914)
* * * * *
-1938: S-a născut interpretul american Eddie Cochran, (1958 US No. 8 single ‘Summertime Blues’, 1960 UK No.1 single ‘Three Steps To Heaven’). A murit în accident de automobil la 21 de ani la 17 aprilie 1960 .
-1941: Se naste in Carolina de Sud , interpretul de rock Chubby Checker, pe numele sau real Ernest Evans. Piesa sa „TheTwist” a ajuns pe primul loc atât în clasamentul american, cât ]i în cel britanic. De fapt single-ul a fost singurul sãu number one american, dar a ajuns în fruntea topului de douã ori. Prima datã în anul 1960, iar a doua oarã în 1962.
-1945: S-a nãscut Antonio Martinez, component al formaţiei spaniole Los Bravos. (1966 UK No.2 & US No.4 single ‘Black Is Black’). Primul grup rock spaniol care a avut single în topurile UK & US
-1949: Se naste la San Francisco, Lindsey Adams Buckingham, chitara si voce in grupul Fleetwood Mac din 1974.
-1950: S-a nãscut Ronnie Laws, saxofonist în grupul Earth, Wind And Fire. (1975 US No.1 single ‘Shining Star’, 1979 UK No.4 single ‘After The Love Has Gone’).
-1954: S-a nãscut chitaristul Stevie Ray Vaughn. A încetat din viaţã în urma unui accident aviatic pe data de 27 august 1990.
-1959: S-a nascut interpreta Silvia Dumitrescu .
-1962: Se naste Tommy Lee, toboşarul grupului Motley Crue. (1988 UK No.23 single ‘You’re All I Need’ & 1989 US No.1 & UK No.4 album ‘Dr Feelgood’).
-1967: A murit interpretul şi compozitorul Woody Guthrie, care a avut o influenţă majoră asupra lui Bob Dylan şi în general asupra muzicii americane folk. Filmul ‘Bound For Glory’ din anii ”70 este inspirat din viaţa sa.
-1969: Se naste Gwen Stefani, membra a grupului No Doubt.
-1971: S-a nãscut Kevin Richardson, component al formaţiei Backstreet Boys. Trupa a revenit în atenţia publicului în anul 2005 cu un nou album, numit „Never Gone”, dupã o pauzã de cinci ani. (1997 US No.2 single ‘Quit playing Games With My Heart‘, 1999 UK No.1 single ‘I Want It That Way’).
-1978: S-a nãscut Jake Shears, pe numele sãu real Jason Sellards. El este solist al trupei Scissor Sisters.
-1979: Se naste Mihai Razvan Sturzu din grupul HI-Q
-1983: S-a nascut Vanessa din grupul De Luxe, pe numele real Inyan Emem Alina.
-1984: S-a nãscut Ashlee Simpson, sora mai micã a Jessicãi Simpson. În anul 2004 a ajuns pe primul loc în clasamentul american cu albumul „Autobiography”.
4 Octombrie 2015
Ministere
* Cluj – Napoca: Are loc deschiderea festivă a celei de-a doua ediţii a Festivalului Naţional de Literatură „FestLIT Cluj 2015” – ora 10:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în Sala Tonitza. În continuarea evenimentului se vor desfăşura, „Rondul de gală al scriitorilor invitaţi” şi vernisajul expoziţiei „Irina Petraş: Locuiri provizorii”. Participă dr. Ioan Vulpescu, ministrul culturii
Cultură
* În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se desfăşoară cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail are loc la Teatrelli, Str. Alexandru Lahovari, nr. 7 – ora 19:00
* În cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, prof. dr. Monica Pop prezintă conferinţa cu tema „Mirajul Luminii” ora 11:00, la TNB, Sala Atelier
* În cadrul proiectului „Laboratorul de noapte” are loc spectacolul „Arlechino moare?”, de Nikolai Evreinov – ora 20:00, la Teatrul L.S. Bulandra, Sala Liviu Ciulei (Laborator)
* Jud. Iaşi: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din Iași, organizează vernisarea expoziției „Vasile Alecsandri, poet și diplomat al Unirii Principatelor Române” – ora 13:00, la Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești. Evenimentul, dedicat comemorării a 125 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri, se înscrie în cadrul programului Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT)2015
* Trupa americană Pink Martini revine pe scena Sălii Palatului, pentru un nou concert, de data aceasta alături de solista China Forbes, eveniment organizat de Events – ora 20:00
* Anglia: Cel de-al nouălea sezon consecutiv, 2015/2016, al „Seriei Concertelor Enescu”, programul permanent al ICR Londra de promovare a operei enesciene, se redeschide cu concertul susţinut de Schubert Ensemble – ora 19:00. Începând cu acest sezon, recitalurile „Seriei Concertelor Enescu” vor fi reluate şi la St James’s Church, Piccadilly, cunoscut spaţiu muzical din centrul Londrei
* Irlanda: „Autoportretul unei fete cuminţi”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu a fost inclus şi în selecţia festivalului Indie Cork Film Festival din Irlanda (4 – 11 oct.)
* Ungaria: Institutul Cultural Român Budapesta sprijină participarea Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, la cea de-a opta ediţie a Festivalului „La obârşii, la izvor”, ce are loc la Centrul Cultural Românesc din incinta Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula. Evenimentul este organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în parteneriat cu consiliile judeţene din România
S-a întâmplat într-o zi de 4 octombrie
* Acum 86 de ani, într-o zi de 4 octombrie 1929, sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty
* În urmă cu 52 de ani, la 4 octombrie 1963 a fost înfiinţat muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale; etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963, pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului. Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii de tehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială. În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare
Aniversări şi Comemorări
– 1848, 4/16: Apare săptămânal (până în septembrie 1850), la Cernăuţi, cu text româno-german, „Bucovina”, gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, sub conducerea fraţilor Hurmuzachi (Gheorghe, Alexandru şi Eudoxiu); este primul periodic al românilor bucovineni, tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale
– 1859: S-a născut compozitorul George Cosmovici (m. 1927, la Paris)
– 1904: A murit Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii”; prieten cu Mihai Eminescu (n. 1847)
– 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, se inaugurează Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty
– 1933: S-a născut Florea Firan, profesor universitar, critic şi istoric literar, publicist şi editor; directorul revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova
– 1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971 (m. 2014)
– 1934: S-a născut actorul Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu), unul dintre cei mai asidui colaboratori ai emisiunilor teatrale radiofonice; poet, prozator, publicist, profesor universitar
– 1936: S-a născut sculptoriţa Ioana Kassargian (m. 1985)
– 1937: S-a născut Ioanid Romanescu (pseudonim al lui Valentin Tudose), poet şi traducător (m. 1996)
– 1940: A murit (persecutat de legionari, s-a sinucis) Petre Andrei, sociolog, filosof şi om politic ţărănist; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1891) – 75 de ani
– 1941: S-a născut pictorul Silviu Oravitzan Creţu; la baza concepţiei sale picturale stă viziunea crucii; fondator al galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York
– 1943: S-a născut Florian Pittiş („Moţu”), actor, regizor, cântăreţ (la începutul anilor ’70 ai secolului XX a făcut parte dintr-un renumit trio, alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru; în 1992 a fondat formaţia „Pasărea Colibri”, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici) şi realizator de emisiuni de radio (din decembrie 1998 a fost director al postului Radio România Tineret al SRR, transformat ulterior în Radio3net, post public de radio care emite doar pe Internet) (m. 2007)
Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.
Florian Pittiș se stinge din viață la 5 august2007 și este înmormântat cu onoruri masonice.
– 1943: S-a născut cantautorul Marian Nistor, unul dintre fondatorii, solistul şi liderul trupei Savoy
– 1944: S-a născut Ion Vartic, eseist, teatrolog, critic şi istoric literar
– 1957: S-a născut actriţa Valeria Sitaru
– 1963: A fost înfiinţat muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale; etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963, pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului. Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii de tehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială. În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare
– 1978: S-a născut Marius Manole, actor de teatru
– 1981: A murit Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor român de origine cehă (n. 1898)
– 1515: S-a născut pictorul şi graficianul renascentist german Lucas Cranach „cel Tânăr” (m. 1586) – 500 de ani
– 1669: A murit pictorul şi gravorul olandez Rembrandt (Harmenszoon Van Rijn) (n. 1606)
– 1720: S-a născut Giovanni Battista (Giambattista) Piranesi, gravor şi arhitect veneţian (m. 1778) – 295 de ani
– 1814: S-a născut pictorul şi gravorul francez Jean-François Millet (m. 1875)
– 1874: S-a născut Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat drept cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române din 1936 (m. 1958)
– 1895: S-a născut actorul şi regizorul de film american Buster Keaton (m. 1966) – 120 de ani
– 1904: A murit sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi; a realizat „statuia Libertăţii”, oferită în dar de statul francez Statelor Unite ale Americii, cu ocazia aniversării, în 1876, a 100 de ani de la declararea independenţei SUA (n. 1834)
– 1905: S-a născut compozitorul belgian René Defossez (m. 1988) – 110 ani
– 1923: S-a născut Charlton Heston (John Charlton Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (m. 2008). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924
– 1928: S-a născut scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autorul unor volume de analiză politico-socială şi economică globală, cunoscute în întreaga lume („Şocul viitorului”/1970, „Al treilea val”/1970, „Puterea în mişcare”/1990). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 octombrie 1928
– 1931: S-a născut Richard Rorty, filosof american (m. 2007)
– 1936: A murit Wilhelm Meyer-Lübke, lingvist german de origine elveţiană; specialist în romanistică; în 1904 a pus bazele şi a condus Institutul de Filologie Română de pe lângă Universitatea din Viena; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1861)
– 1946: S-a născut actriţa americană de film Susan Sarandon
– 1949: S-a născut actorul american Armand Assante
– 1949: A murit compozitorul austriac Edmund Eysler (n. 1874)
– 1956: S-a născut actorul austriac Christoph Waltz
– 1959: S-a născut instrumentistul britanic Chris Lowe, membru fondator al trupei de synthpop „Pet Shop Boys”
– 1962: S-a născut dirijorul francez Marc Minkowski
– 1962: S-a născut cântăreţul american de origine cubaneză Jon Secada
– 1970: A murit Janis Joplin, cântăreaţă, compozitoare şi textieră, legendă a muzicii rock americane, unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei „Flower Power”, alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison (n. 1943) – 45 de ani
– 1999: A murit pictorul francez Bernard Buffet (n. 1928)
– 2002: A murit regizorul belgian de film André Delvaux (n. 1926)
– 2010: A murit comicul britanic Norman Wisdom; devenit celebru pentru comediile din perioada 1953-1966 (n. 1915) – 5 ani
* * * * *
-1942: S-a nãscut solista şi compozitoarea americanã Helen Reddy, cunoscutã pentru piesa „Angie Baby„, care în anul 1975 a ajuns pe primul loc în clasamentul american şi pe locul cinci în topul britanic. Iniţial Cher a refuzat aceastã piesã.
-1944: S-a nãscut Patti LaBelle. În anul 1975 a ajuns în fruntea clasamentului american cu piesa „Lady Marmalade„, iar în 1986 a repetat performanţa cu piesa „On My Own„, interpretatã alãturi de Michael McDonald.
-1947: S-a nãscut Jim Fielder, bassist în grupul Blood Sweat & Tears. (1969 US No.2 single ‘Spinning Wheel’, 1969 US No.12 & UK No.35 single ‘You’ve Made Me So Very Happy’).
-1959: S-a nãscut Chris Lowe, instrumentist la clape în grupul Pet Shop Boys. (1986 UK & US No.1 single ‘West End Girls’, plus three other UK No.1 singles and over 20 other UK Top 40 singles).
-1961: S-a născut la Havana Jon Secada. La virsta de 8 ani a emigrat cu parintii sai, Jose si Victoria, in Miami locuind intr-un apartament modest la Hialcah. A facut parte din trupa de „backing vocals” a Gloriei Estefan. (1992 UK No. 5 single ‘Just Another Day’).
Secada graduated from South Florida’s Hialeah High School in 1979 and then enrolled at Miami Dade Community College, then transferring to the University of Miami . Secada a absolvit South Florida Hialeah High School în 1979 și apoi s-a inscris la Miami Dade Community College, absolvind apoi Universitatea din Miami. During college, he became an accomplished jazz musician and was inducted into the Iron Arrow Honor Society . În timpul colegiului, el a devenit interpret de jazz și a fost introdus în Fier Arrow Onoare Society. He completed a Bachelor’s degree in Music and then earned a Master’s degree in Jazz Vocal Performance. El şi-a completat studiile cu diploma de licență în muzică și apoi a obținut diploma de master în Jazz Vocal Performance.
-1970: Inceteaza din viata , in hotelul Landmark din Santa Monica, California, in urma unei supradoze de heroina, Janis Joplin.(1971 US No.1 single ‘Me And Bobby McGee’, 1971 US No.1 album ‘Pearl’).
-1984: Se naste Lena din grupul T.A.T.U. ( Katina Sergeevna)
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 octombrie 2015, 09:53 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:31
Agenda cultural-muzicală a zilei 1 Octombrie 2015
Istorie
* Are loc vernisajul expoziției foto-documentare „Transilvania, Bucovina și Basarabia în perioada Marelui Război” – ora 13:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Calea Victoriei nr. 12, sector 3 (1 oct. – 31 dec.) Proiectul expozițional este organizat de MNIR în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei – Chișinău, Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca, Muzeul Bucovinei – Suceava, Muzeul Județean Satu Mare, Arhivele Naționale ale României
Cultură
* Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va prezenta din nou „Un minut de dans sau Uf!!!”, pe 3 și 4 octombrie, la Teatrul Mic, la ora 20:00. Gigi Căciuleanu a dansat pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „Un minut de dans sau Uf!!!”. Cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta acum o jumătate de secol ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. (romanialibera.ro)
* De la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor citi pentru public Ioan Mihai Cochinescu, Adina Rosetti și Adina Popescu. Accesul publicului la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30. Evenimentul se desfăşoară în cadrul programului „Cultura pentru toți”. (observatorulcultural.ro)
* Festivalul Astra Film (AFF) se va deschide pentru prima dată, luni, 5 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Thalia, nu cu un film, ci cu spectacolul de teatru documentar, „Double Bind” de Kincses Reka și Alina Nelega, al Teatrului Național din Târgu Mureș. „Double Bind” este un spectacol cu 11 actori români și maghiari, despre minoritate și majoritate în Târgu Mureș. (cronicaromana.ro)
* Interpreta de muzică populară Lucreţia Ciobanu s-a stins din viaţă, miercuri seara, la vârsta de 90 de ani. Lucreţia Ciobanu a devenit cunoscută pentru interpretarea doinelor ardeleneşti şi a muzicii folclorice din zona Sibiului.Ea a primit supranumele de „Doamna Munţilor”,datorită faptului că o parte importantă din repertoriul său a fost constituit din cântece păstoreşti.Împreună cu Maria Tănase, interpreta a deschis prima emisiune difuzată de către Televiziunea Română, în noaptea de Revelion dintre 1956 şi 1957. Lucreţia Ciobanu s-a născut pe 27 octombrie 1924 în localitatea Topârcea, din judeţul Sibiu, sub numele de Lucreţia Arcaş. (adevarul.ro)
* Atelierele de creativitate de la Muzeul Național al Țăranului Român se vor desfășura în perioada 1 octombrie 2015 – 25 iunie 2016 – ora 10:00. Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează o întâlnire cu doi specialişti italieni în restaurare şi conservare, Antonio Sansonetti, de la Istituto per la Conservazione e la Valorizzazione dei Beni Culturali, Consiglio Nazionale delle Ricerche, Milano şi Francesco Augelli, Dipartimento e Studi Urbani, Politecnico di Milano – ora 11:00, la Muzeul Naţional de Artă al României, în Sala de conferinţe, intrarea A2
* Expoziţia “În memoriam – Dan Moisescu”, eveniment comemorativ dedicat unuia dintre membrii importanţi ai breslei restauratorilor, se va deschide astăzi, în Sala de Sticlă a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Evenimentul are loc în parteneriat cu Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.Expoziţia va putea fi vizitată până la 25 octombrie
* Instituto Cervantes din Bucureşti organizează Ziua Porţilor Deschise, o manifestare care include, printre altele, o întâlnire cu membri de seamă ai comunității hispanice care locuiesc în București – ora 16:30, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor avea loc ore demonstrative de limba spaniolă, ateliere de gastronomie, activități ludice pentru copii cu sprijinul Imaginarium România, prezentarea bibliotecii Luis Rosales şi a diplomelor DELE, precum şi concursuri cu premii
* Expoziţia de fotografie ‘Gustave Marissiaux – O poetică a privirii’ este prezentată la Muzeul Naţional de Artă al României începând cu data de 1 octombrie, lucrările artistului belgian putând fi văzute până la 31 ianuarie 2016
* Are loc vernisajul expoziţiei de icoane şi pictură religioasă „Porţile Cerului“, al cărei curator este artistul plastic Valeriu Stoica – ora 17:00, în Sala „H.H. Stahl“ a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“
* Ray Wilson, solistul şi compozitorul trupei britanice Genesis, susţine un concert la Sala Palatului – ora 19:30
* Cluj-Napoca: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail are loc la Auditorium Maximum din municipiu – ora 19:00
* Constanţa: Vernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic, Sorin Adam, va avea loc la Muzeul de Arta Constanţa de la ora 18:00, Bd.Tomis, nr.32. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 1 – 21 octombrie
* Mogoşoaia, Jud.Ilfov:Fundaţia Alexandrion organizează cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Brâncoveanu, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, acolo unde reprezentanţi de marcă ai culturii române vor fi onoraţi şi recompensaţi pentru contribuţia pe care o au la dezvoltarea unor domenii importante, precum Literatură, Muzică, Arte Plastice, Teatru, Cinematografie, Istorie sau Arhitectură – ora 18:00
* Sibiu:Actorii Ilie Gheorghe şi Marian Râlea vor juca, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca”, în premiera spectacolului “Noaptea bufonilor”, montat de regizorul Alexa Visarion
* Sibiu: Vernisajul expoziției „Războiul în afișul polonez. Colecţia Krzysztof Dydo” organizată în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti, care prezintă afişe din perioada 1939-2014, are loc la Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie, începând cu ora 12:00. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 – 31 octombrie. Curatori: dr. Raluca Maria Frîncu şi Răzvan Malanca
* Viena: Institutul Cultural Român este partenerul celei de-a patra ediţii a LET´S CEE Film Festival, care se desfăşoară în perioada 1-11 octombrie. Festivalul prezintă în acest an şase producţii româneşti, dintre care cinci sunt incluse în programul competiţional: “Box”, “Chuck Norris vs Communism”, “Aferim!”, “Paşaport de Germania”, “Acasă la tata” şi scurtmetrajul “În ataş”, în afara competiţiei. Proiecţiile au loc în cinematografele Urania, Actor’s Studio şi Village Cinema Wien Mitte
* Slobozia, jud.Ialomiţa: În perioada 1 – 31 octombrie 2015, Centrul cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia este gazda celei de-a XXIV-a ediţii a „Salonului Anual de Carte”. Tradiţionala manifestare este organizată de Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, a transmis corespondentul RRA, Gheorghe Zavelea
Diverse
* Rusia va organiza în mai 2016 un festival de film în oraşul francez Nisa, care se doreşte să devină o „alternativă” la Festivalul Internaţional de la Cannes şi care va proiecta pelicule ce au fost respinse de celelalte evenimente internaţionale majore, informează hollywoodreporter.com. Evenimentul va fi coordonat de Gosfilmofond, organismul care gestionează Arhiva cinematografică de stat din Rusia. „Multe festivaluri cunoscute au devenit părtinitoare, mai ales cele de la Cannes, Veneţia şi Berlin”, a declarat Nikolai Borodachev, directorul Gosfilmofond, citat de cotidianul rus Izvestia. „Atunci când am fost la Locarno în acest an, mi-a venit ideea unui festival care să devină o alternativă pentru Cannes. Ei vor avea festivalul lor la Cannes, iar noi, la Nisa, vom proiecta filme care nu au fost acceptate de marile festivaluri internaţionale”, a adăugat oficialul rus. (adevarul.ro)
* Actorul Johnny Depp joacă rolul mafiotului notoriu James „Whitey” Bulger în filmul „Black Mass: Afaceri murdare”, care va avea premiera pe 2 octombrie în cinematografele din România.Din distribuţie mai fac parte Joel Edgerton („Marele Gatsby”, „Misiunea: 00.30 A.M.”) în rolul agentului FBI John Connolly, Benedict Cumberbatch („The Imitation Game: Jocul codurilor”), în rolul fratelui lui Whitey, puternicul senator Billy Bulger, Rory Cochane („Argo”) în rolul lui Stephen Flemmi, cel mai apropiat partener într-ale crimei al lui Whitey, Jesse Plemons („Fargo”), în rolul omului lui Whitey, Kevin Weeks şi Kevin Bacon („A naibii dragoste”, „The Following”), în rolul agentului special Charles McGuire. Scott Cooper a regizat „Black Mass: Afaceri murdare” după un scenariu de Mark Mallouk şi Jez Butterworth, pornind de la o carte de Dick Lehr şi Gerard O’Neill. (romanialibera.ro)
S-a întâmplat într-o zi de 1 octombrie
* Cu 160 de ani în urmă, adică la 1/13 octombrie1855 apărea (cu întreruperi până în noiembrie 1860), la Iaşi, ziarul unionist „Steaua Dunării”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu; publicaţia va fi tipărită şi la Paris, în versiune franceză, sub denumirea „L’Etoile du Danube” (4.XII.1856 -1.V.1858)
* În urmă cu 155 de ani, la 1/13 septembrie 1860 s-a înfiinţat, la Iaşi, Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune (pe baza decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza); primul director, muzicianul Francisc Serafim Caudella
* Cu 151 de ani în urmă, mai exact în anul 1864, în temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu denumirea de „Şcoală de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură”, a fost înfiinţat Învăţământul de Arhitectură; în aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărârea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură; aprobată în august 1892 şi condusă de Ion Socolescu, Şcoala de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani; această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897; prin Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor şi organizarea activităţii din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952, Facultatea a devenit cunoscută sub denumirea de Institutul de Arhitectură. Prin Decretul nr. 147/1953 Institutului i s-a conferit numele lui Ion Mincu. Sub această titulatură instituţia a funcţionat până în anul 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, care este şi în prezent titulatura oficială
* Cu 83 de ani în urmă, la 1 octombrie 1932 a fost transmisă pentru prima oară emisiunea radiofonică de umor ”Ora Veselă”; într-o duminică, la ora 14:00, s-a auzit „mica jucărie muzicală”: „Alo, alo, aici e Radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!…”; mai apoi semnalul permanent a fost binecunoscutul: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor/Către inimile tuturor!”, iar emisiunea a purtat şi alte nume de-a lungul timpului: „Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon”, „Unda veselă”…; maestrul Ion Vova (1917-2011) a fost animatorul emisiunii vreme de 55 de ani
Aniversări – Comemorări
– 1864: S-a născut Gheorghe Ghibănescu, istoric, genealogist şi filolog; paleograf şi slavist, a fost unul dintre editorii asidui de documente medievale; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1936)
– 1878: S-a născut Vasile Demetrius (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), prozator, poet, autorul a numeroase traduceri din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Ibáñez, Stendhal ş.a; tatăl scriitoarei Lucia Demetrius (m. 1942)
– 1888: S-a născut Dumitru Mihăilescu-Toscani, compozitor şi cântăreţ (m. 1962)
– 1890, 1/13: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, pedagog, violonist şi critic muzical; fiul actorului Constantin I. Nottara (m. 1951) – 125 de ani
– 1892: A murit Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (n. 1822, la Mamorniţa, azi în Ucraina)
– 1899: A murit Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (n. 1865). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă moartea la 2.X.1899
– 1905: S-a născut Gheorghe Danga, compozitor, dirijor şi profesor (m. 1959) – 110 ani
– 1915: S-a născut poetul Nicolae Coban (m. 1996) – 100 de ani
– 1927: S-a născut (în comuna Lozova-Vorniceni, azi în R. Moldova) Nestor Vornicescu (prenumele la naştere, Nicolae), teolog, istoric şi prozator; fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (înscăunat în aprilie 1978); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2000)
– 1929: S-a născut regizorul de film Gheorghe Vitanidis (m. 1994)
– 1940: S-a născut omul de afaceri şi jurnalistul Mihai Cârciog, unul dintre primii patroni media din România post-decembristă; a înfiinţat, la începutul anilor ’90, o serie de reviste (Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf-Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP), cotidianul Evenimentul zilei (1992), precum şi posturile de televiziune Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara (m. 2011) – 75 de ani
– 1946: S-a născut actriţa Coca Bloos
– 1947: S-a născut Marioara Murărescu, realizatoare şi prezentatoare a emisiunii de televiziune „Tezaur folcloric” (m. 2014)
– 1955: S-a născut poetul Ion Stratan; s-a numărat printre fondatorii şi protagoniştii „Cenaclului de luni” (m. 2005) – 60 de ani
– 1956: S-a născut Cristian Tudor Popescu, publicist, analist politic şi scriitor; fost preşedinte al Clubului Român de Presă (martie 2003 – noiembrie 2006, februarie 2007 – februarie 2008), fost director al cotidianului „Gândul” (2005-2008)
– 1968: A murit actorul şi profesorul Gheorghe Storin (n. 1883)
– 1982: A murit compozitorul Diamandi Gheciu (n. 1892)
– 1990: A murit Ioana Em[anuela] Petrescu, istoric, critic şi teoretician literar; fiica istoricului literar Dumitru Popovici şi soţia criticului literar Liviu Petrescu (n. 1941) – 25 de ani
– 1993: A murit actorul Teofil Vâlcu (n. 1931)
– 1996, 1/2: A murit Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (n. 1929)
– 2004: Inaugurarea, la Bucureşti, a Muzeului Naţional Filatelic; amplasat în incinta fostului Palat al Poştelor, actualul sediu al Muzeului Naţional de Istorie a României pe Calea Victoriei nr. 12, MNF ocupă o suprafaţă de peste 600 mp, cuprinde trei săli de expunere, oferind iubitorilor de filaltelie şi tuturor pasionaţilor de cultură piese din tezaurul Poştei Române – 10 ani
– Varșovia: Cea de-a 17-a ediţie a Concursului Internaţional de Pian “Frederic Chopin”
– „Ziua Internaţională a Muzicii”; sărbătorită pentru prima dată la 1.X.1975 (- 40 de ani), la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzicii – UNESCO (prezidat atunci de renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin)
– 1499: A murit Marsilio Ficino, unul dintre cei mai influenți filosofi umaniști ai Renașterii italiene, întemeietorul faimoasei Academii platoniciene, primul traducător al operei lui Platon în limba latină (n. 1433)
– 1684: A murit dramaturgul francez Pierre Corneille; unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine; supranumit „fondatorul tragediei fanceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani (n. 1606)
– 1716: A murit compozitorul italian Giovanni Battista Bassani (n. 1657)
– 1729: S-a născut Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (m. 1777)
– 1865: S-a născut Paul Dukas, compozitor, critic muzical şi pedagog francez (m. 1935) – 150 de ani
– 1903: S-a născut, în Ucraina, pianistul american Vladimir Horowitz (m. 1989). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1904
– 1920: S-a născut actorul de film american Walter Matthau (m. 2000) – 95 de ani
– 1928: S-a născut (în Lituania) actorul britanic de film Laurence Harvey (numele real: Lauruska Mischa Skikne) (m. 1973)
– 1929: A murit Émile Antoine Bourdelle, sculptor francez (n. 1861)
– 1930: S-a născut actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (m. 2006) – 85 de ani
– 1935: S-a născut Julie Andrews, actriţă britanică de film şi teatru, cântăreaţă, dansatoare, regizoare de teatru şi scriitoare; câştigătoare a Premiului Oscar pentru rolul din filmul muzical “Mary Poppins” – 80 de ani
– 1935: S-a născut Walter Joseph de Maria artist, sculptor, ilustrator şi compozitor american (m. 2013) – 80 de ani
– 1943: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi producătorul francez Jean-Jacques Annaud; la începutul carierei a realizat spoturi publicitare
– 1971: A fost inaugurat „Disney World”, renumit parc de distracţii de lângă Orlando/Florida; la 17.VII.1955 a fost inaugurat „Disneyland”-ul, de lângă Los Angeles/California, primul parc de acest gen, creat de Walt Disney (1901-1966; producător, desenator şi regizor american de filme de animaţie), care a căutat, încă din anii ’30 ai secolului XX, o formulă care să-i permită să-şi prezinte tridimensional întreaga creaţie
– 1972: A murit Louis Seymour Bazett Leakey, arheolog, antropolog şi paleontolog britanic (n. 1903)
– 2012: A murit istoricul britanic Eric John Hobsbawm; şi-a câştigat notorietatea mondială în special datorită trilogiei consacrate „lungului secol al XIX-lea” (de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial); cunoscut şi pentru lucrarea „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, consacrată secolului al XX-lea (n. 1917)
– 2013: A murit Tom Clancy, romancier american; a lansat genul literar „tehno-thriller”, evocând în romanele sale, foarte bine documentate din punct de vedere tehnologic, teme precum terorismul nuclear, terorismul bacteriologic, spionajul industrial şi spionajul de stat (n. 1947)
– 2013: A murit actorul italian Giuliano Gemma, devenit celebru pentru rolurile sale din numeroase filme western italiene, denumite „western spaghetti” (n. 1938)
* * * * *
-1930: S-a născut actorul şi interpretul Richard Harris, (1968 US & UK No.4 single ‘MacArthur Park’). A murit la 25 octombrie 2002.
1944: Se naste in Jacksonville, Florida, interpretul Scott McKenzie (Phillip Blondheim). (1967 UK No.1 & US No.4 single ‘San Francisco, Be Sure ToWear Some Flowers In Your Hair’)
1948: Se naşte Mariska Veres, membra a grupului Shocking Blue
1959: Se naste Martin Cooper de la Orchestral Manoeuvres In The Dark
1958: S-a născut Youssou N’dour, (1994 UK No.3 single ‘7 Seconds’)
1974: Se naste Keith Duffy, membru al grupului Boyzone
1977: A murit interpreta Mary Ford. A avut milioane de discuri vândute cu soţul său, Les Paul. Cel mai mare hit al său a fost Vaya Con Dios, prezent in fruntea topului 11 săptămâni. Cântecul său How High the Moon,” No. 1 pentru 9 săptămâni, a fost introdus in the Grammy Hall of Fame in 1979.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personal. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilei 30 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
30 septembrie 2015, 09:47 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:39
Agenda cultural-muzicală a zilei 30 Septembrie 2015
Cultură
* Cea de-a patra ediţie a “Nopţii Literaturii Europene” se va desfăşura pe 9 octombrie, între orele 19.00 şi 24.00, la Institutul Astronomic al Academiei Române şi la Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din Bucureşti, cu participarea a 14 instituţii culturale din Capitală.„Misiunea acestui eveniment este să promoveze valorile europene şi să contribuie la diversitatea culturală. Literatura este un mijloc prin care se poate ajunge la înţelegere reciprocă şi care poate ajuta la depăşirea barierelor de comunicare”, declară Christophe Pomez, preşedintele Cluster-ului EUNIC Bucureşti, ataşat cultural, directorul Institutului Francez din Capitală. Fragmente de literatură contemporană de ficţiune, teatru, cronici şi studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor şi jurnaliştilor invitaţi.„Noaptea Literaturii Europene este o sărbătoare a lecturii, a poveştilor care călătoresc şi prin care călătorim”, mai spune Christophe Pomez. „Evenimentul urmăreşte să ofere ţărilor europene şansa de a prezenta opere contemporane traduse în limba română şi să facă auzite într-un mod creativ noi voci ale literaturii europene”, adaugă preşedintele Cluster-ului EUNIC Bucureşti. (Adevărul)
* Muzeul Naţional de Artă al României, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Muzeul Fotografiei din Charleroi, Belgia, organizează conferinţa de presă a expoziţiei de fotografie „Gustave Marissiaux. O poetică a privirii” – ora 11:00, la Muzeul Naţional de Artă al României; de la ora 18:30, are loc vernisajul expoziţiei „Gustave Marissiaux. O poetică a privirii”, şi poate fi vizitată în perioada 1 octombrie – 31 ianuarie 2016
* Începând cu ora 19:00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Filarmonica George Enescu, în parteneriat cu CreArT – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Primăriei Municipiului București, Muzeul Național George Enescu, Kaufland România și Unirea Shopping Center, organizează recitalul omagial „ENESCU 60”. Participă nume de referință ale scenei muzicale naționale și internaționale: soprana Leontina Văduva, mezzosoprana Viorica Cortez, baritonul Florin Estefan, violonistul Vlad Maistorovici și pianista Alina Pavalache. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Fundația „Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United organizează vernisajul expoziției „În câmp electric” – ora 19:00, în Galeria Teatrului Odeon. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 15 octombrie
* Vernisajul expoziției „Exodus Wonderland”/Sergiu Chihaia – ora 19:00, la Atelier 030202 (Sala Nouă TC), Str. Sfânta Vineri nr. 11. Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 15 octombrie
* Cea de-a IV-a ediţie a București Docuart Fest – festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc – realizat de asociația Docuart cu sprijinul UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), partener principal fiind Muzeul Național al Țăranului Român, se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, la Cinema Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului
* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul portughez Rui Zink, autorul romanului “Cititorul din peşteră”, participă la lansarea ediţiei Humanitas Ficton a noului său bestseller, “Instalarea fricii”, o parabolă a societăţii contemporane. La eveniment vor prezenta romanul alături de autor, Micaela Ghiţescu, traducătoarea romanelor lui Rui Zink în limba română, scriitorii Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu şi Daniel Perdigao, directorul Institutului Camões din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humnaitas Fiction. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Portugaliei şi Institutul Camões
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează prima prelegere din această toamnă susţinută de istoricul Gido Csaba despre “Rolul căilor ferate în modernizarea Transilvaniei”- ora 19:00, Str. Gina Patrichi nr. 8
* Premiera primului show de cabaret noir, „Mon Cabaret Noir” şi pus în scenă de Răzvan Mazilu – ora 19:00, la sala Teatrelli, din incinta Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie (Creart)
* Uniunea Sârbilor din România (USR), în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti şi Liga de Prietenie Româno-Sârbă, organizează, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, evenimentul cultural Zilele Culturii Sârbe. Are loc inaugurarea sediului din Bucureşti al Uniunii Sârbilor, moment urmat de o prezentare a activităţilor comunităţii din Bucureşti
* Cluj – Napoca: Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Secvențe Veneţiene”, a artistului Liviu Vlad – ora 17:00, la Galeria „Paul Sima” din incinta Colegiului Academic al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Str. Emanuel de Martonne nr. 1. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 septembrie – 29 octombrie
* Sibiu: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, prima ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu. Ediția pilot reunește artiști din Franța, Germania, Polonia, România și Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și în Librăria Habitus
S-a întâmplat într-o zi de 30 septembrie
* Acum 224 de ani, într-o zi de septembrie 1791, La „Burgtheater” din Viena, sub conducerea muzicală a compozitorului, avea loc premiera absolută a operei “Die Zauberflöte” (“Flautul fermecat”), de Wolfgang Amadeus Mozart, operă în două acte, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder; compozitorul a dirijat premiera la Viena într-o sală sărăcăcioasă care datorită „Flautului fermecat” şi fondurilor aduse de el a devenit „Theater an der Wien”
* Cu 152 de ani în urmă, mai exact în anul 1863, La Théatre-Lyrique din Paris, avea loc premiera operei în 3 acte “Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”), de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon
* Cu 136 de ani în urmă, la 30.IX / 12.X 1879, avea loc premiera, la Bucureşti, a piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo
* Acum 63 de ani, la 30 septembrie 1952 a avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”; metoda, aparţinând lui Fred Waller, a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Osaka, Montreal, Londra, Paris, Milano
Aniversări – Comemorări
– 1784: Cărturarul Gheorghe Şincai (1754-1816) este confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania
– 1882: A murit Mihail Pascaly, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist (n. 1831)
– 1916: A murit (a căzut în luptele de lângă Predeal) poetul simbolist Mihail Săulescu; a cultivat o poezie cu tematică citadină; a scris şi drame de factură expresionistă (n. 1888)
– 1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu) Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu), actor şi regizor; din 1952 regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română (m. 2011)
– 1931: S-a născut actorul Dem Rădulescu (m. 2000)
– 1933: S-a născut poetul şi publicistul Irimie Negoiţă (m. 2000)
– 1939: S-a născut chirurgul şi omul de cultură Constantin Teodorescu; a înfiinţat Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” un adevarat sprijin pentru cultura bârlădeană, cu ajutorul căreia au fost publicate zeci de cărţi, reviste şi susţinute nenumărate manifestări culturale (m. 2011)
– 1941: S-a născut Corneliu Calistru, dirijor şi profesor
– 1952: S-a născut Ricky Dandel, solist vocal, compozitor, textier, prezentator şi moderator de origine română; stabilit în Germania din 1989
– 1956: S-a născut Marin Cazacu, violoncelist şi profesor
– 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache
– 2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989) (n. 1927)
– 2007: A murit baritonul David Ohanesian; alături de Octav Enigărescu și Nicolae Herlea, a făcut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României (n. 1927)
– 1207: S-a născut Djalal Al-Din Rumi, considerat unul dintre marii poeţi ai literaturii persane (m. 1273)
– 1628: A murit Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)
– 1897: S-a născut Gaspar Cassado, violoncelist şi compozitor spaniol (m. 1966)
– 1904: S-a născut poetul galez Waldo Williams (m. 1971)
– 1906: S-a născut dirijorul, compozitorul şi oboistul ceh Vaclav Smetacek (m. 1986)
– 1908: S-a născut David Oistrakh, violonist, dirijor şi pedagog rus (m. 1974)
– 1921: S-a născut actriţa britanică de film Deborah Kerr (m. 2007)
– 1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote (m. 1984)
– 1934: S-a născut Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac; a câștigat concursul muzical Eurovision 1966 cu piesa “Merci, Chérie” (m. 2014)
– 1955: A murit actorul american de teatru şi film James Dean (n. 1931) – 60 de ani
– 1964: S-a născut Monica Bellucci, actriţă italiancă
– 1985: A murit actriţa franceză de film Simone Signoret (n. 1921) – 30 de ani
– 1990: A murit scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1973 (n. 1912, la Londra) – 25 de ani
-1928 – S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) ELIE WIESEL, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului; deportat, în 1944, împreună cu familia, a supravieţuit ororilor din lagărele naziste de la Auschwitz şi Buchenwald; Premiul Nobel pentru pace pe 1986; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2002); cu ocazia vizitei sale în România (iulie 2002) a fost inaugurată, în oraşul natal, o casă memorială care îi poartă numele (Rompres 29-31.VII.2002)
-1715 – S-a născut abatele ÉTIENNE BONNOT de CONDILLAC, filosof iluminist francez (m.2/3.VIII.1780) – 300 de ani (Scriitori francezi, 1978)
* * * * *
-1935: S-a născut in San Francisco interpretul Johnny Mathis.
-1947: S-a născut la Londra Marc Bolan ( Marc Feld ) din grupul T Rex
-1952: S-a nascut interpretul Ricky Dandel.
-1992: A murit la 44 de ani, bolnav de SIDA , compozitorul Paul Jabara. In era disco-clasic a câştigat premiile anuale ale Academiei Americane cu „Last Dance” ( Donna Summer), „It’sRaining Men” (the Weather Girls) şi „No More Tears” (duet Summer – Barbra Streisand).
-1998: A încetat din viaţă producătorul muzical danez Denniz Pop. Avea numai 35 de ani. Pop, al cărui nume real este Dag Volle, a compus piese pentru Ace Of Base, Dr. Alban, Robyn, Backstreet Boys şi Michael Jackson.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personal. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilei 29 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 septembrie 2015, 09:13 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:40
Agenda cultural-muzicală a zilei 29 Septembrie 2015
Cultură
* Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a decis luni ca, din 19 octombrie, să nu mai acorde dreptul de difuzare publică în România a filmelor sale şi ale tatălui său, Liviu Ciulei, din cauza „atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei”, a declarat acesta pentru o agenţie de presă. Excepţie de la această „măsură extremă”, cum o numeşte, vor face proiecţiile în instituţiile de învăţământ. (adevarul.ro)
* „Toţi fiii mei“ de Arthur Miller, montare de succes, semnată de Ion Caramitru şi „îmbrăcată“ scenic de o altă mână de maestru, cea a scenografului Dragoş Buhagiar, revine pe scena mare a Naţionalului bucureştean. Spectacolul „Toţi fiii mei“ după piesa lui Arthur Miller, care s-a jucat penultima oară în mai 2013, înainte ca Sala Mare să intre în renovare, şi a mai avut o reprezentaţie anul acesta, în închiderea stagiunii 2014 – 2015, va fi prezentat, mâine, de la ora 19.00. (eazi.ro)
* Seară specială la Teatrul Odeon din Capitală. Violonistul Alexandru Tomescu a fost invitatul concertului caritabil, „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit”. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor defavorizaţi. Vioara Stradivarius şi Alexandru Tomescu nu au fost singuri pe scenă. Le-a fost alături şi tânărul Cătălin Batu. Susţinut de Fundaţia Concordia, organizatorul evenimentului, Cătălin a reuşit să-şi vadă visul împlinit. După ani de muncă a fost acceptat la Conservatorul din Viena. Până să ajungă, joi seară, în faţa publicului a avut mari emoţii în culise. (cronicaromana.net)
* La mijlocul lunii octombrie, va debuta cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, plănuită să aibă loc în perioada 16-22 octombrie, va prilejui cinefililor din capitală întâlnirea cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale. (cronicaromana.net)
* Joi, 1 octombrie 2015, ora 17.00, în Sala „H.H. Stahl“ a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din capitală, va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane şi pictură religioasă „Porţile Cerului“, al cărei curator este artistul plastic Valeriu Stoica. (romanialibera.ro)
* Miercuri, 30 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul portughez Rui Zink participă la lansarea ediţiei Humanitas Fiction a noului său bestseller, “Instalarea fricii“, o inteligentă parabolă a societăţii contemporane. (romanialibera.ro)
* În cadrul manifestărilor Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, la Filiala „C.Negruzzi”, istoria românilor va fi redescoperită de la ora 14:00, în cadrul atelierului „Clubul micilor istorici”, iar de la ora 16:00, „Realităţile vârstei a III-a” vor fi dezbătute la „Clubul de socializare pentru seniori”, în cadrul programului „Drumuri printre amintiri”
* Editura Herald organizează evenimentul „Lectura ca terapie”, ce face parte din campania „Te așteptăm în librărie!” (1 august-1 noiembrie 2015), între orele 18:00-20:00, la Ceainăria Cărtureşti Verona. Invitații serii: Cristina Drăgulin, jurnalist și psiholog clinician, Tudor Călin Zarojanu, scriitor, copywriter, jurnalist, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitor, jurnalist, moderator, Alexandra-Georgiana Andrei, PR Manager/redactor la Hyperliteratura.ro. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Radio România Antena Satelor
* A doua ediție ediție a proiectului de dezbateri ”Marţi în Teorie” – ora 18:00, la Librăria Open Art, Str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din Str. Arthur Verona. Invitat: Cristina Bogdan. Moderator: Vasile Mihalache
* De la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33) va continua seria spectacolelor – conferință, moderate de Valentina Sandu – Dediu, „Round Table București”. Al doilea invitat este Aurelian Octav Popa, clarinetist, dirijor și compozitor, cu o activitate concertistică de peste 50 de ani. „Round Table București” este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „Ești București” oferit de ArCuB
* Artmark scoate la licitație timbrul „Cap de Bour” – ora 19:30, la Athénée Palace Hilton
* Braşov: Concertul de închidere a celei de-a 63-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră – ora 18:00, ce îi va aduce din nou în faţa publicului pe organiştii braşoveni Paul Cristian, Hans Eckart Schlandt şi Steffen Schlandt
* Iaşi: De la ora 17:30, cu ocazia sărbătoririi a 2 ani de existență, „Meru – Artă și Comunitate” (Bd. Carol I, nr. 3, Casa cu pasaj, et. 1) organizează o seară de poezie malteză susținută de Glen Calleja, aflat într-un turneu de lectură în România (26 sep. – 10 oct.) cu selecții din volumul de poezie Outstaring Truth
* Suceava: La Galeria de Artă „Ion Irimescu” va avea loc de la ora 16:00, vernisajul expoziției de grafică – pictură, „Expo Art – 66”, prilejuită de aniversarea vârstei de 66 ani a artistului plastic Anghel-Vasile Siminiuc. Expoziția cuprinde un număr de 30 de lucrări, reprezentând Suceava Veche (lucrări ce vor fi donate Muzeului Bucovinei), peisaje, nuduri, flori și lucrări de grafică
S-a întâmplat într-o zi de 29 septembrie
* Cu 47 de ani în urmă, într-o zi de septembrie 1968, la Opera din Berlin, avea loc premiera mondială a operei “Ulisse”, de Luigi Dallapiccola; conţine un Prolog şi două acte şi a fost ultima creaţie a lui Dallapiccola pe care a compus-o în 8 ani
* Acum 32 de ani, la 29 septembrie 1983, în oraşul american Chicago, avea loc premiera mondială a operei “Symphonie No. 3”, de Witold Lutosławski, scrisă între anii 1973 şi 1983
Aniversări – Comemorări
– 1812: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1874)
– 1887: A murit Iacob Mureşianu, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”), poet şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1812)
– 1888, 29.IX/11.X: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan; lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii române contemporane, al stilisticii, al toponimiei şi al antroponimiei; membru titular al Academiei Române din 1946 şi vicepreşedinte al forului (1957-1966), membru fondator, în 1925, al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică (Franţa), membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică, membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice, membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Ştiinţe (1966), al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968) şi membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) şi al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975) (m. 1986)
– 1899: S-a născut Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; a organizat şi a condus Arhiva de Folclor a Academiei Române (1930-1948), membru corespondent al acestui for din 1947 (m. 1966)
– 1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (m. 2000)
– 1929: S-a născut pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2001)
– 1964: S-a născut dirijorul Camil Marinescu
– 1966: A murit poetul Marcel Breslaşu (n. 1903)
– 1992: A murit basul Nicolae Secăreanu (n. 1901). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 26 septembrie 1992
– 1997, 29/30: A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1914)
– 2001: A murit Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător (n. 1915)
– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920)
– 1547: S-a născut scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (m. 1616)
– 1571: S-a născut pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano; este considerat precursor al stilului baroc şi indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (m. 1610)
– 1703: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Boucher (m. 1770)
– 1864: S-a născut scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (m. 1936)
– 1902: A murit scriitorul francez Émile Zola (n. 1840)
– 1904: S-a născut scriitorul rus Nikolai Ostrovski (m. 1936)
– 1912: S-a născut regizorul şi scenaristul italian de film Michelangelo Antonioni (m. 2007)
– 1913: S-a născut Stanley Kramer, regizor şi producător american de film (m. 2001)
– 1920: S-a născut dirijorul ceh Václav Neumann (m. 1995) – 95 de ani
– 1922: S-a născut actrița americană Lizabeth Scott (m. 2015)
– 1930: S-a născut solistul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Billy Strange (m. 2012) – 85 de ani
– 1930: A murit pictorul rus Ilia Repin (n. 1844) – 85 de ani
– 1931: S-a născut actriţa suedeză de film Anita Ekberg; sex-simbol al anilor ’60 datorită regizorului italian Federico Fellini (m. 2015)
– 1932: S-a născut Robert Benton, regizor, scenarist şi producător american de film
– 1935: S-a născut Jerry Lee Lewis, compozitor, interpret şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country – 80 de ani
– 1936: S-a născut pianistul chinez Li Ming-Qiang (sau Li Min-Chan)
– 1997: A murit pictorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (n. 1923)
– 2008: A murit Konstantin Pavlov, poet şi dramaturg bulgar, nume important al literaturii bulgare a secolului al XX-lea (n. 1933)
– 2010: A murit actorul american de film Tony Curtis (n. 1925) – 5 ani
– 2012: A murit editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (n. 1926)
* * * * * * *
-1907: S-a nãscut Gene Autry. În cariera sa a lansat 25 de piese consecutive care au ajuns în topul celor mai bune zece single-uri country. A încetat din viaţã pe data de 2 octombrie 1998.
-1935: S-a nãscut în Ferriday, Louisiana, Jerry Lee Lewis. (1958 UK No.1 & US No.1 single ‘Great Balls Of Fire’, 1957 multi million seller ‘Whole Lotta Shakin’ Goin’On’).
-1937: S-a nãscut chitaristul blues Joe ‘Guitar’ Hughes. A încetat din viaţã pe data de 20 mai 2003. În cariera sa a lucrat alãturi de muzicieni precum T-Bone Walker, BB King şi Big Joe Turner.
-1939: S-a nãscut solistul şi compozitorul Tommy Boyce. El s-a sinucis pe 23 noiembrie
-1942: S-a născut violonistul de jazz Jean Luc Ponty. Este un pionier si un incontestabil virtuoz al viorii in contextul jazz-rock-ului contemporan. El este perceput ca un adevarat inovator care si-a folosit talentul de vizionar pentru a imbogati in mod permanent muzica moderna.
-1943: S-a nãscut Manuel Fernandez, component al grupului Los Bravos.
-1948: S-a nãscut Mark Farner, component al formaţiei Grand Funk Railroad.
-1958: S-a nãscut Mick Harvey, component al grupului Nick Cave And The Bad
-1968: S-au nãscut Matt şi Luke Goss, componenţi ai grupului Bros.
-1971: S-a născut Soren “Ferris” Bueller , component al grupului Scooter.
-1981: S-a nãscut Suzanne Shaw, componentã a trupei Hear ‘Say.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir).
Agenda cultural-muzicală a zilei 28 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
28 septembrie 2015, 09:10 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:41
Agenda cultural-muzicală a zilei 28 Septembrie 2015
Cultură
* Pentru al zecelea an consecutiv, la început de octombrie, Bucureștiul redevine capitala animației. Festivalul de film de animație „Anim’est”, ce va avea loc în perioada 2-11 octombrie, pregătește o ediție aniversară intensă, în care muzica e pusă la loc de cinste, alături de selecția generoasă de filme de animație de excepție. „Anim’est e tradiție” este sloganul ediției 2015, declinat în 10 spoturi realizate în cadrul atelierului intensiv de animaţie Animation Worksheep, ajuns primăvara aceasta la a 5-a ediție. Cei 10 participanți la atelier, tineri animatori din România și Republica Moldova, îndrumați de trainerii Dan Panaitescu și Sergiu Negulici, sunt autorii spoturilor de anul acesta. Este vorba despre 10 dueluri vizual-muzicale, între 10 personaje inspirate de 10 super-eroi tradiționali, reprezentând 10 stiluri muzicale diferite, reuniți pentru a „trâmbița” vestea despre ediția aniversară Anim’est. Pe scena cinematografului Studio, vineri, 2 octombrie, de la 20.00, deschide seria evenimentelor muzicale de anul acesta recitalul extraordinar susținut de Alexander Bălănescu, unul dintre cei mai renumiți muzicieni de origine română ai ultimelor decenii, și cel care semnează muzica originală pentru ”Muntele magic”, docu-drama în regia Ancăi Damian ce va fi proiectată în deschiderea oficială a festivalului. (România liberă)
* Azi, de la ora 19:00, va avea loc prima ediţie a Galei Concursului Naţional de Dramaturgie “Valentin Nicolau”, desfăşurat de revista Yorick – la sala nouă a Teatrului Metropolis din Bucureşti, Str. Mihai Eminescu, nr.89, sector 2.Evenimentul este organizat de Fundaţia EST-ETICA, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu Editura Nemira
* Asociaţia “Euro Foto Art” organizează în perioada 28 septembrie – 26 octombrie, ediţia a III-a a Festivalului Fotografiei Chineze în România, dedicată Zilei Naţionalei a Chinei (1 oct.), sub patronajul Ministerul Culturii, Ambasadei Republicii Populare Chineze în România şi a Asociaţiei Fotografilor din China (CPA) – ora 19:00 la Biblioteca Naţională a României
* Constanţa: Muzeul de Artă Constanţa, în parteneriat cu Centrul Naval Naţional pentru Educaţie, Sport şi Tradiţii din Constanţa şi International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR din Norvegia, inaugurează Centrul pentru Educaţie Interculturală şi primul atelier de educaţie interculturală – ora 12:00, la sediul Muzeului de Artă Constanţa
S-a întâmplat într-o zi de 28 septembrie
* Cu 101 ani în urmă, la 28.IX/11.X 1914 urca pe tron regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), nepotul de frate şi succesorul regelui Carol I; în timpul domniei sale s-a desăvârşit unitatea statului român. NOTĂ: La 27.IX/10.X.1914 a murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)
* Acum 495 de ani, mai exact în anul 1520, începea domnia sultanului Soliman (Suleiman) I Magnificul (1494-1566), moment de apogeu al puterii otomane; a efectuat reforme menite să consolideze autoritatea centrală; în timpul său, Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare; a purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia Imperiului asupra Ţărilor Române
Aniversări – Comemorări
– “Ziua Limbii Cehe”, instituită prin Legea nr. 130/2014 (în vigoare de la 13.10.2014); anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Cehe, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii cehe se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători, iar în instituţiile de învăţământ în care se predă limba cehă ca limbă maternă, au loc manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Legea privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată
– 1847, 28.IX/10.X: S-a născut Gheorghe Dima, compozitor şi dirijor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1925)
– 1882: S-a născut Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; a scris şi numeroase eseuri de filosofia culturii şi estetică; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923) (m. 1927)
– 1888: S-a născut compozitorul Emil Scarlat Skeletti (m. 1969)
– 1921: A murit Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (n. 1839)
– 1924: S-a născut (la Hânceşti-Lăpuşna, azi în R. Moldova) prozatorul Chiril Tricolici (romane de factură poliţistă şi psihologică, precum şi romane pentru copii şi adolescenţi) (m. 2006)
– 1931: S-a născut Valeriu Râpeanu, eseist, critic şi istoric literar şi editor
– 1932: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Leonida Teodorescu, dramaturg, critic literar, romancier, poet şi traducător (din literatura rusă) (m. 1994)
– 1939: S-a născut actorul Sorin Gheorghiu (m. 2008)
– 1966: A murit compozitorul Ioan Danielescu (n. 1884)
– 1987: A murit Aurel Gurghianu, poet, traducător şi publicist, asociat cu gruparea de la revista clujeană „Steaua” (n. 1924). NOTĂ. Unele surse (http://www.crispedia.ro/Aurel_Gurghianu_-_biografia__viata__activitatea_si_opera_literara) dau moartea la 21.IX.1987
– 1998: A murit Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar; rudă prin alianţă cu Mircea Eliade (n. 1920). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 24 septembrie 1998
– 2002: A murit pictorul Octavian Vişan (n. 1933)
– 2004: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Comes (n. 1918)
– 2004: A murit Geo Dumitrescu, poet şi traducător; iniţiatorul şi conducătorul revistei „Albatros” (1941) şi al grupului omonim (1941-1943); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1920)
– 2004: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul Ştefan Ruha (n. 1931). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 29 septembrie 2004
– 2006: A murit Virgil Ierunca, eseist, critic literar şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti” (1990); soţul Monicăi Lovinescu (n. 1920)
– 2006: A murit jurnalistul Dan Goanţă; după 1990 şi-a început cariera jurnalistică ca producător şi prezentator la Televiziunea Română; în 1992 a plecat la Londra, unde a lucrat, timp de şapte ani, ca producător, editor şi prezentator la Redacţia în limba română a BBC World Service; întors în ţară, a colaborat cu trustul de presă Media On (n. 1955)
– 2007: A murit Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (n. 1926)
– 2012: A murit Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, eseist, prozator şi traducător (n. 1930)
– 1565: S-a născut poetul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (m. 1635) – 450 de ani
– 1803: S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei romantice în literatura franceză (m. 1870)
– 1834: S-a născut dirijorul francez Charles Lamoureux (m. 1899)
– 1841: S-a născut Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (m. 1929)
– 1870: S-a născut compozitorul francez Florent Schmitt (m. 1958) – 145 de ani
– 1891: A murit scriitorul american Herman Melville (n. 1819)
– 1899: A murit Giovanni Segantini, pictor simbolist italian (n. 1858)
– 1916: S-a născut actorul britanic de film Peter Finch (m. 1977)
– 1918: A murit Eduard von Keyserling, scriitor german, exponent al impresionismului (n. 1855)
– 1924: S-a născut actorul italian de film Marcello (Vincenzo Domenico) Mastroianni (m. 1996)
– 1934: S-a născut actriţa franceză de film Brigitte Bardot
– 1938: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Ben E. King (m. 2015)
– 1960: S-a născut interpreta pop-rock americană Jennifer Rush (pe numele său adevărat Heidi Stern) – 55 de ani
– 1964: A murit actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (n. 1888)
– 1966: A murit André Breton, poet, eseist, editor, critic şi prozator francez; teoretician şi principal animator al mişcării suprarealiste (Manifestul suprarealismului/1924) (n. 1896)
– 1968: S-a născut actriţa britanico-australiană Naomi Watts
– 1970: A murit John Roderigo Dos Passos, dramaturg, poet, jurnalist și traducător american de origine portugheză; cunoscut mai ales ca autor al “Trilogiei S.U.A.” ce cuprinde volumele: “Paralela 42”, “1919” și “Marile afaceri” (n. 1896) – 45 de ani
– 1987: S-a născut Hilary Duff, actriţă si cântăreaţă americană
– 1991: A murit compozitorul francez Eugène Bozza (n. 1905)
– 1991: A murit Miles (Dewey) Davis, trompetist şi compozitor american de jazz (n. 1926)
– 1992: S-a născut actriţa americană Skye McCole Bartusiak (m. 2014)
– 2003: A murit Elia Kazan (Elias Kazantzoglou), regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1909, la Istanbul, din părinţi greci)
– 2010: A murit Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (n. 1922) – 5 ani
* * * * *
-1902: S-a nãscut cunoscutul moderator de emisiuni TV Ed Sullivan. El a fost cel care a „adus” în America trupa The Beatles şi alte formaţii britanice prin intermediul emisiunii sale ‘Ed Sullivan Show’. Se estimeazã cã 73 de milioane de telespectatori au urmãrit debutul formaţiei The Beatles în Statele Unite în anul 1964. Ed Sullivan a încetat din viaţã pe data de 13 octombrie 1974.
-1938: S-a nãscut Ben E. King, pe numele sãu real Benjamin Earl Nelson, solist al grupului The Drifters. Este cunoscut şi ca artist solo, single-ul sãu „Stand By Me”ajungând pe primul loc în clasamentul britanic în anul 1987, deşi a fost lansat în anul 1961.
-1939: S-a născut interpretul Theodor Munteanu
-1943: S-a nãscut Nick Nicholas, component al formaţiei Steppenwolf.
-1946: S-a născut interpreta britanică Helen Shapiro, (1961 UK No.1 single ‘Walking Back To Happiness’).
-1947: S-a nãscut Peter Hope Evans, component al formaţiei Medicine Head.
-1950: S-a nãscut Paul Burgess, bateristul grupului 10CC.
-1952: S-a nãscut Andy Ward, component al grupului Marillion.
-1960: S-a nãscut solista Jennifer Rush, cunoscutã în special pentru piesa „The Power Of Love”, care în anul 1985 a ajuns pe primul loc în clasamentul britanic.
-1962: S-a nãscut Peter Hooton, component al trupei The Farm.
-1968: A încetat din viaţã dj-ul de radio Dewey Phillips. El a fost primul animator de radio care a difuzat o piesã de-a lui Elvis Presley.
-1977: S-a născut rapper-ul aperican Young Jeezy, (Jay Jenkins), (2006 US No.1 album ‘The Inspiration’).
-1984: S-a născut Melody Thornton din grupul Pussycat Dolls, al patrulea grup feminine care a intrat în topul britanic pe locul 1 cu single-ul de debut (celelalte trei fiind Spice Girls, B*Witched şi Girls Aloud ).( 2005, US No.2 & UK No.1 with their debut single ‘Don’t Cha’ featuring Busta Rhymes).
-1987: S-a nãscut solista şi actriţa americanã Hilary Duff. ( 2003 US No.1 album ‘Metamorphosis’ and 2005 US No.1 album ‘Most Wanted’).
-1991: Înceteaza din viata, in Santa Monica, California, in urma unei pneumonii cu complicatii, in varsta de 65 de ani , trompetistul Miles Davis.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilelor 26 – 27 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 septembrie 2015, 10:39 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:41
Agenda cultural-muzicală a zilelor 26 şi 27 Septembrie 2015
SÂMBĂTĂ, 26 SEPTEMBRIE 2015
Cultură
* Membrii Clusterului EUNIC București (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale) și Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează sărbătoarea Zilei Europene a Limbilor la București sub motto-ul „Ai știință de limbă, ai parte de vorbă!”, organizatorii propunând mini-lecții demonstrative în 12 limbi europene, atât pentru adulți, cât și pentru copii – ora 11:00, la Librăria Cărturești și Grădina Verona, Str. Arthur Verona nr.13-15, Sector 1. Ziua Europeană a Limbilor la București este un proiect al clusterului EUNIC București, coordonat de Institutul Francez și organizat de acesta împreună cu alte centre culturale străine la Bucureşti
* Fundația Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI organizează a II-a ediție a Conferinței Mondiale „Civilizațiile și Bunăstarea Familiei Umane”, tema de anul acesta fiind „Societatea între Democrație și Fundamentalism” – ora 11:00, în Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Etaj 4, din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, acces din Bd. Octavian Goga Nr. 2, Intrarea D
* Iaşi: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media.Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi – ora 19:00
* Sinaia: De la ora 16:00, în sala de muzică a Castelului Peleș va avea loc un concert de jazz susţinut de New Landscapes, formație alcătuită din: vocalista Ana Maria Galea, pianistul Daniel Csikos și contrabasistul Michael Acker, în cadrul celei de-a V-a ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii”, eveniment organizat de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş, Asociatia Pro Valores şi Radio România Cultural. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Toledo, Spania: Expoziţia de sculptură „Viziuni” de Mihai Camara se va inaugura de la ora 20:00 în sala de expoziții „La Ermitilla” din localitatea toledană Quintanar de la Orden şi va putea fi vizitată până în data 4 octombrie
S-a întâmplat într-o zi de 26 septembrie
* În această zi de septembrie, cu 180 de ani în urmă, a avut loc, la Teatro San Carlo din Napoli, premiera operei „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti; libretul (semnat de Salvatore Cammarano) este după romanul lui Walter Scott „Mireasa lui Lammermoor”
Aniversări – Comemorări
– 1881, 26.IX / 8.X: S-a născut Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, poet şi traducător; specialist în limbile clasice; s-a ocupat de lexicologie şi onomastică românească; împreună cu Sextil Puşcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) şi ale Societăţii Etnografice din Cluj (1923); membru corespondent al Academiei Române din 1920 (m. 1926)
– 1907: S-a născut Dan Botta, poet, eseist, dramaturg şi traducător (m. 1958)
– 1909: S-a născut Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător; arestat în 1952 (pentru activitate de presă îndreptată împotriva comunismului) şi condamnat la trei ani de muncă silnică, pe care-i ispăşeşte la Jilava şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (m. 2002)
– 1909: A murit Apcar Baltazar, pictor şi critic de artă român de origine armeană (n. 1880)
– 1917: S-a născut pictorul Constantin Dipşe (m. 2010). NOTĂ: Site-ul www.muzeul-satului.ro/expo_constantin_dipse.php dă naşterea la 4.X.1917
– 1920: S-a născut Nicolae Boboc, compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist şi profesor (m. 1999) – 95 de ani
– 1947: S-a născut Ion M. Dumitru, poet, prozator şi traducător („Antologia poeziei gruzine”, „Antologia poeziei chineze” ş. a.)
– 1957: S-a născut Cleopatra Lorinţiu, poetă, prozatoare, traducătoare şi jurnalistă
– 1989: A murit muzicologul Ştefan Lakatoş (n. 1895)
– 1992: A murit Dan Duţescu, unul dintre cei mai buni traducători români de literatură engleză (n. 1918)
– 1995: A murit pictorul Grigore Spirescu (n. 1922) – 20 de ani
– 1998: A murit pictorul Ion Dimitriu (n. 1943)
– „Ziua Europeană a Limbilor”, marcată din iniţiativa Consiliului Europei începând din 2001, „Anul internaţional al limbilor”; această zi este un prilej pentru toate statele continentului de a se alătura în celebrarea diversităţii lingvistice şi culturale. NOTĂ: Primul an al mileniului trei a fost proclamat, de către Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, „Anul european al limbilor”. Datorită succesului din 2001, data de 26 septembrie a fost declarată „Ziua europeană a limbilor”. Tematica multilingvismului a devenit tot mai prezentă în dezbaterea europeană, în special din 2007, când a fost creat în cadrul Comisiei Europene portofoliul multilingvismului
– 1791: S-a născut Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (m. 1824)
– 1843: S-a născut scriitorul australian Tom Collins (m. 1912)
– 1877: S-a născut Alfred Cortot, pianist şi dirijor francez de origine elveţiană; a fondat, împreună cu Jacques Thibaud şi Pablo Casals, un trio de renume mondial (1905-1944) (m. 1962)
– 1888: S-a născut T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi editor englez de origine americană; începând cu anii `20 ai secolului XX a exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană; a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1948 (m. 1965)
– 1889: S-a născut actorul rus de film Ivan Mosjukin, celebru june prim al cinematografului rus presovietic (m. 1939)
– 1891: S-a născut dirijorul francez Charles Münch (m. 1968)
– 1892, 26.IX / 8.X: S-a născut poeta rusă Marina Ţvetaeva (m. 1941)
– 1898: S-a născut George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american; a creat aşa-numitul jazz simfonic (m. 1937)
– 1919: S-a născut poeta spaniolă Matilde Camus (m. 2012)
– 1930: S-a născut tenorul german Fritz Wunderlich (m. 1966) – 85 de ani
– 1933: S-a născut actriţa americană Donna Douglas (născută Doris Smith) (m. 2015)
– 1934: S-a născut scriitorul şi filosoful sârb Mihailo Mihailov, stabilit în SUA; la Belgrad a fost arestat de mai multe ori pentru convingerile sale politice (m. 2010)
– 1937: S-a născut producătorul american Jerry Weintraub (m. 2015)
– 1937: A murit Bessie Smith, cântăreaţă de blues (n. 1894)
– 1945: S-a născut Bryan Ferry, vocalist, muzician şi compozitor britanic – 70 de ani
– 1945: A murit (la New York) Béla Bartók, compozitor, pianist, muzicolog şi folclorist ungar; membru post-mortem din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1881) – 70 de ani
– 1947: S-a născut cântăreaţa americană de muzică country Lynn Anderson; câştigătoare a unui premiu Grammy, pentru celebra sa melodie “Rose Garden” (m. 2015)
– 1948: S-a născut Olivia Newton-John, cântăreaţă pop, compozitoare şi actriţă australiană de origine britanică
– 1956: S-a născut actrița americană Linda Hamilton
– 1973: A murit actriţa italiană de film Anna Magnani (n. 1908)
– 1990: A murit scriitorul italian Alberto Moravia (pe numele său adevărat Alberto Pincherle), unul din cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului al XX-lea (n. 1907) – 25 de ani
– 1993: A murit scriitoarea americană de origine rusă Nina Berberova (n. 1901)
– 2003: A murit Robert Palmer, cântăreţ britanic (de soul, jazz, rock, pop şi blues) (n. 1949)
– 2005: A murit scriitoarea britanică Helen Cresswell (n. 1934) – 10 ani
– 2007: A murit violonista americană Dorothy Schwartz (n. 1913)
– 2008: A murit Paul Newman, actor şi regizor american de film (n. 1925)
– 2010: A murit actriţa americană de teatru şi film Gloria Stuart; cunoscută la Hollywood în anii ’30, redevenită celebră în 1997, când a jucat în filmul „Titanic”, în regia lui James Cameron (n. 1910) – 5 ani
* * * * *
-1926: S-a născut In Santa Rosa, California interpreta american[ Julie London ( născută Julie Peck ).1956 US No. 9 & UK No. 22 single ‘Cry Me A River’. A murit la 18 octombrie 2000.
-1937: A murit în accident auto Bessie Smith interpreta americană de blues. Pe numele întreg Elizabeth Smith, s-a născut în Chattanooga, Tennessee, la 15 aprilie 1984 .
-1943 S-a născut Georgie Fame, interpret britanic vocal şI clape. (1965 UK No.1 single ‘Yeh Yeh’. 1968 UK No.1 single ‘The Ballad Of Bonnie and Clyde’).
-1945: S-a născut in Durham, Anglia, Bryan Ferry, vocalistul grupului Roxy Music.
-1947: S-a născut interpreta americană Lynn Anderson. (1970 US No.3 & 1971 UK No.3 single ‘Rose Garden’).
-1948: S-a născut in Cambridge, Anglia, Olivia Newton-John. (1978 UK & US No.1 single with John Travolta, ‘You’re The One That I Want’, 1981 US No.1 & UK solo No.7 single ‘Physical’).
-1954: S-a născut Cesar Rosas, Los Lobos, (1987 UK & US No.1 single ‘La Bamba’).
-1962: S-a născut Tracey Thorn, voce, Everything But The Girl, (1995 UK No.3 & 1996 US No.2 single ‘Missing’, plus over 10 UK Top 40 albums).
-1965: S-a născut Cindy Herron, vocals, En Vogue, (1992 US No.2 & UK No.4 single ‘My Lovin’).
-1972: S-a născut Shown Stockman, membru al formatiei Bozy II Men.(1992 US & UK No.1 single ‘End Of The Road’).
-1978: S-a nascut Anca Neacsu din grupul A.S.I.A.
-1981: S-a născut interpreta americană Christina Milian. (2002 UK No. 3 single ‘AM To PM’).
-2003: A murit în vârstă de 54 de ani, la Paris, în urma unui infarct, Robert Palmer. (1986 US No.1 & UK No.5 single Addicted To Love).
DUMINICĂ, 27 SEPTEMBRIE 2015
Cultură
* Are loc spectacolul „Nu Toți Sunt Eroi”, creat de Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu – ora 19:30, la Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural
* Austria: Are loc vernisajul celor două concepte expoziţionale inspirate de meşteşugurile din Delta Dunării: PLUG TO NATURE şi DELTACRAFT design + meşteşug, în prezenţa autorilor proiectelor – ora 18:00, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena. Expoziţiile sunt prezentate în cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului VIENNA DESIGN WEEK
* Belgia: Marius Mihalache Band concertează pe scena Palatului Artelor Frumoase din Bruxelles, în cadrul unor evenimente culturale organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles. Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări culturale organizate sub patronajul actorului și eurodeputatului Mircea Diaconu
* Chişinău: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media.Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc în Sala cu Orgă din localitate – ora 19:00
S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie
* Cu 101 ani în urmă, la 27.IX/10.X 1914 a murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)
* Cu 106 ani în urmă, adică în anul 1909, are loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa. În perioada 1941-1944 portul primeşte destinaţie militară, este lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 este ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială sunt confiscate. Abia în anul 1961 se aprobă proiectul de extindere a portului. Atunci încep construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul cunoaşte o nouă perioada de înflorire. Mai aproape de zilele noastre, în 2004 are loc inaugurarea terminalului de containere, iar doi ani mai târziu, traficul de containere atinge 1037068 TEU. În noiembrie 2005 se inaugurează şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro. În septembrie 2009, traficul de cereale înregistrează o cifră-record de 7 milioane de tone, dublu practic faţă de aceeaşi perioada a anului 2008, considerat anul celei mai mari creşteri economice din România post-decembristă
* Acum 119 ani, mai exact în anul 1896, în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi cel al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este “Clisura Dunării”
Aniversări – Comemorări
– 1827: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă naşterea la 21.IX/9.X.1828, iar Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001), la 27.IX/9.X.1827
– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)
– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974) – 110 ani
– 1919: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea corală „Cântarea României”; primul dirijor: Marcel Botez
– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003)
– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985)
– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013)
– 1945: S-a născut poetul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” – 70 de ani
– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu, inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Saliut-6”
– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist
– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu (numele la naştere Maria Borcan) (n. 1911)
– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929)
– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895)
– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012)
– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904) – 25 de ani
– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Florin Muscalu; redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1943, la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova)
– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu (n. 1941)
– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964)
– 1389: S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (m. 1464)
– 1871: S-a născut scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1926 (m. 1936). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1875
– 1880: S-a născut violonistul francez Jacques Thibaud; împreună cu violoncelistul Pablo Casals şi pianistul Alfred Cortot au format un renumit trio, foarte bine apreciat atât de public, cât şi de critică (m.1.IX.1953, într-un accident de avion deasupra Alpilor, în timp ce se deplasa spre Japonia; vioara sa, un Stradivarius din 1720, a pierit odată cu el) – 135 de ani
– 1882: A murit graficianul italian Amedeo Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (n. 1816, în Malta)
– 1915: A murit Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (n. 1858) – 100 de ani. NOTĂ : Unele surse (http://www.bmlisieux.com/litterature/gourmont/gourmont.htm) dau ca dată a morţii 17 septembrie 1915
– 1917: A murit Edgar Degas, pictor, grafician şi sculptor francez (n. 1834)
– 1918: S-a născut Sir Martin Ryle, fizician şi radioastronom englez care a dezvoltat sisteme revoluţionare pentru telescoape radio şi le-a folosit pentru a localiza şi fotografia cu precizie surse slabe de unde radio. Ryle şi Antony Hewish au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1974, primul premiu Nobel acordat pentru merite în cercetarea astronomică (m. 1984)
– 1919: A murit soprana de origine italiană Adelina Patti (n. 1843, la Madrid)
– 1921: S-a născut regizorul ungar de film Miklós Jancsó (m. 2014)
– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck, cunoscut mai ales pentru opera „Hänsel und Gretel” (n. 1854)
– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012)
– 1926: A avut loc, la Paris, primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor
– 1940: A murit (s-a sinucis) Walter Benjamin, scriitor, traducător, filosof şi critic literar german (n. 1892) – 75 de ani
– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861)
– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor; este renumit pentru albumele Bat Out of Hell I, II, şi III
– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden – 65 de ani
– 1961: A murit scriitoarea americană Hilda Doolittle (n. 1886)
– 1972: S-a născut cântăreaţa americană Lhasa de Sela (m. 2010)
– 1984: S-a născut Avril Lavigne, cântăreaţă şi textieră canadiană
– 2003: A murit cântăreţul, dansatorul şi actorul american de film Donald O’Connor (n. 1925)
– 2012: A murit Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (n. 1917)
* * * * *
-1943: S-a născut Randy Bachman, component al formaţiei Guess Who, cunoscut în special pentru piesa „American Woman”, care în anul 1970 a ajuns pe primul loc în clasamentul american şi pe locul 19 în cel britanic.
-1944: S-a născut solistul britanic Shane Fenton, pe numele său real Alvin Stardust. În anul 1974 a ajuns pe primul loc în topul britanic cu piesa „Jealous Mind”. A mai lansat alte zece piese de top 40 în Marea Britanie.
-1947: S-a născut în Dallas, Texas, Meat Loaf, pe numele său real Marvin Lee Aday. Cea mai cunoscută piesa a sa este „I’d Do Anything For Love But I Won’t Do That”, care în anul 1993 a ajuns pe primul loc atât în clasamentul american, cât şi în cel britanic.
1947: S-a născut solista şi actriţa Barbara Dickson. În anul 1985 a ajuns pe prima poziţie a clasamentului britanic alături de Elaine Paige cu piesa „I Know Him So Well”.
-1953: S-a născut bassist-ul Robbie Shakespeare fost colaborator al unor muzicieni precum Peter Tosh, Robert Palmer, Jimmy Cliff, Grace Jones şi Joe Cocker.
-1953: S-a născut Greg Ham, component al formaţiei Men At Work. Piesa „Down Under”, lansată în anul 1983 a urcat pe locul întâi atât în clasamentul american, cât şi în cel britanic.
-1966: S-a născut la Roma, Jovanotti, pe numele normal Lorenzo Cherubini. La 19 ani Lorenzo se muta la Milano, unde incepe sa transnmita de la microfoanele Radio DeeJay cu supranumele Jovanotti. Lorenzo Cherubini, alias Jovanotti este si va ramane in istoria muzicii italiene, si poate nu numai, ca mereu tanarul entuziast si totodata profund care cu naturaletea-i debordanda alcatuieste artistul neconventional.
-1967: S-a născut Brett Andreson, vocalistul formaţiei Suede.
-1970: S-a născut Mark Calderon, component al grupului Color Me Badd, cunoscut pentru hit-urile „I Wanna Sex You Up”, lansat în anul 1991 şi number one în Marea Britanie, şi „I Adore Mi Amore”, care în acelaşi an (1991) ajungea pe primul loc în clasamentul american.
-1972: A încetat din viaţă Rory Storm, fost solist al formaţiei Rory Storm & The Hurricanes.
-1979: A încetat din viaţă Jimmy McCullough, fost chitarist al formaţiei Wings. Avea doar 26 de ani.
-1984: S-a născut solista canadiană Avril Lavigne. Primul ei single de succes a fost piesa „Complicated”, care în anul 2002 a ajuns pe locul trei în clasamentul american şi în cel britanic. Piesa este inclusa pe albumul „Let Go”. De menţionat că Avril Lavigne este cea mai tânără solistă care a intrat în clasamente. Ea avea doar 17 ani şi 3 luni.
-1986: Cliff Burton, bassist-ul formaţiei Metallica, a decedat în urma unui grav accident rutier.
-2004: A încetat din viaţă basist-ul Louis Satterfield. A fost colaborator al formaţiei Earth, Wind And Fire.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 septembrie 2015, 10:16 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:42
Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Septembrie 2015
S-a întâmplat într-o zi de 25 septembrie
* În urmă cu 619 ani, adică în 1396, a avut loc Bătălia de la Nicopole (azi oraş în nordul Bulgariei); armatele coaliţiei antiotomane conduse de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, au fost înfrânte de oastea turcă condusă de sultanul Baiazid I (supranumit Trăsnetul); la această luptă a participat alături de cruciaţi şi un corp de oaste din Ţara Românească, condus de Mircea cel Bătrân. Unele surse consideră că bătălia ar fi fost purtată la data de 28 septembrie
* Într-o zi de 25 septembrie, acum 143 de ani, era inaugurată Gara de Nord din Bucureşti, piatra de temelie fiind pusă pe 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I. Tot în această zi, s-a deschis circulația feroviară pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Planul de construcţie a apărţinut Consiliului Tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice sub directivele lui Dumitru Ghica. Datorită aşezării sale foarte aproape de ieşirea spre oraşul Târgovişte, Gara de Nord s-a numit, la momentul inaugurării, „Gara Târgoviştii”. Numele actual, cel de Gara de Nord, i-a fost atribuit abia în anul 1888 şi nu a fost construită pentru a deveni principala gară a Bucureștiului. Însă, cu trecerea anilor devine cel mai important nod feroviar atât al Bucureştilor, cât și al României. Construită între anii 1868-1972, clădirea în forma literei U, este formată din două corpuri paralele legate de un al treilea corp dispus perpendicular
* Acum 23 de ani, a fost inaugurat oficial Canalul Rin-Main-Dunăre, la Freystadt (în apropiere de Nürnberg, Germania), după 70 de ani de studii, proiectare şi construcţie. Canalul este o parte componentă importantă a căii fluviale (de 3.500 km) care străbate Europa pe direcţia NV-SE şi care leagă oraşul Rotterdam, situat la Marea Nordului, de oraşul Constanţa, de la Marea Neagră, şi 15 ţări din centrul şi sud-estul Europei. Prin folosirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reducea practic la jumătate
* În urmă cu 9 ani, mai exact în anul 2006, s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 25 – 29 septembrie, cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. Este primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est.
Cultură
* Fuziune de jazz, trip-hop, rock şi, uneori, muzică populară poloneză, trupa Mikromusic va concerta, pentru prima oară în România. Evenimentul va avea loc, azi, de la ora 22:00, la Godot Café-Teatru. Muzica trupei poloneze abordează genuri aparent diferite, dar care rezonează surprinzător împreună. (eazi.ro)
* Peste 60 de obiecte vintage, printre care se numără un tonomat muzical cu un preţ de pornire de 4.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la licitaţia „Cabinetul de Curiozităţi – o colecţie specializată în istoria tehnicii”. Evenimentul va avea loc la Athénée Palace Hilton din Bucureşti marţi, 29 septembrie, începând cu ora 19:30. Cel mai scump obiect scos la vânzare de casa Artmark la această licitaţie este un tonomat muzical Wurlitzer 1015 „The Bubbler”, din 1946, potrivit site-ului artmark.ro, citat de Mediafax. Printre obiectele care vor putea fi licitate marţi se mai numără un dispozitiv de bruiaj, perfect funcţional, utilizat de serviciile secrete maghiare în anii ’40, cu un preţ de pornire de 160 de euro. (adevarul.ro)
* Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti se va desfăşura la Cinema Studio şi în spaţii alternative, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, urmând să fie proiectate aproximativ 65 de pelicule, iar participarea publicului la evenimente este gratuită. Ediţia de anul acesta cuprinde filme documentare şi de ficţiune, lungmetraje şi scurtmetraje, multipremiate la festivaluri internaţionale, majoritatea în premieră în România, potrivit site-ului bjff.ro. Acestea vor fi proiectate la Cinema Studio, Teatrul de Comedie, Cinema Muzeul Ţăranului şi cluburile A1 şi A2. (zf.ro)
* Caricaturiști din 56 de țări vor expune la Brăila, în perioada 25-27 septembrie, la cea de-a zecea ediție a Salonului Internațional de Caricatură, potrivit informațiilor furnizate de cunoscutul caricaturist brăilean Costel Pătrașcan. „Până să devenim Capitala Europeană a Culturii, vă invit să devenim, pentru trei zile, Capitala Europeană a Umorului. Vă puteți întâlni cu Mihai Stănescu, Tudor Octavian, Ștefan Cazimir, Constantin Ciosu, George Corbu, Elis Rapeanu, Mihai Frunză, Leonte Năstase, Pavel Constantin, Gheorghe Constantinescu, Nicolae Bunduri, Doru Axinte, Aurel Ștefan Alexandrescu, Alex Hanganu, Ananie Gagniuc și mulți alții, și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Costel Pătrașcan. Invit brăilenii să ne facem de râs, de data aceasta într-un cadru organizat”, a spus Costel Pătrașcan, informează Agerpres. (cronicaromana.ro)
* Vernisajul expoziţiei document „Începuturile fotografiei la București. Maeștrii și imagini din secolul al XIX-lea” – ora 13:00, la Palatul Suțu. Proiectul își propune să prezinte publicului, începând cu anul 2015, operele maeștrilor fotografi, care au lucrat în București începând cu anii 1853-1856. Pentru acest an, expoziția face referință la maeștrii fotografi prezenți în București, în perioada 1850-1900. Proiectul expozițional valorifică patrimoniul arhivei fotografice a Muzeului Municipiului București, multe dintre piesele colecției foto fiind aduse pentru prima oară în fața publicului. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 septembrie – 7 decembrie
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea compozitorului Bartók Béla (26 sep.), „Maratonul Bartók” – ora 16:00, la sediul din Str. Gina Patrichi nr. 8
* Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și Centrul de cursuri pentru părinți „Parentime” organizează, în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, cea de-a III-a ediție a „Bucharest Science Festival”. Timp de 10 zile, o multitudine de expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare vor deschide vizitatorilor noi perspective asupra cunoașterii umane. Din programul zilei:
La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, are loc Salonul Național de Modelism Militar, în cadrul căruia vor fi prezentate machete de avioane, feroviare, de nave spațiale, blindate, vehicule, nave, figurine, diorame de război sau medievale și chiar scene de fantezie
Vernisajele expoziției de fotografie „Fata A/FataB”, precum și a expozițiilor „Energie pentru o lume durabilă” și „Radiografia unei Lumi Dispărute” – la AFI Palace Cotroceni
La Muzeul Național de Istorie a României, are loc expoziția de fotografie „Fenomene climatice extreme în istoria Romaniei” și „Noaptea Cercetătorilor”
Conferinţa „Mais où sont les neiges d’antan ? Histoire de l’hiver dans l’art et la culture européenne” – la Muzeul Naţional de Artă al României
* De la ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, are loc lansarea cărții „Cine mi-a ucis fiul?”, de Ștefan Frumușanu. La evenimentul moderat de Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, sunt invitați, alături de autor, Ana Blandiana, Tatiana Niculescu Bran și Laurențiu Mihu.
* De la ora 19:00, jazz-ul ocupă sala ICR din Aleea Alexandru nr. 38, unde Sorin Zlat Trio va marca, printr-un concert, apariția unui nou album al formației – „Endurance” (A&A Records, 2015). În cadrul evenimentului, organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Fundaţia Muzza, va avea loc, de asemenea, lansarea volumelor „Teme de jazz – compozitori români” (Editura Grafoart) și „Jazz cocktail” (Editura Tracus Arte) ale muzicologului Alexandru Şipa
* Asociaţia Română de Artă Contemporană (A.R.A.C.) organizează, începând cu ora 17:30, o întâlnire de tip open-studio cu artistul Kazimieras Sližys, care se va continua, de la ora 19:30, cu deschiderea expoziţiei sale, desen academic – Str. Plantelor nr. 58. Expoziţia este rezultatul colaborării dintre Kazimieras Sližys şi Anca Verona Mihuleţ şi este deschisă între 26 septembrie – 15 noiembrie
* Trupa de dans irlandez, Irish Way prezintă spectacolul „Saint Patrick and Friends” – ora 19:30, la Sala Dalles
* De la ora 20:00, în sala Grand Colosseum a Palatului Bragadiru (Calea Rahovei nr. 147-153), are loc concertul extraordinar care lansează în premieră în România primul album semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica pentru casa Universal Music România: “A journey into classical”
* Prima ediţie a Festivalului Teen-Fest va fi organizat de Teatrul Excelsior în perioada 25 septembrie – 2 octombrie. Spectacolele de teatru şi evenimentele adiacente se vor desfăşura la Teatrul Excelsior – Sala Mare şi Sala Studio, la Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, la Un Teatru, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Mică şi la Teatrul Foarte Mic
* Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, “Autoportretul unei fete cuminți” va avea premiera astăzi în cinematografele din România. Premiere de gală în prezența echipei vor fi programate la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (vineri, 25 septembrie), Cinema Arta din Târgu-Mureș (sâmbătă, 26 septembrie), Librăria Habitus din Sibiu (duminică, 27 septembrie) și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe (luni, 28 septembrie)
* Bistriţa: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie, se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc la Sinagoga din localitate, începând cu ora 19:00
* Craiova: “Maria Tănase Simfonic” este un nou concept al Filarmonicii „Oltenia”, prin care se doreşte îmbinarea folclorului muzical de calitate cu muzica simfonică specifică nouă – ora 21:00, la Sala Polivalentă. Vor susţine concert Loredana Groza şi Alexander Bălănescu împreună cu cvartetul său Bălănescu Quartet
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Relaţii româno-franceze în Primul Război Mondial (1914-1918)”, rod al colaborării dintre Muzeul Naţional Brukenthal, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – ora 13:00, la Palatul Brukenthal, Sala de Expoziţii Temporare. Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 septembrie – 25 octombrie
* Budapesta: Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.) va fi sărbătorită de Institutul Cultural Român Budapesta, parte a Clusterului EUNIC Ungaria, alături de alte institute culturale ale ţărilor membre EUNIC, ambasade acreditate la Budapesta, precum şi ONG-uri partenere ale Clusterului, reprezentând peste 20 de instituţii. Institutul Cultural Român Budapesta va participa la acest eveniment cu un stand unde se vor desfăşura activităţi de iniţiere în limba română, şi conversaţii cu vorbitori nativi
* Spania: Insitutul Cultural Român de la Madrid organizează, în zilele de 25 și 26 septembrie, o serie de activități culturale menite să celebreze limba și cultura română cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Anamaria Iuga, etnolog la Muzeul Țăranului Român, va conduce ateliere de creație de „zgardane maramureșene”, la sfârșitul cărora participanții vor pleca cu podoaba făcută de ei înșiși. De asemenea, vor putea descoperi motivele tradiționale de pe portul și podoabele maramureșene prin intermediul unei expoziții de fotografie documentară realizată de Anamaria Iuga în satele Surdești și Dragomirești
* SUA: Filmul “Comoara”, de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat în selecţia New York Film Festival, care se desfăşoară între 25 septembrie şi 11 octombrie, în metropola americană
* SUA: Cântăreaţa de muzică uşoară, Angela Similea susţine un spectacol pentru diaspora din SUA, alături de prietenul şi colaboratorul ei, compozitorul şi interpretul Ovidiu Komornyik, de la ora locală 20:00, la Lassiter Concert Hall, la invitaţia unei fundaţii a românilor stabiliţi peste Ocean
Aniversări şi comemorări:
– 1881: S-a născut poetul Panait Cerna (m. 1913)
– 1900: S-a născut (la Grenoble, Franţa) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (m. 1980, la Cluj-Napoca) – 115 ani
– 1913: S-a născut Maria Tănase, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară românească (m. 1963)
– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996). NOTĂ: Unele surse (http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea112.htm) dau ca an al naşterii 1912
– 1914: S-a născut Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist; fratele scriitorului Marius Mircu şi al matematicianului Solomon Marcus (m. 2007)
– 1920: S-a născut Dimitrie Vatamaniuc, critic şi istoric literar, eminescolog; membru de onoare al Academiei Române din 2001- 95 de ani
– 1930: S-a născut Pop Simion, scriitor, jurnalist (reporter la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1955 şi 1958) şi diplomat (ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992) (m. 2008) – 85 de ani
– 1936: S-a născut interpreta de muzică de muzică populară şi romanţe Ileana Sărăroiu (m. 1979)
– 1938: S-a născut Nicolae Mărgineanu, regizor de film, scenarist şi producător de film
– 1943: A murit Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (n. 1884)
– 1944: S-a născut Dorin Liviu Zaharia, cântăreţ, compozitor şi textier; pornind de la numele de scenă al cântăreţului american de rock and roll Chubby Checker, Zaharia era poreclit de colegi şi cunoscuţi Chubby Zaharia (scris câteodată şi Ciabi) (m. 1987)
– 1948: S-a născut Vasile Şirli, compozitor de muzică de teatru şi film şi producător de spectacole muzicale; stabilit (din 1986) la Paris; de la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea este director muzical la Disneyland Paris
– 1983: A murit Ion Th. Ilea, poet şi prozator (n. 1908)
– 2003: A murit pictoriţa Lidia Nancuischi (n. 1918)
– 2007: A murit cântăreaţa de muzică populară Elena Roizen (n. 1945)
– 2008: A murit compozitorul Horaţiu Rădulescu (n. 1942)
– 1599: S-a născut sculptorul şi arhitectul italian Francesco Borromini; iniţial asistent al lui Bernini, Borromini a devenit unul dintre cei mai originali sculptori ai barocului (m. 1667)
– 1613: S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Luvrului (m. 1688)
– 1729: S-a născut Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (m. 1812)
– 1849: A murit Johann Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac; faimos pentru valsurile sale (n. 1804)
– 1897: S-a născut scriitorul american William Faulkner, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul al XX-lea; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949 (m. 1962)
– 1881: S-a născut Lu Xun sau Lu Hsün, scriitor, critic şi teoretician literar, personalitate proeminentă a literaturii chineze a secolului al XX-lea (m. 1936)
– 1906: S-a născut compozitorul, pianistul și profesorul rus Dmitri Şostakovici (m. 1975)
– 1908: S-a născut Eugen Suchoň, unul dintre cei mai importanţi compozitori slovaci ai secolului al XX-lea (m. 1993)
– 1920: S-a născut actorul, scenaristul şi regizorul rus de film Serghei Bondarciuk (m. 1994) – 95 de ani
– 1927: S-a născut Sir Colin Davis, dirijor englez (m. 2013)
– 1944: S-a născut actorul şi producătorul american de film Michael Douglas (pe numele său adevărat Michael Danielovitch). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca dată a naşterii 22.IX.1944
– 1952: S-a născut actorul, regizorul, producătorul, scenaristul american de film Christopher Reeve (a dat viaţă personajului Superman) (m. 2004)
– 1961: S-a născut Heather Locklear, actriță și model american
– 1968: S-a născut cântăreţul şi actorul american Will Smith
– 1969: S-a născut actriţa britanică de film Catherine Zeta-Jones
– 1970: A murit scriitorul german Erich Maria Remarque; unul dintre cei mai populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea (n. 1898) – 45 de ani
– 1987: A murit actriţa americană de film Mary Astor (n. 1906)
– 1997: A murit compozitorul francez Jean Françaix (n. 1912)
– 2009: A murit pianista spaniolă Alicia de Larrocha, considerată a fi una dintre cele mai mari pianiste din generaţia ei (n. 1923)
– 2012: A murit cântăreţul american Andy Williams (n. 1927)
* * * * *
-1963: S-a născut la Stockholm John Leven, din grupul Europe
-1980: A murit John Bonham, bateristul grupului Led Zeppelin
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Maria Tănase, Măiastra – cum a supranumit-o Tudor Arghezi a fascinat şi va fascina generaţii, prin modul în care a reuşit să se adreseze, prin limbajul folcloric, unei lumi întregi. Venind pe lume ca al treilea copil al grădinarului Ion Cornel Tănase – stabilit din Amaradia Olteană, cu tânăra lui familie, în fundătura ”Livada cu duzi” a mahalalei Cărămidari din București – își petrece copilăria învățând și cântând, cu exemplară pasiune, felurite melodii populare ale timpului. Pe cele mai multe dintre acestea le deprinde fie de la tatăl său, fie de la oamenii care veneau să muncească în grădina acestuia. Cu un stil propriu de interpretare și extraordinara trăire emoțională pe care o transmite prin cântec, Maria Tănase cucerește spontan și definitiv auditoriul încă de la debutul radiofonic din 1937, alături de taraful lui Ion Matache. Ajunsă la o cotă înaltă de popularitate este desemnată să reprezinte folclorul românesc la expozițiile internaționale de la New York (1939) și Istanbul (1943). Datorită prieteniei cu Sandu Eliad, cunoscut animator al vieții artistice românești, Maria Tănase pătrunde în cercurile de intelectuali și creatori, precum și în distribuțiile celor mai cotate ansambluri muzicale ale vremii: Alhambra, Cărăbuș, Gioconda. Personalitate complexă, joacă deopotrivă dramă, comedie, operetă și revistă, apare în câteva filme românești, încurajează și susține tinere talente, culege, dezvăluie și seamănă de-a lungul și de-a latul țării cântecul românesc în toată bogăția melodică și poetică. Cântecele Mariei Tănase nu trebuie doar ascultate, ci gustate şi sorbite ca un vin nobil. (Sursa: www.antenasatelor.ro )
*****
Regăsim amintiri ale artiştilor care au cunoscut-o şi iubit-o pe Ileana Sărăroiu, cea născută în Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa, într-una din ediţiile de colecţie ale Jurnalului Naţional. „Cea mai plăcută amintire legată de Ileana – povesteşte Lucreţia Ciobanu – o am de când am prezentat la Ploieşti spectacolul de varietăţi, „Parisul pe gheaţă”, prin anii ’60 în care apărea şi ea. Din câte îmi amintesc, nu interpreta foarte multe melodii populare, cel puţin la început, era mai mult axată pe muzica de petrecere, lăutărească sau de divertisment. Ileana avea o voce curată, foarte bună, excepţională chiar. Era o fată comunicativă, îi plăcea viaţa de noapte, dar totuşi avea simţul măsurii.” Şi Ion Dolănescu şi-o amintea ca pe o artistă dăruită şi neobosită. „Ileana ştia să cânte pentru fiecare şi e mare lucru să-ţi faci un repertoriu atât de vast. Cânta şi romanţe, cânta orice, în toate limbile pământului. Avea darul de a captiva pe toată lumea. Eu zic că fata asta a avut atâta forţă – era descurcăreaţă din cale afară – încât nu avea nevoie de ajutorul nimănui ca să se lanseze. Era o cântăreaţă completă. După Mia Braia şi Ioana Radu, Ileana Sărăroiu s-a apropiat foarte mult de perfecţiune în interpretarea romanţei. Nimeni nu o poate contesta pentru că are nişte şlagăre nemuritoare.” (Sursa: www.antenasatelor.ro )
*****
Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena – d. 25 septembrie 1849, Viena; germană: Johann Baptist Strauß, Johann Strauss (Vater); cunoscut şi ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale şi popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, aşezând astfel fundaţiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marşul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.
Agenda cultural-muzicală a zilei 24 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 septembrie 2015, 09:30 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:07
Agenda cultural-muzicală a zilei 24 Septembrie 2015
– Cultură
* “Festivalul Internațional de Carte Transilvania 2015” va debuta într-un mod inedit. Organizatorii au pregătit un Marș al Lecturii, prin centrul Clujului, la care sunt invitați deopotrivă cititori și scriitori. Astfel, Marșul Lecturii va începe în data de 6 octombrie, de la ora 12.00, în fața Librăriei Universității. Participanții vor fi rugați să aibă la ei câte o carte sau „o carte la purtător“,după cum au declarat organizatorii. Marșul se va derula pe laturile Pieței Unirii, unde vor fi organizate popasuri pentru lectură, în timpul cărora participanții vor putea citi cu glas tare. Manifestarea se va încheia la ora 13.00, în Piața Unirii, unde va avea loc ceremonia oficială a deschidere a Festivalului. (România liberă)
* În perioada 24 – 27 septembrie, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, are loc Mediaş Central European Film Festival – MeCEFF “7+1”. În cadrul acestei etape vor fi prezentate opt dintre cele mai importante filme din patrimoniul universal pe tema Marelui Război, proiectate anterior la Mediaş, în perioada 1 – 5 septembrie
* Cea de-a treia ediție a IMPRO – Festival Naţional de Improvizaţie va fi găzduită între 24 -27 septembrie de Teatrul Național. Peste 70 de actori vor urca pe scena Sălii Media și vor juca cele mai inovative spectacole de teatru de improvizație
* Are loc vernisajul expoziţiei ‘Ritualuri’ (24 sep. – 7 oct.), pictor Răzvan Stanciu, curator Cristian Anghel – ora 19:00, în spaţiul cultural Gallery, Str.Leonida 9-11. Evenimentul este organizat de Art A şi Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane
* Cluj-Napoca: Cântăreţul italian, Erros Ramazzotti, cântă în premieră la Sala Polivalentă, în cadrul turneului de promovare “Perfetto 2015”, într-un spectacol organizat de Events
* Roman: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media.Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc la Casa de Cultură din localitate – ora 19:00
* Sibiu: În cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Sibiu Opera Festival (20 sep. – 4 oct.), mezzosoprana Viorica Cortez susţine un recital alături de pianista Vasilica Stoiciu-Frunză – ora 19:00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu
* Rep. Moldova: În cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului organizate sub egida Ministerului Culturii, având ca temă „Patrimoniu industrial şi tehnic”, astăzi au loc:
► Vorniceni, Străşeni
ora 10:00 – Seminar „Patrimoniul industrial şi tehnic al raionului Străşeni”. Organizatori: Agenţia Naţională Arheologică, Direcţia Cultură Străşeni, Primăria Vorniceni
► Chişinău
ora 15:00 – Inaugurarea expoziţiei temporare „Aşezări din perioada târzie a epocii bronzului în spaţiul pruto-nistrean. Realizări şi perspective”, organizată în colaborare cu Agenţia Naţională Arheologică – la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
Lansarea cărţii „Aşezări din perioada târzie a epocii bronzului în spaţiul Pruto-Nistrean (Noua-Sabatinovka)” de Eugen Sava
ora 16:00 – Inaugurarea Zilelor Europene ale Patrimoniului – la Depoul de tramvaie, Str. Mitropolit Dosoftei 138
* Bruxelles: Are loc Festival de Cultură românească – EuRoCultura la care participă artiştii prestigiosului „Teatru C. Nottara” (24-25 sep.) şi ţambalistul Marius Mihalache, unul dintrei cei mai apreciaţi muzicieni şi virtuozi români actuali, acompaniat de band-ul său (27 sep.). Festivalul va debuta astăzi cu o dezbatere publică găzduită de eurodeputatul Mircea Diaconu: „Cultura Românească în Contextul European” – ora 18:30
* Veneţia: Are loc conferinţa cu titlul ‘Românişti italieni – italienişti români’ – ora 17:00, în Sala Archivio din Palatul Foscari. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în parteneriat cu Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate din cadrul Universităţii Ca’ Foscari din Veneţia
* Suedia: România participă pentru a noua oară la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg (24-27 sep.). La ediţia din acest an a târgului, având ca temă libertatea de expresie, ICR Stockholm îi are ca invitaţi pe scriitorii Carmen Bugan, Gabi Eftimie, Norman Manea, Sînziana Popescu şi András Visky, şi pe ilustratoarea Irina Maria Iliescu
– Diverse
* Sibiu: În perioada 24 – 27 septembrie se desfăşoară CibinFEST! – în Piața Mare din municipiu
Aniversări – Comemorări
– 1916: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Aurel Giroveanu (m. 2001)
– 1936: S-a născut prozatorul Corneliu Omescu (m. 2001)
– 1936: S-a născut Emil Simon, dirijor, compozitor şi profesor (m. 2014)
– 1941: S-a născut jurnalista Lucia Hossu-Longin; redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1976 şi 1978, apoi redactor la Televiziunea Română; din 1991 a început, la TVR, seria de documentare de maxim impact „Memorialul durerii”, pentru care a obţinut numeroase premii
– 1943: S-a născut Nicolae Licareţ, pianist, clavecinist şi organist
– 1967: A murit Mihail Sevastos, memorialist, poet şi traducător (în special din literatura rusă) (n. 1892)
– 1986: A murit pictorul Vlad Florescu (n. 1923)
– 1989: A murit Paul Georgescu, prozator, romancier, eseist, jurnalist şi critic literar (n. 1923)
– 1989: A murit poetul Sergiu Filerot (pseudonimul lui Gheorghe Niculescu); membru al grupării „Albatros”, colaborator, alături de Geo Dumitrescu, Marin Preda, Şt. Popescu ş.a., la placheta colectivă „Sârmă ghimpată”, interzisă de cenzura antonesciană (1942); trimis în faţa Curţii Marţiale din Bucureşti sub acuzaţia de defetism, riscă pedeapsa cu moartea, comutată la zece ani de închisoare datorită intervenţiei unor intelectuali antifascişti (dr. Bagdasar, avocatul Avram Bunaciu); eliberat la 23.VIII.1944 (n. 1921)
– 1994: A murit Grigore Popa, poet, eseist şi filosof (n. 1910)
– 2008: A murit prozatorul Eugen Teodoru (n. 1924). NOTĂ: Site-ul www.romlit.ro menţionează ca an al naşterii 1922
– Africa de Sud: Festivalul Internaţional de Jazz de la Johannesburg (24 – 26 sep.)
– 1813: A murit compozitorul francez Modeste Grétry (n. 1741)
– 1896: S-a născut scriitorul american Francis Scott Fitzgerald (m. 1940)
– 1910: S-a născut dramaturgul chinez Cao Yu (pseudonimul lui Wan Jiabao) (m. 1996) – 105 ani
– 1922: S-a născut baritonul italian Ettore Bastianini (m. 1967)
– 1927: S-a născut tenorul spaniol Alfredo Kraus (m. 1999). NOTĂ: Unele surse (www.imdb.com) dau ca dată a naşterii 24 noiembrie 1927
– 1936: S-a născut Jim Henson, actor şi cineast american; a realizat primul spectacol (1969) cu păpuşile Muppets şi serialul de televiziune „The Muppets Show” (1976-1981) (m. 1990)
– 1943: S-a născut Antonio Tabucchi, scriitor şi traducător italian; bun cunoscător al limbii portugheze, l-a tradus în italiană pe Fernando Pessoa (m. 2012, la Lisabona). NOTĂ: www.observatorcultural.ro dă ca dată a naşterii 23.IX.1943
– 1948: S-a născut actorul american de film Phil Hartman (m. 1998)
– 1949: S-a născut regizorul spaniol Pedro Almodóvar. NOTĂ: Unele surse (http://www.biography.com/people/pedro-almod%C3%B3var-21273055) dau ca dată a naşterii 25 septembrie 1949
– 2004: A murit scriitoarea franceză Françoise Sagan; a făcut parte din curentul denumit “Nouvelle Vague” (n. 1935)
– 2005: A murit Tommy Bond, actor american (n. 1926) – 10 ani
* * * * *
-1931: S-a născut actorul şI interpretul britanic Anthony Newley (1960 UK No.1 single ‘Why’). Newley a murit la 14 aprilie 1999.
-1942: S-a născut Linda McCartney, (Linda Eastman). A murit la 17 aprilie 1998.
-1971: S-a născut Marty Cintron III, No Mercy, (1997 UK No.2 single ‘Where Do You Go’).
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilei 23 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 septembrie 2015, 10:08 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:08
Agenda cultural-muzicală a zilei 23 Septembrie 2015
– Cultură
* Primul show de cabaret noir din Capitală, intitulat „Mon Cabaret Noir” şi pus în scenă de Răzvan Mazilu, va avea premiera pe 30 septembrie, la sala Teatrelli.(…)Alături de Răzvan Mazilu, care îşi va interpreta rolul exclusiv prin dans, vor juca, dansa şi cânta live tinerele actriţe Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică şi Ana Bianca Popescu, se arată într-un comunicat de presă (adevarul.ro)
* Centrul Naţional al Dansului Bucureşti va prezenta, în perioada 24 septembrie – 29 noiembrie, în mai multe spaţii din Capitală, „Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în Bucureşti“.Evenimentul este un proiect de recuperare şi actualizare a unei istorii invizibile până acum şi va fi lansat cu o primă manifestare, dedicată Floriei Capsali, ce va avea loc, mâine, de la ora 18.30, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala „Tancred Bănăţeanu“.Expoziţia dedicată Floriei Capsali (deschisă în perioada 24 – 30 septembrie) constă într-o serie de colaje fotografice documentare, fragmente audio ce dau glas, prin lectura actorului Zoltan Butuc, cronicilor despre recitalurile Floriei Capsali, proiecţia filmului documentar „Dansuri româneşti“, în regia lui Ion Şahighian, şi expune, în premieră, un set de manuscrise ale corespondenţei Floriei Capsali cu Casa Regală, aflate în arhiva personală a Lianei Tugearu. Expoziţia va fi însoţită de prezentarea cărţii „Amintiri despre Floria Capsali“, semnată de Mitiţă Dumitrescu şi de o dezbatere despre contribuţia artistei la inovaţia dansului românesc.(eazi.ro)
* Are loc proiecţia filmului documentar „Tatăl meu, Lucian Blaga”, realizat de Iulian Ghervas şi Adina Popescu – ora 17:30, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru 38. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere la care vor participa Dorli Blaga, Adina Popescu, jurnalista, corealizatoare a documentarului proiectat şi Dragoş Popescu, cercetător la Institutul de Psihologie şi Filosofie al Academiei Române. Dezbaterea va fi moderată de scriitorul şi jurnalistul Dragoş Ghiţulete
* Are loc spectacolul susţinut de Corul Armatei Roşii, condus de dirijorul rus, Generalul Viktor Eliseev – la Sala Palatului
* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) are loc lansarea volumului „Să nu plângi” de Lydie Salvayre, în cadrul Humanitas Fiction, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014. La eveniment participă scriitorul Sebastian Reichmann, jurnaliştii Mihaela Dedeoglu şi Luca Niculescu şi criticul literar Adina Diniţoiu. Întâlnirea este moderată de Denişa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction
* Biblioteca Centrală Universitară Carol I în parteneriat cu Fundaţia Universitară Carol I şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) lansează cea de-a patra ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE, în arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I din faţa Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 88, sector 1 ( 23-27 sep.)
* Buzău: Are loc deschiderea expoziţiei-eveniment „Aurul şi argintul antic al României” – ora 12:00, la Muzeul Județean Buzău (23 sep. – 1 nov.). Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în colaborare cu muzeul gazdă. Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul MNIR
* Galaţi: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelului Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc de la – ora 19:00, la Teatrul Muzical din localitate
* Iaşi: Ateneul Tătăraşi va deschide stagiunea teatrală 2015 – 2016 cu proiectul PS Art „Priveşte, simte, ascultă arta la Ateneul Tătăraşi”, ajuns la cea de-a III-a ediţie, în perioada 23 – 27 septembrie
* Zalău, jud. Sălaj: Se desfăşoară Festivalul Artelor din Zalău (23 sep. – 22 oct.). Evenimentul cuprinde expoziţii de arte plastice – în spațiile Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj; recitaluri de pian și muzică clasică – la sala de concerte ale aceluiași locaș de cultură precum și la biserica romano-catolică din centrul orașului; concerte de blues și jazz, susținute – la Vila Vlad și la Hotel Royal din localitate. Organizatorul evenimentului este Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Consiliului Județean Sălaj
* Berlin: Eseistul, publicistul şi traducătorul sas, Hans Bergel, este omagiat la Institutul Cultural Român de la Berlin, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Manifestarea cuprinde un Laudatio, susţinut de către prof. Renate Windisch – Middendorf, cunoscătoare a creaţiei scriitorului, autoare a volumului „Omul fără patrie – Hans Bergel, Viaţa şi opera”, şi un discurs al scriitorului, urmate de lecturarea, în interpretarea acestuia, a unor fragmente literare şi a unor traduceri în limba germană din lirica românească, şi de o discuţie cu publicul
* Chişinău, Rep.Moldova: Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (24-27 sep.), la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei au loc:
ora 15:00 – Inaugurarea expoziţiei „Valori patrimoniale din colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu Iaşi”, organizată în colaborare cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi
vernisajul expoziţiei de fotografie „2015 – Anul european al patrimoniului industrial şi tehnic”, realizată de Agenţia pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor
* Republica Moldova: Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Ethno Jazz va avea loc în perioada 23 – 27 septembrie la Chişinău, Teleneşti şi Tiraspol
* Stockholm, Suedia: Documentarul de ficțiune realizat de Tom Wilson, „Experimentul București”, va fi proiectat în premieră, în Suedia, la cinematograful Klara. Programul dedicat filmului documentar actual este realizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Kulturhuset Stadsteatern, casa de cultură a oraşului Stockholm, şi Festivalul Internaţional de Film Documentar Tempo
S-a întâmplat într-o zi de 23 septembrie:
* Acum 629 de ani, mai exact în 1386, începea domnia lui Mircea cel Bătrân (până la 31 ianuarie 1418); în timpul domniei sale, Ţara Românească a avut cea mai mare întindere şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa
* Aviatorul francez Roland Garros (1888-1918) a realizat prima traversare a Mării Mediterane, de la Saint Raphael la Bizerta (Tunisia), într-un avion monoplan, acum 102 ani, adică în 1913
Aniversări şi comemorări
– 1884: S-a născut Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist; s-a remarcat ca editor de izvoare slavo-române; autor a numeroase monografii istorice despre sate moldoveneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1953)
– 1898: S-a născut Alfred Margul Sperber, scriitor, publicist și traducător de limbă germană din România (m. 1967)
– 1922: A murit Dimitrie Vulpian, folclorist şi flautist concertist (n. 1848)
– 1941: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Sofia Vicoveanca
– 1948: S-a născut actorul George Mihăiţă, director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (din 2002)
– 1950: S-a născut actorul de teatru şi film Şerban Ionescu (m. 2012) – 65 de ani
– 1951: S-a născut pictorul Marcel Bejgu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)
– 2000: A murit scriitorul Costache Olăreanu (n. 1929) – 15 ani
– 2009: A murit ceteraşul Ioan Covaci, supranumit de publicul german „Paganini”; membru al grupului vocal-instrumental maramureşean „Iza” (n. 1939)
– 2012, 23-29: S-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – „RadiRo”, organizat de Radio România
– 2013: A murit Geo Saizescu, regizor de film, scenarist, actor şi profesor universitar; considerat maestrul filmului de comedie românesc (n. 1932)
– 480 î.Hr: S-a născut Euripide, poet tragic grec; alături de Eschil şi Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeţilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice (m. 406 î.Hr.) – 1535 de ani
– 1666: A murit arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (n. 1598)
– 1835: A murit compozitorul italian Vincenzo Bellini (n. 1801) – 180 de ani
– 1836: A murit mezzo-soprana spaniolă Maria Malibran (n. 1808)
– 1856: S-a născut Karl Krumbacher, istoric şi filolog german; profesor de filologie greacă la Universitatea din Munchen, a fost titularul primei catedre de filologie bizantină din lume; în 1892 a pus bazele primei reviste de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (m. 1909)
– 1865: S-a născut pictoriţa franceză Suzanne Valadon; mama pictorului Maurice Utrillo (m. 1938) – 150 de ani
– 1870: A murit scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei romantice în literatura franceză (n. 1803) – 145 de ani
– 1871: S-a născut František Kupka, pictor şi grafician ceh, stabilit la Paris (m. 1957)
– 1889: A murit prozatorul englez Wilkie Collins, considerat precursor al romanului polițist (n. 1824)
– 1897: S-a născut Paul Delvaux, pictor suprarealist belgian (m. 1994)
– 1899: S-a născut Louise Nevelson, pictoriţă şi sculptoriţă americană de origine ucraineană (m. 1988)
– 1901: S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1984 (m. 1986)
– 1909: A fost publicat în premieră romanul “Fantoma de la operă”, semnat de scriitorul francez Gaston Leroux
– 1918: A murit lingvistul francez Auguste Emile Picot; între anii 1866-1869 a fost secretar al domnitorului Carol I; bun cunoscător al ţării noastre, a făcut cunoscut peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889, a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1844)
– 1920: S-a născut Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (m. 2014) – 95 de ani
– 1926: S-a născut John Coltrane, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 1967)
– 1930: S-a născut Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 2004) – 85 de ani
– 1938: S-a născut actriţa austriacă de film Romy Schneider (m. 1982)
– 1943: S-a născut interpretul spaniol Julio Iglesias, considerat ca fiind artistul latino cu cele mai multe discuri vândute din toate timpurile
– 1949: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Bruce Springsteen
– 1958: A murit tenorul american de origine britanică Alfred Piccaver (n. 1884)
– 1970: A murit actorul şi cântăreţul francez Bourvil (pseudonimul lui André Raimbourg) (n. 1917) – 45 de ani
– 2013: A murit poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (n. 1924)
– 2006: A murit Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (n. 1939)
– 1973: A murit Pablo Neruda, poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1971 (n. 1904)
– 1987: A murit pianistul englez Louis Kentner (n. 1905). NOTĂ: Unele surse (http://www.en.chopin.nifc.pl/chopin/persons/text/id/31) dau ca dată a morţii 21 septembrie 1987
– 1987: A murit regizorul american de film Bob Fosse; de profesie dansator şi coregraf, a realizat exclusiv filme muzicale (n. 1927)
* * * * *
-1930: S-a născut în Albany, Georgia , Ray Charles, pe numele intreg Ray Charles Robinson. Cel mai mare hit al său a fost I Can’t Stop Loving You , nr. 1 in Billboard Hot 100 pentru 5 săptămâni. Cântecul său din 1954 I’ve Got a Woman a primit în 1990 Grammy Hall of Fame Award.
-1949: S-a născut la Freehold, New Jersey, Bruce Springsteen.
-1967: S-a născut la Brăila, Gina Pop. A inceput cu muzica folk, apoi a facut Scoala Populara de Arta, sectia canto muzica usoara si a avut mai multe colaborari cu compozitorii Adrian Ordean, Eugen Mihaescu, Sandy Deac; de asemenea a avut cateva turnee in strainatate: Israel, Germania, Austria, Egipt, Iugoslavia.
Gina Pop a participat la mai multe festivaluri nationale: Floarea de Lotus (Oradea), unde a obtinut locul 2, Floarea de Colt (Rucar), de asemenea locul 2, Mamaia 2003 (premiul Prima TV), dar a avut si cel mai bine vandut album pop-rock 2004 RBA.
-1974: S-a născut Karim, membru al grupului Touche.
-1977: S-a născut Mihai Ciprian Rogojan din grupul Sistem
-1979: S-a născut Erik-Michael Estrada din grupul O-Town. (2001 US No. 3 single ‘All Or Nothing’. )
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Agenda cultural-muzicală a zilei 22 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
22 septembrie 2015, 10:43 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:08
Agenda cultural-muzicală a zilei 22 Septembrie 2015
– Cultură
* Serialul „Game of Thrones“ a stabilit un record prin ultimele premii care i-au fost acordate la gala Primetime Emmy 2015. Jon Hamm a câştigat în sfârşit un premiu Emmy pentru rolul principal din serialul „Mad Men“, iar actriţa afro-americană Viola Davis a triumfat pentru prima dată la categoria cel mai bun rol principal feminin într-o dramă. (adevarul.ro)
* Joi, 24 septembrie, de la ora 19:00, mezzosoprana Viorica Cortez (79 de ani) va susţine un recital, în cadrul Sibiu Opera Festival, alături de pianista Vasilica Stoiciu-Frunză. Evenimentul va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. Mezzosoprana Viorica Cortez este invitata de onoare a celei de-a XIV-a ediţii a Sibiu Opera Festival, care se desfăşoară în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, precum şi în alte spaţii pentru evenimente din oraş. (adevarul.ro)
* Vineri, 25 septembrie, de la ora 20:00, Palatul Bragadiru găzduiește concertul extraordinar care lansează în premieră în România primul album semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica pentru casa Universal Music România: “A journey into classical”. Programul concertului din 25 septembrie cuprinde 80 minute de muzică de cea mai bună calitate, urmate de o sesiune de autografe și posibilitatea de a socializa cu protagoniștii. Acustica specială a sălii Grand Colosseum din Palatul Bragadiru oferă publicului premizele unei experiențe muzicale de excepție. (cronicaromana.net)
* Prestigiosul ansamblu, Corul Armatei Roșii, va susține două spectacole în Capitală, astăzi și mâine. Un general şi 350 de „soldaţi” ruşi sunt în România să cucerească inimile celor care iubesc muzica, baletul rus, spectacolul total. Corul armatei Roșii va fi pe scenă, în această seară, de la ora 20.00, la Sala Palatului. (evz.ro)
* Royal Concertgebouw Orchestra, una dintre primele trei orchestre din lume, a încheiat fulminant, duminică seară, ediția 2015 a Festivalului „Enescu“, cu Rapsodia Română nr. 2. În semn de omagiu adus compozitorului George Enescu, ediția 2017 se va deschide cu opera “Oedipe”, sub bagheta cunoscutului dirijor Vladimir Jurowski, care se pare că va fi următorul director artistic al Festivalului ”George Enescu”. De altfel, programul ediției 2017 a Festivalului, avându-l ca președinte onorific pe legendarul dirijor Zubin Mehta, este definitivat în proporție de 80% și include prezențe celebre precum Scala din Milano, care va interpreta o lucrare de George Enescu, pianistul Lang Lang, dirijorul Valery Gergiev și Antonio Pappano, care va dirija Simfonia a III-a de George Enescu. (romanialibera.ro)
* ELITE ART Club UNESCO organizează conferinţa de presă privind cea de-a VI-a ediţie a „Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti” – ora 13:30, în Sala Mică a Ateneului Român
* Începând de astăzi, în fiecare marţi seara, publicul bucureștean va avea prilejul să participe la o serie de 8 întâlniri cu artiști români care s-au făcut remarcați de-a lungul timpului pe marile scene internaționale. Concepute sub forma unor spectacole – conferință, evenimentele se vor desfășura sub titlul „Round Table” și vor avea loc la Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33 – ora 19:00. În calitate de moderator va fi muzicologul Valentina Sandu – Dediu
* Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti prezintă avanpremiera spectacolului „Între noi e totul bine” de Dorota Maslowska, în regia lui Radu Afrim (22 şi 23 sep.) – de la ora 20:00, la Sala Pictura
* De la ora 20:00 la Cinemateca Union, are loc vizionarea de presă a filmului „Autoportretul unei fete cuminți”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu. La conferinţa de presă vor participa actorii: Elena Popa, Iris Spiridon, Emilian Oprea, regizoarea Ana Lungu, producatorul Anca Puiu
* Piteşti: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelului Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc la Casa de Cultură din localitate – ora 19:00
* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena, alături de alte institute membre EUNIC Austria, participă la evenimentul literar „A fost odată ca niciodată…“, organizat cu ocazia Zilei Europene a Limbilor – ora 16:00, la Casa Uniunii Europene de la Viena. Manifestarea este organizată de Biroul de Informaţii al Parlamentului European şi Reprezentanţa Comisiei Europene în Austria
* Budapesta, Szentendre: Institutul Cultural Român Budapesta organizează a doua ediţie a „Zilelor Jazzului românesc” în perioada 22-24 septembrie la Budapest Music Center şi la Szentendre, localitate din apropierea capitalei ungare. Participă importanţi muzicieni şi compozitori de jazz: Mircea Tiberian, Ana-Cristina Leonte, Sorin Zlat, Răzvan Cojanu sau Claudiu Purcarin („Sorin Zlat Trio”)
* Stockholm, Suedia: Biblioteca de Film şi Muzică va găzdui o întâlnire cu jurnalistul şi coresponentul de film, Anca Fronescu, care va susţine o prezentare despre principalele caracteristici ale documentarului românesc actual şi va trece în revistă producţiile recente şi particularităţile acestora. Programul dedicat filmului documentar actual este realizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Kulturhuset Stadsteatern, casa de cultură a oraşului Stockholm, şi Festivalul Internaţional de Film Documentar Tempo
* Stockholm: Institutul Cultural Român (ICR) de la Stockholm organizează un program dedicat dramaturgului şi poetului Andras Visky, care precede seria evenimentelor cu participare românească de la Târgul de carte de la Goteborg (24–27 sep.). Programul va include o prezentare a activităţii profesionale a lui Andras Visky şi o discuţie între acesta şi Magnus Florin, scriitor şi dramaturg-şef al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm. Pe parcursul serii, actorii Bjorn Granath şi Irene Lindh vor avea o serie de intervenţii cu lecturi în suedeză ale unor fragmente din piesele şi poeziile lui Visky în traducerea lui Daniel Gustafsson-Pech
S-a întâmplat într-o zi de 22 septembrie:
* Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou datează de acum 689 de ani; Carol Robert îi dăruiește lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului
* Acum 146 de ani, la 22.IX./4.X 1869, s-a pus piatra fundamentală pentru principala gară a Capitalei, denumită Gara Târgoviştei – aşezată pe o fostă proprietate a boierului Dinicu Golescu şi a moştenitorilor săi, aflată la marginea oraşului, într-un perimetru care începea din fosta stradă Ştefan Furtună – Bd. Dinicu Golescu şi se întindea spre nord, cuprinzând tot cartierul Grant („botezat” astfel după soţul lui Zoe Golescu, englezul Effingham Grant), până aproape de comuna Giuleşti. Denumirea iniţială de „Gara Târgoviştei” vine de la Calea Târgoviştei, vechiul nume al actualei Calea Griviţei, care şi-a căpătat actualul nume după terminarea Războiului de Independenţă, în amintirea luptei pentru reduta Griviţa. Gara Târgoviştei a fost dată în exploatare la 15/27 noiembrie 1870, cu prilejul deschiderii provizorii a căii ferate Bucureşti – Ploieşti. Inaugurarea oficială a avut loc la 1/13 septembrie 1872, odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti. În anul 1888 denumirea de Gara Târgoviştei a fost schimbată în Staţia Bucureşti Nord
* Premiera românească a tragediei lirice „Oedipe” de George Enescu (pe libretul lui Edmond Fleg), la Opera Română din Bucureşti- a avut loc în urmă cu 57 de ani; dirijor – Constantin Silvestri (premiera absolută a operei a avut loc la 13.III.1936, la Opera Mare din Paris)
* Cu 146 de ani în urmă, la Teatrul Național din München, a avut loc premiera mondială a operei “Aurul Rinului”, prima din tetralogia “Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner; premiera operei ca parte a întregii tetralogii a avut loc la 13 august 1876 la Festspielhaus în Bayreuth, Germania
Aniversări – Comemorări
– 1866: S-a născut Iuliu Cezar Săvescu, poet simbolist, prozator şi traducător, precursor al poemului în proză (m. 1903). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română şi http://www.brai.la/braila-anului-1866/ dau ca dată a naşterii 28.IX.1866
– 1888: S-a născut pictorul Dumitru Ghiaţă (m. 1972)
– 1900: S-a născut Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1976) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 21 septembrie 1900
– 1904: S-a născut Nicolae Argintescu-Amza, critic de artă plastică şi autor de studii şi eseuri ce conţin numeroase asociaţii de ordin filosofic, istoric şi mai cu seamă literar; prolific traducător (din poeţii latini, din literaturile franceză, engleză şi germană) (m. 1973)
– 1914: S-a născut prozatoarea Alice Botez (m. 1985)
– 1926: S-a născut actorul Benedict Dabija (m. 1962)
– 1929: S-a născut Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (m. 2013)
– 1938: S-a născut Augustin Buzura, medic psihiatru (nu a profesat însă medicina), prozator şi eseist, autorul unor scenarii cinematografice; considerat unul dintre cei mai reprezentativi romancieri din literatura română postbelică; membru al Academiei Române; preşedinte fondator al revistei „Cultura”, fost preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (1990-2003) şi preşedinte al Institutului Cultural Român (2003-2004)
– 1943: S-a născut Dinu Giurgiu compozitor, profesor, dirijor şi instrumentist (m. 1999)
– 1948: S-a născut poeta şi traducătoarea Chira (Chirata sau Kira) Iorgoveanu, preocupată constant de poezia aromână (populară şi cultă)
– 2003: A murit Modest Iftinchi, violonist şi profesor (n. 1930)
– 1572: A murit pictorul francez François Clouet (n. ~1505/1510). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 22 decembrie 1572
– 1885: S-a născut Erich von Stroheim, regizor şi actor de film american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (m. 1957) – 130 de ani
– 1910: S-a născut György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit în Canada din 1967 (m. 2006) – 105 ani
– 1914: A murit, la doar 27 de ani, scriitorul francez Henri Alain-Fournier, autor al unui singur roman, „Le Grand Meaulnes”, roman poetic de factură simbolistă (n. 1886)
– 1918: S-a născut Henryk Szeryng, violonist mexican de origine poloneză (m. 1988)
– 1921: A murit Ivan Vazov, scriitor şi publicist bulgar (n. 1850)
– 1941: S-a născut soprana bulgară Anna Tomowa-Sintow
– 1951: S-a născut David Coverdale, interpret englez de muzică rock; a făcut parte din două trupe foarte cunoscute de hard – rock, Deep Purple şi Whitesnake
– 1958: S-a născut tenorul italian Andrea Bocelli
– 1958: S-a născut Joan Jett, cântăreaţă rock, chitaristă, compozitoare, producătoare şi actriţă americană; foarte cunoscută mai ales pentru interpretarea melodiei „I Love Rock N’ Roll”, pe care o cânta alături de trupa ei „The Blackhearts”
– 1989: A murit Irving Berlin, compozitor american de origine rusă (n. 1888)
– 1994: A murit Alexandru Bardieru, preot, prozator, folclorist şi publicist din Republica Moldova (n. 1913)
– 1996: A murit Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (n. 1914)
– 2001: A murit Isaac Stern, violonist american de origine rusă; considerat unul dintre cei mai importanţi violonişti ai secolului al XX-lea (n. 1920)
– 2006: A murit actorul american Edward Albert (n. 1951)
– 2007: A murit mimul francez Marcel Marceau, supranumit „Charlie Chaplin al pantomimei”; pe adevăratul nume Marcel Mangel, a fost un supravieţuitor al Holocaustului; a fondat, în 1958, o şcoală de mimi la Paris (n. 1923)
– 2012: A murit Marcel Hanoun, cineast (teoretician al cinematografiei experimentale), fotograf şi scriitor francez de origine tunisiană (n. 1929, la Tunis)
– 2013: A murit Álvaro Mutis Jaramillo, poet, romancier şi eseist columbian (n. 1923)
– 2013: A murit Luciano Vincenzoni, scenarist italian (n. 1926)
* * * * * *
-1949: S-a născut in Saltburn-on-Sea, Anglia, David Coverdale vocal în grupurile Whitesnake si Deep Purple. (1987 US No.1 & UK No.9 single ‘Here I Go Again’).
-1953: S-a născut Richard Fairbrass, Right Said Fred, (1991 US No.1 & UK No.2 single ‘I’m Too Sexy’, 1993 UK No.1 album ‘Up’).
-1957: S-a născut muzicianul australian Nick Cave ( Nicholas Edward Cave ), (1995 UK No.11 single with Kylie Minogue, ‘Where The Wild Roses Grow’, 1996 UK No.36 single with PJ Harvey ‘Henry Lee’).
-1958: S-a născut Andreea Bocelli
-1958: S-a născut în Philadelphia Joan Jett. ( Joan Marie Larkin ).
(1982 US No.1 & UK No.4 single with the Blackhearts, ‘I Love Rock ‘n’ Roll’ ). Primul sau hit solo I Love Rock ‘N Roll s-a vandut in peste un milion de copii si a stat in fruntea topului Billboard Hot 100 timp de 7 saptamani.
-1971: S-a născut la Windsor, Berkshire, Chesney Hawkes.
-1981: A murit compozitorul Harry Warren, în vârstă de 88 de ani. A scris peste 400 de piese incluzând ‘I Only Have Eyes For You’, hituri pentru The Flamingos and Art Garfunkel.
Sursa: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală.
Agenda cultural-muzicală a zilei 21 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
21 septembrie 2015, 12:57 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:09
Agenda Cultural-muzicală a zilei 21 Septembrie 2015
– Cultură
* Lansarea cărţii „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan – ora 18:30, la Biblioteca British Council, Calea Dorobanţilor nr. 14
* Vernisajul expoziţiei „Trecut-au anii”, ediţia a IX-a – ora 18:30, pe gardul Muzeului Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu. Curatorii expoziţiei: Andrei Bîrsan, Mihai Petre şi Costin Gheorghe
* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu are loc dezbaterea prilejuită de recenta apariţie a volumului „Mic tratat despre întâlnire şi dialog”, de Pierre Claverie, episcop de Oran – ora 19:00
* Cluj-Napoca: Are loc semnarea Cartei Culturale a Minorităţilor Naţionale Clujene, document ce vizează iniţierea unui model funcţional de interculturalitate în oraşul Cluj – ora 11:00, la Muzeul de Artă din Cluj
* Cluj-Napoca: Are loc lansarea cărții „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu”, autor Dr. Menis Yousry – ora 12:00, la Librăria Cărturești (în incinta Iulius Mall din municipiu). Evenimentul este urmat, de la ora 13:00, de o conferință de presă
* Cluj-Napoca: Concert susţinut de Corul Armatei Roșii – ora 20:00, la Sala Polivalentă, Str. Uzinei Electrice nr. 13
Aniversări – Comemorări
– 1866: S-a născut Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (m. 1947, Paris). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 3.X.1864
– 1875: S-a născut H.[enric] Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog (m. 1951) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.luceafarul.net/scriitori-botosaneni-henric-sanielevici) dau ca dată a naşterii 15 septembrie 1875
– 1886: S-a născut poetul Vasile Militaru (m. 1959). NOTĂ: Unele surse (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1002130-serial-sfintii-inchisorilor-vasile-militaru-poeziile-mele-nu-rima-poporul-tractorul.htm şi http://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-militaru) menţionează ca dată a naşterii 19 septembrie 1885
– 1931: S-a născut dirijorul Ion Iancu, fost director al Operei din Timişoara (m. 2008)
– 1934: A murit Gheorghe Bogdan-Duică, critic şi istoric literar; profesor universitar şi întâiul decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj; membru titular al Academiei Române din 1919 (n. 1865/1866). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999 dă ca dată a naşterii 2 ianuarie 1866
– 1935: S-a născut Marius Popp, compozitor de muzică de jazz, pianist şi profesor – 80 de ani
– 1938: S-a născut I.[oan] Constantinescu, critic şi teoretician literar (m. 2002)
– 1950: S-a născut Păuniţa Ionescu, cântăreaţă de muzică rock, cu un stil de interpretare apropiat solistelor afro-americane; după 1990 s-a stabilit în străinătate – 65 de ani
– 1952: A murit Ilarion Cocişiu, compozitor, etnomuzicolog şi folclorist (n. 1910). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 21 noiembrie 1952
– 1952: S-a născut cantautorul folk Vali (Valeriu) Sterian (m. 2000)
– 1955: S-a născut Ducu Bertzi, cantautor şi folkist – 60 de ani
– 1961: A murit poeta Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (n. 1887)
– 1992: A murit Ion Băieşu (numele la naştere: Ion Mihalache), prozator, dramaturg, scenarist şi publicist (n. 1933)
– 1995: A murit Matty Aslan, caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (n. 1924, la Ismail, azi în Ucraina) – 20 de ani
– 2013: A murit pianistul, compozitorul şi muzicologul Roman Vlad, stabilit în Italia din 1938 (n. 1919, la Cernăuţi, azi în Ucraina)
– 1698: S-a născut François Francoeur, violonist şi compozitor francez (m. 1787)
– 1832: A murit Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian; considerat creator al romanului istoric (n. 1771)
– 1850: S-a născut Hans Sitt, violonist austriac (m. 1922) – 165 de ani
– 1866: S-a născut scriitorul englez H.(erbert) G.(eorge) Wells (m. 1946)
– 1874: S-a născut compozitorul, orchestratorul şi profesorul englez Gustav Holst (m. 1934)
– 1895, 21.IX/3.X: S-a născut poetul rus Serghei Esenin (m. 1925) – 120 de ani
– 1902: S-a născut poetul spaniol Luis Cernuda (m. 1963)
– 1912: S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepuraşul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasărea Bip-Bip şi Willy Coyote; a realizat peste trei sute de filme şi a fost răsplătit cu patru Premii Oscar (m. 2002)
– 1916: S-a născut Françoise Giroud, scriitoare şi publicistă franceză, co-fondatoare a săptămânalului „L’Express” (m. 2003)
– 1931: S-a născut actorul american de film Larry Hagman, regizor și producător de film și televiziune; cunoscut pentru rolul JR din serialul de televiziune „Dallas” (m. 2012)
– 1934: S-a născut Leonard Cohen, poet, cantautor şi romancier canadian; o voce distinctă în peisajul muzicii pop a anilor ’70 ai secolului al XX-lea
– 1935: S-a născut actorul american Henry Gibson (m. 2009) – 80 de ani
– 1943: S-a născut producătorul şi regizorul american Jerry Bruckheimer. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1945
– 1944: S-a născut actrița şi romanciera americană Fannie Flagg (pe numele său adevărat Patricia Neal)
– 1947: S-a născut scriitorul american Stephen King; în romanele sale, majoritatea ecranizate, îmbină elemente de literatură horror, SF şi legendă
– 1947: S-a născut scriitoarea americană Marsha Norman, câştigătoare a Premiului Pulitzer în anul 1983
– 1950: S-a născut actorul şi comediantul american Bill (William James) Murray – 65 de ani
– 1960: S-a născut actorul, producătorul şi regizorul canadian David James Elliott – 55 de ani
– 1962: S-a născut actorul american Rob Morrow
– 1971: S-a născut actorul american Luke Wilson
– 1972: S-a născut Liam Gallagher, muzician şi compozitor englez; cunoscut în special ca liderul formaţiei rock Oasis
– 1974: A murit scriitoarea americană Jacqueline Susann, autoarea bestseller-ului “Valea Păpuşilor” (n. 1918)
– 1974: A murit actorul american Walter Brennan, câştigător a trei Premii Oscar (n. 1894)
– 1988: A murit Henry Koster (Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător american de film de origine germană; a realizat, în 1953, primul film pe ecran lat (cinemascop) (n.1905, la Berlin)
– 2002: A murit Robert L. Forward, fizician şi scriitor american de literatură S.F. (n. 1932)
– 2004: A murit actorul britanic Bob Mason (n. 1952)
– 2007: A murit actriţa americană Alice Ghostley (n. 1926)
– 2012: A murit scriitorul danez de literatură de război Sven Hassel (numele adevărat: Sven Pedersen); în cărţile sale a prezentat experienţele trăite în timpul celui de-al doilea război mondial (n. 1917)
* * * * *
-1947: S-a născut in Gainesville, Florida, Don Felder din grupul Eagles.
-1954: S-a născut Phil Taylor, Motorhead, (1980 UK No.15 single ‘Ace Of Spades’).
-1967: S-a născut interpretul american Timmy T, (1991 US No.1 single ‘One More Try’,).
-1968: S-a născut rapper-ul Trugoy the Dove din grupul De La Soul.
-1967: S-a născut interpreta americană de country Faith Hill ( Audrey Faith Perry McGraw,)
-1970: S-a născut la Slobozia interpreta Alina Coman
-1972: S-a născut Liam Gallagher, membru al grupului Oasis. (first single 1994 UK No.31 ‘Supersonic’, 1996 UK No.1 single ‘Don’t Look Back In Anger’, 1994 UK No.1 album ‘Definitely Maybe’ fastest selling UK debut album ever).
Sursa: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Între 18 și 20 septembrie, vor fi marcate zilele Bucureștiului prin evenimente deosebite.
Oamenii sunt invitați să descopere începând de vineri un București plin de viată, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș – SOUND & VISION.
Acesta va avea loc la Gara Regală Băneasa, unde vor concerta 15 trupe din scena underground românească.
Pe 19 septembrie în Piaţa Constituţiei, Casa Poporului va fi personalizată şi reinterpretată printr-o imagine 3D.
Seara va începe cu un concert susţinut de Argatu’ & Friends, urmat de Şuie Paparude si se va incheia cu un show marca: Parov Stelar.
De asemenea, trupa de dansatori Ledlight Dance Group va aduce pe scenă o coregrafie luminoasă interactivă, cu ajutorul unor costume spectaculoase.
Centrul istoric al Capitalei va deveni o rețea de instalații interactive și instrumente audio video ale unor artiști internaționali și români.
De asemenea, în weekend va fi lansata aplicația mobilă ARCUB care îi va tine la curent pe bucureşteni cu ultimele noutăti din teatru, film, muzică, expozitii şi evenimente marca ARCUB.
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 august 2015, 00:02 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:10
Agenda cultural-muzicală a zilei 23 AUGUST 2015
– Cultură
* Prejmer, jud.Braşov: În cadrul festivalului Musica Barcensis, de la ora 17:00, în Biserica Evanghelică fortificată din localitate, ansamblul local Cantate Domino susţine un program de lieduri şi compoziţii pentru bas solo, oboi, violoncel şi orgă de Johann Sebastian Bach, Johann Pachelbel, Camillo Schumann şi Max Reger
* Liveni, jud.Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani în parteneriat cu Filarmonica Botoşani şi Primăria comunei George Enescu organizează un concert omagial George Enescu dirijat de Ilarion Ionescu-Galaţi – ora 11:00, la Casa Memorială „George Enescu” din localitate
Aniversări – Comemorări
– 1575: Diaconul Coresi termină tipărirea, la Braşov, a unui „Octoih” slavon în două părţi; lucrarea se înscrie în seria de tipărituri pe care Coresi le-a executat, pe parcursul mai multor ani, în Şcheii Braşovului – 440 de ani
– 1907: S-a născut istoricul Mihai Berza; specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1978)
– 1914: S-a născut Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 1997)
– 1921: A murit (la Paris) Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist; din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate; delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării; membru titular al Academiei Române din 1921 (n. 1848)
– 1924: S-a născut Ion Biţan (Bitzan), pictor, scenograf, grafician, designer şi sculptor monumentalist (m. 1997)
– 1924: S-a născut Paul Everac (pseudonimul lui Petre Constantinescu), dramaturg şi prozator; autor de scenarii radiofonice şi de televiziune, publicist; director general al Societăţii Române de Televiziune (ian. 1993 – ian. 1994) (m. 2011)
– 1932: S-a născut dirijorul, compozitorul şi profesorul Remus Georgescu
– 1934: S-a născut prozatorul şi publicistul Corneliu Ştefanache (m. 2009). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1933
– 1940: S-a născut prof. univ. Zoe Petre, istoric, publicist şi om politic; în perioada 1990 – 1996 a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar între anii 1996 – 2000, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă – 75 de ani
– 1943: S-a născut Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (m. 2011)
– 1948: S-a născut Andrei Pleşu, scriitor, filosof, eseist, critic şi istoric de artă; director fondator al publicaţiei „Dilema” (din 2004, „Dilema veche”); preşedinte al Fundaţiei „Noua Europă”; fost ministru al culturii (decembrie 1989-octombrie1991) şi al afacerilor externe (decembrie 1997- ianuarie 1999); fost membru în CNSAS (2000-2004); fost consilier prezidenţial pentru relaţii internaţionale (decembrie 2004-mai 2005)
– 1956: Îşi începe activitatea Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti (azi Biblioteca Naţională); primul director: Angela Popescu-Brediceni
– 1975: S-a născut jurnalistul şi corespondentul de război Mile Cărpenişan; timp de mai bine de zece ani a fost corespondent al posturilor Antena 1 şi Antena 3 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război; s-a făcut remarcat prin transmisiile din fosta Iugoslavie aflată în război, din Irak sau din Asia afectată de tsunami (m. 2010) – 40 de ani. NOTĂ: În memoria lui, Asociaţia Civic Media a instituit Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism
– 1976: S-a născut cântăreţul de muzică uşoară Fuego (numele real Paul Ciprian Surugiu)
– 1986: A murit Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist; animator al presei româneşti în perioada interbelică; preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936); a fondat Biblioteca Ziaristică şi „Almanahul presei române” (1926) (n. 1892)
– 2003: A murit basul Viorel Ban (n. 1920)
– 2011: A murit publicistul, scriitorul şi cineastul Petru Maier-Bianu; în calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturale ACCUMM, create împreună cu soţia sa, pianista Verona Maier, a coordonat stagiunea muzicală „Iosif Sava” găzduită de Palatul Şuţu şi a iniţiat Premiul pentru muzică de scenă, decernat la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier (n. 1947)
– 2013: A murit caricaturistul Adrian Andronic; a publicat cinci albume de caricatură şi peste 80 de cărţi pentru copii. Este tatăl jurnalistului Dan Adronic (n. 1939)
– 2013: A murit Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film; a contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”; a fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara (n. 1947)
– 1668: A murit sculptorul flamand Artus Quellinus (numit şi „cel Bătrân”) (n. 1609)
– 1833: S-a născut Giovanni Capellini, naturalist, geolog şi paleontolog italian; între 1866 şi 1868 a făcut studii în România, mai ales în regiunea petrolieră a Văii Prahovei (aducând importante contribuţii la studierea Terţiarului), rezultatele încadrându-le în tabloul geologic al Europei; este primul specialist italian care a studiat sub acest aspect terenurile petroliere din ţara noastră; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1871) (m. 1922)
– 1900: S-a născut compozitorul austriac Ernst Krenek (m. 1991) – 115 ani
– 1904: S-a născut violistul american de origine scoţiană William Primrose (m. 1982). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1903
– 1912: S-a născut Gene Kelly, actor, regizor şi coregraf american; după Fred Astaire, este considerat regele musicalului american în a doua perioadă de aur a genului (m. 1996)
– 1926: A murit Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (n. 1895)
– 1937: A murit compozitorul francez Albert Roussel (n. 1869)
– 1995: A murit fotograful şi fotojurnalistul german Alfred Eisenstaedt (n. 1898) – 20 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 24 august 1995
– 2013: A murit cineastul britanic Gilbert Taylor, directorul de imagine al primei părţi din franciza „Războiul Stelelor/Star Wars” (The Omen şi Dr. Strangelove) (n. 1914)
-1936: S-a născut Rudy Lewis, component al trupei Drifters. A murit pe data de 20 mai 1964, în New York.
-1947: S-a născut în Wembley, Marea Britanie, Keith Moon, component al trupei Who. Acesta a încetat din viaţă pe data de 7 septembrie 1978, la vârsta de 32 de ani, în urma unei supradoze.
-1949: S-a născut în Sydney, Australia, Rick Springfield (pe numele lui adevărat Richard Springthorpe). Cel mai cunoscut single din cariera lui este “Jessie’s Girl”, apărut în anul 1981. Cu aceeaşi piesă obţine un premiu Grammy în categoria Cea Mai Bună Interpretare Rock Vocală Masculină.
-1971 : S-a născut la Amsterdam Benjamin Boyce membru al grupului Caught In The Act.
-1977 : S-a născut la Gross-Gerau, Germania, Michael Mike Dalien , membru al grupului Down Low
Publicat de Bogdan Dragomir,
22 august 2015, 10:10 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:10
Agenda cultural-muzicală a zilei 22 AUGUST 2015– Administraţie * Jud. Suceava: Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu primăriile din Grupurile de Acțiune Locală “Bucovina de Munte” și “Bazinul Dornelor”, organizează Festivalul „Comorile muntelui” – ora 11:00, pe Platoul Masivului Rarău – Cultură * Muzeul Naţional de Artă al României organizează în zilele de 22 şi 23 august o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Scara Voievozilor şi Sala Tronului) – ora 11:30; 14:00 şi ora 16:30 * Se desfăşoară spectacolul „Vulpea si Corbul”, primul din actuala stagiune a Teatrului Coquette – ora 11:00 * Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD se desfăşoară în perioada 22 – 31 august, sub sigla programului european EFFE 2015-2016 – Europe for Festivals. Festivals for Europe – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Deschiderea va avea loc de la ora 19:00, la Sala Mare, şi va fi prezentat spectacolul „N(aum)” cu Oana Pellea şi Cristina Casian. Regia: Mariana Cămărăşan * Aiud: Se desfăşoară “Noaptea Inter-Art, ediţia a II-a” – “Rock Aiud 2015” – ora 19:30, în Piaţa Consiliului Europei din localitate, în cadrul Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, ediţia a XX-a (10 – 25 august) * Alba Iulia: Scriitorii Cristian Teodorescu, Cătălin Mihuleac şi Daniel Vighi răspund la o serie de întrebări din lumea literară în avanpremiera unei inedite întâlniri cu cititorii care va avea loc în cadrul Festivalului „Dilema Veche“ (21-23 august) – ora 16:00, la Carolina Café, Str. Militari nr. 2 * Com. Horea, satul Mătișești, jud. Alba: Are loc Târgul Lemnarilor, în zilele de 22 şi 23 august. În fiecare an, încă din 1995, moții își promovează tradițiile în prelucrarea lemnului, meșteșugurile, și obiectele de artă populară, într-o manifestare cu concursuri și momente artistice. Una dintre competiţii este “Cel mai bun lemnar”, un concurs în cadrul căruia meșterii lemnari au șansa de a-și dezvălui talentul în arta lemnului prin aruncarea cu toporul, cioplitul de grinzi * Com Arcuş, jud.Covasna: Centrul de Cultură Arcuş organizează de la – ora 18:00, în Sala de concerte a Castelului Szentkereszty recitalul susţinut de Duoul pianistic ‘Les Enharmoniques’, alcătuit de Maria Indricău şi Anamaria Biaciu-Popa. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 134 de ani de la naşterea muzicianului George Enescu * Jupiter şi Constanţa: Spectacolul Saint Patrick and Friends al trupei de dans irlandez Irish Way, sâmbătă, 22 august – ora 19:00, la Teatrul de Vară, şi duminică, 23 august – ora 19:00, la Teatrul de Stat. Proiectul este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României – Granturile SEE – prin programul „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” * Sibiu: Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Asociaţia Culturală Grigore Leşe organizează, în perioada 22-23 august, a X-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare – ora 16:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului * Sibiu: În zilele de 22 şi 23 august, se desfăşoară „Sibiul de odinioară”, proiect iniţiat de “Ora de Sibiu”, ce aduce pe scenă o parte a generaţiei de aur a muzicii româneşti. Trupele Compact, Riff, Semnal M şi Cristi Minculescu alături de Iris vor cânta în Dumbrava Sibiului * Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea: Filmul „Mr. Holmes”, în regia lui Bill Condon va fi prezentat în premieră în România la închiderea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL (17 – 23 aug.) – ora 23:30 * Viscri, jud. Braşov: Recital în cadrul seriei de concerte estivale SoNoRo Conac – ora 19:00, la Biserica fortificată. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical * Republica Cehă: ICR Praga organizează un concert al trupei românești Moonlight Breakfast – ora 19:30, în cadrul festivalului de stradă „Ziva ulice” (10 iulie – 23 august), ce face parte din programul manifestărilor „Plzen Capitală Culturală Europeană 2015” * Râşnov, jud.Braşov: În cadrul festivalului Musica Barcensis ansamblul „Le Jardin des Arts” din Ungaria va concerta la Biserica Evanghelică din localitate (Str. Republicii 2) – ora 18:00. Sub titlul „Accurrite fideles animae”, muzicienii Jozsef Gal (tenor), Petra Zambo (flaut drept), Helga Schmidtmayer (vioară baroc), Sandor Szaszvarosi (viola da gamba) şi Bernadett Meszaros (clavecin) vor interpreta muzică sacră din barocul francez * Rupea, jud.Braşov: În perioada 22-23 august 2015, Grupul de Acţiune Locală Asociaţia Transilvană Braşov Nord (GAL ATBN), organizează la Cetatea Rupea prima ediţie a Festivalului „Floricele din jurul Cohalmului”, eveniment de promovare a tradiţiilor şi culturii din zona de nord a judeţului Aniversări – Comemorări – 1862: S-a născut (la Kecskemet, Ungaria) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (m. 1919, la Cluj) – 1890: A murit Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, om politic şi diplomat; membru fondator, din 1866, şi membru de onoare, din 1871, al Societăţii Academice Române (n. 1821) – 125 de ani – 1897: S-a născut Sandu Albu, violonist şi compozitor (m. 1978) – 1897: S-a născut (la Aminciu/Grecia, într-o familie de aromâni) Sterie Diamandi, biograf şi eseist; prin câteva lucrări de succes, Diamandi a ilustrat o specie a literaturii de frontieră la modă în perioada interbelică: biografia (m. 1981) – 1904: S-a născut sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (m. 1966) – 1917: S-a născut Alexandru Piru, critic şi istoric literar (m. 1993) – 1919: S-a născut numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (m. 2009) – 1926: S-a născut Mihai Constantinescu, violonist şi profesor (m. 1987) – 1931: S-a născut Alice Mănoiu, critic de film – 1956: S-a născut sculptorul Marian Zidaru – 1981: A murit Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder), poet şi prozator (n. 1902) – 1985: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Ceramicii şi Sticlei – 30 de ani – 1985: A murit actorul Octavian Cotescu (n. 1931) – 30 de ani – 1994: A murit pictorul Vespasian Lungu (n. 1927) – 1999: A murit Tudor Popescu (prenumele la naştere: Teodor), dramaturg şi prozator (n. 1930) – 2000: A murit compozitorul Harry Maiorovici (n. 1918) – 15 ani – 2002: A murit, la Neuchâtel, în Elveţia, Horia Liman, scriitor şi publicist elveţian de origine română (n. 1912) – 2006: A murit compozitorul Laurenţiu Profeta (n. 1925) – 2011: Unicul papirus din România şi cel mai vechi din Europa este predat oficial de specialiştii ruşi muzeografilor de la Mangalia. Papirusul descoperit în 1959 la Mangalia a fost trimis la Moscova pentru restaurare şi conservare şi nu s-a mai ştiut nimic despre el timp de o jumătate de secol – 2011: A murit criticul de film Viorica Bucur, realizatoare de emisiuni de televiziune şi profesor de istorie a filmului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti; cunoscută mai ales pentru emisiunea „Gala desenului animat”, difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Naţională (n. 1946) – 1540: A murit Guillaume Budé (numele latinizat Budaeus), umanist, diplomat, filolog și elenist francez (n. 1468) – 475 de ani – 1599: A murit compozitorul italian Luca Marenzio (n. 1553 sau 1554) – 1806: A murit Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (n. 1732) – 1850: A murit poetul german Nikolaus Lenau (n. 1802, lângă Timişoara, care aparţinea, la vremea aceea, Ungariei) – 165 de ani – 1862: S-a născut compozitorul francez Claude Debussy (m. 1918) – 1883, 22.VIII / 3.IX: A murit scriitorul rus Ivan Turgheniev (n. 1818) – 1902: S-a născut Leni Riefenstahl, dansatoare germană, regizoare de film şi fotografă; renumită personalitate a cinematografului nazist; filmele sale constituie adevărate documente asupra epocii, susceptibile de a contribui la înţelegerea fenomenului psihologic şi social pe care l-a reprezentat hitlerismul (supranumită şi „cineasta lui Hitler”) (m. 2003) – 1917: S-a născut John Lee Hooker, cântăreţ american de blues, compozitor şi chitarist (m. 2001) – 1920: S-a născut Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (m. 2012) – 95 de ani – 1928: S-a născut Karlheinz Stockhausen, compozitor şi muzicolog german (m. 2007) – 1936: S-a născut compozitorul şi chitaristul american Chuck Brown, creatorul stilului „Go-Go”, un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii ’80; supranumit „naşul stilului Go-Go”, Chuck Brown a lansat în 1979 piesa „Bustin’ Loose”, care a lansat moda acestui stil muzical, apropiat de R&B (m. 2012) – 1958: A murit scriitorul francez Roger Martin du Gard; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 (n. 1881) – 1963: S-a născut Tori Amos (născută Myra Ellen Amos), cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană – 2011: A murit compozitorul şi producătorul american Nickolas Ashford, autorul unor piese celebre lansate de casa Motown, precum „Ain’t No Mountain High Enough”, „Reach Out And Touch Somebody’s Hand” şi „I’m Every Woman” (n. 1942) – 2012: A murit actorul american Jeffrey Stone (n. 1926) -1917: S-a născut blues-man-ul John Lee Hooker. -1961 : S-a născut la Portsmouth, Roland Hants Orzabal, membru fondator al grupului Tears For Fears, chitara si clape. Pe numele sau intreg, Roland Orzabal de la Quintana. -1963: S-a născut în Newton, Carolina de Nord, Tori Amos ( Myra Ellen Amos ) -1973: S-a născut în Orlando, Florida, Dwaine Howard Dorough, membru al grupului Backstreet Boys . Sursa: Agenţia de Presă RADOR.
La iniţiativa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” Bucureşti, în perioada 28 august și 4 septembrie 2015, se va desfăşura Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015, eveniment ce reunește sub același acoperiș 13 producţii teatrale din 10 ţări membre ale acestei reţele.
Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015 este organizat de: Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București, NETA Network (New European Theater Action) împreună cu UNITER (co-organizator) fiind finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. NETA Network a accesat, la rândul ei, pentru organizarea acestui festival, fonduri de la Uniunea Europeană, prin intermediul programului Europa Creativă.
NETA (New European Theatre Action), rețea din care face parte, ca membru fondator, şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, a devenit, într-un deceniu de activitate, una din cele mai importante asociaţii teatrale europene, cu o activitate recunoscută şi susţinută de Consiliul Europei şi EACEA (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency). Totodată este cea mai amplă asociere teatrală de acest format din Europa, reunind 67 de membri (teatre naționale, companii, festivaluri) din 19 țări europene şi urmând ca, în viitorul apropiat, să-şi extindă activitatea dincolo de bătrânul continent.
TNB este organizator şi gazdă unică a evenimentului, toate reprezentaţiile urmând să aibă loc în cele şapte săli ale instituţiei.
Fiecare spectacol beneficiază de subtitrare în română şi engleză.
Festivalul se va desfăşura sub motto-ul”Teatrul – erou al timpului prezent”.
Oferta este bogată şi variată, de la coproducţii naţionale la cele internaţionale. Publicul bucureştean va avea ocazia să urmăească drame comedii şi teatru-dans,montări pe texte clasice şi contemporane, creaţii colective şi spectacole de autor, în viziuni regizorale dintre cele mai moderne.
Din juriul de selecţie au făcut parte trei personalități ale vieții teatrale internaționale: Blagoja Stefanovski, Președintele NETA, director artistic al Teatrului Mic de Dramă din Bitola (Macedonia), Damir Domitrović, Secretar general al NETA, directorul Festivalului Internațional de Teatru ExPonto, Ljubljana (Slovenia) și George Banu, teatrolog, președintele de onoare al AICT, profesor la Sorbona, Paris (Franța).
În deschiderea Festivalului, pe 28 august, pe scena Sălii Studio, se va juca una din cele mai novatoare montări shakespeariene, „Visul unei nopţi de vară”, de la Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă „Vaso Abashidze” din Tbilisi, spectacol recompensat cu marele premiu al Georgiei, „Duruji” 2013.
Două premiere absolute vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015: „Ura, Nosferatu!” de Andrej, regia Simona Semenič– 29 august, ora 18.00, Sala Mică şi “Chiril şi Metodiu, Who are you?!” de Jordan Plevneš, regia Martin Kočovski, pe 2 septembrie, ora 20.00, la Sala Pictură,
”Ura, Nosferatu!” este o coproducţie între Teatrul Naţional Sloven Nova Gorica, Teatrul Tineretului din Ljubljana şi Societatea culturală B-51 (Ex Ponto), Slovenia. Spectacolul aduce pe scenă o problemă delicată, sindromul Dravet. Spectacolul ”Chiril şi Metodiu, Who are you?!” aminteşte de cei doi propovăduitori care au introdus civilizaţia slavă pe scena istoriei, cei cărora li se datorează şi traducerea Bibliei în slavona veche, dar rotagoniştii piesei lui Jordan Plevneš, ne sunt contemporani. La realizarea acestui spectacol au contribuit Teatrul Naţional “Voydan Cernodrinski” din Prilep, Teatrul Mic de Dramă din Bitola, Ohrid Summer Festival din Macedonia, NETA NetWork, Teatrul Atelier Sfumato, din capitala Bulgariei şi Kyklos Art Studio din Salonic, Grecia.
Teatrul gazdă va prezenta spectacolul ”Butoiul cu pulbere” de Dejan Dukovski, regia Felix Alexa.
Din selecția acestei ediții mai fac parte: ”Medeea – Mama mea” de Ivan Dobcev şi Stefan Ivanov, regia Margarita Mladenova şi Ivan Dobcev, prezentat de Teatrul-Laborator “Sfumato” din Sofia, Bulgaria; ”Un mort se întoarce la iubita sa” de Svetlana Makarovič, regia Jernej Lorenci, Teatrul “Prešeren” din Kranj, Slovenia; ”Tobelia” de Ljubomir Đurković, regia Nick Upper, coproducţie Bulgaria – Teatrul din Vratsa, Slovenia – Festivalul Ex Ponto (Societatea Culturală “B-51”) şi Macedonia – Teatrul din Bitola; ”Confuzii” după Robert Musil, regia Branko Brezovec, coproducţie Festivalul Eurokaz şi Academia de Artă Dramatică, Zagreb, Croaţia; ”Cuvântul Tată” – creaţie colectivă, regia Gabriele Vacis, Teatrul Koreja, Lecce, Italia; ”Un Djilas obişnuit!” de Radmila Vojvodić, regia Radmila Vojvodić, Teatrul Naţional din Muntenegru, Podgorica; ”Noaptea lui Helver”de Ingmar Vilkvist, regia Alexander Bargman, Teatrul “V.F. Komissarjevskaia”, Sankt Petersburg, Rusia; ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill, regia Spiro Duni, Teatrul Naţional din Albania, Tirana.
Festivalul se va încheia pe 4 septembrie, la Sala Mare, cu spectacolul Teatrului Naţional din Macedonia, Skopje, ”Electra” după Sofocle, semnat de celebrul regizor Andriy Zholdak.
Detalii despre producţiile prezente în festival găsiţi pe pagina www.tnb.ro.
Bucureşti FM este partener media al evenimentului.
Publicat de Bogdan Dragomir,
7 august 2015, 12:11 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:19
Agenda artistică-muzicală a zilei – 7 AUGUST 2015
– Minorităţi
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează de la ora 17:00, la Sala Irina Nicolau, vernisajul expoziției de fotografie „Donația Peter Jacobi către Muzeul Național al Țăranului Român” (7 – 30 aug.). Expoziția înclude o selecție din seriile fotografice „Bisericile fortificate ale sașilor din Transilvania și Frumoasele straie țărănești ale doamnelor de la oraș”
* Saschiz, jud. Mureş: Fundaţia ADEPT Transilvania şi Primăria Saschiz organizează inaugurarea Atelierului de Ceramică, proiect care îşi propune să reînvie meşteşugul uitat al olăritului specific acestei zone, eveniment desfăşurat în cadrul Săptămânii Haferland (6 – 10 aug.)
– Cultură
* Teatrul „Ţăndărică“ continuă evenimentele aniversare “70 de ani” și vă invită azi, la orele 17.00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, la vernisajul expoziţiei “Călătoria lui Țăndărică”, o poveste fascinantă care merită cunoscută. Teatrul de animație este firul roşu ce leagă copilăria de adolescență, o constantă în devenirea generaţiilor. Astfel, expoziţia “Călătoria lui Țăndărică” se adresează atât copiilor, cât și tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru. (romanialibera.ro)
* Regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, a decedat miercuri noaptea, la vârsta de 88 de ani, președintele Uniunii Cineaștilor din România, Laurențiu Damian, declarând că aceasta a fost o personalitate marcantă a lumii cineaștilor. „Din păcate s-a stins din viață unul din marii creatori ai filmului românesc, și aș îndrăzni să spun și al filmului european. E vorba de o personalitate marcantă a lumii cineaștilor, cu o creație care justifică pe deplin ceea ce numim noi autorul total de film”, a spus Laurențiu Damian. (cronicaromana.ro)
* În acest weekend se desfășoară cea de-a III-a ediție a Festivalului Strada Armenească, eveniment ce va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Muzeul Dudian, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească). Prin acest festival stradal se doreşte promovarea culturii şi tradiţiei armeneşti. În perioada 7-9 august cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor şi celor din împrejurimi care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans, ateliere de caligrafie şi creaţie, acte de magie stradală şi multe alte activităţi recreative. (romanialibera.ro)
* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ – „Somnul vine altfel când adormi cu gândul la Deinotherium” – ora 21:00. Cei mici vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame vor avea parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor, oferite de către DaVinci Learning, și vor adormi lângă Deinotherium gigantissimum, visând poate la lumea uriașilor de altădată
* Caransebeş: Asociaţia Gugulan Rock, în colaborare cu Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură “George Suru”, organizează în perioada 7 – 9 august cea de-a II-a ediţie a festivalului de muzică în aer liber „Gugulan Rock”. Aceasta se va desfăşura pe platoul Cepelca din zona de agrement Teiuş
* Com. Armeniş, jud. Caraș-Severin: Festivalul de folclor ”Jocul popular tradiţie perenă pe Valea Timișului” organizat de Asociația cultural-folclorică Armenișana cu sprijinul Consiliului Local Armeniş şi a Consiliului Județean Caraș-Severin va avea loc în zilele de 7 și 8 august
* Sibiu: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” organizează cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor” (7 – 9 aug.), în cadrul căruia, astăzi, are loc Parada portului popular – ora 18:00, pe traseul: Bd. N. Bălcescu – Piaţa Mare. Tot astăzi, de la ora 19:00 are loc spectacolul extraordinar „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, care aduce în prim-plan dansuri populare din toată România, precum şi coregrafii din folclorul internaţional, în compania membrilor Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cu soliştii Viorica Telcean, Nelu Albu, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Marcel Părău și a ansamblurilor folclorice „Ceata Junilor” şi „Veteranii Junii Sibiului”
* Budapesta: Festivalul Sziget 2015 va avea loc între 10 şi 17 august pe insula Óbudai
* Italia: Pavilionul României din cadrul EXPO Milano 2015, Centrul Cultural Italo Roman și compania de teatru Wasabi din Milano, organizează spectacolul-concert „Verso un’altra fiamma/O altă flacară”, inspirat din opera lui Panait Istrati; regia Vlad Scolari
* Roma: Concert de Gală al studenţilor de la masterclass-ul de muzică de cameră în cadrul seriei de cursuri de vară „Icon Arts – Rom”( 2 – 9 aug.), organizate de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Exces Music şi Accademia di Romania – ora 20:00, în sala de concerte a Accademia di Romania
– Diverse
* Prima ediţie „Heritage – Fashion & Music Festival” care va aduce în atenţia publicului creaţii de modă româneşti, urmate de concerte de muzică jazz şi clasică, se va desfăşura în perioada 7 – 9 august. Evenimentul este organizat de Fundaţia Baia Mare 2021, cu sprijinul Primăriei Municipiului Baia Mare, sub egida „Seri culturale în Baia Mare”. Amfitrionul evenimentelor de modă este criticul de modă Alin Gălăţescu. Concertul de jazz va fi susţinut de Maria Răducanu şi Chris Dahlgren, contrabasist şi compozitor de jazz şi muzică improvizată, iar concertul de muzică clasică va fi susţinut de Mihaela Pletea (soprană), Olga Podobinschi (pian), Maria Chifu (fagot şi voce), Radu Vâlcu (chitară clasică). De asemenea, în ultima zi a festivalului va rula spectacolul „Drumul” susţinut de actriţa Rodica Mandache şi Grigore Leşe, pentru prima dată împreună, într-un spectacol unic de poezie şi muzică. La finalul spectacolului va avea loc lansarea CD-ului Grigore Leşe – Best OF şi o sesiune de autografe
– Aniversări – Comemorări (muzicieni români şi străini)
– 1910: S-a născut Theodor “Teddy” Cosma (pe numele său real Theodor Zwiebel), dirijor, pianist și aranjor originar din România, stabilit în Franța din 1963; tatăl compozitorului de muzică de film Vladimir Cosma, și fratele compozitorului și dirijorului Edgar Cosma (m. 2011, la Paris) – 105 ani
– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi omul de cultură Nicolae Brânzeu (n. 1907). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 7 martie 1983
2009: A murit interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (n. 1963)
– 1913: A murit David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine cehă (n. 1843)
– 1919: S-a născut basul finlandez Kim Borg (m. 2000)
– 1937: S-a născut muzicianul american de blues Magic Slim (pe numele său real Morris Holt) (m. 2012)
– 1974: S-a născut Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (m. 2010)
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 martie 2015, 09:36 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:59
Au inceput preselectiile internationale pentru „Tabara de Film” – editia a 5-a!
“Tabara de Film” este un proiect artistic pentru copii si adolescenti, derulat in timpul vacantei scolare de vara. Pe durata taberei copiii si adolescentii selectionati vor participa in calitate de actori la realizarea unui film de lung metraj!
Aflat deja la cea de-a 5-a editie, Tabara de Film isi propune ca, printr-o caravana organizata in principalele orase ale Romaniei si din afara tarii, sa descopere si sa selecteze copii si tineri cu talente deosebite.
Preselectia presupune trei probe: proba de dictie (se va regasi in discutiile libere purtate cu juriul), proba de improvizatii pe teme date (trebuie sa dezvoltati o poveste pornind de la cateva cuvinte cheie date de juriu) si proba de talent (la alegere dans, muzica sau actorie).
Proba de talent se poate extinde si in alte domenii cum sunt sporturi spectaculoase, acrobatii sau alte talente cu un mare impact vizual.
În „Tabăra de film” există doar limită de vârstă, intre 9 si18 ani, restul ține doar de talentul și dorința de afirmare a concurenților pentru a-și îndeplini visul.
In cea de a 5-a editie – editie aniversara – preselectiile sunt extinse si in afara granitelor, fiind organizate caravane atat in Chisinau (Republica Moldova) cat si in Italia, pentru cel de al doilea an consecutiv.
Tabara de Film se va desfasura in perioada iulie-august 2015, alaturi de copiii selectati aflandu-se atat o echipa de profesionisti din domeniul cinematografic si din zona artistica, dar si actori consacrati.
In cadrul Taberei de Film, din anii trecuti, copiii participanti au realizat filmele “Scoala de Vara”(2012), “Revederea”(2013) si “La Limita”(2014), alaturi de actorii Maia Morgenstern, Ioana Abur, Marius Bodochi, Tudorel Filimon si Emil Mitrache, dar si artistii Aliona Moon si Wilmark.
Copiii vor participa la turnarea filmului de lung metraj pentru care, in baza scenariului, vor face repetitii de actorie, miscare scenica, canto sau coregrafie.
Filmul realizat va fi difuzat in cinematografele din Romania, ulterior, fiind difuzat pe mediile TV si online.
Poster preselectii Tabara de Film 2015/arh.pers. Bogdan Dragomir
Preselectiile pentru Tabara de Film 2015 vor avea loc in orasele:
CRAIOVA in 04.04.2015, PALATUL COPIILOR din Str. Simion Barnutiu, nr 20, intre orele 12-18;
RESITA in 05.04.2015, Teatrul de Vest din Piata 1 Decembrie 1918, nr 6, intre orele 11-17;
TIMISOARA in 06.04.2015, PALATUL COPIILOR Timisoara din Calea Martirilor nr 64, intre orele 11-18;
ARAD in 07.04.2015, PALATUL COPIILOR Arad din Str. Revolutiei nr 69, intre orele 11-18;
ORADEA in 08.04.2015, PALATUL COPIILOR Oradea din Str. Muzeului nr 2, intre orele 11-18;
CLUJ-NAPOCA in 09.04.2015, PALATUL COPIILOR Cluj din Str. Republicii nr 23, intre orele 11-18;
TARGU MURES in 10.04.2015, sediul RADIO ROMANIA din B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 109, intre orele 11-18;
CHISINAU, REP. MOLDOVA in 25.04.2015, intre orele 12-18;
IASI in 26.04.2015, PALATUL COPIILOR Iasi din Bd. Carol I , Nr. 2, intre orele 11-18;
CONSTANTA in 07.05.2015, PALATUL COPIILOR din Str. Soveja, Nr 17, intre orele 09 – 20;
PITESTI in 09.05.2015, Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitesti,Corp B din Bd. Republicii nr 114, intre orele 11-18;
BUCURESTI in 10.05.2015, PALATUL NATIONAL AL COPIILOR din Bd. Tineretului, Nr. 8-10, sector 4, intre orele 13-20;
LATINA , ITALIA, in 16.05.2015.
Participarea la preselectiile din ROMANIA este gratuita.
Proiectul este organizat de ASOCIATIA PENTRU SPRIJINIREA SI PROMOVAREA FILMULUI ROMANESC (Rom Film Suport.), producator general Bogdan ALEXE, producator executiv Tiberiu ROTARESCU, in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, recomandat si sustinut de RADIO ROMANIA REGIONAL.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești FLORI DE MAI – Călărași 2023!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la ediția aniversară (10 ani) a Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri STEA PRINTRE STELE – Bacău 2022!
În fiecare toamnă, începând cu anul 2012, în frumosul oraș de la poalele Ceahlăului, în orașul Bacău, oraș în care am copilărit...
Sub acest generic se desfăşoară schimbul cultural între Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.
Evenimentul are loc în perioada 11-28 septembrie 2014, printr-un schimb de 7 spectacole ale celor două instituţii, care se vor juca atât la Bucureşti cât şi la Chişinău.
In perioada 11 -14 septembrie puteţi viziona patru spectacole de la Chişinău în premieră în clădirea renovată a Tetrului Naţional Ion Luca Caragiale din Bucureşti.
Acest eveniment este o continuare a sărbătoririi limbii române spune Ion Caramitru directorul Teatrului Naţional Bucureşti.
Muzica şi dansurile de secol XV, gastronomia acelor vremuri, meştesugurile de acum o jumatate de mileniu, reprezentate prin ateliere unde se realizează din lut, pânză sau piele replici ale unor obiecte… contemporane cu Iancu de Hunedoara, paradele costumelor de epocă, turnirurile cavalereşti sau scenele din viaţă la castel vor fi momente de maximă atractivitate ale manifestării hunedorene „Carnavalul medieval”.
Piesa de rezistenţă a acestui carnaval, aflat la a doua ediţie, va fi o… piesă de teatru, „Credinţă şi sânge”, ce surprinde momente din viaţa lui Iancu de Hunedoara, „atletul cel mai puternic, unic al lui Christos”, după cum a fost numit de Papa Callixt al III-lea. Acest spectacol aduce la rampă cunoscuţi actori bucureşteni: Dan Condurache, Eugenia Şerban, Corneliu Ulici, Denis Ştefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru şi Horea Suciu, dar şi o serie de cascadori ce vor pune în scenă o bătălie a acelor vremi.
Evul Mediu îşi va face simţită prezenţa în acest weekend şi olfactiv şi gustativ, pentru că un renumit bucătar va găti în aceste zile la curtea lui Iancu de Hunedoara. Horia Vîrlan este realizatorul unui demo culinar cu reţete de poveste.
Aşa a afirmat, ieri, decanul secţiei române de la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş, prof. univ dr. Oana Leahu, odată cu începerea examenelor de admitere.
Aceasta susţine că, după sesiunea din toamnă, se vor completa aproximativ 95% dintre locurile scoase la concurs.
Oana Leahu a mai spus că, spre deosebire de alte şcoli de teatru din ţară,
90 % dintre absolvenţii UAT Tîrgu-Mureş ajung să-şi practice meseria pentru care s-au pregătit.
Anul acesta, la licenţă la Actorie sunt 12 candidati pentru tot atatea locuri, bugetate şi cu taxă, iar la Sisteme de educaţie muzicală, la masterat, nu s-a prezentat nici un candidat pentru cele 7 locuri bugetate şi 5 cu taxă.
Zilele Săcelelor este o veche sărbătoare a mocanilor, care se desfasura în fiecare an în alt sat si care are loc în jurul Zilei Sfântului Ilie, dar care are loc în prezent in Poiana Angelescu.
Este foarte legată de viaţa şi munca mocanilor din Săcele, care străbăteau mari distanţe cu turmele lor de oi. Specific acestei sărbători este oferirea de cadouri fetelor cu care urmau să se căsătorească, furci de tors şi tipare pentru caş, crestate cu măiestrie.
După ce îşi duceau turmele în munţi, ei nu mai aveau voie să mai coboare în sat, şi nici să fie vizitaţi de soţii sau de iubite.
Scopul sărbătorii „Sântilia” era de a face schimb de produse şi de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei.
Seara de sâmbătă a fost dedicată tinerilor săceleni, care au urmărit un spectacol oferit de Clubul elevilor Săcele îndrumaţi de Florin Spulber iar apoi artista Anna Lesko a susţinut un recital.
Ziua de duminică a fost dedicată folclorului românesc, când diferiţi artişti au încântat publicul cu muzica populară românească. Seara a continuat cu un foc de artificii de la ora 21.30.
Astăzi este ultima zi a Sărbătorii Mocăneşti care se va încheia la Liceul Victor Jinga cu o piesă de teatru religioasă ”Hoţul de Mărgăritare”, oferită de elevii Colegiului ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, îndrumaţi de instructorul Ilie Cristian Manta.
În perioada 20-29 iulie, în Râmnicu Vâlcea, se desfăşoară cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Ariel Inter Fest”. Evenimentul este organizat de Teatrul Municipal „Ariel” sub patronajul Primăriei. Astfel, vor avea loc aproximativ 30 de spectacole şi evenimente culturale pe esplanada din Parcul Zăvoi, la Sala Cinema „Geo Saizecu”, la Taverna „Coroana Sârbească” şi la Sala Zăvoi a Teatrului „Ariel”.
Pe scena teatrului vâlcean vor fi reprezentaţii ale unor companii de teatru din România, Italia şi Franţa.
Deschiderea oficială a evenimentului are loc duminică, 20 iulie, ora 19.45, pe esplanada Teatrului „Ariel”, din parcul Zăvoi.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.