Iaşul va fi gazda Vacanţei de Vară pentru persoane cu dizabilităţi
Publicat de adinaiftime, 8 august 2017, 08:30
Timp de trei zile, Iaşul va fi gazda Vacanţei de Vară pentru persoane cu dizabilităţi.
Fundaţia Casa Speranţei, în parteneriat cu primăria municipiului Iaşi, organizează un eveniment prin care se doreşte promovarea aptitudinilor persoanelor cu dizabilităţi, dar şi sprijinirea acestora.
În perioada 8-10 august vor avea loc dezbateri, competiţii în aer liber şi voie bună.
Vorbim despre 30 de delegaţii cu 140 de sportivi cu dizabilităţi din Deva, Bacău, Botoşani, Cluj Napoca, Bucureşti, Craiova, Reşiţa, Piatra Neamţ, Mureş.
În prima zi, 8 august, de la ora 9, la „Casa Mihai Ursachi” din Parcul Copou va avea loc o dezbatere intitulată „Speranţă, Încredere, Cunoaştere”.
În cadrul seminarului vor participa reprezentanţi ai Minsterului Muncii şi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, autorităţi locale şi parlamentari.
În cea de-a doua zi, 9 august, ora 9:30, persoanele cu dizabilităţi se vor întrece pe terenul de sport Ciric.
Vor alerga, vor vor juca baschet, fotbal şi vor fi şi demonstraţii de giudo.
Printre cei prezenţi sunt şi campioni europeni la înot, baschet sau dans.
Sunt oameni care muncesc enorm pentru a-şi depăşi condiţiile.
Probele vor avea loc pe terenul de sport Ciric, iar apoi competiţia se va muta la piscina Ciric unde toată lumea va face mişcare în apă.
În aceeaşi zi va avea loc şi premierea tinerilor.
Cea de-a treia zi este dedicată socializării.
Participanţii vor merge în excursie.