Ascultă Radio România Regional Live

tramvai turistic

Singurul tramvai-restaurant din România face o incursiune senzorială în istoria orașului. Auditiv, olfactiv și gustativ!

Singurul tramvai-restaurant din România face o incursiune senzorială în istoria orașului. Auditiv, olfactiv și gustativ!

Publicat de Dan Boanţă, 24 februarie 2019, 10:33

Unde? La Timişoara!

“Cina în tramvai”, plasează Timișoara în rândul marilor orașe europene, unde, preț de 2 ore, ai posibilitatea de a servi cina într-un tramvai restaurant. Intrată în al 4-lea an consecutiv, ”Cina în tramvai” este o inițiativă menită să împletească iubirea și istoria pe traseul primului tramvai electric din România.

Singurul tramvai-restaurant din România este dotat cu mese de 2, respectiv 4 persoane şi urmărește traseul primului tramvai electric din țară, care a fost pus în circulaţie în 1889, făcând o incursiune în Mica Vienă! Acesta străbătea centrul oraşului, Piaţa Maria, cartierul Elisabetin, zona Fabric.

foto: „Cina în tramvai” – Facebook

Cei care vor să ia masa în tramvai au parte de un meniu bine ales compus din: Aperitiv – Bărcuțe umplute cu ton, cremă de brânză, măsline, roșii, nuci, struguri, gorgonzola, parmezan & pizza pane. Fel principal – Pui: Piept de pui la grătar cu cartofi wedges și salsa rosa / Porc: Cotlet de porc în sos brun și orez cu legume / Vegetarian : Chiftele de năut cu fasole verde. Desert. Băuturi: Apă și răcoritoare (gama Coca Cola), Vin alb și roșu.

Transformarea unui tramvai german

Tramvaiul turistic din Timişoara oferă posibilitatea unei cine romantice în timpul unei călătorii pe traseul primului tramvai electric, care a fost pus în circulaţie în 1889.

Regia Autonomă de Transporturi a modificat unul din vechile tramvaiele primate donaţie din Germania, model Wegman GT4D, fabricat în 1976, cu 32 de locuri de patru sau două persoane, cât şi şase scaune individuale, bar (chiuvetă cu apă, frigidere, cuptor cu microundă), toaletă, două ecrane LCD, instalaţie de sunet, instalaţie de climatizare, camere video şi WiFi.

Totul respectă normele europene pentru alimentaţie publică. Amenajarea tramvaiului a costat Regia Autonomă de Transport Timişoara în jur de 40.000 de lei şi a fost inaugurat în iarna anului 2013.

“Vrem ca Timişoara să aibă cât mai multe elemente de atracţie. E bine că numeroşii vizitatori care vin la noi în oraş să aibă tot felul de facilităţi. Aşa este şi cu acest tramvai-berărie”, a declarat primarul Nicolae Robu, la inaugurarea tramvaiului.

foto: „Cina în tramvai” – Facebook

În primă fază, s-a realizat un protocol cu fabrica de bere Timişoreana, ca mijlocul transport să fie primul “tramvai-berărie” din România. Acesta a fost branduit cu însemnele fabricii de bere şi avea două dozatoare şi un aparat de cafea.
Se dorea ca investiţia să fie amortizată în doi ani, însă apoi contractul cu Timişoreana a fost interupt. Tramvaiul a fost din nou rebdenduit, devenind “tramTMtour”, iar cei de la RATT închiriau tramvaiul în scopuri turistice şi nu numai.

“El a fost gândit de la început ca tramvai turistic, de închiriat pentru grupuri, dar este un vagon amenajat în interior pentru a putea găzdui întâlniri de afaceri sau petreceri tematice în timp ce traversează zona istorică a Timişoarei. Cei mai mulţi care închiază tramvaiul sunt grupurile de turişti, am avut întâlniri şi cu elevii în tramvai, s-au ţinut aniversări, zile de naştere. Au fost partyuri, aniversări de firme. A fost şi un bal costumat în jurul Halloweenului. Am avut şi un concert rock în tramvai. Sunt şi mulţi străini. Cei mai mulţi sunt din Europa, dar am avut şi grupuri din alte părţi, de exemplu din Brazilia. Am avut şi un grup de pasionaţi ai tramvaielor din marea Britanie, care au preferat să vadă oraşul din mers şi să servească şi o gustare.”, a declarat Silvia Ioniţă de la RATT pentru infoinsider.ro.

foto: „Cina în tramvai” – Facebook

Tariful este stabilit în mişcare, în jur de 100 de lei pe kilometru, iar staţionarea este 150 de lei pe oră. Traseul clasic, care înconjoară Cetatea, are opt kilometri. Cine doreşte un ghid (în română şi engleză), tariful este de 199 de lei pe kilometru.

Servicii incluse: Hostess (pentru primirea invitaților), Chelneri, Fotografi. Muzica live – pe durata staționării, Playlist personalizat (pentru călătorie).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Plimbări cu tramvaiul turistic și ture de alergare în Săptămâna Mobilității Europene, la Timișoara

Plimbări cu tramvaiul turistic și ture de alergare în Săptămâna Mobilității Europene, la Timișoara

Publicat de adinaiftime, 13 septembrie 2017, 17:20

Timișoara sărbătorește Săptămâna Mobiliății Europene prin concursuri sportive, plimbări cu bicicleta sau cu tramvaiul turistic.

În fiecare an, în perioada 16 – 22 septembrie, se desfășoară Săptămâna Mobilității Europene, o campanie care vrea să încurajeze autoritățile locale să găsească soluții de trasport ecologice, iar cetățenii să aleagă soluții alternative la folosirea automobilului. Tema campaniei din acest an este ”Clean, shared and intelligent mobility” – ”Mobilitate nepoluantă, partajată și inteligentă”.

Primăria Timișoara a adoptat un plan de mobilitate urbană durabilă care acoperă polul de creștere Timișoara format din municipiul de pe Bega și 15 comune limitrofe (Becicherecu Mic, Bucovăț, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Șag, Sânandrei, Sânmihaiu Român). Planul de mobilitate urbană urmărește crearea unui sistem de transport durabil, care să satisfacă nevoile comunităţilor din teritoriul său și să ajute la obținerea de viitoare finanțări.

La Timișoara, Săptămâna Mobilității Europene va fi marcată prin competiții sportive organizate, în weekend, în Piața Victoriei. Luni, reprezentanții Primăriei, ai RATT și consilieri locali sunt chemați la un circuit cu bicicleta pe străzile orașului.

În perioada 18 – 22 septembrie, vor fi organizate curse cu tramvaiul turistic pe traseul liniei 6. Tram Tur va circula pe traseul Piața 700, Catedrala Mitropolitană, Piața Maria, Piața Bălcescu, Banatim, Piața Traian, Prefectură, Piața Libertății.

Plecările vor avea loc din Piața Libertății, la orele 16:00, 17:30, 19:00 și 20:30.  Accesul în tramvai este gratuit și se va face pe bază de înregistrare prealabilă pe e-mail muzeu.transport@ratt.ro.

Sâmbătă, 16 septembrie

09:00-17:30 – Romanian Throwdown by USC / Smartfit – competiție sportivă – Piața Victoriei

09:00 – Tura Botanic ( 3 km ) / Asociaţia Alergotura

Traseu: Parcul Botanic – Piața Victoriei – Malul Begăi / Parcul Catedralei – Alba Iulia – Piața Libertății – Piața Unirii – Parcul Botanic

Duminică, 17 septembrie

10:00-16:30 – Romanian Throwdown by USC / Smartfit – competiție sportivă – Piața Victoriei

19:00 – Tura Dumbrăvița ( 5 km ) – Asociaţia Alergotura

Traseu: Bisericuța de lemn de lângă Kaufland – Str. Sandor Petofi – Parcul Central Dumbrăvița  – Strada Sandor Petofi –  Bisericuța de lângă Kaufland

Luni, 18 septembrie

13:30 – Circuit pe biciclete la care vor participa consilieri locali, conducerea şi angajaţi ai Primăriei Municipiului Timişoara și ai RATT, pe traseul: Bulevardul C.D. Loga nr. 1 (Primăria Municipiului Timişoara) – Bulevardul Regele Ferdinand – Podul Mitropolit Andrei Şaguna – Bulevardul Vasile Pârvan – Bulevardul Corneliu Coposu – întoarcere la sensul giratoriu (fântâna de la Pestalozzi) – Bulevardul Corneliu Coposu – str. Michelangelo – Bulevardul I.C. Brătianu – Str. 20 Decembrie – Bulevardul C.D. Loga nr. 1 (Primăria Municipiului Timişoara). Partener este RATT, iar cursa se va desfăşura cu biciclete VELO TM.

15:00 – 18:00 – Demonstrații de handbal cu SCM Politehnica Timișoara – Piața Libertății

18:00 – 19:00 – Demonstrații de baschet cu Baschet Club SCM Timişoara – grupele de juniori U16 și Liga I, împreună cu grupele Academiei de Baschet pentru Timișoara – Piața Sf. Gheorghe

19:00 – Tura Vaporul ( 8.5 km ) – Asociaţia Alergotura

Traseu: Porto Arte – Malul Begăi pe lângă Riviere – Parcul Copiilor – Badea Cârțan – Uzina de apă – Badea Carțan – Parcul Copiilor – Malul Begăi – Porto Arte

Marți, 19 septembrie

14:00 – 16:00 – Liceul cu Program Sportiv ,,Banatul” Timișoara – activități specifice următoarelor ramuri sportive: atletism, box, handbal și fotbal – Piața Sf. Gheorghe

15:00 – 18:00 – Demonstrații de handbal cu SCM Politehnica Timișoara – Piața Libertății

18:00 – 19:00 – Demonstrații de baschet cu Baschet Club SCM Timişoara – grupele de juniori U16 și Liga I, împreună cu grupele Academiei de Baschet pentru Timișoara – Piața Sf. Gheorghe

19:00-20:30 – Kangoo Jumps / Smartfit – Piața Libertății

18:30 – Tura de alergare – Asociaţia Alergotura şi MEB Run ( 7 km, contratimp)

Întâlnirea participanţilor va avea loc în parcarea din faţa Grădinii Zoologice de la Pădurea Verde. Traseul de contratimp are 7 km dus-întors.

Miercuri, 20 septembrie

17:00 – 18:00 – Demonstrații de rugby cu Saracens Timișoara – Piața Victoriei

18:00 – 19:00 – Demonstrații de baschet cu Baschet Club SCM Timişoara – grupele de juniori U16 și Liga I, împreună cu grupele Academiei de Baschet pentru Timișoara – Piața Sf. Gheorghe

18:00-19:30 – Yoga / Smartfit – Parcul Botanic

20:00 – Tura Nora ( 10.5 km ) – Asociaţia Alergotura

Start: din fața restaurantului Nora – Bd. Dâmbovița – dreapta pe Str. Dreptatea – stânga pe Str. Vulturilor până la pistă – dreapta pe pista de bicicleta – până la Podul Decebal de la Băile Neptun – Parcul Copiilor – Porto Arte – Splaiul N. Titulescu – traversare Pod General Ioan Dragalina – Splaiul T. Vladimirescu – Splaiul Sofocle – stânga pe Str. Vulturilor – dreapta pe Str. Dreptatea – Finish: intersecție Str. Dreptatea cu Bd. Dâmbovița

20:30 – Tura Parcul Uzinei ( 3.7 km ) – Asociaţia Alergotura

Traseu: Parcul Uzinei (Stonehange) la pietre – dreapta Str. Uzinei – Str. Rozelor – Str. Valișoara până la pasarelă – traversare pasarelă – dreapta Str. Canalul Bega – stânga Str. Rudolf Walter – dreapta pe Str. Câmpului – Str. Frederic Chopin – Podul Mihai Viteazul – Finish: Parcul Uzinei.

Joi, 21 septembrie

13:00 – 13:30 – Meci demonstrativ de baschet între Baschet Club SCM Timişoara și Saracens Timișoara (seniori) – Piaţa Sf. Gheorghe

17:00 – 18:00 – Demonstrații de rugby cu Saracens Timișoara (juniori) – Piața Victoriei

17:30 – Tura de alergare ( 2 ore) – MEB Run 2h Challenge

Se aleargă pe drumul pietruit timp de fix 120 de minute, iar la final se înregistrează distanța parcursă. Provocarea este de a încerca acoperirea unei distanţe cât mai mari.

Întâlnirea are loc la ora 17:30, în parcarea din fața Zoo Timisoara, se aleargă în puls mare, pe traseul de contratimp (7 km).

Vineri, 22 septembrie

18:30-20:30 – Maraton de Cycling / Smartfit – Piața Victoriei

20:00 – Tura Vaporul ( 8.5 km ) – Asociaţia Alergotura

Traseu: Porto Arte – Malul Begăi pe lângă Riviere – Parcul Copiilor – Badea Cârțan – Uzina de apă – Badea Cârțan – Parcul Copiilor – Malul Begăi – Porto Arte

În caz de timp nefavorabil acţiunile programate se vor suspenda.

Foto: arhiva