Cu 10.000 de suporteri în tribunele stadionului „Dan Păltinişanu”, Poli a încheiat cu o înfrângere la limită, 0-1, meciul care a consemnat revenirea în Liga I de fotbal, şi cu nouă oameni şi jumătate pe teren. Cânu a fost eliminat înainte de golul lui Mihai Răduţ, în timp ce Scutaru a evoluat accidentat în ultimele 20 de minute ale partidei. Faza care a început cu faultul dur al lui Cânu a reprezentat momentul cheie al partidei, în opinia antrenorilor Eduard Iordănescu şi Dan Alexa
Fanii veniţi în număr mare pe „Mare Oval” din Timişoara nu au avut motive de bucurie la finalul partidei dintre ACS Poli şi Pandurii Târgu Jiu. „Alb-violeţii” au dominat prima parte, Javier Hernandez, Curtean şi Daniel Popescu au fost foarte activi, dar au lipsit ocaziile clare de gol. Totul s-a rupt în decurs de cinci minute, imediat după startul mitanului secund. Cânu l-a faultat dur pe Mihai Roman, arbitrul a lăsat avantaj, iar Belu a oprit acţiunea gorjenilor în „căciula” propriului careu. A rezultat eliminare pentru Cânu, „galben” pentru Belu şi un gol superb al lui Răduţ (54), care a trimis puternic din lovitură liberă, mingea lovind şi transversala înainte să intre în plasa porţii lui Kirschstein.
Antrenorul bănăţenilor, Dan Alexa, a fost eliminat pentru proteste, în minutul 60, iar până la final am mai consemnat câte o ocazie ntoabilă de fiecare parte. Munteanu a trimis pe lângă poarta gazdelor, în timp ce Zicu nu l-a putut învinge pe Mingote, cu un şut la colţul scurt, din interiorul careului advers. În două-trei rânduri, Poli a evoluat în opt jucători de câmp, deoarece căpitanul Scutaru primea îngrijiri, la marginea terenului, din pricina unei accidentări.
Poli: Kirschstein – Belu, Scutaru, Cânu, D. Popescu – Melinte, O. Popescu (Poparadu) – Llorente, Hernandez (Bărbuţ), Curtean (Zicu) – Elek
Am controlat prima repriză, am arătat un joc consistent. Pandurii nu a avut absolut nici o şansă (…) Totul s-a rupt la acea eliminare, iar pe lângă eliminare am primit gol la acea fază. Practic, am început a doua repriză de la 0-1 şi cu un om în minus. Era greu să recuperăm (…), a spus, după meci, tehnicianul polist, Dan Alexa
Tehnicianul gorjenilor, Eduard Iordănescu, a precizat şi el, după meci, că faza eliminării a reprezentat momentul cheie al meciului.
Ar fi vorbe goale să spun că, indiferent de ce s-ar fi întâmplat, am fi câştigat (…) Jocul a fost echilibrat (…) Dar, contează eficienţa şi rezutlatul final pentru mine – Eduard Iordănescu
În Campionatul Național de Viteză dedicată motocicliştilor juniori, Patrick Pascotă a reuşit să câştige şi etapa a doua a întrecerii, organizată recent la Arad. Dacă reușeste să-și mai adjudece încă una dintre cele două etape rămase, una în Bacău și cealaltă la București, mezinul familiei Pascotă devine campion național, ceea ce ar fi o premieră. Mai mult decât atât, el conduce şi în clasamentul general la motocross, clasa 50 cmc. Pentru Patrick Pascotă următoare cursă va fi la motocros la sfârşitul acestei săptămâni, la Ianova.
După încheierea cursei de la Arad, tatăl lui Patrick, multiplul campion Ionel Pascotă a declarat: „Sunt foarte bucuros pentru Patrick și mândru de el pentru că reușește să obțină rezultate atât la motocros cât și la viteză. Ne dorim o premieră pentru Timișoara, ca un sportiv junior să devină campion național la o clasă de motociclism viteză și totodată la motocros, acolo unde ocupă prima poziție a clasamentului în campionat, în acest moment, la 50 de cmc. În general, clasele mici de la motocros, mai ales la copii, sunt câștigate de sportivi legitimaţi la cluburile foarte mari, care au multe trasee de motocros la dispoziție, pentru a se putea antrena”.
Ionel Pascotă intenţionează să organizeze o etapă națională de motocros în apropiere de Timișoara: „Vreau să organizăm în luna septembrie o etapă de Campionat Național de Motocros la Șag, sau, dacă acolo nu se poate acolo, la Lugoj, în funcție de posibilități”.
Pentru Patrick Pascotă următoare cursă va fi la motocros la sfârşitul acestei săptămâni, la Ianova.
Primarul municipiului Timişoara Nicolae Robu a declarat că vrea să facă din Bega un punct de atracţie turistică prin realizarea unui ansamblu de jocuri de apă, sunet şi lumină ce ar trebui să transforme Faleza Flora într-un adevărat spectacol.
Edilul a precizat că nu s-a găsit proiectantul care să se apuce de proiect, dar şi că nu renunţă la această investiţie care s-ar ridica la două milioane de euro, cu susţinere de la bugetul local.
‘Este adevărat că aşa ceva nu ştie să facă oricine. Presupun că şi acesta este un motiv pentru care nu s-a prezentat nimeni, pentru că în plan local nimeni nu are experienţă în domeniu şi nu a vrut să se hazardeze la un astfel de proiect, care presupune un nivel de tehnicitate ridicată’, a afirmat Nicolae Robu.
El a prezentat şi o simulare a proiectului finalizaţ cu jocul de apă, sunet şi lumină. ‘Tot sistemul va trebui să fie unul versatil, care să permită o multitudine de spectacole. Pe acelaşi sistem de duze se poate concepe un număr uriaş de spectacole. Am garanţia că se poate face aşa ceva, pentru că acea prezentare în regim de simulare pe care am făcut-o în campania electorală a fost văzută de mai multe firme care, în acea perioadă de început de mandaţ s-au prezentat la discuţii la primărie să se intereseze. A fost o firmă din Germania, una din Spania, una din Ungaria (…)’, a spus Robu.
O ambulanță a fost implicată în această dimineață într-un accident rutier produs în apropierea Aeroportului Traian Vuia din Timişoara. Autospeciala aflată în depăşirea unei coloane staționată la trecerea de nivel cu calea ferată a fost lovită de un autoturism care venea dinspre Giarmata Vii. Accidentul a avut loc la intersecţia dintre aleea Uberland şi aleea Aeroportului, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Ionuţ Bocancea. În urma impactului, pasagerul aflat în ambulanţă a fost rănit. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care a avut loc accidentul şi dacă ambulanţa avea activate semnalele acustice şi luminoase. La faţa locului a sosit şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat pentru a asigura măsurile de PSI.
Proiectul City of Energy, lansat în urmă cu 5 ani de Enel România cu scopul de a transforma orașul în care trăim într-un loc plin de culoare și energie, a debutat și anul acesta în cadrul Turneului de Tenis ATP Năstase Țiriac. Primul post de transformare ales de Enel pentru ediția din 2015 este situat în centrul Bucureștiului, în Parcul Izvor, și înfățișează imagini din istoria tenisului.
Cei patru pereţi ai postului de transformare Enel aflat în Parcul Izvor din București – în apropierea căruia, în perioada 18-26 aprilie, se desfășoară Turneul de Tenis ATP Năstase Ţiriac – au fost transformați într-o operă de artă modernă semnată de artistul Alex Baciu. Postul de transformare din Parcul Izvor înfățișează imagini din istoria tenisului mondial, într-o încercare de a reaminti tuturor despre rădăcinile și moșternirea acestui sport, dar și de a readuce în prezent detalii despre stilul și jocul deceniilor anterioare.
Postul de transformare proaspăt redecorat a fost inaugurat odată cu meciul demonstrativ de dublu dintre echipa formată din Ilie Năstase și Andrei Pavel și echipa Mansour Bahrami și Henri Leconte, de cealaltă parte a fileului. Mai mult, cele patru vedete ale tenisului au fost prezente la inaugurare, în Parcul Izvor, unde au făcut schimburi de mingi cu jucători îmbrăcați în echipamente de tenis specifice secolului trecut, desprinși parcă de pe pereții transformatorului.
Proiectul City of Energy, lansat de Enel România în anul 2011, are ca scop principal susţinerea comunității de artiști urbani și transformarea vizuală a mai multor zone din Bucureşti și din alte orașe mari ale țării, cu ajutorul acestora. Proiectul a debutat în anul 2011 cu un concurs de design la care au participat cei mai cunoscuți artiști urbani ai momentului, printre care nume deja cunoscute precum Saddo, Sinboy sau Pisica Pătrată și a continuat cu o expoziție extraordinară de becuri de dimensiuni umane, pictate creativ de unii dintre cei mai talentaţi artişti graffiti din România. A fost un prim pas făcut de Enel pentru a umple de culoare Bucureștiul.
În 2012, campania a continuat cu o nouă provocare, tinerii pasionați de artă urbană s-au lăsat inspirați de energie și au aprins orașul în culori în cadrul unui nou concurs de design. Evenimentul a adus împreună atât artiști urbani, skateri, rolleri, cântăreți și DJi care au animat Parcul Tineretului din capitală.
Ediţia din 2013 a City of Energy a dedicat mai multe posturi de transformare diferitelor forme și stiluri de artă, fiecare temă fiind unică. Astfel, a luat naştere o carte de colorat pe pereţii unui post de transformare din parcul IOR, primul desen anamorfic din România pe Splaiul Independenţei, opera celebrului Pollock recreată cu ajutorul a sute de baloane de vopsea pe pereţii unui post de transformare din Parcul Carol şi istoria electricităţii reprodusă pe pereţii a două posturi de transformare din Pipera şi Titan.
În 2014, proiectul City of Energy a debutat pentru prima dată în cadrul Turneului de Tenis ATP Năstase Țiriac, cel mai mare turneu de tenis din Sud Estul Europei. Unul din posturile de transformare ale Enel din apropierea Arenelor BNR a devenit o operă de artă urbană purtătoare a simbolurilor sportului alb, sub semnătura artistului Obie Platon. Pe postul de transformare și-au lăsat atunci autografe cele mai importante nume ale tenisului mondial precum Ilie Năstase, Andrei Pavel, croatul Goran Ivanisevic și francezul Cédric Pioline.
Acestuia i-au urmat un post de transformare dedicat aviației române în Parcul Kiseleff, sub semnătura artiştilor urbani Fear şi Suflo, unul în zona Grozăvești, dedicat vieții active a studenților și tinerilor și unul lângă Piața Giulești, reprezentând cele mai frumoase castele din România. Enel România a sărbătorit anul acesta și Ziua Marinei în stațiunea Mamaia, dedicând un post de transformare Mării Negre și simbolurilor marine, semnat de către Mihai Comănescu și 130 de ani de la inaugurarea sistemului electric de iluminare stradală din Timişoara, printr-un post de transformare ce poartă semnătura artistului Alex Baciu.
Proiectul City of Energy continuă să transforme orașul într-unul plin de artă și culoare, prin opere inovatoare ale tinerilor artiști, folosind ca suport posturile de transformare ale companiei Enel.
O fetiță de patru ani din localitatea Doclin, județul Caraș-Severina fost atacată de câinele familiei. Patrupedul a reuști să-i sfâșie o parte din gât micuței.
Potrivit infocs.ro, totul s-a petrecut în câteva secunde. Copila se juca cu un alt câine al familiei, când a fost atacată de celălalt patruped, care fusese dezlegat din lanț.
Mama fetei și bunica au văzut ce s-a întâmplat și au sărit imediat în ajutorul fetiției. Femeile au încercat să oprească hemoragia copilului, în timp ce au sunat la 112.
Medicii de pe ambulanța sosită la fața locului au transportat-o pe fată la spital, în Reșița, pentru îngrijiri medicale. Acolo, medicii au stabilizat-o și au reușit să oprească hemoragia. Din fericire, carotida și alte vase mari de sânge erau neatinse, însă câinele a reușit să-i sfâșie micuței mușchii din partea dreaptă a gâtului. Fetița de patru ani a ajuns cu o ambulanță, la Timișoara, unde va primi îngrijiri medicale de specialitate.
Universitatea Cluj a câștigat titlul de campioană națională la floretă masculin pe echipe, marţi, 21 aprilie, în Sala de Scrimă Floreasca din București, cu șase victorii din tot atâtea meciuri.
Clubul ardelean a participat cu cei cinci sportivi la Campionatul Național, unde a reușit performanța istorică de a ocupa întreg podiumul competiției. Primul loc a fost ocupat de Radu Dărăban, care a câştigat luni și titlul la individual masculin, urmat de Bogdan Dascălu și de Gerard Tuzhani.
La Campionatele Naționale de floretă au participat 30 de sportivi de la cluburi din Timișoara, Satu Mare, Cluj-Napoca, București, Râmnicu Vâlcea și Ploiești.
Plasticienii reşiţeni Cazimir Kurta şi Arpad Cristian Kurta expun împreună la Timişoara. Expoziţia de grafică, semnată de Arpad Cristian Kurta este deschisă publicului amator de artă până în data de 15 mai în foaierul Filarmonicii “Banatul” din municipiul de pe Bega. Vineri, 24 aprilie la Galeria “Calpe” de la Bastionul Theresia va avea loc întâlnirea publicului cu artistul plastic Cazimir Kurta din Reşiţa. Acesta a vernisat luni, 20 aprilie expoziţia de pictură în ulei cu 26 de lucrări reprezentând portrete, naturi statice, peisaje şi compoziţii. În cadrul acestui eveniment clarinetiştii şi pianiştii filarmonicii timişorene vor susţine un recital. Alături de aceştia, ca invitaţi vor participa virtuozi ai muzicii de cameră, pianişti şi clarinetişti, din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Intrarea publicului este liberă.
Poliţiştii timişeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, efectuează 10 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Timişoara, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. Acţiunea vizează documentarea şi probarea activităţii infracţionale a 5 persoane cu vârste între 40 şi 60 de ani. Totodată, vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul secţiei de poliţie.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Activităţile se desfăşoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timişoara.
Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu încântătoarele lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.
Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai 2015) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Pentru Horia Mihail, Braşovul, oraşul debutului său artistic este întotdeauna un punct important şi emoţionant pe harta turneelor sale. Aici împărtăşeşte publicului sentimentele sale artistice dar şi gândurile: „Este publicul meu, aş putea spune, fiindcă aici am debutat, aici locuiesc şi aici sunt ca într-o familie, atât alături de colegii mei muzicieni, cât şi de cei pe care îi cunosc personal, aşa că n-aş putea spune că este un popas, ci este, poate, un punct de plecare. Pianul călător din acest an aduce oraşe noi, voi debuta la Luduş, voi debuta la Baia de Arieş, oraşe care nu sunt în circuitul obişnuit al artiştilor”. (Horia Mihail)
Publicul îl apreciază în egala măsură: “Avem un solist de valoare în oraşul nostru, duce faima Braşovului şi pe alte meridiane, ne bucurăm că vine şi acasă…Da, a fost frumos. A fost o seară minunată. Lume multă, foarte frumos”, “ Foarte frumos. Adică, eu l-am auzit cântând Liszt, l-am auzit cântând Mozart, dar parcă concertul ăsta a fost mai frumos”, “Pentru dânsul obositor, pentru noi, deosebit”, “Nu oricine ar face asemenea efort”.
Un concert cu orchestra va avea loc în perioada următoare la Piteşti, pe 16 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii sub bagheta lui Alexandru Ganea. Pianistul va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Apoi, recitalurile de la Buşteni (19 aprilie) şi Ploieşti (20 aprilie) vor cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, vor continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se vor încheia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva, la finalul lunii aprilie.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
După ce cea de-a cincea ediţie a turneului Pianul Călător s-a lansat în martie la Galaţi, printr-un eveniment de succes asociat cu inaugurarea noului pian Steinway al oraşului, spectatorii din Braşov, Reşiţa şi Timişoara se vor bucura în perioada pre-pascală de sonorităţile romantice pe care turneul le va aduce în oraşul lor.
„Este o muzică de o atât de mare sensibilitate încât am avut lacrimi în ochi pe tot parcursul concertului”. „A fost divin. Acum, primăvara, este o stare pe care ne-o dorim cu toţii”. „Ne bucurăm mult că un asemenea pianist a venit şi în oraşul nostru”, au spus spectatorii care au umplut până la refuz sala teatrului la concertul de deschidere.
Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai) este organizat de Centrul Cultural Media al Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.
Concerte cu orchestra vor avea loc în perioada următoare la Braşov, pe 2 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii, dirijată de Ciprian Marinescu şi la Timişoara pe 9 aprilie unde pianistul va fi acompaniat de Orchestra Filarmonicii Banatul dirijată de Leonard Dumitriu. Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Această partitură a compozitorului rus vrăjeşte prin starea de profundă implicare în trăirea romantică, fiind creată parcă special pentru fundalul sonor al filmelor de dragoste.
Recitalul lui Horia Mihail de la Reşiţa, din 7 aprilie, organizat în parteneriat cu Radio Reşiţa, va cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118, unele dintre cele mai iubite piese pentru pian solo scrise de Johannes Brahms, va continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt care transformă aici cea de a doua parte din Aneés de pèlerinage într-o mare călătorie de-a lungul artei şi a spiritualităţii italiene şi se va încheia cu Carnaval Op. 9 Scènes mignonnes sur quatre notes de Robert Schumann ce aparţine primei sale perioade de creaţie (1834-1835) şi e dedicată primei sale iubiri şi logodnice, Ernestine von Fricken.
Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colţuri ale ţării, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziţie de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării, Horia Mihail poposind în 20 de localităţi, pentru a susţine recitaluri sau concerte cu orchestra. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.
Itinerar 2015:
2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestra.
7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital.
9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra.
16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra.
19 aprilie, Buşteni, Centrul Cultural Aurel Stroe – Recital.
20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital.
21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital.
22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital.
27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital.
28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital.
29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital.
30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital.
5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital.
8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra.
10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra.
11 mai, Tulcea, Teatrul Jean Bart – Recital.
12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital.
14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital.
15 mai, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu – Recital.
16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital.
19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital.
20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital.
Eveniment susţinut de Radio România.
Organizatori: Centrul Cultural Media al Radio România, Radio România Cultural şi Accendo. Coproducatori: TVR 2 şi Radio România Regional. Partener principal: ARCUB. Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Senia Music. Transportator Oficial: Dacia. Parteneri: Nissa, Societatea de Muzică Veche. Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Teatrul muzical Nae Leonard din Galaţi, Filarmonicile de stat din Braşov, Timişoara, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Radio România Reşiţa, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Liceul Vocaţional de Arte din Târgu Mureş, Casa de cultură din Luduş, Primările din Luduş, Alba Iulia, Tulcea, Roman, Casa de cultură din Baia de Arieş, Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Casa de cultură din Deva, Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Teatrul de artă din Deva, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Casa de cultură din Roman, Şcoala de muzică Sergiu Celibidache din Roman, Radio Chişinău, Sala cu orgă din Chişinău, Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Societatea de concerte Bistriţa, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România TV, Media Trust, România Liberă, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Tango, Şapte Seri, Business Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro, Teleradio Moldova
Două festivaluri de jazz vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, așa că pregătiți-vă să votați și pentru jazz, în Timișoara sau la Sibiu.
15-16 noiembrie 2014:
Timișoara găzduiește unul dintre cele mai constante evenimente din jazzul de după 1990: Gala de Blues-Jazz Kamo, aflată la a XXIV-a ediție. Timp de nouăsprezece ediţii, Gala de Blues și Jazz de la Timișoara a fost condusă de Béla Kamocsa „Kamo”. După dispariţia dintre noi a acestui mare artist, sarcina de director artistic al Galei i-a revenit lui Johnny Bota, contrabasist, partener, timp de aproape 30 de ani, a lui Béla Kamocsa, în formaţia Bega Blues Band. În semn de preţuire pentru Béla Kamocsa, începând cu ediţia a XX-a, Gala de Jazz și Blues îi poartă numele.
În cele două zile de festival, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara vor susține recitaluri muzicieni din România, Germania, Serbia, Ungaria și Olanda. Sâmbătă pare a fi seara jazzului modern – cu tentă experimentală sau funky, în timp ce duminică intrăm pe teritoriul jazzului clasic, dominat de swing și blues. Programul îl puteți consulta direct pe siteul Filarmonicii Banatul: Gala de Blues-Jazz Kamo 2014.
14-16 noiembrie 2014:
La Sibiu se desfășoară un festival tânăr, care completează în mod armonios peisajul jazzistic al orașului considerat timp de mulți ani ”capitala jazzului românesc”. Siteul festivalului http://mozaicfestival.com/ vă oferă o prezentare pe larg a formațiilor invitate, precum și date despre procurarea biletelor.
La Ujgorod, in Ucraina, s-a desfasurat în aceasta seara festivitatea de premiere a productiilor participante la cea de-a 16-a editie a Festivalului concurs „Plaiul meu natal”, destinat productiilor se radio si televiziune pentru minoritati nationale. La sectiunea radio au intrat in concurs 40 de emisiuni din Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria si Muntenegru.
Premiul 1 a fost acordat emisiunii ” In cautarea istoriei pierdute”, realizata la postul de radio regional VOLÎNII din Ucraina. Pe locul al doilea s-a clasat emisiunea „Traditii ale svabilor banateni din Sântana”, realizata de Adrian Ardelean de la Radio Timisoara. Premiul al treilea a fost castigat de Redactia in limba romana a Companiei de radio si televiziune din Ujgorod cu productia „Tinerete fara batranete” realizata de Elvira Chilaru.
Au mai fost acordate 5 mentiuni, 2 obtinute de radiofonistii ungari, una de cei slovaci, una de cei de la Novisad si o alta de Studioul de Radio pentru copii din Ujgorod.
Juriul a fost format din profesionisti ai radiourilor si televiziunilor din Romania, Slovacia, Ucraina si Ungaria precum si profesori din cadrul sectiei de jurnalism a Universitatii din Ujgorod. La sectiunea radio, Romania a fost reprezentata de jurnalistul Mircea Pospai, fost redactor sef al Radio Romania Oltenia Craiova.
De-a lungul timpului, Radio Romania a castigat mai multe premii la Festivalul de la Ujgorod cu emisiunile realizate de reprezentati ai studiorilor regionale din Cluj, Constanta, Craiova, Resita, Targu Mures, Timisoara. Anul acesta Radio Romania a intrat in competitie cu 3 productii.
Este vorba despre liceele Dimitrie Leonida, Auto, Agricol şi Silvic din Timişoara şi Liceul Agricol din Orţişoara.
Rata de promovare a acestei sesiuni de Bacalaureat este mai mică decât cea de anul trecut, spune inspectorul şcolar general din judeţ, Aura Danielescu.
În Timiş, rata de promovare a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului este de 22,37 la sută.
343 de contestaţii au fost despuse în Timiş de candidaţii la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.
Cele mai multe, 135, au avut în vedere notele de la proba scrisă de limba şi literatura română, 74 – la biologie vegetală şi animală, 61 la matematică şi 44 la geografie.
Lucrările din Timiş vor fi recorectate la centrul de evalure din Deva.
Nici în liceele arădene din Ineu, Miniş, Vinga şi Lipova nu au fost elevi care să promoveze Bacalaureatul de toamna.
Inspectoratul Şcolar Arad anunţă că se vor lua măsuri în cazul acestor instituţii.
Mai mult, şcolile vor trebui să prezinte o notă justificativă, măsurile luate şi pregătiri suplimentare pentru ca astfel de situaţii să nu se mai înregistreze.
Alte cinci licee au promovare sub 8 procente.
Rata de promovarea a Bacalaureatului de toamnă în judeţul Arad, înainte de rezolvarea contestaţiilor, este de 16.41%.
În judeţul Hunedoara rata de promovare este de 22,27 la sută.
Siegfried Geilhausen este diplomat german. A venit la Timişoara în vara anului 2012 unde ocupă funcţia de viceconsul la Consulatul Germaniei, poziţie din care participă la diferite manifestări publice unde, adesea, este rugat să adreseze un cuvânt de salut. De cele mai multe ori se adresează atât în germană, cât şi în română. Acesta este motivul pentru care Siegfried Geilhausen urmează, de câteva luni, cursuri de limba română la un centu lingvistic din Timişoara.
Siegfried Geilhausen mărturiseşte că în cei câţiva ani de când se află la Timişoara a ajuns să îndrăgească atât ţara noastră cât şi limba română. Deşi, de la o vârstă nu mai este uşor să deprinzi o limbă străină, diplomatul german consideră că învăţând româna îşi exprimă ataşamentul faţă de România.
De remarcat faptul că Siegfried Geilhausen nu a scris până acum poezii nici în germană şi nici în altă limbă. La cursul de română a studiat câteva poezii şi a primit ca temă de casă să caute alte poezii pe care să le citească. A înţeles însă greşit tema şi a început să scrie el singur poezii. Lucrarea pe care a ales-o să o citească este dedicată oraşului Timişoara şi exprimă modul foarte personal în care oaspetele german trăieşte şi observă viaţa citadină.
De Ziua Limbii Române, marcată pe 31 august, Radio România a lansat o campanie în cadrul căreia personalităţi din străinătate care trăiesc în ţara noastră povestesc despre relaţia pe care o construiesc cu limba română.
Cel puţin asta susţin reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dar şi timişorenii înnebuniţi de gălăgia cauzată de circulaţie şi de actvitatea de pe multele şantiere. Potrivit specialiştilor, pe timpul nopţii, nivelul de zgomot ar trebui să fie de 45 de decibeli, iar ziua, de 55 de decibeli.
În luna iulie, au fost identificate trei zone cu poluare fonică. În zona Spitalului Judeţean, de exemplu, s-au măsurat pe timp de noapte peste 52 de decibeli, în loc de 45. Depăşiri au fost înregistrate însă pe tot parcusul anului 2014. Georgeta Ţîţan, consilier APM Timiş, spune că depăşirile nu sunt foarte mari, însă se menţin constante şi în toate zonele din Timişoara.
Au fost făcute măsurători la solicitarea a 70 de agenţi economici, şi 3 măsurători la solicitarea Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Timiş. Au fost înregistrate 23 de depăşiri ale nivelului de zgomot, mai precis, în 31,5% din cazuri s-au înregistrat depăşiri ale nivelului de zgomot. Unii timişoreni se simt deranjaţi de larma din oraş, alţii spun că progresul implică şi zgomot.
Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, principalele motive care fac din Timişoara un oraş poluat fonic sunt traficul rutier, şantierele, activitatea industrială şi diverşi agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe timp de noapte.
Sfânta Maria este considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
În porturile de la Marea Neagră sunt organizate mai multe manifestări dedicate acestei zile. Ceremonii militare şi religioase, parade navale şi jocuri marinăreşti tradiţionale vor avea loc astăzi şi în garnizoanele din Brăila, Bucureşti, Galaţi, Mangalia, Sulina, Timişoara şi Tulcea.
În parcul Herăstrău din capitală, între orele 12:00 şi 20:00, vor fi organizate plimbări gratuite pe lac cu cele şapte vaporaşe.
Din lipsă de fonduri, doar câteva saloane au aer condiționat.
În plus, susține conducerea spitalului, dacă ar fi montate mai multe aparate, sistemul electric nu ar mai face față.
Temperaturile în saloane scad totuși cu câteva grade, ca urmare a izolării exterioare a clădirii, dar şi pentru că pe geamuri a fost montată folie reflectorizantă.
Pentru a suporta mai uşor căldura, pacienţii deschid uşile şi geamurile saloanelor, se plimbă pe holurile mai răcoroase şi consumă multă apă.
Medicii reamintesc că aerul condiționat ajută la înmulțirea germenilor, iar în unele cazuri pot agrava afecțiunile pacienților.
Primarul Nicolae Robu a recunoscut, cu ocazia dezbaterii unui proiect de rectificare a bugetului, că în visteria orașului au intrat bani puțini, iar cerințele de plată sunt foarte mari.
Consiliul Local Timișoara a aprobat o rectificare bugetară de 18 milioane de lei.
Numai de la investiții au fost luaţi 16 milioane de lei, bani care nu mai pot fi cheltuiți în acest an.
Printre proiectele care au rămas fără finanțare în acest an sunt inelul IV si pasajul Jiul.
Sumele au fost mutate către lucrări de reparații la drumuri, apă și canal.
O sumă de patru milioane de lei a fost direcţionată sub forma de subvenţie către RATT.
Imobilul avea 129 de garsoniere, câteva dintre acestea fiind transformate în apartamente cu două camere, pentru familiile mai numeroase.
Beneficiarii locuinţelor sociale au fost aleşi în baza unor criterii stabilite de Consiliul Local.
Chiria pentru locuinţele sociale este de maxim 50 de lei, în funcţie de suprafaţa apartamentului.
În Timişoara, sunt peste şase mii de persoane care solicită locuinţe sociale, iar lista va fi actualizată în perioada următoare prin hotărâre de consiliu local.
Aceste specii dăunătoare pentru sănătate, au fost depistate în speciale pe arterele de intrare în oraş – Calea Buziaşului, Calea Aradului şi Calea Bogdăneştilor.
De asemenea, ambrozii au fost găsite pe terenurile virane din cartierele Plopi, Mehala şi Ronaţ, de-a lungul liniilor de tramvai şi cale ferată şi între blocurile de locuinţe din diferite zone ale oraşului.
Ambrozia determină apariţia alergiilor respiratorii dar şi a dermatozelor de contact.
Comisia Europeană a realizat pentru prima oară, un studiu care inventariază politicile privind alimentaţia în şcoli, ca parte a eforturilor de reducere a obezităţii infantile.
Toate ţările cuprinse în studiu,cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia şi Elveţia au orientări privind alimentaţia în şcoli, însă acestea variază considerabil, de la dimensiunea porţiilor de mâncare până la amplasarea automatelor de băuturi în şcoli. Aproximativ jumătate dintre ţările studiate au interzis distribuitoarele. Majoritatea sprijină accesul gratuit la apă potabilă proaspătă. Nici dulciurile şi gustările nu sunt permise.
Inventarierea s-a realizat cu ajutorul grupului pentru nutriţie şi activitate fizică al Uniunii Europene, spune Maria Ciorba, consilier centrul Europe Direct Timişoara:
Au fost mai multe criterii care au fost luate în considerare, inclusiv modul de alcătuire al meniurilorpentru copii în şcoli, acceptarea sau nu a companiilor de catering cu diferite produse care sunt nerecomandate copiilor. Toate aceste lucruri au fost analizate şi s-a realizat această radiografie la nivel european. Scopul a fost de a crea un plan de acţiune pentru următorii ani, în perioada 2014-2020, care să prevină şi să combată obezitatea la copii.
România se află printre statele care au în vigoare norme obligatorii privind alimentaţia corectă în şcoli. Încă de acum câţiva ani a impus restricţii la comercializarea produselor alimentare nesănătoase în instituţiile de învăţământ şi în preajma acestora, spune Ioan Moatăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.
Magazinele care comercializează în interiorul unităţilor de învăţământ, ele au un regim special, în sensul că desfac doar produse preambulate şi nicidecum băuturi alcoolice sau ţigări. Cât despre despre magazinele care se află în apropierea unităţilor de învăţământ, conform legii, acestea trebuie să fie la o distanţă de cel puţin 500 de metri de unitatea de învăţământ.
În 2008, Ministerul Sănătăţii a stabilit o listă cu alimentele care sunt interzise în şcoli, cum ar fi chipsuri, hamburgeri, alune, prăjituri, bomboane sau sucuri carbogazoase.
Obezitatea infantilă a ajuns la proporţii alarmante în Uniunea Europeană şi trebuie neapărat luate măsuri, spune Maria Ciorba, consilier centrul Europe Direct Timişoara:
Aproape o treime dintre copii europeni sunt supraponderali sau obezi şi riscă să contracteze boli care pot fi prevenite, inclusiv diabetul de tip 2. În acest context, şcolile sunt nişte parteneri deosebit de importanţi în efortul de a încuraja copii să adopte obiceiuri alimentare sănătoase.
Amenzi de peste 20 de mii de lei au fost plătite până acum de firmele din Timişoara care au executat lucrări de trecere a reţelelor de telecomunicaţii în subteran
Potrivit reprezentanţilor primăriei, printre neregulile constatate se numără materiale depozitate pe spațiile verzi, lucrări nesemnalizate, nerefacerea carosabilului sau a trotuarelor afectate de lucrări.
Îngroparea cablurilor va continua însă, mai ales că operatorii de servicii de date şi voce sunt obligaţi, printr-o hotărâre de consiliu local, să ducă în subteran reţelele.
În cadrul Zilei Transportatorului, Regia Autonomă de profil îşi deschide porţile pentru un spectacol de muzică din vremurile primelor tramvaie cu cai.
Trupa Peregrinii va concerta, de la ora 11, pe platforma tramvaiului turistic, în faţa vechiului depou de vagoane.
Linia de tramvai cu cai de la Timişoara este prima de pe teritoriul actualei Românii şi a treia din lume, după New York şi Paris.
Manifestarea va avea loc în perioada 9 – 13 iulie, în Parcul Rozelor, cu participarea unor ansambluri folclorice din 13 ţări.
În prima seară a festivalului, pe scenă vor urca formaţiile Ansamblului folcloric Timişul şi mai mulţi solişti de muzică populară, printre care Nicoleta Voica, Andrea Voica, Vasile Conea, Carmen Popovici Dumbravă şi Doriana Talpeş.
Spectacolele încep, în fiecare zi a manifestării, la ora 19.
Vântul care a suflat cu putere a rupt mai mulți copaci. În zona Calea Buziaşului, un copac s-a rupt şi s-a prăbuşit peste maşinile parcate. În perimetrul Nova Tim, două autoturisme au fost avariate de copacul prăbuşit, iar o maşină a fost distrusă de un stâlp de înaltă tensiune doborât de vânt. Alte două maşini au fost avariate uşor.
Oamenii din zonă spun că nu este prima oara când copacii cad dupa o furtună provocând pagube proprietarilor de autoturisme. Din cauza copacului cazut peste cablurile de electricitate, mai multe blocuri din zonă au ramas fara curent electric, iar o echipa ENEL s-a chinuit ore în șir sa remedieze problema.
Pe strada Martir Colonel Ioan Uța a căzut un copac pe un autoturism, dar acesta nu a fost grav avariat. Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat s-au deplasat în zonele grav afectate pentru a oferi ajutor. Rafalele puternice de vânt au rupt alţi copaci din Parcul Poporului.
În urma furtunii a fost oprită, pentru o jumătate de oră, și circulația tramvaielor din cauza unei defecțiuni la motorul tramvaiului 5. Astfel, alte trei tramvaie au fost oprite pe traseul care leagă Piața 700 de Balta Verde, oamenii fiind nevoiți să își continue drumul prin ploaie.
Potrivit meteorologilor, în timpul furtunii, vântul a suflat cu 65-70 de kilometri la oră.
Demararea efectivă a proiectului a fost tergiversată din cauza absenţei legii parteneriatului public-privat, care le-ar fi permis autorităţilor judeţene să primească sprijin financiar de la investitorii străini, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.
Investiţia, estimată la 300 de milioane de euro, ar urma să creeze 600 de locuri de muncă şi un centru de pregătire de trei ani pentru asistentele care vor fi angajate aici.
Proiectul de hotărâre privind realizarea studiului de prefezabilitate pentru complexul spitalicesc a fost aprobat astăzi de consilierii judeţeni.
O pacientă de 76 de ani care avea pietre de aproape un centimetru şi jumătate la rinichiul stâng a fost operată cu succes, la Spitalul privat Athena. medicii au folosit o tehnică specială cu laser, care a permis recuperarea rapidă a pacientei. În România, intervenţiile cu laser sunt mai puţin folosite în terapia litiazei urinare din cauza costurilor ridicate dar şi a lipsei echipamentului necesar.
Criza de sânge s-a acutizat la Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa. În timp ce numărul donatorilor a scăzuţ cel al cazurilor care au nevoie de sânge a crescut simţitor în ultimele luni. În continuare există probleme la grupele cu RH negativ. Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa a adus sânge în această săptămână de la centrul din Timişoara pentru a face faţă tuturor solicitărilor
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.