Lector nou la Catedra de limba şi literatură română a Universităţii de Ştiinţe din Seghedin
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 septembrie 2017, 12:59
Universitatea de Ştiinţe din Seghedin a decis numirea lui Szabó Zsolt ca lector de limba română începând cu anul universitar 2017/2018. Szabó Zsolt, în vârstă de 34 de ani, este născut la Gheorgheni, în judeţul Harghita, şi are limba maternă română. S-a format exclusiv la instituţii de învăţământ româneşti la Miercurea Ciuc, Tg. Mureş, Cluj, Bucureşti şi Craiova. Este doctor în filologie, obţinându-şi recent doctoratul cu disctinţia Magna cum laude la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureş. A predat timp de 14 ani literatura română la Colegiul Tehnic „Batthyany Ignac” din Gheorgheni numai pentru elevi de naţionalitate maghiară, la Seghedin însă întâmpină o nouă provocare – predă limba română pentru tineri de naţionalitate română din Ungaria şi „basic romanian” pentru studenţi străini care se află în oraşul de pe Tisa cu bursă Erasmus Plus. Profesorul Szabó Zsolt a fost invitatul emisiunii radiofonice „O voce românească”.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA