Serată în amintirea profesorului şi coregrafului Ioan Ruja, „Domnul Mitică”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 ianuarie 2020, 08:25 / actualizat: 20 ianuarie 2020, 9:38

Plecarea din această lume a unui om lasă în urmă multă durere, un gol care nu mai poate fi umplut de nimeni. Moartea timpurie a unei persoane active într-o comunitate mică produce un gol şi mai mare. Ani de zile ne doare să vorbim despre lipsa lui, dar odată cu trecerea timpului durerea se transformă într-o dulce amintire, care nu mai doare aşa de tare.

Au trebuit să treacă mai bine de 11 ani de la moartea domnului profesor Ioan Ruja, pe care toată lumea îl cunoştea cu numele de „Domnul Mitică”, cel care a fost învăţător şi profesor la şcoala din Micherechi, apoi la Jula, şi instructorul de dansuri populare româneşti al multor generaţii de copii din diferite localităţi populate şi de români în Ungaria.

În seara zilei de vineri, 13 decembrie, conducerea Liceului şi Şcolii Generale „Nicolae Bălcescu” din Jula a organizat o serată în amintirea fostului coleg. Faţă de alte astfel de programe comemorative această serată a fost una plină de momente vesele, de culori şi de oameni zâmbitori – exact aşa cum a fost cât a trăit printre noi domnul Mitică.

În deschiderea programului, în calitate de gazdă şi organizator, doamna Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului „Bălcescu” a salutat publicul şi, în special, membrii familiei lui Ioan Ruja, pe văduva Irina Ruja, învăţătoare în pensie, pe fiica Irina Ruja, tot profesoară şi pe soţul acesteia, medicul pediatru dr. Tóth Gyula, şi pe fiul regretatului domn Mitică, dr. Zoltán Ruja, medic cardiolog renumit în ţară. Soţii Ruja au predat mulţi ani de zile la şcoala din Jula, iar ambii lor copii şi-au terminat aici studiile elementare şi liceale. În primele rânduri a stat şi sora domnului Ioan Ruja, doamna Maria Oros, împreună cu soţul său. Dar sala mare a Centrului Cultural Românesc a fost plină de foşti colegi, elevi şi dansatori ai domnului Mitică.

„Ioan Ruja a fost un om deosebit. S-a manifestat ca un învăţător cu multă dăruire şi vocaţie. Ca un coregraf adevărat, simţea în adâncul sufletului său dorinţa de transmitere a tradiţiei dansului strămoşilor. Dar i-a plăcut şi să picteze. A lucrat enorm de mult toată viaţa lui. A fost un om bun, credincios, lucrător şi foarte creativ”, i-a conturat portretul doamna director fostului său coleg, care a dat citire şi unei scrieri de Ana Varga din care am aflat de când i s-a zis „Mitică” domnului Ioan Ruja.

În timp ce pe o pânză mare din spatele scenei rulau imagini vechi din viaţa domnului Ruja, personalitatea lui a fost evocată de un fost elev, Tiberiu Boca, redactor al emisiunilor în limba română a Televiziunii Maghiare.

Ioan Ruja s-a născut la Micherechi într-o familie de români. De mic copil a îndrăgit dansurile şi cântecele româneşti, fiind un foarte bun cunoscător al tradiţiilor populare româneşti. A fost dascăl la şcolile din Apateu, Săcal, Vecherd, Micherechi şi Jula. Pe lângă predarea în clasele inferioare, a obţinut şi diploma de profesor de fizică şi coregraf. După pensionare, timp de şase ani a mai predat în şcolile din Otlaca-Pustă, Bătania, Aletea, Medgyesegyháza, Leucuşhaz şi Dombegyháza. În timpul său liber, el a pictat tablouri bogate în culori şi icoane, care i-au arătat puterea sufletului şi dragostea de Dumnezeu. A fost instructorul de dansuri populare al multor generaţii de şcolari din Ungaria.

Programul cultural al serii a început cu un dans-surpriză, nouă foste eleve de-ale domnului Mitică au reînvăţat dansul „Jiana” şi l-au pus din nou în scenă după mulţi-mulţi ani prezentându-l publicului cu multă emoţie.

Merită amintite pe nume aceste foste eleve, azi femei mature, unele chiar deja bunici, pentru curajul şi însufleţirea cu care s-au pregătit de evocarea amintirii fostului lor profesor de dans: dr. Beata Budai, Maria Bordaş-Hegedűs, Ana Gurzău-Ciotea, Maria Gurzău-Novac, Maria Rocsin-Bányai, Ilenuţa Netea-Benye, Eva Gurzău-Cserháti, Ana Radici-Repisky şi Mariana Oros-Martin.

Au urmat apoi câteva secvenţe filmate despre coregraful Ioan Ruja şi dansurile instrute de dânsul, după care scena a fost cucerită de dansatorii din Micherechi şi invitaţii lor din Győr, Echipa de dansuri populare „Lippentő”, condusă de coregraful Fitos Dezső, care au pus în scenă rând pe rând, apoi şi împreună, dansuri populare româneşti din Micherechi. Energie multă, bucurie nemărginită şi însufleţire s-a văzut atât la dansatorii maghiari din Győr cât şi la românii din Micherechi. Evoluţia echipei păstrătorilor de tradiţii din Micherechi, condusă de muzicantul Ioan Kovács, a ridicat în picioare sutele de oameni din public şi au primit aplauze nesfârşite.

În încheierea programului, au urcat pe scenă membrii familiei Ruja, fiica Irina şi fiul Zoltán, care au mulţumit conducerii liceului pentru această seară minunată în care a fost evocată în mod foarte demn amintirea tatălui lor şi au anunţat, totodată, că doresc să înfiinţeze un premiu, care să se acorde la fiecare sfârşit de an şcolar celui mai bun elev păstrător de tradiţii româneşti de la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Cu multe emoţii, dar cu mare bucurie pentru aceste momente a urcat pe scenă şi doamna învăţătoare Irina Ruja, care a fost foarte încântată pentru faptul că amintirea regretatului său soţ, profesorul Ioan Ruja, trăieşte încă şi azi atât de vie în memoria urmaşilor.

Evenimentul s-a încheiat cu o cină comună, cu multe-multe amintiri şi emoţii ale sutelor de participanţi la serata organizată în amintirea domnului Mitică.

 A consemnat: Eva Şimon, redactor-șef Foaia românească

Foto: Foaia românească

 Interlocutori Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Școlii generale și a Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula și Irina Ruja, soţia domnului Mitică

Reporter: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 noiembrie 2019, 15:21 / actualizat: 27 noiembrie 2019, 16:23

O mână întinsă şi o şansă istorică

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Cu 70 de ani în urmă, în toamna anului 1949, în vechea clădire a fostei primării de pe strada Városház din Giula, şi-a deschis porţile prima şcoală medie românească din Ungaria de azi. La această şcoală au venit tineri români din numeroase localităţi cu populaţie românească din judeţele Bihor, Bichiş şi Ciongrad.

Cei mai mulţi însă erau originari din Micherechi şi Chitighaz.

În 1953, odată cu absolvirea primei promoţii, liceul a primit numele Nicolae Bălcescu. Pe atunci, elevii ştiau bine româneşte. Tinerii liceeni sosiţi din provincie erau sălăşluiţi în clădirea de la poalele cetăţii medievale, în căminul din strada Vár, care purta numele de I.C. Frimu, despre care puţini ştiau, cine a fost. În clădirile internatului astăzi funcţionează un hotel al oraşului balnear.

În cei 70 de ani de existenţă liceul Bălcescu a avut doar şase directori, iar timp de aproape cinci decenii, instituţia românească de învăţământ a fost condusă de doi directori, originari din Micherechi.

Ion Budai a stat în fruntea liceului, începând din 1970, timp de 32 de ani, iar succesorul său, Maria Gurzău Czeglédi conduce şcoala românească de 17 ani. În anul aniversar, i-am invitat pe amândoi să povestim despre începuturile singurului liceu românesc din Ungaria, dar şi despre rolul pe care acesta l-a avut în viaţa comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Ne-am întâlnit în aula clădirii actuale a liceului, în care s-a mutat în toamna anului 1981.

– Prima şcoală românească cu patru clase era a bisericii, povesteşte Ion Budai, dar în 1946 s-a pus problema să fie și un al doilea ciclu şcolar. În Ungaria încă funcţionau liceele de 8 clase și în 1946, au început să adune câțiva copii din provincie şi din Giula, să înființeze circul doi, adică clasele 5-8. Între timp însă s-a trecut la sistemul şcolar de licee cu patru clase, desfiinţându-se liceele cu opt clase. Practic, atunci au luat naştere liceele cunoscute şi astăzi. Şcoala noastră funcţionează ca liceu din 1949, și după ce reşedinţa Judeţului Bichiş s-a mutat de la Giula la Bichişciaba, clădirea fostei prefecturi devenind goală, s-a mutat acolo primăria, iar clădirea primăriei, rămânând şi ea goală, ni s-a dat nouă. Liceul a funcţionat în acel edificiu din centrul oraşului, până când s-a dat în folosinţă această nouă clădire.

– În clădirea din centrul oraşului, în actuala bibliotecă orăşenească am fost şi eu elevă, adaugă actuala directoare, Maria Gurzău Czeglédi. Îmi aduc aminte cu mare dragoste de foştii mei profesori şi de tot ce mă leagă de anii de liceu.

În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?

– Bineînțeles că nu a fost pregătită, recunoaşte fostul director, Ion Budai. Şcolile generale care s-au înfiinţat din 1946, au primit dascăli pregătiţi într-un singur an. Li s-a dat o diplomă de bacalaureat, iar apoi o diplomă de învățător. Din România însă, din diferite motive, au venii mulți intelectuali, printre ei fiind și cadre didactice bine pregătite, chiar foarte bine pregătite. Mă refer de exemplu la Vild Frici bácsi, cum îi ziceam noi pe vremuri, sau la Bónis şi Benkő. Nu întâmplător au ajuns mai târziu la diverse universităţi din Ungaria. Aşa cum spuneam, ei erau foarte bine pregătiţi, dar fără suflet românesc. Nu cu mult timp după primul bacalaureat, s-au retras şi au ales alte activităţi. Atunci a apărut o altă generaţie foarte bine pregătită, mă gândesc de exemplu la Svetozar Rotar care a fost absolventul liceului nostru, iar apoi s-a format la Bucureşti, studiind matematică, fizică şi chimie. Devine primul absolvent al liceului românesc care ajunge la Academia Maghiară de Ştiinţe, ca cercetător ştiinţific. După el au venit Ana Crişan, Ecaterina Tiritean sau Ana Varga. S-a adunat deci o echipă foarte talentată, care însă din motive regretabile, despre care n-aş vrea să vorbesc, a fost îndepărtată. Să nu uităm nici de Lucia Borza, alungată şi ea pentru că era fiică de preot.

– Pentru o mică comunitate se înfiinţase un liceu, dar um au ajuns aici primii tineri?

– Profesorii erau trimişi de către conducere, în toate localităţile populate şi de români, continuă domnul director. Astfel a fost posibil să avem elevi de la Leta Mare, Pocei, Peterd, Micherechi, Chitighaz şi până la Cenadul Unguresc. Veneau copiii, pentru că pe de o parte liceul era o noutate, pe de altă parte în situaţia foarte grea din anii ’50, era un mare ajutor pentru părinţi, că copilul primeşte de mâncare la un internat. El nu mai trebuie să lucreze, sau să devină membru al uni C.A.P., ci poate studia. Îmi amintesc că nu în fiecare săptămână se pleca acasă, şi părinţii duminica îşi aduceau copiii la internat, cu căruţa cu cai. Opreau caii în curtea căminului. Într-o anumită perioadă eram director adjunct la internat şi adunam taxele pentru cazare şi mâncare. Se plătea o sumă simbolică cuprinsă între 20 şi 50 de forinţi pe lună. Adunam această taxă de la 224 de elevi. Asta ţin minte foarte bine.

După Tratatul de la Trianon, timp de aproximativ 25 de ani, românii din Ungaria au rămas fără nicio instituție românească. Chiar şi parohiile ortodoxe existau fără nicio organizaţie bisericească. Din punct de vedere naţional, românii din Ungaria au trăit o perioadă grea. Conform unor intelectuali români din Ungraia, înfiinţarea şcolilor româneşti şi a liceului, a însemnat o mână întinsă din partea statului maghiar, ca românii din Ungaria să mai aibă şansa să se menţină.

– Deschiderea porților liceului este de o rară importanță în viața comunității românești de pe aceste meleaguri, pentru că au deschis porțile posibilităților ca copiii oamenilor simpli din aceste sate, copiii talentați au putut să se înscrie la o școală medie, ca apoi să își continue studiile la diferite universități, spune directoarea Maria Gurzău Czeglédi. Foarte mulți dintre ei au devenit profesori, ziariști sau jurişti. S-a format o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria. Cred că înfiinţarea liceului este un eveniment capital în existența noastră. Fără liceu, în condițiile de atunci, tineri ar fi rămas la plug, și foarte multe talente nu s-ar fi putut afirma în societate, sau în comunitatea noastră. Dacă ne gândim la acea generație, liceul a dat personalității deosebite şi oameni care și-au îndeplinit misiunea lor în viață, din punct de vedere al menținerii identității acestei comunități.

– Cu toate acestea, continuă domnul director Ion Budai, când am devenim director începător, cineva mi-a spus că este foarte bine că la Giula vin mulţi copii, dar localităţile româneşti vor pierde foarte mult, pentru că aceşti tineri nu se vor mai întoarce în satele lor. Se vor întoarce doar cei care îşi vor găsi un rost în viaţă, şi vor deveni dascăli sau medici în localităţile lor. Majoritatea însă se va putea descurca în oraşele şi centrele universitare mai mari. Cam aşa s-a şi întâmplat, însă pentru tineretul de atunci a fost o mare şansă şă ajungă în băncile acestei şcoli.

– Mulţi dintre ei au devenit apoi mentori ai propriei comunităţi, adaugă actuale directoare. Este suficient să ne gândim la profesorii de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula din Seghedin. Acolo s-a format un focar de cultură românească. Rând pe rând s-au înființat apoi şi alte instituții. Alţi tineri români din Ungaria au fost formați la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, la catedra de română, iar mai târziu unii au studiat și în România. Pentru satele noastre ei au însemnat nu numai o pierdere, dar şi un mare câștig, pentru că dacă ar fi rămas numai în comunitățile rurale, ei nu se puteau dezvolta din punct de vedere cultural. Eu cred în forța intelectului, că trebuie să avem intelectuali care să conducă comunitatea. La acest proces a contribuit liceul românesc.

Copiii sosiţi la Liceul Românesc din Giula din satele româneşti din Ungaria, stăpâneau bine limba română vorbită în comunităţile lor. Până în anul 1960, la Liceul Nicolae Bălcescu din Giula s-a predat numai în limba română, însă, datorită unui ordin ministerial, s-a trecut la predarea în limba maghiară.

Nu este o problemă foarte mult dezbătută la noi, mai ales nu există un consens în legătură cu acele reglementări, care au transformat esenţial învăţământul în limba română. S-a trecut la practica ca toate disciplinele să se predea în limba maghiară, doar câţiva termeni tehnici se menţionau în limba română. Acel ordin a stabilit şi evoluţia din viitor a liceului.

– Generaţia mea a făcut matematică în limba română cu un profesor din România, care nu ştia să zică în maghiară nici măcar „bună ziua!”, spune Ion Budai. În ciuda faptului că am făcut matematică în limba română, mulţi dintre noi s-au descurcat şi la studiile superioare. Cu toate acestea, după părerea mea acest ordin a venit prea devreme. El trebuia să mai întârzie. Într-adevăr atunci veneau mulţi copii care, chiar dacă nu vorbeau o limbă literară, dar vorbeau româneşte. Cu acea bază de limbă se puteau face studii în limba română. Dar dacă aşa au decis, aşa au decis, şi din păcate, s-a trecut foarte uşor la limba maghiară. Totuşi, lumea vorbea mai bine ungureşte şi degeaba li s-au spus profesorilor să predea în mod bilingv, atunci nimeni nu ştia ce înseamnă bilingvismul. Nici astăzi nu este clarificat: ce înseamnă să predai în două limbi. Atunci s-a spus, că termenii tehnici pentru ştiinţa respectivă, trebuie să fie predaţi şi în româneşte. La chimie se vorbea despre acid sulfuric, dar expresia românească nu a fost pusă în nicio propoziţie, deci nu se exersa. Şi atunci ce rămâne din această expresie? Mergeam mai departe cu expresia maghiară: kénsav. Aşa se întâmpla şi la fizică, la biologie şi la toate celelalte materii. Deci acest bilingvism n-a ajutat la nimic, pentru că termenii în limba română s-au pierdut. Profesorul punea pe tablă doar în paranteză noţiunea în limba română. Fără rost. Repet deci, cred că această lege s-a introdus prea devreme, fără ca cineva se ştie cum să predea în condiţiile bilingvismului.

– Domnul profesor Teodor Oltean într-un interviu vorbea despre faptul că, pe acele vremuri sau înscris foarte mulți tineri români, și din Orașul Mare Românesc şi din Orașul Mic Românesc din Giula, și că apoi unii au avut probleme, pentru că nu au putut să intre la diferite universități, să facă față în limba maghiară, adaugă Maria Gurzău Czeglédi. Sigur, eu din suflet mi-aș dori dacă și în zilele de azi, am putea avea puterea ca liceul să fie pur românesc. Chiar dacă vorbeau mult mai mulți copii graiurile strămoșești, și atunci au întâmpinat greutăți de a intra la diferite universități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.

Sub denumirea de Liceu cu Limbă de Predare Română, liceul nostru a devenit bilingv, fără ca profesorii să dispună de metodele adecvate pentru o predare în două limbi, dar acest lucru nu înseamnă că, măcar la orele de română, nu s-ar fi aprofundat temele legate de cultura românească.

– Între timp ne-am dat seama că formarea identității nu depinde numai de termeni tehnici, sau numai de limbă, continuă Maria Gurzău Czeglédi. Degeaba vorbește cineva fluent limba engleză, prin asta nu devine englez. Are nevoie de ceva în plus. Mai târziu ne-am străduit să facem o altă programă, pornită încă în timpul domnului director. Am introdus cultura și civilizația românească, ceea ce integrează mai multe discipline. Ne-am dat seama că s-a făcut foarte multă gramatică, literatură de la Cantemir până în prezent, însă se făcea mai puțină istorie a românilor din Ungaria, şi mai puțină etnologie. Trebuia să aflăm cât mai multe despre modul gândire, despre spiritul înaintașilor noștri: de unde au venit, cine au fost, cum au gândit, ce au lucrat şi cum au sărbătorit? De-a rândul anilor, s-au întocmit noi programe școlare, și cu câțiva ani în urmă am avut posibilitatea, să lansăm proiecte de tip european pentru întocmirea unor noi manuale. Acestea au luat în considerare nivelul diversificat de cunoaștere a limbii române. Am întocmit manuale atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial, dar și pentru liceeni. Pentru ciclul gimnazial și pentru școlile bilingve de azi, dar și pentru școlile unde limba se predă ca obiect de studiu.

Învăţământul întotdeauna a fost una dintre cele mai importante instrumente, prin care o naţionalitate poate lupta împotriva asimilării. Poate nu este întâmplător, că Liceul Românesc din Giula a fost locul unei lupte continue pentru perfecţionarea conţinutului cunoştinţelor transmise elevilor, şi locul căutărilor de noi drumuri pentru o predare mai eficientă?

– Intenţia a fost ca limba română, pe care elevii trebuiau s-o însuşească la un nivel mai ridicat, şi nu numai la nivelul graiului, să fie îmbogăţită şi în acest fel, cu alte cunoştinţe, subliniază Ion Budai. Dar ea nu s-a îmbogăţit deloc, pentru că termenii tehnici n-au rămas. Cu toate acestea, liceul a fost singura instituţie, unde s-a făcut ceva pentru a ne menţine ceea ce suntem.

În anul 1974, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, Liceului Bălcescu din Bucureşti a dăruit giulanilor un bust al marelui revoluţionar paşoptist român. De atunci, statuia salută la venire şi la plecare, pe toţi cei care intră şi ies din liceul românesc.

– Petru familiile de români de atunci, era un lucru foarte firesc să-și înscrie copiii aici, la liceul românesc, adaugă actuala directoare a liceului. Eu predau la această şcoală din 1980, și așa am simțit că alături de foştii mei profesori şi de colegi, că pentru noi a fost un lucru absolut firesc că suntem de naționalitate română. După 1989, a venit un nou val de români și din România, iar astfel s-a schimbat cumva și componenţa elevilor școlii. La început ei soseau din satele noastre, de la Cenad, până la Pocei, de fapt și azi vin la liceu copiii din aceste școli mai ales bilingve, dar de atunci sunt şi foarte multe căsătorii mixte. Unii părinţi cu rădăcini românești și intelectuali maghiari din oraș, îşi înscriu copiii cu mare dragoste. Asistăm la o renaștere a descoperirii rădăcinilor. Cred că în ultimii cinci ani, de aceea s-a ridicat numărul elevilor cu 140 de copii, astăzi având înscriși 447 de elevi. Cu toţii devin bilingvi şi ne străduim, cu diferite metode, să predăm pe grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă ale elevilor. Avem începători, avansați şi avem tineri cu care putem participa și la olimpiade, dar avem câțiva tineri și din România, de aici din apropierea orașului Giula. Mulți din oraș zic că e foarte bine să-și înscrie aici copiii, odată că liceul are o atmosferă familiară, elevii își continuă studiile într-un număr foarte frumos la diferite universități, și nu numai că sunt admiși la aceste universități din Ungaria, dar primim burse și din partea statului român. În ultimii 20 de ani, peste 100 de tineri au fost formați în România. Mulţi dintre ei se reîntorc aici, în mediul nostru, iar foștii noștri elevi, în proporţie de 98% îşi înscriu copiii la noi. Avem mai multe familii ai căror membri de patru generaţii studiază în băncile liceul românesc.

– Vreau să îl întreb pe domnul director, dacă ar fi acceptat provocarea, dacă i-ar fi plăcut să fie director într-o perioadă mai deschisă a societăţii? De fapt ați prins cam zece ani de o lume mai deschisă, dar această lume a oferit mai multe posibilităţi după ce ați plecat.

– Sigur. Mă gândesc că atunci, când au început să apară pe aici, la diferite evenimente ambasadorii României de la Budapesta, puneam problema burselor din România. Prima generație, deci elevii care au absolvit în 1953, au avut posibilitate să studieze unde au vrut, să se prezinte fără examen de admitere, cum era atunci. Câţiva s-au înscris la petrol și gaze, la medicină… Bine, mulți au fugit acasă după aia, pentru că nu au suportat condiţiile de atunci, oferite de România. Dar totuși s-a putut merge. Apoi multă vreme nu s-a mai putut merge la studii în România. Asta a fost prima clasă care a avut şansa de a pleca în România, şi gata. Apoi totdeauna am pus problema, de ce nu se mai deschis porţile, să plece cine vrea în România. După nu ştiu câţi ani am primit două locuri. Primul era ocupat de fostul jurnalist, Ştefan Frătean. Apoi am mai primit trei locuri, după care nu s-au mai oferit burse în România. Sigur, acum este altceva. Te înscrii la orice facultate din România.

– Încotro liceul românesc? Există noi provocări la care trebuie să răspundeţi, sau apele sunt liniştite şi puteţi calcula viitorul?

– Eu am toată încrederea în viitorul acestui liceu, spune Maria Gurzău Czeglédi. Nu numai pentru faptul că vin așa de mulți tineri, şi se înscriu aici, ci şi pentru că și limba română și această cultură își are prestigiul. La noi se pune mare accent și pe alte limbi, pe predarea limbilor străine.

– Este o sursă foarte importantă pătura acelor foști elevi ai noştri, care au devenit părinți, și sunt conștienți de ceea ce sunt, și își trimit copiii la liceu, adaugă fostul director, Ion Budai. Pe lângă aceasta, din diferite motive, tot mai mulți din România, din localitățile apropiate vin încoace. Aceste două surse le consider eu foarte importante pentru viitorul liceului românesc.

Cum am putea încheia aceste rânduri dedicate celor şapte decenii de existenţă a Liceului Românesc din Giula? Poate gândurile unui material televizat realizat cu ani buni în urmă sunt valabile şi astăzi. Liceul Bălcescu, în cei 70 de ani de activitate, a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură generală şi de cultură românească, a format viaţa a sute de elevi. Generaţii, mentalităţi, orientări profesionale diferite. Oameni pe care profesia, familia, soarta i-a împrăştiat prin toate colţurile ţării. Însă ceea ce îi adună astăzi la un loc pe absolvenţii liceului Bălcescu, este faptul că, fără îndoială, toţi simt în adâncul inimilor lor că, intrând pe uşile larg deschise, au ajuns cu toţii ACASĂ. Şi pentru noi toţi, ACASĂ înseamnă acele vremuri fericite ale adolescenţei, ale începutului drumului nostru omenesc, ale primei iubiri, ale minunaţilor şi veşnic tinerilor ANI DE LICEU!

 A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Ecranul nostru, arhivă

Pr. Nicolae Bordaşiu a trecut la cele veşnice

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 noiembrie 2018, 12:19 / actualizat: 19 noiembrie 2018, 13:32

Sute de credincioşi din Bucureşti şi din diverse părţi ale ţării, inclusiv trei români din Ungaria, de la Micherechi şi Jula, şi-au luat rămas bun luni, 12 noiembrie, de la Părintele Nicolae Bordaşiu, decedat cu trei zile înainte, pe 9 noiembrie. Slujba de înmormântare a fost săvârşită la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, unde pr. Bordaşiu a slujit începând din 1981, între 2003–2010 fiind parohul acestei biserici. După slujba înmormântării, pr. Nicolae Bordaşiu a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti. La înmormântarea părintelui Nicolae Bordaşiu, descendent al unei familii cu străvechi legături cu satul Micherechi, urmaş al primilor preoţi români din Micherechi, au participat, din Ungaria, pr. Teodor Marc, preot paroh la Catedrala „Sf. Nicolae” din Jula, care are şi legături de rudenie cu pr. Bordaşiu, şi primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea, din Micherechi.

Între strămoșii părintelui Nicolae Bordașiu se numără și primul preot al comunității ortodoxe românești din Micherechi, Părintele Ioan Bordașiu, consemnat documentar la anul 1773. Deși a ajuns să cunoască în mod direct comunitatea din Micherechi doar în jurul vârstei de 88 de ani, Părintele Nicolae Bordașiu a fost iubit de micherecheni, dar și de alți tineri intelectuali români din Ungaria și, la rândul său, i-a iubit mult pe oamenii din aceste părți și a participat, în mai multe rânduri la hramuri ale bisericii din Micherechi, unde a slujit și „strămoșul său”, dar și la alte evenimente culturale din viața comunității. Din dragostea Părintelui Bordașiu pentru micherecheni și prin cheltuielile sale, a fost realizată în parcul din fața bisericii din Micherechi, o Cruce impunătoare din marmură, intitulată sugestiv „Monumentul Strămoșilor”, care a fost sfințit și inaugurat la 11 septembrie 2016, de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, al Alexandriei și Teleormanului.

Memoria binecuvântată a acestui Părinte mărturisitor al Ortodoxiei și iubitor de Dumnezeu și de Neamul său, care a avut multe de pătimit în viața sa și a trecut cu seninătate peste toate acestea, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în care și-a pus toată nădejdea sufletului său, a fost cinstită în Duminica a 25-a după Rusalii (11 noiembrie 2018) și în biserica românească din Micherechi.

Sursa: Foaia românească, Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto:

Foaia românească

Raluca Ene / Basilica.ro

Jurnalistul Tiberiu Boca s-a întâlnit în mai multe rânduri cu părintele Nicolae Bordaşiu, la Bucureşti, ori la Micherechi… ne povestește despre amintirile sale. Reporter: Iulia Kaupert 

Mesajul transmis tinerilor de părintele Nicolae Bordașiu în 2014 de Ziua limbii române la Micherechi

Nostalgii şi bucurii la o întâlnire comună a trei promoţii de liceu la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 septembrie 2018, 09:19

În miezul zilei de 28 august, trei promoţii de foşti elevi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi-au dat întâlnire în fostul alma-mater. Absolvenţii promoţiilor 1958–62, 1959–63, 1960–64 nu s-au adunat pentru o aniversare rotundă, ci pentru bucuria de a fi împreună, de a se reîntâlni, de a depăna amintiri comune. „Este o mare-mare bucurie pentru noi să ne reîntâlnim, dar este şi o zi foarte tristă, pentru că ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi, ne veghează de acolo de sus…”, au spus mai mulţi foşti elevi.

Întâlnirea nu a decurs în mod tradiţional, cu oră de diriginţie, deoarece nici unul dintre foştii diriginţi nu mai sunt printre cei vii. Foştii elevi au fost salutaţi de directoarea actuală a liceului, doamna Maria Gurzău Czeglédi, care le-a vorbit despre situaţia de azi a instituţiei, care este tot mai numeroasă şi tot mai modernă, iar copiii care azi frecventează această şcoală au mult mai multe posibilităţi faţă de părinţii sau bunicii lor. Totodată şi-a exprimat bucuria că mulţi dintre foştii elevi, din primele promoţii, şi-au dat copiii sau nepoţii la această şcoală, întărind în continuare spiritul familial al acestei instituţii.

La începutul întâlnirii am văzut în ochii multora lacrimile bucuriei, iar mai târziu lacrimile trecerii, gândindu-se şi aprinzând câte-o lumânare pentru colegii şi profesorii care nu mai sunt pe acest pământ.

Cele trei promoţii de foşti elevi au petrecut împreună ore frumoase, pline cu amintiri comune, şi s-au despărţit în speranţa revederii cât mai curând în sănătate.

Interlocutori: Maria Sarca Zombai, care a devenit profesoară în satul său natal și Gheorghe Ardelean, care a urmat carieră comercială, diplomatică, ambii din Chitighaz.

Reporter: Tiberiu Boca

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef Foaia românească

Foto: Foaia românească

Până sunt urmași, care dansează feciorescul din Aletea,nu ne temem…

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 februarie 2018, 18:29 / actualizat: 24 februarie 2018, 19:38

Dintre multele evenimente la care românii din Ungaria puteau să se distreze pe vremuri a mai rămas balul care oferă posibilitatea oricui să participe la o petrecere românească. Aletea este una dintre puţinele localităţi româneşti din Ungaria, unde dansul şi muzica populară sunt practicate de mulţi oameni, chiar şi tineri şi copii. Autoguvernarea românească, împreună cu membrii Asociaţie iPăstrătorilor de Tradiţii din Aletea a organizat pe10 februarie balul românesc cu merinde. Acesta a avut loc la Căminul cultural din Aletea, iar muzica a fost asigurată de instrumentişti şi solişti de muzică de petrecere din Macea (România). Balul a fost deschis cu o invitaţie la joc, la care au participat mai multe generaţii de dansatori din Aletea, de la zece până la 83 de ani. Prezenţa atâtor generaţii face ca balul din Aletea să se desfăşoare într-o atmosferă specială.

Am invitat în fața microfonului două personalităţi emblematice ale dansului din Aletea, pe Gheorghe Bagy şi Petru Sabău, primul fiind şi organizatorul evenimentului.

A consemnat: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

Conferinţă despre influența Reformației maghiare asupra culturii române

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 noiembrie 2017, 19:35 / actualizat: 4 noiembrie 2017, 20:37

Cu ocazia aniversării a 500 de ani de Reformă Protestantă, Autoguvernarea Românilor din Seghedin împreună cu Catedra de Limba și Literatura Română a Universității din Seghedin a organizat în ziua de 28 octombrie o conferiță bilingvă intitulată „Influența Reformației maghiare asupra culturii române”. Evenimentul s-a desfăşurat în Biserica Baptistă din Seghedin, un loc cunoscut pentru tinerii baptişti care şi-au făcut studiile în oraşul de pe Tisa, dar şi pentru românii stabiliţi la Seghedin. Conferinţa finanțată de Comisia Memorială Reformația 500 a fost deschisă pe acordurile fanfarei Bisericii Baptiste Române din Micherechi, însoţită şi de câţiva tineri membri ai corului adunării.

Despre efectele spirituale şi culturale ale Reformei asupra culturii româneşti au fost prezentate următoarele prelegeri: dr. Nagy Levente, Univeristatea „Eötvös Loránd”, Budapesta: Înființarea și rolul episcopieireformate române;Drd. Petrică Crețu, Biserica Baptistă Română din Micherechi: Relația dintre Biserică și statîn gândirea reformatorilor;dr. Gheorghe Petrușan, Seghedin: Reforma și formarea identității naționale a românilor;dr. Mircea Măran, Școala de Studii Înalte pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț, Serbia:Mișcarea baptistă la românii din Serbia;dr. Aleksandra Djurić Milovanović: Institutul de Balcanologie al Academiei din Belgrad,Serbia: Nazarenii, primii neoprotestanți români și impactul lor asupra identității spirituale aromânilor din Banatul Sârbesc;dr. Petru Weber, Universitatea din Seghedin: Relația dintre neoprotestantism și mișcareanațională Ia românii din Ungaria dualistă;dr. Mihaela Bucin, Universitatea din Seghedin: Etnologia comunității baptiste românești dinUngaria.

„500 de ani de la Reforma Protestantă a început ca o sărbătoare distantă faţă de români, de România, de viaţa românească. Faţeta protestantă a României este redusă şi destul de discretă. Însă în comunitatea românească din Ungaria, de mai bine de o sută de ani, există şi o comunitate protestantă, iar din aceasta eu cred că au ieşit personalităţi de marcă pentru comunitatea tuturor românilor din Ungaria”, ne-a declarat organizatoarea Mihaela Bucin.„Deasemeni, aceste biserici protestante, evanghelice, sunt printre acele instituţii care prezervă şi duc mai departe limba română. Protestantismul românilor din Ungaria a început la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin înfiinţarea Adunării Baptiste din Chitighaz, a continuat cu înfiinţarea altora, la Micherechi şi în satele din Bihor. Din anii 1970 s-au înfiinţat şi adunări penticostale, precum sunt evanghelici de origine română şi la alte culte. Ne-am gândit că dacă acum s-a ivit ocazia sărbătoririi unei jumătăţi de mileniu de la începutul unei noi istorii, al unui nou tip de mentalitate, în lumea umană în care trăim, dacă învăţătura lui Isus a încercat să iasă iar la suprafaţă ca în faza primară, când Mântuitorul nostru a trăit pe pământ, am crezut că e voia Lui şi am organizat această conferinţă.”

„Sigur că fiind vorba despre o problemă extrem de delicată, foarte mulţi sunt tentaţi să vadă în aceste reforme, Reforma religioasă, o tendinţă de deznaţionalizare a românilor, ceea ce nu este o formulă potrivită, pentru că în secolul al XVI-lea, nu exista conştiinţă naţională”, este de părere prof. Gheorghe Petruşan.

„Impactul Reformei asupra culturii româneşti a existat, chiar dacă el a fost vizibil mai ales în Transilvania. Faptul că în Biserica Ortodoxă Română, treptat, începând de la sfârşitul secolului al XVI-lea, se renunţă la limba de cult slavă, slavonă, şi capătă tot mai mult loc limba română, ca limbă naţională, acesta este un efect al Reformei. Sau dacă ne gândim la convertirea la Biserica greco-catolică, din care apare mai târziu mişcarea Şcoala Ardeleană, este tot un efect al Reformei, iniţiată de Martin Luther”, a mai spus prof. Mihaela Bucin.

Pastorul Bisericii Baptiste din Micherechi, Petrică Creţu a vorbit la conferinţă despre evoluţia relaţiei dintre Biserică şi stat, dar şi despre dorinţa reformatorilor de o reîntoarcere la origini, o reîntoarcere la Biblie şi o schimbare a lumii: „Martin Luther şi-a prezentat intenţia de a reforma învăţătura creştină în sensul de a o aduce din nou la Cuvântul lui Dumnezeu. Se cunosc cele trei sola ale lui Luther, Sola scriptura, întoarcerea la Scriptură, adică să lăsăm partea care ţine de tradiţie, Biblia să fie deasupra acestora. Tot el a spus Sola fide, adică omul este mântuit numai prin credinţă, nu ne mai cumpărăm mântuirea prin indulgenţe, prin bule şi alte lucruri. În al treilea rând, Martin Luther a venit înaintea oamenilor cu o învăţătură specială despre gloria lui Dumnezeu, şi aceasta a ajuns să fie completată de Jean Calvin, care vine să spună Soli Deo Gloria, adică totul trebuie să facem pentru slava lui Dumnezeu. Reformatorii, prin aceste propovăduiri, au motivat lumea să îşi schimbe interiorul. De fapt, ei au dorit schimbarea lumii, dar prima dată s-au schimbat ei. Cred că astăzi, la 500 de ani de la Reformă, putem vorbi despre o nouă nevoie de Reformă. Este nevoie să ne schimbăm noi, şi apoi se va schimba şi lumea din jurul nostru”, a concluzionat pastorul Creţu.

A consemnat: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

(Articol publicat în Foaia românească, nr. 44./2017)

Foto: Iulia Kaupert