Forest School sau cum se face educația altfel, afară din grădinițe
Publicat de Mihaela Costache, 10 martie 2017, 17:30
Ideea de a petrece mai mult timp în natură este extraordinară, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii.
În România sunt puţine grădiniţele care au spaţii largi outdoor. Copiii petrec foarte mult timp închişi în sălile de clasă. Din septembrie 2016, la Cluj, în cadrul Centrului de învăţare prin joacă Stejarul pitic, la iniţiativa Violetei Piticariu, Ancăi Stan şi Madălinei Rusu, îşi desfăşoară activitatea şi grupa Veveriţelor, o grupă specială care îşi derulează activităţile în aer liber urmând principiile programului Forest School. Programele de acest fel au ajuns la peste o mie în întreaga lume şi se adresează, în general, copiilor din mediul urban, care au prea puţin (sau deloc) contact cu natura şi realităţile acesteia.
În curtea Parcului Etnografic Romulus Vuia am întâlnit un grup de copii veseli, plini de energie şi dornici să descopere cât mai multe lucruri interesante. La vremea când am ajuns eu, sub atenta supraveghere a educatoarelor Violeta Piticariu, Roxana Oroian şi Isabela Iuraş, tocmai se servea gustărica plină de vitamine: fructe delicioase apreciate de cei mici. Detalii despre acest program ne-a oferit Violeta Piticariu:
Am lucrat cu copiii în mediu închis mulţi ani. Totul a pornit de la o nevoie de-a mea. Practic acest lucru m-a determinat să ies din spaţiul închis pentru că am văzut că în momentul în care copiii sunt afară, ei sunt altfel. Noi, educatorii, suntem cei care îi ghidează pe copii, dar ei sunt cei care ştiu exact de ce au nevoie şi, în felul acesta, abilităţile lor nu numai că se dezvoltă, efectiv copilul înfloreşte. De când am început am observat că la fiecare copil, în fiecare săptămână, ceva s-a schimbat: fie că a fost la început mai retras şi a început dintr-o dată să comunice cu colegii cu o uşurinţă extraordinară, fie că a venit victorios către ceilalţi să spună ce a reuşit să facă. Abilităţile se dezvoltă altfel în aer liber, plus că partea de riscuri e cu totul altfel. Copiii reuşesc să treacă peste hopuri, ei învaţă să se descurce în mediu liber, în natură.
Reporter: Cum aţi rezolvat problema jucăriilor, pentru că aici nu prea văd jucării, doar butucei, bolovani şi un spaţiu pe care cei mici şi l-au creat ?
VP: Vorbeam cu una dintre colegele mele şi m-a auzit un copil cum îi spunem că nu avem jucării , copilul s-a uitat la mine şi a spus: „ Vio, cum nu avem jucării? Avem beţe din care ne facem tot felul de lucruri, avem frunze, uite facem cuibuşor pentru păsărele, avem corăbii, avem o navă spaţială. Cum nu avem jucării?” În momentul acela mi-am dat seama că aceşti copii deja s-au desprins de partea aceea de jucării aşa cum au fost înainte obişnuiţi cu jucăriile cumpărate de părinţi. Ieri toţi copiii au participat la realizarea unui grătar, un grătar din pietre. Au cărat toate pietrele într-un loc – se dezvoltă astfel partea fizică, merg pe butuci în echilibru- astfel se dezvoltă partea de motricitate. Prin toate activităţile realizate partea emoţionala şi socială sunt extraordinar de bine dezvoltate. Sunt 6 luni de când aceşti copii sunt în acest sistem. Mă uit la ei şi parcă nici mie nu-mi vine să cred cum s-au schimbat!
Reporter: Cum se desfăşoară o zi în cadrul acestui program?
VP: Copiii vin dis-de-dimineaţă cu un zâmbet larg pe buze şi încep joaca liberă, după care ne adunăm la primul cerc, cercul nostru de dimineaţă unde vorbim despre vreme, despre tot felul de lucruri. De exemplu, acum vorbim despre ceea ce se întâmplă primăvara. Copiii învaţă foarte mult în acest mediu despre tot ceea ce ne înconjoară. Să vedeţi cum pun mâna pe muşchi, pe copac. Azi iarnă au fost nedumeriţi de ce a îngheţat pârâul. Toate întrebările şi tot ceea ce învaţă ei, practic, derivă din aceste întrebări. Fiecare zi e o aventură pentru noi. Nici o zi nu seamănă cu alta.
Reporter: Câte ore staţi afară într-o zi?
VP: De la ora 8:00 până la 11:45 când vine microbuzul şi ne duce către grădiniţă unde copiii iau masa de prânz, iar apoi urmează programul de somn.
Diverse studii realizate în cadrul programului Forest School arată cât de mari sunt beneficiile în dezvoltarea copiilor care petrec mult timp afară. Astfel de programe oferă copilului mai mult decât o simplă înţelegere a naturii, îi oferă sănătate mai bună şi o mai bună coordonare.
Rodica Tulbure – Radio Cluj