Se suspendă temporar acordarea titlurilor de cetățean de onoare al Timișoarei
Publicat de adinaiftime, 1 noiembrie 2017, 23:00
Titlul de cetățean de onoare al orașului nu va mai fi acordat la Timișoara pentru o perioadă de câteva luni. Propunerea îi aparține consilierului local Ion Ardeal Ieremia, care a propus suspendarea acordării titlului până la stabilirea unor criterii în baza cărora se acordă acest titlu.
“Eu respect sau cel puțin am un instinct natural de a respecta titulatura de cetățean de onoare. Constat perpetua coborâre a criteriilor și a exigenței raportorilor care propun o persoană sau alta, altminteri persoane onorabile, nu am nimic împotriva lor. Poate că eu sunt anacronic, poate că eu investesc în titulatura asta ceva ieșit din comun”, a declarat Ion Ardeal Ieremia.
Propunerea consilierului PSD a venit în contextual acordării titlului de cetățean de onoare lui Alin Achim, basistul trupei Cargo, omis în 2015, când ceilalți membri ai trupei au primit această distincție. Alin Achim a fost omis pentru că la data respectivă nu mai era în trupa Cargo, revenind ulterior alături de formație, care l-a și propus pentru acordarea titlului de cetățean de onoare.