Consiliul European pentru Cercetare (ERC) a anunțat granturi în valoare de 1,67 miliarde de euro
Publicat de Andrei Cretoiu, 17 august 2015, 09:30
Un prim apel pentru proiecte, intitulat „Starting Grants” și având o valoare de 485 milioane de euro, a fost publicat la finalul lunii iulie.
Această schemă de finanțare se adresează tuturor cercetătorilor care au între 2 și 7 ani de experiență, după obținerea diplomei de doctor, și un profil științific promițător. Cei interesați se pot înscrie în competiție până la data de 17 noiembrie 2015. Comisarul European pentru Cercetare, Inovare și Știință – Carlos Moedas aflat la întrunirea de celebrarea a grantului numărul 5.000, descrie întîlnirile pe care le are în mod obișnuit cu oameni de știință.
Ceea ce ne oferă structura de construcție a viitorului nu este capitalul forței de muncă. Blocurile cu care construim viitorul sunt formate din materie, energie și informație. Și asta este ceea ce faceți dumneavoastră într-un fel pe care-l consider unic. Mulți dintre dumneavoasră, și m-am întîlnit cu numeroși beneficiari ai granturilor Consiliului European pentru Cercetare, mă privesc cu entuziasm și spun, uitați, chestiunea e că putem face absolut orice ne dorim! Putem să îmbrățișăm și să urmăm pasiunea noastră! Pentru că vă urmăriți pasiunea creați diferența care face diferența! Nu vă este teamă de imposibil și cred că ADN-ul Consiliului European pentru Cercetare este exact acesta: oameni care pot ignora în mod inteligent imposibilul ceea ce le permite să transforme imposibilul în posibil.
Înființat în 2007 de către Comisia Europeană, Consiliul European pentru Cercetare este prima organizație europeană de finanțare a cercetării. În fiecare an, Consiliul îi selectează și finanțează pe cei mai buni cercetători care derulează un proiect științific în Europa. Competițiile sunt deschise pentru cercetători de orice naționalitate, vârstă sau domeniu de specializare, inclusiv științe umane și sociale. Raluca Cibu Buzac președintele Asociației de Inovare și Transformare Tehnologică, Tehimpuls, asociație coordonată de Agenția Regională de Dezvoltare Vest apreciază că programul ”Starting Grants” este o inițiativă ce se adresează și cercetătorilor din regiunea Vest a României.
La Tehimpuls avem acum în derulare un proiect prin care acordăm granturi de 10.000 de euro pentru un număr de produse inovative generate din firme, din universități sau institute de cercetare și, de asemenea, în subsidiar, acordăm pachete de consultanță pentru comercializarea rezultatelor inovării în piață (tot legat de aceste granturi). În consecință, aș zice că atîta vreme cît acest program al Comisiei Europene este promovat cît mai extins pe teritoriu Uniunii Europene el va avea succes. Dat fiind că la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest am lucrat la o strategie de inovare regională și la o strategie de specializare inteligentă, considerăm că, clar, este logic ca acest program să aibă un mare succes pentru că se adresează unei zone cu un foarte mare potențial chiar și în regiunea vest.
Următorul apel pentru proiecte va debuta la 15 octombrie 2015. Intitulat „Proof of Concept”, acesta se va adresa cercetătorilor care au derulat deja proiecte finanțate prin Consiliul European pentru Cercetare și doresc să continue să exploreze potențialul inovator al ideilor lor.