Poliţişti la datorie
Publicat de adinaiftime, 10 septembrie 2017, 19:20
La începerea anului şcolar, aproape 9.500 de poliţişti vor acţiona mâine în zona grădiniţelor, a şcolilor şi a liceelor din toată ţara.
Potrivit unui comunicat, poliţiştii intensifică şi acţiunile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, al existenţei inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie. Totodată, sunt controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse care pot fi comercializate minorilor.
Pentru ca noul an şcolar să înceapă şi să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.
RADOR