Concert memorabil, diseară, pe terasa Radio Vacanța din Mamaia! Vor fi prezenți artiști români consacrați precum Gheorghe Gheorghiu, Mihai Trăistariu și Raoul
Publicat de adinaiftime, 5 august 2017, 17:00
De 50 de ani semnalul de început al verii este dat de Radio Vacanța. De jumătate de secol, postul de radio face verile la mare mult mai frumoase pentru milioane de turiști români și străini. Diseară, de la ora 18:00, este mare spectacol pe terasa Radio Vacanța din Mamaia. Publicul va putea asculta artiști precum Gheorghe Gheorghiu, Raoul, Mihai Trăistariu, Jeni Nicolau, Florin Apostol, Roxana Cozma, dar și alți prieteni de vacanță care vin să celebreze muzica bună din toate timpurile.
„De Radio Vacanța mă leagă multe lucruri, chiar debutul meu cu trupa Valahia, există și astăzi Radio Constanța și vara Radio Vacanța. Noi am concertat adesea pe treptele Radio Vacanța pentru turiștii veniți din toată țara. Mai mult decât atât, după ce am spart trupa Valahia și am debutat solo, evident că am fost un intervievat activ. Radio Vacanța mi-a fost cumva un partener de nădejde de-a lungul carierei, drept pentru care n-am decât să spun un sincer La mulți ani! Și dacă s-au împlinit 50 de ani de Radio Vacanța nu vreau decât să vă doresc o viață lungă, să depășiți 1000 de ani și să difuzați în continuare muzică la fel de bună și de frumoasă“, au fost cuvintele pe care artistul Mihai Trăistariu le-a adresat cu ocazia aniversării a 50 de ani de Radio Vacanța.
„Vreau și eu să urez La mulți ani și longevitate postului Radio Vacanța. Este un post de radio pe care eu îl iubesc foarte mult, m-a ajutat foarte foarte mult în carieră. Au fost foarte mulți ani în care eram difuzat și plajele răsunau cu cântecele mele. Cele mai frumoase melodii care au fost difuzate de Radio Vacanța au fost «La malul mării», «Dacă dragoste nu e, nimic nu e», «Eu sunt nebunul care te iubește» și multe altele. Deci a contribuit foarte mult la ascensiunea mea artistică și le mulțumesc foarte mult. La mulți ani încă o dată“, a ținut să ureze și unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți muzicieni români, Gheorghe Gheorghiu.
Vă așteptăm diseară, de la ora 18:00, în fața Vilei nr.1 din Mamaia să ne fiți alături! Gazda evenimentului va fi realizatorul Radio România, Răzvan Petre.