Cea de-a IV-a ediţie a Flight Festival, care se va desfășura în perioada 26 august – 11 septembrie, la Aerodromul Cioca și în alte 10 locații din Timișoara, vine cu muzică, artă și tehnologie.
Fondatorul evenimentului, Ovidiu Megan, spune că acesta este primul festival de edutainment din Sud-Estul Europei și pune Timișoara pe harta festivalurilor din Europa.
Primii artişti care şi-au anunţat participarea la actuala ediţie fiind JP Cooper, Sigala, Sigma, Dubioza Kolektiv, Subcarpaţi, Zdob şi Zdub, Carla’s Dreams, The Motans, Grasu XXL sau Dirty Nano.
Vor fi prezentate ultimele tendinţe în materie de artă şi design, proiecţii de film şi spectacole live de teatru, ateliere şi expoziţii, dar şi inovaţii din tehnologie.
The Artist Awards va avea loc pe 18 şi 19 septembrie, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova.
INNA, Carla’s Dreams, Irina Rimes sau The Motans sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena The Artist Awards 2021 şi vor susţine show-uri memorabile, precizează organizatorii într-un comunicat.
Alături de cei mai populari şi îndrăgiţi artişti români, Opera Română Craiova a pregătit un program special pentru cea de-a doua zi a evenimentului.
The Artist Awards 2021 este un eveniment gratuit. Accesul la eveniment se va face în baza adeverinţei de vaccinare sau a unui test PCR sau antigen cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore, respectiv 24 de ore înainte.
Biletele pentru zona VIP, cu preţul de 100 lei pe zi, au fost puse joi în vânzare la agenţia Operei Române Craiova.
Radio România prezintă nominalizările celei de-a XV-a ediţii a Premiilor Muzicale Radio România, eveniment ce va avea loc luni, 24 aprilie, ora 19:00. Ca în fiecare an, radioul public va răsplăti în cadrul unui concert-spectacol la Sala Radio, performanţele deosebite în muzica românească pop, pop-dance, folk şi pop-rock a anului anterior. Preţioasele trofee încrustate cu argint, semnate de artistul plastic Ioan Tămâian, devenite de câţiva ani emblema Premiilor Muzicale Radio România, vor fi acordate în această ediţie la 15 categorii, pentru care au fost nominalizaţi 35 de artişti şi 32 de piese şi albume. Iată lista acestora, în ordine alfabetică:
1. Cel mai bun debut:
Andi; Irina Rimes; Jean Gavril; Russo; The Motans.
2. Cea mai bună piesă pop-dance:
Butterfly (Marcel Treanta, Anastasia Sandu, Felix Dragoş Popescu, Tudor Ionescu, Daniel Deneş / Roton Music, MediaPro Music / Fly Project feat. Andra);
Heaven (Andreas Schuller, Leroy Clampitt, Sebastian Barac, Marcel Botezan, Laila Samuelsen, Theea Miculescu / Roton Music & Global Records / Inna);
I loved you (Irina Rimes, Lu-K Beats / Cat Music, Quantum Music / DJ Sava feat. Irina Rimes);
Mhm, Mhm (George Călin, Ileana Maria Popescu / Roton Music / Manuel Riva & Eneli);
The violin song (Cristian Tarcea, Nikolay Kaufman, Bianca Niţă, Biliac Victor, Iuga Diana / Cat Music & Thrace Music / Monoir & Osaka feat. Brianna).
3. Cea mai bună piesă pop:
Acele (Carla’s Dreams, Alex Cotoi / Global Records / Carla’s Dreams);
Ce are ea? (Sandor Biro / Cat Music / Delia);
Gura ta (George Călin, Doru Todoruţ / Cat Music & Universal Music România / Delia & Deepcentral);
Iubirea schimbă tot (Constantin Bodea, Elena Moroşanu, Diana Moraru, Şerban Cazan, Dorian Micu / Andra Records / MediaPro Music / Andra);
Mi-e bine (Adrian Sînă / Cat Music & MediaPro Music / Lidia Buble feat. Matteo);
Visele (Irina Rimes / Quantum Music & Seek Music / Irina Rimes).
4. Cea mai bună piesă pop-rock:
A mea şi a ta (Emanuel Petruţ, Dragoş Dincă, Robert Anghelescu / Bogdan Marin / MediaPro Music / Proconsul);
Cerul e limita (Andi Grasu, Adrian Klein, Alex Parker / Cat Music / Stela Boţan);
Deschide-mi inima (Holograf / MediaPro Music);
Iubeşte-mă de tot (Cornel Ilie, Gabriel Maga / MediaPro Music / Vunk);
Kori Gent (Voltaj / VOLTZ Media & Cat Music / Voltaj);
Moment of silence (Ovidiu Anton / Ovidiu Anton).
5. Cel mai bun mesaj:
Cine m-a făcut om mare (Delia Matache / Delia);
Fluturi (Andi / Andi);
Imperfect (Carla’s Dreams, Alex Cotoi / Carla’s Dreams);
Îndragostit deşi n-am vrut (Andrei Maria, Marius Pop, Alex Racoviţă, Vlad Popescu, Şerban Cazan, Dorian Micu, Vlad Munteanu / Smiley);
Ochi de copil (George Călin, Doru Todoruţ / Deepcentral);
O fată cu un pian (Paula Seling).
6. Cel mai bun duo / grup:
Andra feat. David Bisbal (Without you);
Delia feat. Deepcentral (Gura ta);
Direcţia 5 & Nicoleta Nucă (Salut, ce faci?);
Lidia Buble feat. Matteo (Mi-e bine);
Ştefan Bănică feat. Cabron (Cine stă la masa mea);
Vescan feat. Florin Ristei (Las-o…).
7. Cel mai bun compozitor / producător:
Adrian Sînă; Andrei Tiberiu Maria & Şerban Cazan; Carla’s Dreams; Deepcentral (George Călin, Doru Todoruţ); Irina Rimes.
8. Omul cu chitara:
Adrian Sărmăşan; Cătălin Condurache; Dinu Olăraşu.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.