Transportul în comun în Valea Jiului ar putea fi realizat cu autobuze electrice
Publicat de Mihaela Costache, 8 iunie 2017, 09:47
Consiliul Judeţean Hunedoara şi cele şase primării de oraş din zonă au ajuns la un acord prin care îşi propun accesarea de fonduri europene în vederea realizării unui sistem de transport în comun, în toată zona, cu ajutorul unor autobuze electrice.
Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache spune că ar putea fi atrase 10 milioane de euro, sumă ce ar acoperi în jur 20 -30 de autobuze cu 40-50 de locuri. Tot din fondurile europene, ar urma să fie realizate două staţii de încărcare cu electricitate la Uricani şi Lonea, precum şi un depou în municipiul Vulcan.
Autorităţile judeţene estimează că primele documente necesare asocierii primăriilor pentru a putea realiza proiectul vor fi aprobate în consiliile locale în circa două săptămâni.