Compania „Liviu Rebreanu” prezintă spectacolul-lectură „Dicţionar de emoţii în timp de război“, după textele a cinci dramaturgi ucrainieni. Reprezentaţia unică va avea loc vineri, 10 iunie, ora 19:30, la Teatrul Naţional Târgu Mureş, în Sala Mică.
Spectacolul va fi prezentat în cadrul Campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni. Coordonatorii spectacolului sunt Nicu Mihoc și Laurențiu Blaga.
Din distribuție fac parte actorii: Delia Bălaşa, Steliana Bălăcianu, Claudia-Erika Domokos, Costin Gavază, Roxana Marian, Bianca Fărcaş şi Dana Pancu. Regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.
Accesul va fi liber în baza biletelor cu valoare 0, care vor putea fi ridicate de la casieria teatrului.
Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat premiera absolută a spectacolului „Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, prima piesă dintr-un program de teatru popular, care se va derula pe parcursul a trei ani.
„ ”Lucruri nespuse” este primul spectacol din programul de regie al Letei Popescu din următorii 3 ani, un program de teatru popular în care regizoarea revizitează structurile clasice, mecanismele comice, poveştile cu tâlc, într-o rescriere care nu trădează căutările artistice. Totodată, spectacolul marchează premiera absolută a piesei ”Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, o frescă a diferitelor tipuri de iubire. (…) Reprezentaţia va avea loc marţi, 18 ianuarie, ora 18:00, la Sala Mare”, a precizat Teatrul Naţional Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Spectacolul „Lucruri nespuse” este o comedie poetică în care adevărurile dure despre iubire sunt spuse simplu şi firesc.
Din distribuţie fac parte actorii Dan Rădulescu, Georgiana Ghergu, Cristian Iorga, Ştefan Dogaru, Laura Mihalache, Theo Marton, Ştefan Mura şi Csaba Ciugulitu, Andi Gherghe, Mihai Crăciun, Luchian Pantea şi Tiberius Vasiniuc.
Regia artistică a spectacolului este semnată de Leta Popescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Păcurar, muzica a fost compusă de Magor Bocsardi, mişcarea scenică a fost concepută de Mihai Mihalcea, sufleor este Laura Moldovan, iar regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.
Spectacolul are o durată de 2 ore şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.
Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat punerea în scenă, în premieră absolută, a spectacolului „Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, care prezintă „o frescă a diferitelor tipuri de iubire”.
Spectacolul are o durată de 2 ore şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Premiera are loc în data de 4 noiembrie, ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş.
Din distribuţie fac parte actorii Dan Rădulescu (Ştefan – tatăl), Georgiana Ghergu (Sandra – mama), Cristian Iorga (Bogdan – fiul), Ştefan Dogaru (Tudor – fiul), Laura Mihalache (Irina – femeia măritată), Theo Marton (bărbatul), iar în rolul meşterilor Ştefan Mura / Csaba Ciugulitu (Alex), Andi Gherghe (Andrei), Mihai Crăciun (Genucu), Luchian Pantea (Marian) şi Tiberius Vasiniuc (Valerică).
Regia artistică a spectacolului este semnată de Leta Popescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Păcurar, muzica a fost compusă de Magor Bocsardi, mişcarea scenică a fost concepută de Mihai Mihalcea, sufleor este Laura Moldovan, iar regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.
„Spectacolul „Lucruri nespuse” este o comedie poetică, una în care adevărurile dure despre iubire sunt spuse simplu şi firesc. Spectacolul este o frescă a diferitelor tipuri de iubire, cea maternă, cea aproape matură din pragul unei căsnicii, cea incipientă a celor foarte îndrăgostiţi, cea funcţională între oameni căsătoriţi, dar lipsiţi de pasiune.
Spectacolul este totodată o frescă a ceea ce înseamnă masculin-feminin astăzi, a raporturilor dintre bărbaţi şi femei, cu o reîntoarcere la lucrurile general acceptate şi cu o privire ageră la ceea ce se doreşte astăzi. „Lucruri nespuse” este primul spectacol din programul de regie al Letei Popescu din următorii 3 ani (…). Totodată, spectacolul marchează premiera absolută a piesei Lucruri nespuse”, se arată în comunicat.
Evenimentul, care a început luni cu proiecţii de film la Cinema Arta, poate deveni, în timp, unul de referinţă pentru agenda culturală a Tîrgu-Mureşului, a subliniat actorul Rareş Budileanu, unul dintre organizatori.
În această săptămână, în festival sunt cuprinse conferinţe pe IT, medicină, marketing, fotografie, modă, business, design, proiecţii de film, muzee digitale, sisteme digitale şi experimentale, artă stradală, workshop-uri pentru copii, muzică şi petreceri cu DJ şi VJ. Iniţiatorul Festivalului „Digital Transilvania”, regizorul Alex Năstoiu, a precizat că evenimentul se derulează la Cinematograful Arta, Teatrul Naţional Târgu Mureş, în pieţe şi într-o unitate militară dezafectată. Alex Năstoiu a arătat că la festival vor rula circa 200 de filme, fiind prezenti numeroşi artişti cunoscuţi din domeniul experimental, atât din ţară, cât şi din Ungaria.
La prima ediţie Digital Transilvania este invitat şi „Tripoteca”, primul festivalul internaţional de film şi artă psihedelică din România.
Acesta prezintă, între 17 şi 20 iunie, proiecţii de film de scurt metraj sub genericele „Umor metafizic”, „Călătoria introspectivă”, precum şi o serie de expoziţii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.