Polițiști din Arad reținuți pentru trafic de droguri
Publicat de adinaiftime, 2 octombrie 2017, 09:00
Doi poliţişti din Arad au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Arad pentru trafic cu droguri. Cei doi polițiști sunt acuzaţi că împreună cu un prieten aveau o cultură de cannabis într-o pădure de la marginea comunei Iratoşu.
Cei doi agenţi, care lucrează în cadrul secţiei de Poliţiei 2 din cartierul Micălaca, au fost monitorizaţi timp de 2 luni de către anchetatori. Alături de ei, în afacere se mai afla un bărbat, proprietarul unui schrot din Arad, care mai are un dosar la DIICOT Timişoara pentru contrabandă. Cei 3 începuseră să se ocupe de planţaţie pe la începutul lunii iulie, iar acum se pregăteau să adune prima recoltă. Cei 2 poliţişti şi-au recunoscut parţial vinovăţia.
Acesta este cel de-al doilea caz în care oficiali arădeni sunt reţinuţi pentru trafic de droguri, după ce în cursul lunii august, tot procurorii DIICOT l-au reţinut chiar pe şeful Antidrog din cadrul Serviciului Român de Informaţii Arad.