Nu ţi-ai făcut încă program? BucureştiFM are câteva recomandări pentru diseară !
Publicat de Mihaela Costache, 27 iulie 2015, 14:40
În Grădina cu Filme a Centrului CreArt, de la ora 20.30 vă puteţi amuza la comedia dramatică „The Royal Tenenbaums / O familie genială” de Wes Anderson ce relatează povestea reunirii neaşteptate, într-o iarnă, a acestei familii după două decenii de trădări, eşecuri şi dezastre. Filmul are în distribuţie vedete precum: Anjelica Huston, Gene Hackman, Gwyneth Paltrow, Owen Wilson, Alec Baldwin, Bill Murray, Danny Glover, Ben Stiller.
La Nuovo Cinema din cafeneaua Verona de sub Cărtureşti, de la ora 20 rulează comedia plină de acţiune „Snatch / Unde dai şi unde crapă” de Guy Ritchie cu Benicio Del Toro şi Brad Pritt.
Titanii metalului Black Label Society revin la Bucureşti cu un show, susţinut de la ora 19 la Arenele Romane.