Dezinsecţia, pericol pentru albine si animale
Publicat de Stefania Grigore, 12 august 2014, 13:30
Peste mai multe localităţi din Timiş şi Caraş-Severin, afectate de inundaţiile din ultima perioadă, se aplică dezinsecţia cu tratament aviochimic, un insecticid împotriva ţânţarilor, toxic însă pentru familiile de albine, spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, medicul Radu Tătaru.
Potrivit acestuia tratamentul aviochimic nu este periculos pentru oameni, însă le recomandă locuitorilor să ia măsuri de precauţie privind animalele din gospodării. Insecticidul este foarte toxic pentru mediul apicol, existând situaţii în care sute de familii de albine au murit în urma unor asemenea tratamente aplicate necorespunzător, a mai spus Radu Tătaru.
Locuitorii din localităţile survolate trebuie să spele bine toate fructele şi legumele înainte de consum, iar cei care au animale să nu le scoată la păşunat în zonele peste care se efectuează dezinsecţia.