Traficul greu va fi restricționat pe unele drumuri naționale si autostrãzi
Publicat de adinaiftime, 30 decembrie 2017, 21:00
Traficul greu, de marfã, va fi restricționat mâine dar și în primele douã zile ale anului viitor. Măsura se aplică pe unele drumuri naționale si autostrãzi.
Autovehiculele cu masa totalã mai mare de 3,5 tone care transportã mãrfuri neperisabile NU vor putea circula mâine între orele 16 si 2 si luni și marți între orele 6 si 22 pe Autostrada A 2, pe ambele sensuri, pe traseul București- Fundulea- Fetești- Cernavodã- Murfatlar.
Autocamioanele mai grele de 7,5 tone NU vor putea circula în cele trei zile, între orele menționate, nici pe Drumul National 7, pe ambele sensuri, între Pitești si Veștem, dar nici pe DN 39, între Agigea si Mangalia.