SEGA: Comisia Europeană a apărat pachetul „Mobilitate” împotriva căruia protestează transportatorii bulgari
Publicat de Camelia Teodosiu, 15 ianuarie 2019, 14:11
Europa are nevoie de reglementări clare în sectorul transportului auto, iar menţinerea situaţiei actuale este imposibilă, a declarat comisarul european al transporturilor, Violeta Bulc, care s-a întâlnit, la Bruxelles, cu miniştri ai transporturilor din Bulgaria, Ungaria, Lituania şi Polonia, relatează BGNES. În opinia sa, „dacă nu va fi găsită o soluţie adecvată, ne vom confrunta cu o serie de condiţii naționale necoordonate”. Bulc a subliniat că acest lucru ar duce la fragmentarea pieței interne, la incertitudine, la costuri mai mari și la scăderea competitivității din UE.
Pentru a face față acestor probleme, CE a prezentat, în mai 2017, câteva reforme legislative importante în cadrul pachetului pe tema mobilităţii. Comisia Europeană consideră că aceste măsuri vor aduce beneficii mari atât pentru şoferi, cât şi pentru operatori. Aplicarea unor reguli clare, valabile pentru toată lumea în toate statele membre, va conduce la condiții de concurență echitabile – toţi transportatorii vor lucra în aceleaşi condiţii. „Ca urmare a acestor măsuri, se vor îmbunătăţi, de asemenea, condiţiile de muncă ale şoferilor şi se va putea căuta o soluţie pentru această problemă, legată de numărul insuficient de şoferi, care afectează întreaga industrie europeană. Aplicarea regulilor de detașare va asigura o remunerare corectă a muncii în alte state membre, ceea ce ar duce la un grad ridicat de mobilitate a lucrătorilor în acest sector. Asta va reduce totodată considerabil şi povara administrativă a operatorilor”, a explicat comisarul european Bulc.
„Acordul politic, la care au ajuns miniștrii transporturilor pe 3 decembrie 2018, a fost un pas important în acest proces. Prin urmare, invit Parlamentul European și Consiliul UE să demareze cât mai curând posibil dezbaterile pe tema propunerilor legislative. Comisia Europeană este gata să ajute în desfăşurarea discuţiilor şi la demararea negocierilor interinstituţionale”, a mai spus comisarul Bulc.
Joi, sute de transportatori bulgari vor fi la Bruxelles pentru a protesta împotriva schimbărilor prevăzute în pachetul „Mobilitate”, pe care ei le califică drept discriminatorii. Ei ar urma să fie primiţi de Comisia pentru Transporturi din Parlamentul European.