Ascultă Radio România Regional Live

trafic de droguri

Prima zi a Festivalului UNTOLD!

Prima zi a Festivalului UNTOLD!
Foto: Sursa foto: UNTOLD/Facebook

Publicat de Andra Radu, 10 septembrie 2021, 14:11

Peste 56.000 de persoane au participat, joi, la Festivalul UNTOLD, au anunţat organizatorii evenimentului.

„Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiştii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionaţi de scena principală a festivalului UNTOLD, dar şi de căldura şi energia cu care au fost primiţi de public. Cei mai aşteptaţi artişti au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar şi DJ-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediţii ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă au fost cele mai impresionante ore din viaţa lui.

Pe scena principală a urcat aseară şi juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk şi Carla’s Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Şi Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze, iar Delia, pe lângă show-ul ei de la mainstage, a urcat şi a făcut un moment special cu Steve Aoki.

Celebra coloană sonoră a serialul Casa Del Papel s-a auzit live pe mainstage-ul festivalului. Momentul ‘Cake me!’ a fost unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii. Tinerii aflaţi în primele rânduri au făcut pancarte cu acest mesaj şi au aşteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi. Show-urile lui Tyga, Tujamo şi Steve Aoki au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook si pe canalul de YouTube UNTOLD, precum şi pe TikTok”, se arată în comunicatul trimis de organizatori.

De asemenea, jandarmii şi poliţiştii clujeni au depistat, în prima zi a Festivalului UNTOLD, 14 cazuri în care persoane au încălcat prevederile legii privind traficul şi consumul de droguri.

În punctele şi posturile medicale, 126 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

TULCEA: Doi ,,cultivatori” de droguri au fost trimiși în judecată

Publicat de adinaiftime, 16 decembrie 2017, 18:50

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au finalizat cercetările într-un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri săvârșite de către doi bărbați.

Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. — Biroul Teritorial Tulcea au sesizat instanța de judecată, cu privire la doi bărbați cu vârstele de 28 de ani și 34 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Din cercetări a reieșit că în perioada ianuarie — februarie 2017, bărbatul de 28 de ani, ar fi comandat/achiziționat semințe de cannabis, echipamente și sisteme hidroponice de pe mai multe site-uri online.

Ulterior, cei doi bărbați în cauză ar fi înființat o cultură in-door de cannabis amenajată într-o locuință din localitatea Dăeni, (6.764 g cannabis — masă verde și uscată) în vederea consumului propriu și a traficării, cultură identificată și desființată de polițiști cu ocazia perchezițiilor domiciliare din data de 10.10.2017.

Cei doi bărbați au fost trimiși în judecată în stare de arest la domiciliu.

În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani și a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Botoşani: Percheziţii ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri

Publicat de adinaiftime, 28 noiembrie 2017, 08:00

Procurorii Biroului Teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au desfăşurat, luni, zece percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de droguri, a declarat, pentru AGERPRES, procurorul şef Lăcrămioara Holca.

Potrivit acesteia, percheziţiile au avut loc în municipiul Botoşani, la audieri urmând să fie conduse 89 de persoane, care au calitatea de martor sau de suspect în dosar.

Oficialii DIICOT susţin că faptele s-au produs în 2017, anunţând că modalitatea de operare a persoanelor vizate de anchetă va fi făcută publică după finalizarea audierilor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Droguri de risc cultivate în propria locuință

Publicat de adinaiftime, 22 noiembrie 2017, 22:20

Un bărbat din judeţul Bihor a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic şi deţinere de droguri de risc. El este suspectat că a cultivat canabis în propria locuinţă.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 887 de grame canabis.
Anchetatorii continuă cercetările în acest caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Neamţ: Trei traficanţi de canabis reţinuţi în urma unui flagrant

Publicat de adinaiftime, 4 noiembrie 2017, 10:00

Trei tineri, prinşi în flagrant de ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Piatra Neamţ în timp ce încercau să comercializeze canabis, au fost reţinuţi pentru trafic de droguri de risc, un al patrulea suspect, care este minor, fiind pus sub control judiciar, a informat, vineri, Poliţia Română.

‘În seara zilei de 1 noiembrie, poliţiştii (…) sub coordonarea procurorilor DIICOT au prins în flagrant delict, în municipiul Piatra Neamţ, patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, în timp ce desfăşurau activităţi de aprovizionare, comercializare şi consum propriu de droguri de risc. Asupra acestora au fost găsite aproximativ 50 de grame de canabis’, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform aceleiaşi surse, la domiciliile suspecţilor au fost ulterior efectuate trei percheziţii, în urma cărora anchetatorii au ridicat 750 de lei, telefoane mobile, un cântar electronic, precum şi aparate de mărunţit folosite în activitatea infracţională.

Suspecţii minori au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faţă de tânărul de 17 ani fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Arestări la Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc

Foto: arhiva

Publicat de adinaiftime, 12 octombrie 2017, 17:18

D.I.I.C.O.T. a anunțat, astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, reținerea a doi cetățeni români și a unuia german, acuzați de trafic de droguri de mare risc. Vezi mai jos comunicatul integral:

„La data de 10.10.2017, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților ALTSTADTER CRISTIAN LOREDAN , cetățean german, ILINCA IOAN BOGDAN și BÎRNAZ CONSTANTIN ADRIAN, pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc.

S-a reținut faptul că inculpatul ALTSTADTER CRISTIAN LOREDAN, cetățean german de origine română, împreună cu alți doi cetățeni români — ILINCA IOAN BOGDAN și BÎRNAZ CONSTANTIN ADRIAN — au dezvoltat o activitate prodigioasă pe linia traficului cu droguri de risc, întreținând pe raza jud.Timiș mai multe culturi de cannabis, pe care, după recoltare, le uscau, tratau și ambalau într-o locație situată pe raza loc.Blajova, jud.Timiș. Ulterior, cantitățile de cannabis erau comercializate en-gros, în cantități de minim jumătate de kilogram, către un cerc de dealeri din Mun.Timișoara.

În data de 09.10.2017 a fost organizat un flagrant, inculpații fiind depistați deținând asupra lor cca.1 kg droguri de risc — cannabis.

În noaptea de 09/10.10.2017 au fost efectuate percheziții domiciliare autorizate la un număr de 5 (cinci) locații aparținând inculpaților, fiind depistate alte cantități de droguri (circa 6 kg cannabis).

Ulterior, în cursul zilei de 10.10.2017, a fost efectuată o percheziție domiciliară și la locația situată pe raza loc.Blajova, jud.Timiș, unde a fost descoperită o cantitate de circa 200 sute de kilograme de muguri cannabis (pregătită pentru comercializare), precum și câteva sute de plante în curs de recoltare (cantitatea totală aferentă acestora urmând a fi stabilită în urma recoltării).

De asemenea, la data de 11.10.2017, la limita județelor Timiș și Caraș-Severin, au fost identificate alte patru culturi de cannabis, care la acest moment se află în curs de cântărire, cantitatea fiind estimată la ordinul câtorva tone.

La data de 11.10.2017 Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și jandarmi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bărbaţii din jud. Mureș cercetaţi pentru cultivarea de canabis rămân în arest

Publicat de adinaiftime, 25 septembrie 2017, 22:00

Două persoane urmărite penal de DIICOT – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş în cazul descoperirii unei culturi de canabis în satul Sfântu Gheorghe, vor rămâne în arest preventiv în următoarele 30 de zile după ce Curtea de Apel Târgu Mureş le-a respins, azi, contestaţiile formulate împotriva deciziei primei instanţe.
Decizia Curţii de Apel Tîrgu Mureş este definitivă.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, iar săptămâna trecută, Tribunalul Mureş a decis emiterea de mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, la propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DIICOT-Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş, în urma a 13 percheziții domiciliare.

Sursa: Agerpres

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

10 persoane din Constanța, Mangalia, Eforie, Tuzla și Limanu, arestate pentru trafic de droguri

Publicat de adinaiftime, 16 iunie 2017, 20:00

Instanța de judecată a dispus ieri seară, arestarea celor 10 persoane reținute în urma perchezițiilor efectuate de BCCO Constanța și DIICOT ST Constanța, pe o perioada de 30 de zile, fiind ulterior introduse în arestul IPJ.

Persoanele în cauză sunt domiciliate în municipiul Constanța, Mangalia, Eforie Sud, Tuzla și Limanu.

Cei arestați sunt cercetați pentru operațiuni ilicite cu droguri de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv.

Reamintim că ieri, polițiștii de constănțeni de la Combaterea Crimei Organizate și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de mare risc și cu substanțe cu proprietăți psihoactive.

15 persoane au fost conduse la audieri, 10 dintre acestea fiind reținute.

Ieri, oamenii legii au efectuat 17 percheziții domiciliare în județul Constanța, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilicite cu substanțe cu proprietăți psihoactive.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, precum și jandarmi.

Cercetările în cauză au demarat la începutul anului 2017, atunci când au fost identificați doi bărbați din localitatea Eforie Sud, care ar fi introdus în țară, din Bulgaria, droguri de mare risc (amfetamină), pe care le-ar fi pus în vânzare.

Concomitent, cei doi bărbați ar fi constituit o rețea de distribuție a drogurilor, la care ar fi aderat 8 bărbați, cu vârste între 19 și 49 de ani, din județul Constanța.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

MAMAIA: Droguri de mare risc comercializate în stațiune. O persoană a fost arestată

Publicat de Mihaela Costache, 3 mai 2017, 11:00

În perioada 28 aprilie – 02 mai, Gruparea de Jandarmi Constanţa împreună şi sub coordonarea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, a desfăşurat o serie de acţiuni de combatere a traficului şi consumului de droguri de risc şi mare risc în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, cu precădere în Mamaia.

La una dintre aceste acţiuni desfăşurată în Mamaia, pe 28 aprilie, ora 21.30, jandarmii Grupării Mobile Constanţa au surprins în flagrant două persoane care încercau să comercilizeze droguri de risc și de mare risc, respectiv 307 pastile extasy, ciuperci halucinogene, canabis și alte substanţe psihotrope.

În Mamaia, un echipaj de jandarmerie a observat într-o maşină doi tineri care fumau dintr-o ţigaretă confecţionată artizanal. În imediata apropiere a autovehicului se simţea un miros înţepător.

Persoanelor li s-a solicitat să coboare din autoturism şi li s-a făcut controlul corporal şi al autovehicului.

Asupra acestora şi în maşină au fost găsite substanţele halucinogene descrise mai sus.

Sub îndrumarea unui procuror DIICOT şi poliţist din cadrul B.C.C.O. au fost întocmite actele de cercetare penală.

Pentru una dintre persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pe durata a 30 de zile.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Iaşi: Descinderi în cartierul Păcurari la mai multe persoane bănuite de trafic de droguri

Publicat de Mihaela Costache, 21 martie 2017, 09:30

La această oră, ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate efectuează descinderi în cartierul Păcurari din Iaşi la mai multe persoane bănuite de trafic de droguri.  

Conform unor prime informaţii, traficanţii comercializau drogurile în unităţi de învăţământ din nordul Moldovei.

Dosarul este instrumentat de Brigada de Combatere a Crimei Organizate Suceava.

Vom reveni cu detalii.

(Constantin Mihai, Radio Iaşi/ FOTO citynews.ro)

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

O bucureşteancă a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea heroină

Publicat de Mihaela Costache, 18 august 2015, 17:30

O traficantă de droguri a fost reţinută în Capitală dupa ce a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea heroină.
Femeia avea asupra ei o jumătate de kg de droguri pentru care spera să obţină 11.000 de euro.

Politia-perchezitieÎn urma unor percheziţii efectuate în sectorul 2, procurorii DIICOT au mai găsit un kg de heroină cu o valoare de piaţă de 55.000 de euro.

Femeia va fi prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc, în forma continuată.

În acest caz, procurorii au beneficiat de suportul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.