Dorin Dumitru Prunariu: Trebuie să fim conștienți de faptul că în univers există viață și în altă parte

Publicat de prosavioleta, 28 mai 2024, 10:36

Cristian Dumitrașcu: Domnule general-locotenent, bine ați venit la „Interviul săptămânii”
Dorin Dumitru Prunariu: Mulțumesc. Bine v-am găsit.
Cristian Dumitrașcu: Nimic nu este întâmplător. Interviul este înregistrat exact în ziua în care, în urmă cu 43 de ani, ați revenit din spațiu și ne povesteați mai devreme, v-am întrebat cum v-a fost la întoarcere, în capsulă cu focul care se vedea prin hublou. Ați avut un moment de nesiguranță?
Dorin Dumitru Prunariu: Am avut un moment de suspans. Intri în atmosferă cu o capsulă sub formă de clopot, care are 2 metri diametru, 2 metri înălțime. Intri cu 28.000km/h și până la o înălțime de aproximativ 12,5km, viteza aceasta este frânată, deci simți o suprasarcină considerabilă în interiorul capsulei, până la o viteză cam de 900km/h, o viteză care a trecut deja în subsonic și la care pot să se deschidă parașutele. Desigur, e un tren întreg de parașute, extractoare de frânare, extractoare iară de frânare și parașuta mare, numai că la noi, după ce a fost largat capacul containerului parașutei și-a ieșit prima parașută de stabilizare, trenul de parașute nu a mers mai departe și am avut câteva secunde de suspans, în loc să se deschidă parașuta pe la 12,5km, s-a deschis pe la 7,5km…
Cristian Dumitrașcu: Aproape jumătate din…
Dorin Dumitru Prunariu: …aproape… da, încă vreo 5km diferență. Dacă mai treceau câteva secunde și nu se deschidea, aveam un monument la locul impactului, dar s-a deschis, din fericire, dar am trecut atunci prin niște momente tensionate, efectiv și pe mine, pe colegul meu de zbor ne-au trecut transpirații reci. De asemenea, eram în legătură cu centrul de coordonare a zborului, de unde ni se transmiteau informații, comunicam și noi cum ne simțim. S-a făcut liniște deplină și acolo. Ei bine, când apare o liniște de asta deplină, se trage semnalul de alarmă, ceva, într-adevăr, se întâmplă, iar când s-a deschis în sfârșit parașuta, s-a auzit prin radio „Ura! Sunt salvați!” și am răsuflat și noi ușurați. Apoi tot procesul de aterizare.
Cristian Dumitrașcu:  Comunicații radio, așa este, pentru cei mai tineri, care sunt acum obișnuiți cu altă tehnologie, cu internetul, totul se desfășura chiar și la acea distanță prin ceea ce se putea în anul 1981.
Dorin Dumitru Prunariu: Da, se comunica radio, bineînțeles. De regulă, se comunica pe unde scurte în acea zonă de comunicații cu nava cosmică.
Cristian Dumitrașcu: Pregătirea dumneavoastră, începută în armată și o spunem cu mândrie…
Dorin Dumitru Prunariu: Sigur, și eu o menționez cu mândrie întotdeauna.
Cristian Dumitrașcu: Ați fost selectat din rândurile aviatorilor militari. Ați făcut, din ce am mai văzut, ce am mai citit și ați mai spus în alte interviuri, o pregătire draconică. Cei care v-au antrenat au avut această ambiție și, sigur, obligativitate până la urmă să vă aducă la performanțele unor adevărați sportivi.
Dorin Dumitru Prunariu: Este adevărat. Ca să fim puțin mai preciși, eu eram inginer civil de aviație, care am devenit elev la Școala de Ofițeri de Aviație rezervă, șase luni, cât dura. În acea perioadă, am fost selecționat pentru spațiul cosmic. Am ridicat mâna, au fost întrebați elevii care doresc voluntar să se prezinte pentru o selecție pentru spațiul cosmic și, ulterior, mi s-a propus să devină ofițer activ și am intrat în rândul ofițerilor activi, ingineri de aviație.
Cristian Dumitrașcu: Câți au mai ridicat mâna?
Dorin Dumitru Prunariu: Eram 30 în sala de curs la Bacău și au ridicat 17. Pe aceștia ne-au dus la București cu un avion de transport militar. Era un AN-26 atunci. Am efectuat o serie întreagă de teste medicale și psihologice la Centrul de Medicină Aeronautică, actualul Institut de Medicină Aeronautică și Spațială, de aici din București. Am picat toți într-o primă fază. Apoi cinci dintre dosare au fost reluate, pentru că s-au stabilit niște mici corelații. Eu eram puțin răcit, analizele sângelui erau puțin alterate. Aceasta a influențat puțin niște probe de efort. Când s-au reluat dosarele, eram în perfectă stare de sănătate și am trecut fără probleme prin toată faza de selecție.
Cristian Dumitrașcu:  Cât a durat de la acest drum de la Bacău cu AN-26 până la decolarea către spațiu?
Dorin Dumitru Prunariu: Acest drum la Bacău a fost efectuat în 1977, prin luna mai, iar eu am decolat în 1981, în luna mai, în spațiul cosmic, deci 4 ani de zile.
Cristian Dumitrașcu:  Un drum de 4 ani.
Dorin Dumitru Prunariu: 3 ani de zile a fost pregătirea efectivă de specialitate, cu multe cursuri, multe probe practice, simulator, zborul cu avionul, parașutism, ș.a.m.d.
Cristian Dumitrașcu:  Făceam parte din Tratatul de la Varșovia. Am înțeles că instruirea dumneavoastră a fost una, de asemenea am să revin cu termenul ‘draconică’, pentru că trebuia să fiți pregătit să răspundeți în rusă foarte rapid comenzilor. De aceea, limba ați învățat-o cumva, la un moment dat, din rusă în rusă am înțeles.
Dorin Dumitru Prunariu: Da, într-un fel, din rusă în rusă. Eu, practic, în școală am făcut franceză-germană. N-am avut niciodată tangență cu limba rusă. Am vrut să zbor în Cosmos, am ridicat mâna și după aceea ni s-a spus „Băieții, acuma trebuie să învățăm limba rusă”. Am făcut vreo două luni cursuri de limba rusă aici în țară, dar abia au apucat să ne încurce un pic. Țin minte și acuma cum încurcam alfabetul chirilic cu alfabetul latin. Apoi, ajungând acolo, au început cursurile 8h/zi cursuri în limba rusă și rușii și-au dat seama că nu numai noi și alții din alte țări nu aveau cunoștințele de bază de limbă rusă pentru a putea face față învățământului și au angajat profesori de limba rusă specializați în a-i învăța pe străini limba rusă. A fost greu la început, cu multe dureri de cap. Am ajuns să vorbesc suficient de bine rusește cam în jumătate de an. Trăiam în mediul rus, copiii noștri erau la grădiniță acolo, soțiile între ele trebuiau să se înțeleagă cumva și se chinuiau și ele să învețe limba rusă. Și cursurile au continuat un an și jumătate, timp în care am ajuns să vorbim foarte, foarte bine limba rusă şi ei ne-au spus așa „trebuie să vă învățăm să gândiți în limba rusă, pentru că acolo sus n-aveți timp să traduceți. Dacă este vorba de o comandă de executat ceva, trebuie imediat să reacționați la limba în care vi se vorbește”. Normal că atunci nu era vorba de engleză, în Rusia nu se studia în limba engleză. Acuma cosmonauții ruși vorbesc bine engleză, americanii care zboară cu ei vorbesc rusește, este cu totul altceva. Și am ajuns să vorbim bine. Și de ce spuneați din rusă în rusă? Pentru că persoana care ne învăța nu știa altă limbă străină, în schimb din puținele cuvine pe care le știam, ne dezvolta vocabularul, ne explica și astfel toate explicațiile s-au implementat în gândul nostru, în limba rusă şi am ajuns să gândim atunci în limba rusă. Bine nu o mai fac demult, dar vorbesc curent limba.
Cristian Dumitrașcu: Există un cod în aviație, în general, pentru că ați spus despre astronauții americani și despre cosmonauți, și aici e o discuție de ce cosmonauți la ruși și de ce astronauți la americani, dar pentru că există un cod de onoare și de prietenie, cred că n-au existat așa mari rivalități chiar și acum, chiar și atunci când existau două blocuri diferite ideologice, militare, între dumneavoastră cosmonaut din partea estică și astronauții americani cred că niciodată nu a fost…
Dorin Dumitru Prunariu: Nu, nu a fost nicio problemă niciodată și nu a fost nici între cosmonauții ruși și astronauți americani, deși sunt multe divergențe, concurența era acerbă și nu merg mai departe. Chiar și acuma, cu războiul acesta din Ucraina, la bordul Stației Cosmice Internaționale zboară în continuare rușii cu americani, americanii cu rușii, lucrează în condiții de bună înțelegere acolo sus. Interesele sunt mult prea mari în domeniul cosmic pentru a le afecta deocamdată cu problemele de la sol. Practic, în momentul în care ajungi să zbori în Cosmos, devii un cetățean al planetei, deși îți păstrezi tot naționalitatea, desigur, dar ești un cetățean al planetei și te tratezi și ești tratat ca atare. Și toți care am zburat în Cosmos avem aceeași viziune asupra Pământului, asupra problemelor Pământului, asupra necesității de protecție a Pământului și având această idee generală asemănătoare, am devenit colegi și am devenit prieteni. Avem o Asociație Internațională a Exploratorilor Spațiului Cosmic, din care fac parte aproape toți astronauții și cosmonauții din lume. Acum sunt cam 670 de oameni care au zburat în spațiul cosmic. Desigur, unii dintre ei au dispărut din diverse cauze, bătrânețe unii dintre ei, dar toți cei care ne întâlnim anual la congresele internaționale ne purtăm în continuare ca foarte buni colegi și prieteni, indiferent din ce parte a globului suntem. Unii sunt militari în țările lor, unii sunt civili, dar nu contează aceasta.
Cristian Dumitrașcu:  Cât ați stat la cosmodromul din Uniunea Sovietică?
Dorin Dumitru Prunariu: Practic m-am pregătit în Orășelul Stelar, care nu e departe de Moscova, timp de 3 ani de zile, iar la cosmodrom ne-am deplasat cu 2 săptămâni înainte de zbor. Am mai efectuat niște pregătiri preliminare înainte de lansare și în ziua lansării am urmat un program întreg de pregătire nemijlocită, teste medicale, test al costumului de scafandru cosmic, văzut tot ceea ce aveam de dus în spațiul cosmic, oficial, procese verbale, birocrație – și acolo e birocrație, am semnat o grămadă de hârtii, apoi am fost duși la rachetă, cam cu 2 ore înainte de lansare, ne-am suit în vârful ei, în capsula care urma să ne lase în spațiul cosmic, aceasta s-a închis și timp de 2 ore s-au desfășurat o serie de procese ireversibile legate de lansare. Normal că și noi comunicam parametrii la sol, de la sol ni se transmiteau anumite informații, se studia foarte detaliat timbrul vocii, pulsul, tensiunea – aveam toți senzorii pe noi, se transmiteau prin telemetrie la sol…
Cristian Dumitrașcu:  În ’81…
Dorin Dumitru Prunariu: În ”81, sigur –  pentru a se vedea care este starea noastră. În orice caz, dorința mea de a zbura în spațiul cosmic și de a vedea Pământul de acolo de sus era atât de mare încât, desigur, emoții omenești mă stăpâneau, dar n-am avut nici un moment sentimente de frică. De fapt, se spune că frica și în aviație și în cosmonautică face ca omul să nu mai fie apt să-și îndeplinească misiunea. Trebuie să știi că te pot aștepta orice riscuri acolo sus, inclusiv riscul final. Trebuie să fii pregătit și pentru așa ceva. Și vă spun sincer, eram atât de mobilizați să ne îndeplinim misiunea, eram ofițeri toți, încât acest risc trecea pe un plan mult inferior față de dorința noastră de a îndeplini tot ceea ce aveam de făcut….
Cristian Dumitrașcu: Și importanța misiunii…
Dorin Dumitru Prunariu: Și importanța misiunii, da.
Cristian Dumitrașcu: Ajungem cu discuția în spațiu, pentru că, deocamdată, singurul om din România care a ajuns în spațiu sunteți dumneavoastră. Nu pot să nu vă întreb dacă n-ați plecat în Uniunea Sovietică cu un soi de reticență, având în vedere că îmi spuneați că nu știați limba rusă și având în vedere faptul că v-ați născut într-un oraș, Brașov, dintr-o familie de intelectuali, care la vremea aceea în care v-ați născut dumneavoastră se numea Stalin?
Dorin Dumitru Prunariu: Orașul Stalin, da, este adevărat, așa scrie în certificatul meu de naștere.
Cristian Dumitrașcu: Așa scrie?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, și-l păstrez, normal, ca un document istoric, ceea ce a fost în România în acea perioadă. Desigur, eu m-am născut în 1952, Stalin a murit în 1953, după aceea s-a schimbat numele Brașovului, și-a recăpătat numele vechi istoric, dar în anumite documente a rămas această urmă a sovietismului de atunci. Adevărul este că am plecat cu o oarecare reticență, pentru că eu apreciam mult politica României, politica internațională. Am apreciat mult când trupele Tratatului de la Varșovia, fără România, au invadat Cehoslovacia…
Cristian Dumitrașcu:  ’68.
Dorin Dumitru Prunariu: ’68, este adevărat, au invadat Cehoslovacia, și România a luat o poziție foarte hotărâtă împotriva acestui lucru. De asemenea, aflându-mă deja în pregătire la ruși, în 1979, rușii au invadat Afganistanul și au vrut să ne implice într-un fel de activitate politică, să fim de acord cu ceea ce au făcut ei. Normal că și eu și colegul meu Dumitru Dediu eram ofițeri români în misiune în străinătate și depindeam clar, ca subordonare, de atașatul militar român de la ambasada de la Moscova, imediat l-am sunat, ne-a spus: Se interzice orice participare la așa ceva, sunteți acolo pentru pregătire de specialitate; n-am participat, pentru o perioadă am fost considerați dușmani, dar lucrurile s-au liniștit, s-au potolit pentru că sarcina noastră principală era să zburăm în cosmos nu să împărtășim opiniile politice ale celor care ne pregăteau atunci.
Cristian Dumitrașcu:  Și, în fine, ați ajuns în Cosmos. Întrebare venită din public: cum se vede cosmosul? Cum l-ați văzut prima dată? Ca pe un cer plin de stele noaptea, pe un câmp pe pământ sau pur și simplu negru?
Dorin Dumitru Prunariu: Ca și pe pământ, în momentul în care este zi pe orbită, deci soarele se află deasupra orizontului pe care îl vezi, nu se vede nimic pe cer, cerul este negru, negru curat, nu mai există atmosfera care să-i dea culoarea. În momentul în care soarele trece de partea cealaltă a Pământului și intri în noaptea adevărată și în noaptea cosmică, este acoperit de o puzderie de stele, vezi mai multe decât vezi pe pământ, pentru că nu mai există nici un filtru care să filtreze imaginea ta, nu mai există impurități în atmosferă. De asemenea, ai ocazia să vezi constelații pe care nu le vezi de pe pământ, pentru că tu ocolești Pământul o dată la o oră și jumătate și vezi și constelații nordice și sudice. Desigur, pe toate le-am studiat la planetariu, le-am învățat bine, am învățat și să facem navigație după stele. În cazuri extreme poți să ajungi la așa ceva pentru a putea reveni pe Pământ…
Cristian Dumitrașcu:  Navigați instrumental și și acolo nu?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, navigam instrumental. Practic nava cosmică are traiectoria ei. Singurele manevre se fac pentru a corecta ușor orbita, pentru a te apropia de orbita stației orbitale și-a efectua joncțiunea, dar pentru a reveni pe Pământ, de exemplu, trebuie să orientezi neapărat nava cu motorul principal spre înainte să-l cuplezi, să frânezi, ca traiectoria să se transforme într-o traiectorie balistică și să reintre în atmosferă. Altfel, rămâi un anumit timp, nedeterminat, în spațiul cosmic dacă nu frânezi.
Cristian Dumitrașcu: O altă întrebare din public: cum dormeați și mai ales cum ați reușit să luați aparatul de fotografiat și să veniți cu fotografii de-acolo?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, aici sunt niște povești care îmbracă puțin privatul. De dormit dormeam relativ bine, cel puțin în prima noapte eram extrem de obosit după lansare, după ce am efectuat toate testele echipamentelor de bord, am efectuat prima manevră orbitală pentru a ne apropia de stație orbitală. Practic, pe la 04:00 ne-am culcat, când eu în mod normal mă culcam pe la 23:00 și mă trezeam la 07:00 și dormeam foarte bine. Ei bine, în momentul în care am adormit în spațiul cosmic, într-un sac de dormit, am dormit atât de profund că a doua zi când m-am trezit credeam că sunt acasă la mine și trebuie să plec la serviciu, până când m-am dezmeticit un pic și s-a trezit și colegul meu și ne-am dat seama ce avem de făcut în spațiul cosmic în timpul zborului. Apoi, la bordul stației orbitale, de asemenea, dormit relativ normal. Simțeai nevoia totdeauna să ai o pernă sub cap…
Cristian Dumitrașcu:  Și nu e…
Dorin Dumitru Prunariu: N-ai cum să o pui, pentru că capul plutește în momentul în care adormi, nu mai ai greutate deloc. Din punct de vedere al activității la bord, activitatea noastră a fost intensă. Am avut mult echipamente de asamblat, de efectuat măsurători în diferite domenii de activitate, de la experimente biologice, medicale, astrofizice, tehnologice etc…
Cristian Dumitrașcu:  În interior?
Dorin Dumitru Prunariu: În interiorul stației orbitale, da… nu am avut ieșire în exterior. De fapt, ieșirile în exterior erau excepționale atunci, se efectuau doar la mare nevoie, pentru că erau și acuma sunt cu un grad de risc ridicat. Am avut o colaborare foarte bună cu colegii mei, ne cunoșteam dinainte, toți eram pregătiți profesional foarte bine și am colaborat pe linia aceasta fără probleme. Iar referitor la ce am dus în spațiul cosmic, acel aparat de fotografiat, desigur, la bordul stației orbitale exista aparatură foto, dar aveam un aparat la bord, Practika, care era manual, în care trebuia să fixăm noi blițul, să vedem numărul ghid, să fixăm diafragma, timpul de expunere. Până când reglai un aparat din acesta pierdeai orice instantaneu, iar colegul meu Popov, știind ce se întâmplă la bordul stației orbitale, a făcut rost, prin intermediul unui candidat cosmonaut francez, de un aparat Canon, cumpărat din Vest, un aparat compact, cu peliculă, desigur, pe atunci nu erau aparate digitale, dar care făcea fotografii foarte bune în regim automat, numai apăsai și declanșa automat, se regla totul. Ei bine, am reușit să-l strecurăm, pot să spun, ilegal acuma, la bordul navei cosmice, apoi stației orbitale și fotografiile cele mai bune le-am făcut cu acela. Când ne-am întors la sol, am dat filmele la developat în centrul de pregătire al cosmonauților. Nu aveam unde să le developăm în altă parte, erau filme Kodak, iar cei de acolo, foarte vigilenți, și-au dat seama că unghiul cuprins de aparatul de fotografiat era diferit, nici 50 mm obiectivul normal, nici 24 super angular, era undeva pe la 38. Și imediat și-au dat seama că nu este aparatul de la bord, pentru că noi n-am spus cu ce le-am făcut. Și ne-au întrebat: ”Băieți, hai spuneți acuma despre ce este vorba. Fotografiile sunt atât de bune că dorim să le publicăm. Dacă ne spuneți, tăcem din gură și am închis gura și avem cele mai bune fotografii”. Normal că le-am spus până la urmă, nu s-a făcut caz de acest lucru, dar efectiv am reușit să facem o serie întreagă de instantanee. Sunt fotografiile oficiale care circulă și acuma pe net.
Cristian Dumitrașcu: Telespectatorii le-au văzut deja, în timp ce ne spuneați.
Dorin Dumitru Prunariu: Perfect.
Cristian Dumitrașcu:  Întrebarea despre acel scaun personalizat..
Dorin Dumitru Prunariu: La lansările în spațiul cosmic, indiferent cu ce navă ești lansat, stai culcat pe spate. Vedeți, și fotoliile de la naveta spațială, ele sunt scaune ca de avion, dar naveta este lansată vertical în sus, iar în acele scaune stai tot în poziție culcat pe spate. De ce? Pentru că suprasarcina este atât de mare, ajunge până la aproape 4G, încât presiunea pe organism este foarte mare și nu poți să-ți păstrezi conștiința și să respiri decât în poziție culcat, pe spate. Dacă ai sta în picioare, această suprasarcină ți-ar duce sângele în partea inferioară a organismului și ți-ai pierde cunoștința pur și simplu. Deci, culcat pe spate, iar fotoliul în care stai, se numește simbolic fotoliu, este de fapt un suport făcut exact după forma corpului tău. Noi am fost turnați în ghips, după forma exactă a corpului fiecăruia dintre noi s-a făcut o scoică care a fost capitonată ulterior, care are centuri de siguranță, aceea este montată fix în nava cosmică, iar dacă schimbi nava cosmică, pentru că se întâmplă de multe ori să fii lansat cu o navă și să te întorci cu o altă navă, care e de mai mult timp la bordul stației orbitale – noi nu am avut nevoie de așa ceva, dar se practică acest lucru, scoica aceea o demontezi și o montezi în cealaltă navă, pentru că, la revenire, cu o capsulă care are cam 2,5 tone, 2 metri diametru, 2 metri înălțime, intrarea atmosferă este foarte trepidantă, aș spune. Intri cu 28.000 km/oră până pe la 12,5 km frânezi doar datorită frecării cu aerul, până pe la 900 km/oră, viteză subsonică deja, când se pot deschide parașutele, iar în tot acest timp, care durează cam un sfert de oră, treci prin perioade în care suprasarcina este mare, capsula are un sistem de stabilizare care lucrează foarte dur, cu niște motoare de stabilizare astfel încât să mențină suprasarcina la un nivel nu mai mare de patru, deci vibrațiile, trepidațiile sunt foarte mari, iar șocul când se deschide parașuta este și el destul de mare, deci trebuie să fii imobilizat complet pentru a nu se deplasa coloana vertebrală sau, eu știu, ceafa, capul. Totul este perfect în acea scoică, legat în centuri de siguranță, și reziști.
Cristian Dumitrașcu:  Vă mulțumim tare mult…
Dorin Dumitru Prunariu: Cu multă plăcere.
Cristian Dumitrașcu:… pentru că ne împărtășiți aceste lucruri nu doar nouă, ci iată, Astrofestul la care ați participat în fiecare an, conferințele pe care le susțineți. Chiar săptămâna viitoare vom fi, veți fi la Mediaș, vom fi și noi acolo la Muzeul Aviației și ar fi, către final, de vorbit despre un subiect pe care nici până acum nu l-a deslușit nimeni de pe pământ: ne vom întâlni cu extratereștri?
Dorin Dumitru Prunariu: Este într-adevăr o întrebare care incită spiritele. Trebuie să fim conștienți de faptul că în univers există viață și în altă parte. Este dedus științific acest lucru fără să avem dovezi concrete acum. În afară de aceasta, gândiți-vă că planeta noastră, Pământ, este o mică planetă dintr-un sistem stelar aruncat undeva la marginea unei galaxii, care e formată din miliarde de stele care au sistemele lor planetare. Deci e imposibil ca în altă parte, undeva, să nu existe viață. Cum s-a dezvoltat pe Pământ, mai devreme sau mai târziu decât în alte părți, aceasta este cu totul altă problemă. Probabil că în alte lumi care s-ar putea să ne investigheze de la distanță, tehnologia și viața să se fi dezvoltat măcar cu 100.000 de ani înaintea noastră. Vă dați seama ce ar însemna 100.000 de ani diferență științifică, tehnologică? Probabil că dacă există aceste inteligențe extraterestre, stăpânesc anumite fenomene fizice pe care noi nici nu le cunoaștem încă, pe care urmează să le descoperim. Noi nu putem controla deocamdată câmpul gravitațional. Câmpul magnetic, electromagnetic îl controlăm, știm cum este, știm ce este câmpul gravitațional, dar nu-l putem deocamdată controla. Când o să controlăm și câmpul gravitațional vom putea să zburăm printre stele cu o viteză extraordinar de mare, fără să ne afecteze ca ființe. Dar, de la aceasta până la omuleții verzi care s-ar învârti pe Pământ, cu care ne întâlnim, este o distanță destul de mare. Deci acolo nu pot să fac nicio afirmație, pentru că nici n-am observat personal și, din discuțiile pe care le-am avut cu mulți colegi, problema este controversată. Au început să se desecretizeze o grămadă de informații ale ministerelor apărării, în Statele Unite, Anglia, și alții au desecretizat o serie de informații. Se pare că există totuși fenomene care sunt necunoscute nouă, pe care nu le putem explica prin ceea ce cunoaștem normal pe pământ și probabil că există și extratereștri. Dar afirmația mea sigură este că există viață și în altă parte în univers.
Cristian Dumitrașcu:  Vom mai avea vreun astronaut, cosmonaut român, credeți?
Dorin Dumitru Prunariu: În mod sigur vom avea, dar într-o perioadă de timp încă neprevizibilă. Din păcate, atunci când am zburat eu în spațiul cosmic am făcut parte dintr-un program internațional, programul „Intercosmos”. În acordul semnat între guverne atunci pentru acel program se stipula clar faptul că vor fi lansați și cosmonauți din țările partenere. În acordul pe care îl avem acum semnat cu Agenția Spațială Europeană, suntem membri plini ai ei, avem posibilitatea să participăm la selecții de candidați cosmonauți, astronauți. Numai că necesitățile europene sunt atât de mici încât din 12.800, aproximativ, de candidați, câți au fost prezentați în anul 2022, la finalizarea selecției, în toamna lui 2022 au fost selecționați doar șase noi candidați astronauți și dacă să spunem 1000, din cei 12.000 erau foarte buni, 100 ar fi fost excepționali, între ei probabil că au fost și români, selecția finală se face după contribuția țărilor la bugetul ESA, la programele europene ș.a.m.d. Iar noi am fost puțini handicapați în acea perioadă.
Cristian Dumitrașcu: Domnule general, Dorin Dumitru Prunariu, este adevărat că Nicolae Ceaușescu v-a interzis numele acesta Dorin?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, nu e vorba neapărat de Nicolae Ceaușescu, era sistemul de propagandă al Comitetului Central, atunci al partidului. Au considerat că Dumitru Prunariu sună mai hotărât, mai ferm și că acest nume Dorin, pe care mi l-au pus părinții, Dumitru a fost după nași, ar fi bine să fie eliminat. N-am fost de acord, desigur, m-au întrebat, dar am fost de acord în final ca în presă să apară numai Dumitru Prunariu. Așa că toată lumea m-a știut foarte mulți ani numai ca Dumitru Prunariu, iar Dorin au crezut că este un diminutiv de la Dumitru. Nu, este unul din numele mele, cel pe care m-au strigat întotdeauna membrii familiei și prietenii.
Cristian Dumitrașcu:  Deci a fost doar o treabă de branding din păcate, de propagandă…
Dorin Dumitru Prunariu: Da, sigur.
Cristian Dumitrașcu: Mă bucur că am reușit să facem interviul chiar în ziua de 22 mai. Vă așteptăm de fiecare dată cu mare plăcere, cu mare drag, să veniți din nou la armată, acolo de unde ați pornit…
Dorin Dumitru Prunariu: Cu plăcere.
Cristian Dumitrașcu:  … și mai cu seamă să vă întâlniți cu tinerii aviatori, cu studenții. Domnule general, am onoarea să vă salut!
Dorin Dumitru Prunariu: Toate cele bune, multă sănătate tuturor!
Cristian Dumitrașcu: Mulțumesc!

Ioan Mircea Pașcu: Nu poți să înțelegi unde ești astăzi dacă nu știi de unde ai plecat ca să ajungi aici

Publicat de prosavioleta, 5 martie 2024, 12:14

Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru Ioan Mircea Pașcu, bine ați revenit la această, iată, a doua ediție în programul nostru de promovare a acestor 20 de ani de la intrarea în NATO.
Ioan Mircea Pașcu: Mulțumesc pentru invitație!
Cristian Dumitrașcu: Acum 20 de ani, România câștiga una dintre cele mai mari bătălii din istorie și am să-i spun „Bătălia pentru NATO”. Așa se numește și cartea dvs., o carte de memorii în care ați surprins cele mai importante momente ale acelei bătălii, precum i-ați spus.
Ioan Mircea Pașcu: Am ales titlul ăsta pentru că realmente a fost o bătălie să intrăm în NATO, a fost o competiție. Noi a trebuit să îi convingem pe occidentali că suntem demni să fim primiți în NATO, pot conta pe noi atunci când e nevoie și nu așa de, cum spun unii, că practic am fost luați cu forța, ca să spunem așa, cum susțin rușii. De fapt, rușii sunt nervoși, reproșează Statelor Unite că au acceptat să ne ia în NATO, să dea curs solicitării noastre. Or, noi am intrat în condițiile în care a fost o decizie națională sprijinită de toate partidele politice, sprijinită de popor, de populație în măsură foarte mare și, ca atare, a trebui să parcurgem toți acești pași. Cheia acestui succes, ca să spunem așa, a fost reforma organismului militar. Apăruseră câteva studii înainte care susțineau exact lucrul acesta. De pildă, Chef Smyth’s de la Universitatea Națională de Apărare din Statele Unite a fost cel care a scris că testul României va fi reforma militară. Deci, asta a fost chestiunea și atunci când am venit ministru, am urgentat rapid această reformă militară. Vă aduceți aminte că era un map tixit cu obiective, pentru că am crezut că, dacă ne asumăm mai multe obiective, asta o să facă o impresie mai bună. Bulgarii au avut numai o şesime din obiectivele noastre, și au îndeplinit mai multe din ele și procentajul lor de îndeplinire era mai bun ca al nostru. Când am ajuns la NATO, atunci, imediat în primele zile după ce am preluat funcția, întrebarea a fost: bă, voi sunteți serioși, mai vreți să intraţi în NATO? Deci de aici am plecat și cu o echipă foarte bună, cu generalul Mihail Popescu și cu ceilalți, cu Mircea Mureșan, cu alții care au fost în echipă atunci, am reușit să demarăm acest proces, să facem operaționalizarea, care a însemnat pe de o parte, diminuarea numărului de unități militare, ceea ce a însemnat că armamentul lor a intrat pe stoc și în același timp, operaționalizarea celor care au rămas, adică capacitatea de luptă dovedită. Ne-a ajutat foarte mult și participarea în Afganistan, ulterior și în Irak, pentru că în felul acesta cea mai mare parte a Armatei Române a căpătat experiență de luptă efectivă pe câmpul de luptă și în felul acesta am căpătat o armată pe care toată lumea a lăudat-o ca fiind foarte bună, așa că vă spun încă o dată în ansamblu, esența a fost succesul reformei militare.
Cristian Dumitrașcu: Este important că spuneți și dvs. treaba asta, că armata a avut un rol important, pentru că cu cât se îndepărtează această dată de la aderare și iată, se vor împlini 20 de ani de atunci…
Ioan Mircea Paşcu: Mulți viteji se arată.
Cristian Dumitrașcu: Exact. Sunt mai mulți invitați care afirmă asta, au spus-o înainte, că armata este una importantă, putând fi bănuiți de parti priuri. Pare că vrem să ne lăudăm, însă dvs. ați fost ministrul apărării atunci, a fost în stafful… e o informație de la sursă și a fost cu sacrificii această reuşită.
Ioan Mircea Paşcu: Sigur că da.
Cristian Dumitrașcu: Militari care au plecat în disponibilizare. Și foarte, foarte multe alte eforturi.
Ioan Mircea Paşcu: Exista această formulă că să se dea salarii compensatorii. A fost ordonanța aceea 7,  s-au dat salarii compensatorii, însă acestea erau plătite într-o lungă perioadă de timp. Omul nu simțea nimic și atuncea una dintre măsuri în guvern a fost să urgentăm acest lucru și banii să fie dați cât mai repede, astfel încât oamenii să simtă lucrul ăsta, dacă voiam realmente ca ei să aleagă această opțiune. N-a fost nimeni dat afară, ca să spunem așa, a fost opțiunea lor. Au fost și cazuri în care unii au luat acești bani și după aceea s-au întors în justiție împotriva noastră, susținând că au fost forțați să facă acest lucru. Și a trebuit să lămurim și aceste lucruri, dar în ansamblu, așa s-a făcut.
Cristian Dumitrașcu: Care au fost acei colegi, acei oameni la conducere atunci care au avut această viziune pe care alții n-au avut-o? Era o perioadă în care Rusia, după cum spunea și un invitat aici, la interviul săptămânii, era în genunchi, între ghilimele, sigur, a fost o metaforă. Nimeni nu se aștepta atunci că Rusia și-ar putea reveni în sensul acesta rău, în care noi știm în istorie ce s-a întâmplat cu invaziile şi toate lucrurile pe care noi le-am avut negative de acolo, de la est. Dvs ați declarat într-un interviu că v-ați așteptat și că eraţi convins că Rusia va reveni la aceste practici.
Ioan Mircea Paşcu: Asta a fost rațiunea pentru care am și optat pentru intrarea în NATO. Noi am perceput această trecere de la fosta URSS la Rusia și republicile componente ca o fereastră de oportunitate. Știam că ea se va închide și din punctul ăsta de vedere trebuia să o valorificăm cât timp era deschisă, respectiv până când Rusia nu-și va fi revenit. Și iată că până la urmă această judecată s-a dovedit corectă, pentru că Rusia și a revenit și a început să resolicite tot ceea ce a pierdut. Și vreau să vă spun că în 1995 am participat cu dl general Cioflină, care era șeful Statului Major General, la o vizită în Statele Unite ale Americii, prilejuită de participarea la un exercițiu PFP, mare, care se ținea în Statele Unite. Și acolo am ajuns mai întâi la Washington și am fost, pentru că era o delegație totuși de nivel, preluați de Departamentul Apărării, am fost cazați într-un compound care ținea de marina militară. Era amiralul Borda încă, înainte să se sinucidă – amiralul Borda era comandantul marinei militare – generalul Shalikashvili era șeful Comitetului mixt al șefilor de Stat Major și vreau să vă spun că într-o seară au oferit ei o plimbare pe Potomac cu iahtul Departamentului Apărării – aveau și orchestră, era totul la ștaif așa și am avut o discuție personală cu Shalikashvili şi Shalikashvili mi-a confirmat atuncea ce simțeam noi instinctiv și a spus: domnule, nu o să fie deschisă mult timp fereastra asta de oportunitate. Sfatul meu este să faceți tot ce e posibil să o valorificați și să intrați în NATO. A spus el. Și deci, din punctul ăsta de vedere cred că lucrurile se leagă. A fost clar. De altfel, să știți că Rusia este o țară, ca și Statele Unite ale Americii, sunt țări despre care profesorul Postolache, îmi aduc aminte, spunea: domnule, sunt țări care sunt destinate să câștige. Sunt prea mari ca să piardă – ‘too big to fail’ și aceste lucruri, ‘ups and downs’, la un moment dat se corectează. Şi să ne aducem aminte că Rusia Sovietică a pierdut jumătate din teritoriul european, la pacea de la Brest-Litovsk, numai ca să obțină pace acolo, să se poată ocupa de treburile interne, de revoluție ș.a.m.d. Bineînțeles că la al doilea război mondial a cucerit tot și mai mult decât atâta. Deci, bazați pe aceste experiențe, ne-am așteptat că va veni un moment în care Rusia va redeveni puternică și va solicita ce a pierdut, ceea ce s-a și întâmplat. Și, ca atare, am zis, domnule, să fim pe partea sigură a străzii când lucrul ăsta se întâmplă și asta a fost chestiunea care ne-a împins de la spate. Nici nu erau alte opțiuni. România avea nevoie de o garanție de securitate și singura garanție cea mai puternică existentă la momentul acela a fost tratatul NATO.
Cristian Dumitrașcu: Avem 20 de ani fără aproximativ o lună de când suntem pe partea sigură.
Ioan Mircea Paşcu: Da, 29 martie.
Cristian Dumitrașcu: De când suntem pe partea sigură a străzii. Venind către studenții dvs. și către această activitate didactică, felul în care ați reacționat dvs. în momentul în care Putin înaintea războiului din Ucraina a început să ceară să revină la zona de influență dinainte de 1997, putem lesne bănui care a fost reacția dvs. Ați avut discuții cu studenții dvs.? Aveți o idee despre cât de grav li s-a părut lor, ca oameni care sunt tineri și care n-au trăit vremurile trecute?
Ioan Mircea Paşcu: Vedeți dvs., această chestiune ține de o anumită educație anterioară pe care studenții au avut-o. Am făcut un mic test ieri la curs și am întrebat câți dintre ei au făcut istorie serios; și cineva mi-a spus, o fată zice ‘eu am avut și la bacalaureat istorie’ și lucrul ăsta e bun, pentru că te poți baza. Cursul meu privește politica de securitate a României și primul curs a fost până la primul război mondial și referirile istorice sunt fundamentale în acest … Nu poți să înțelegi unde ești astăzi dacă nu știi de unde ai plecat ca să ajungi aici. Și depinde de această conștientizare, înțelegeţi? Unii conștientizează mai mult, alții mai puțin. Din punctul ăsta de vedere nu există același nivel. Toată chestiunea este să reușești să-i conștientizezi tu, adică să-i trezești la realitate, să le trezești interesul și în același timp să le răspunzi la întrebările pe care inevitabil le au. Și îi încurajezi să pună întrebări inclusiv în timpul cursului, adică întrerupeți, întrebați. Şi ieri mi-a plăcut că la cursul al doilea pe care îl fac online, este un curs în limba engleză, un masterat în limba engleză privind NATO, în care am niște studenți din Turcia, din Nigeria, din Kenya, am fost întrerupt frecvent cu tot felul de întrebări și am răspuns la acele întrebări. Însă, vedeți, întrebările lor sunt inevitabil legate, cantonate în prezent, în momentul actual, nu au o persectivă, nu poţi să judeci, să spunem aşa, printr-o acumulare, și de aici să vadă ce tendințe există, în ce direcție ne îndreptăm. Asta este o chestiune care se formează cu timpul, ține și de calitățile individuale ale studenților. În ansamblu, nu mă pot plânge. Am cursuri și cu oameni de la dvs. din minister și pot să spun că există un mare interes. Dar oamenii aceștia sunt mai copți, ca să spun așa, comparativ cu studenții, care abia acum mai intră pe băncile facultății.
Cristian Dumitrașcu: V-am întrebat pentru că este și o întrebare personală. M-am tot gândit la miracolul pe care l-am trăit la puțini ani după ’89, în care noi ieșisem din blocul comunist, am fi avut foarte, foarte ușor șansa de a nu intra NATO și de a păstra o neutralitate mincinoasă, așa cum se tot spune acum: „hai să fim neutri, hai să…”. Unde a fost declicul ăsta în care noi am pornit-o către direcția vest?
Ioan Mircea Pașcu: Nu exista altă soluție. Vedeți, am avut o situație specială pe undeva, întrucât România a fost singurul interlocutor valabil al Uniunii Sovietice în cadrul Tratatului de la Varșovia, nimeni n-avea curajul să ridice problemele cu Uniunea Sovietică, cum avea România. Și noi aveam problemele noastre, dar erau mulți dintre ceilalți aliați care veneau la noi și ne rugau, zice: „Domnule, când vorbiți cu rușii, întrebați-i și de chestia asta, că asta ne interesează pe noi” – și noi făceam asemenea servicii. Și, deci, noi, în momentul în care s-a prăbușit Tratatul de la Varșovia și am participat la ultima ședință a Tratatului de la Varșovia, nu pentru că am știut că e ultima și de aia m-am dus, ci pentru că așa a fost viața, am avut ocazia să spun la NATO că eram singurul ministru al apărării dintre cei NATO care am participat la ultima ședință a Tratatului de la Vașovia, adică și la celălalt pact.
Cristian Dumitrașcu: Și nu era puțin lucru.
Ioan Mircea Pașcu: Nu era puțin lucru. Puteai să faci diferența de… Mă rog, nu știam eu prea multe că am participat numai la două întâlniri, ultimele două, au mai fost și unele militare, la alea n-am avut ce să caut, dar noi am simțit atunci și am susținut toți, că a fost și o discuție în CSAT în care am sprijinit punctul de vedere să milităm pentru desființarea Tratatului de la Varșovia. Dar, în felul ăsta, noi am rămas suspendați, pentru că am fost și cei mai clonțoși din Tratatul de la Varșovia, am rămas fără acoperirea Tratatului de la Varșovia, în bătaia vântului. Aveam nevoie ca de aer de o garanție de securitate. Și atunci, singura garanție de securitate a fost aderarea la NATO și ulterior la Uniunea Europeană, pentru că amândouă sunt tot o garanție de securitate, două fețe ale aceleiași monede. Dar vreau să vă spun următorul lucru: surpriza mea a fost să constat că toți acești aliați vajnici ai Uniunii Sovietice, care nu ieșeau din cuvântul Uniunii Sovietice, ne puneau anumite obstacole și spuneau „Bă, nu credeți în români, că ăștia sunt trădători. Ați văzut? Nici Pactul de la Varșovia nu l-au onorat, luptau împotriva pactului și încercau să facă și să dreagă. Pe când noi, noi am fost loiali Tratatului de la Varșovia, vom fi loiali Tratatului NATO”.
Cristian Dumitrașcu: Cu alte cuvinte, nu au venit cu noi când ne-am dus peste cehi la Praga.
Ioan Mircea Paşcu: Apropo de asta există o chestiune, o să v-o povestesc… dar când mi-au spus lucrul ăsta și cei de la NATO, au văzut că știam care e sursa unei asemenea întrebări. Am răspuns: zic, domnule, nu vă supărați, tratatul de la Varșovia era un tratat în care trebuia să te lupți, să-ți aperi interesele naționale și să ți le impui. NATO ţi le apără, pentru că e organizat democratic, ai regula consensului. Deci nu va fi nevoie ca România să fie la fel de vocală în NATO, cum a fost în tratatul de la Varşovia, sau nu e NATO așa? Și atunci cu chestia asta s-a terminat. Dar apropo de cealaltă chestiune cu Cehoslovacia, vreau să vă spun că la ultima reuniune a Tratatului de la Varșovia, când s-a dat cuvântul la delegații… toată lumea, au început cehii, a fost o dispută acolo, că polonezii au vrut… Wałęsa a vrut să se facă Varşovia -Varşovia și a câștigat Václav Havel, până la urmă, că era vorba de noi valori ș.a.m.d. Și până la urmă, delegația poloneză a venit în ultimul moment, ne-a lăsat în suspans- participă sau nu participă. Până la urmă a participat și-mi aduc aminte că am stat, s-a anunțat că vine delegația poloneză și m-am dus și eu în capul scărilor, Palatul Cernin, care al Ministerului de Externe ceh. Acesta a fost locul unde s-a desfășurat această reuniune. Și m-am dus în capul scărilor și am văzut o delegație de mustăcioși, polonezi, așa, foarte marțiali, au venit așa și când au urcat la nivelul meu, toți ne ajungeau până aici, mă rog, au intrat în sală, s-au dus acolo, a fost Wałęsa cu ceilalți, așa, s-au așezat. Petre Roman s-a dus să-l  salute pe Wałęsa și au stat de vorbă nu știu ce, înainte să înceapă ședința și a început toată lumea să spună: ”cât am așteptat acest moment, cât am sperat în inima noastră ca să vină momentul ăsta, să scăpăm o dată de jugul ăsta al Tratatului de la Varșovia”. Băi, ai naibii, ia uite, și atunci am introdus și noi o frază în discursul domnului președinte Iliescu și eu am spus așa: dacă în 1968 am declinat invitația de a veni la Praga, acum am acceptat-o cu plăcere și am introdus și noi o chestiune așa în treaba asta și vreau să vă spun că șeful delegației sovietice era Ghenadi Ianaev, care peste o lună de zile era unul dintre puciști și acest Ghenadi Ianaev a spus: fraților, zice, eu sunt în momentul de față total debusolat, pentru că până la această ședință eu nu știam decât de cererile voastre să vă dăm ajutor, să vă sprijinim, să vă nu știu ce… Și acuma aflu că de fapt abia așteptaţi să scăpați de noi ș.a.m.d. Deci omul… Dar vreau să vă spun următorul lucru: după părerea mea, Uniunea Sovietică a tratat România mai bine decât tratează Rusia, România.
Cristian Dumitrașcu: Asta e o afirmație foarte importantă.
Ioan Mircea Paşcu: Da, din experiență proprie pot să spun că așa stau lucrurile. Tot ce am auzit eu personal de la ruși în momentul de față au fost miștourile și glumițele domnului președinte Putin la adresa României.
Cristian Dumitrașcu: Şi o retorică foarte agresivă.
Ioan Mircea Paşcu: Şi amenințări, ameninţările domnului Medvedev, Zaharova și toți ăștia care sunt trâmbiţele războiului în Ucraina.

Cristian Dumitrașcu: Nici în Războiul Rece nu se folosea atât de des cuvântul război, război nuclear.
Ioan Mircea Paşcu: Nu. Dl. Medvedev, singura chestiune așa, eu stau și mă întreb: Medvedev a fost cel pentru care Statele Unite, pe vremea lui Obama, cu dl. Biden vicepreședinte, a oferit resetarea relațiilor cu Uniunea Sovietică, cu Rusia. Resetarea! Adică: domnule, ștergem și punem totul de la zero, deși Georgia avusese loc. Dar s-a sperat că, cu chestia asta, îi vor da suficientă autoritate lui Medvedev să vrea în continuare să rămână el și să nu vină Putin înapoi. A venit Putin, s-a terminat, domnul Medvedev a dispărut urgent și iată-l astăzi ce-a ajuns.
Cristian Dumitrașcu: Dacă nu cumva a fost de la început asta.
Ioan Mircea Paşcu: Probabil că da. Și atunci problema este pentru cine ați oferit acest lucru.
Cristian Dumitrașcu: Exact! Domnule ministru Ioan Mircea Pașcu, vă mulțumesc foarte mult pentru că ați fost cu noi și în această a doua ediție. Vă mai așteptăm!
Ioan Mircea Paşcu: Mulțumesc! Voi reveni dacă mă chemați.
Cristian Dumitrașcu: Mulțumim!

Cătălin Tomescu: China a devenit jucător global. Lumea deja trece la societatea bipolară la nivel global

Publicat de prosavioleta, 3 ianuarie 2024, 09:49

Cristian Dumitrașcu: Domnule general locotenent, bine ați venit la „Interviul săptămânii”.
Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație.
Cristian Dumitrașcu: Am să vă rog să trecem un pic în revistă acest an din nou complicat – 2023.
Cătălin Tomescu: Un an greu, după părerea mea. Dacă mă întrebați de evenimentele fundamentale, principala mutare, zic eu, a făcut-o China. Lumea aia unipolară care s-a creat după 1989-1990, după primul război din Golf, destrămarea Tratatului de la Varșovia, destrămarea URSS-ului ș.a.m.d., care a fost un fenomen geopolitic la scară globală care a dus la crearea lumii unipolare, respectiv Statele Unite ca cea mai mare putere politică, economică și militară – și încă mai este. Deja acuma, din punctul meu de vedere, lumea deja trece la societatea bipolară la nivel global. Bineînțeles că există mai multe teorii cu cele cinci clustere, ș.a.m.d. – nu vreau să contrazic pe nimeni, n-am o problemă, fiecare vede din unghiul lui de vedere -, dar, în opinia mea, China deja a ieșit la rampă și nu mai poate fi desconsiderată sau trebuie luată în seamă. Și cred eu că s-a dovedit că a fost luată în seamă prin organizarea summitului de la San Francisco între președintele Statele Unite și președintele Chinei, care numai organizarea acestui summit la nivel de vârf reprezintă o recunoaștere a partenerului, că altfel nu se organiza. Că e bine sau că e rău, nu știu. Personal mă bucur că s-au întâlnit, pentru că situația la conflicte – și o să ajungem și acolo – nu e roză și nu se întrevăd linii de oprire, prin urmare, eu salut, bine, cu umila mea poziție, vă dați seama, faptul că cei doi lideri au decis să se întâlnească. Nu o să știm rezultatele foarte curând. E ca un fel de summitul de la Yalta, de acum 80 de ani. Prin urmare, China a devenit jucător global – politic, economic, financiar și al controlului resurselor strategice importante. Am lăsat la urmă ‘militar’. De ce? Pentru că au spus-o și analiștii militari americani și oameni cu funcții de răspundere în America. Am urmărit pe unul din liderii armatei americane spunând că ei prevăd 2035-2040 perioada în care ei consideră că China va putea deveni o amenințare militară pentru ei. De aceea am lăsat ultima și sunt de acord cu treaba asta, chinezii nici nu au avut în proiecție până acum 15 ani să devină o putere militară. Ei au fost axați mai mult pe domeniul politic, economic, financiar și al resurselor. De aia au și revenit la nivel global.
Al doilea punct ar fi conflictul Federației Ruse și Ucraina. Încă o dată, nu intrăm cu operație specială ș.a.m.d., problemă de semantică și de lege. Dar ideea e că timpul a lucrat în favoarea rușilor. Dacă ați observat poziția rușilor din ultimele două-trei luni, începând cu nereușita contraofensivei, o să vedeți că sunt foarte liniștiți, Putin e chiar jovial, nu mai are nici boli, nu mai are nimic, chiar se ține de vizite în plan extern; de asemenea, inclusiv Medvedev nu mai tot amenință cu arma nucleară, cum când erau la greu tot o vânturau ideea asta, că avem arme nucleare și putem să apelăm la ele, acuma sunt liniștiți. De unde vine liniștea asta? Pentru că și-au dat seama că ei sunt cu cărțile mari. Industria de apărare le produce armamentul de toate categoriile, de toate calibrele, inclusiv acum, de curând, au dat la apă două submarine nucleare de atac, unul din ele în clasa Borei, care e clasa superioară. Ce să vă spun? În plan politic le-a ieșit, a fost admis la anumite forumuri în plan internațional, în care au fost prezenți 60 de șefi de state. Rușii arată foarte mulțumiți de ei. Putin – citeam în ultima lui luare de cuvânt – el a spus că ar vrea ca, că vorbim de limitele acceptabile, aici revin, el a zis: domnule, eu aș vrea ca Ucraina să se retragă cu trupele ei din cele patru provincii, în Crimea nu a ajuns, vă aduceți aminte când spuneam Crimea e nu că mult prea tare, eu nu m-aș fi apucat de ea. Ideea este că el a spus că să se retragă forțele armate din cele patru provincii din teritoriile care sunt încă controlate de forțele ucrainene şi el ar fi mulțumit. Deci să rămână cu cele patru și Crimea. Zaharova, purtătoarea de cuvânt, și mai mulți lideri politici ai lor spun: domnule, nu ar fi momentul să mergem înainte. Am spus-o de mult: el va viza tot timpul Marea Neagră, nordul Mării Negre. El ar vrea cele patru provincii să continue până la Odesa; că nu i-a ieşit Odesa, e altă problemă, e o problemă de strategie, au greșit, și bine că au greșit. Dar vreau să spun ca idee, vorbind tehnic,  vorbind militar. Problema este că mai sunt care vântură ideea asta, că ar trebui să luăm nordul Mării Negre, că de acolo vin resursele, de acolo vine controlul gurilor Dunării, de acolo vin multe – n-aș vrea să se ajungă acolo. Personal am spus că Odesa nu se ia fără debarcare şi îmi mențin ideea iar ca să ajungă la Odesa îi trebuie minim șase divizii, chiar dacă le-ar avea, dar sigur o divizie cu pierderi și nu știu dacă își permite să piardă 20.000 de oameni, cam cât are o divizie de luptă la ruși.
Preşedintele ucrainean, linia lui directoare este să-i scoată afară din țară. Personal sunt de acord cu el, că e ţara lui și e atacată. Ideea este că dacă își menține acest obiectiv, care, din punctul meu de vedere, e cel mai înalt posibil, nu știu dacă va fi realizabil în cursul anului 2024, cu tot sprijinul. Încă o dată, rămân la ideea că timpul îi favorizează pe ruși. Nu știu dacă coeziunea politică la nivelul UE și la nivelul NATO va rămâne aceeași, nu știm dacă sprijinul american va fi la fel. Uitați că sunt probleme încă, nu intrăm în detalii, dar, pentru ascultători, sunt…
Cristian Dumitrașcu: Vin alegerile…
Cătălin Tomescu: … ce argumente am. Poate și dânșii ar trebui, liderii ucraineni ar trebui să se gândească și ei la cât să coboare linia și să treacă la negociere cu Federația Rusă. Știu că sună urât, știu că a fost un război barbar, știu că omenirea nu trebuie să conducă ăla cu mai mulți mușchi trebuie să-l bată pe ăla cu mai puțin mușchi, că nu așa merge treaba, dar, din păcate, cred că ar trebui să se meargă pe o negociere între cele două părți, susținute de cele două mari puteri şi alți jucători, nu intru în detalii, dar cumva să se oprească pentru că nu cred că să mai poate elibera tot teritoriul și ca nu cumva să se prelungească să le vină rușilor o idee să nu cumva să se dezvolte ofensiva.
La al treilea punct de discuție pentru 2023, s-a iscat conflictul din Israel, când am fost atacați pe 7 octombrie de către forțele Hamas. Acțiunea a fost pregătită bine. Nu poți să desfășori o asemenea acțiune împotriva unui stat ca Israel fără să ți-o pregătești cu un an-doi, sprijinită, ticluită cu consilieri militari serioși. Că e atac terorist este că e purtat de o organizație teroristă, dar acel atac a fost organizat militar. Doar în durata conflictului. Păi, Israelul are o armată serioasă. Ei sunt în război de… era să zic de când s-au născut. Am tot respectul pentru poporul lor, dar țara aceasta este una dintre cele mai bine pregătite țări din punct de vedere militar din toate punctele de vedere: din punct de vedere al teritoriului, a populației, mobilizare, tehnică de luptă, ce vreți dvs. şi am multe argumente în sprijinul ideii ăsteia. Prin urmare, uitați-vă că încă se luptă cu ei, care normal ar fi trebuit să-i distrugă într-un timp mai scurt. Ce înseamnă asta? Tot la fel, a fost bine pregătit. Acolo au fost zeci de mii de soldați, toate tunelurile alea, tot sistemul de comandă și control – lupta nu se duce fără comandă și control. Ca să reziști atâta trebuie să ai sistem de comandă şi control. Deci acolo a fost pregătită militar, nu terorist. Terorist a fost tipul de atac, încă o dată, și organizația, structura care a asigurat luptătorii, dar n-are nicio legătură cu o acțiune pregătită, cum te-ai duce să pui o bombă într-un metrou. Acolo au fost și sunt oameni pregătiți milita.
Cristian Dumitrașcu: De către?
Cătălin Tomescu: N-aș putea spune ce consilieri au avut. Pot să fie consilieri de-ai lor, militari, pot să fie și străini, pot să… Se vorbește de implicarea iraniană, se vorbește de mai multe țări care i-ar putea sprijini, Hezbollah, în partea cealaltă, în Liban – n-aș face o afirmație dacă există o țară terță. Ce pot să spun eu, ca, să zic, expert militar, este că sigur a fost pregătită din timp de către militari și susținută logistic cu echipamente, muniție. Păi ucrainenii au terminat muniția după două luni de război și o țară întreagă și cu putere militară și cu industrie de apărare… Păi ăștia cum mai au muniţie acum? Aia a fost adusă acolo, a fost depusă cu un an de zile, luni de zile, pentru că și pe-acolo nu puteai să aduci dinspre Israel, dinspre mare. Să nu uităm că Israelul, încă o dată, e țară serioasă pe domeniul de securitate și apărare și în multe alte domenii, dar aici chiar știu ce vorbesc. Că dacă au fost surprinşi sau nu sunt surprinși ne mai trebuie vreo două emisiuni ca să elucidăm treaba asta. Ideea fundamentală este că a fost pregătit, asta spun. Nu m-aş hazarda să zic neapărat că au fost rușii, probabil au fost, dar sigur nu vor avea nicio șansă. Deci dacă se gândește cineva că poate să-i dovedească pe Israel, din punctul meu de vedere nu are dreptate. Şi aici, ca și în conflictul de la graniță cu Federația Rusă și Ucraina, problema va fi aceeași: cum se va finaliza? Care sunt premisele de pace?
Aici este toată esența. Conflictul în sine va fi rezolvat clar. Israelienii vor mătura tot ce există acolo. Eu nu spun că au dreptate sau nu, deocamdată vorbim tehnic.
Cristian Dumitrașcu: Analizați tehnic puterea militară.
Cătălin Tomescu: Absolut. Problema este că sunt convins că armata israeliană și liderul Netanyahu nu vor accepta să mai rămână picior de luptător acolo, că e Hamas, că e terorist, că nu e terorist, cine luptă împotriva lor acolo sigur ori pleacă…
Cristian Dumitrașcu:… ori e lichidat…
Cătălin Tomescu: … ori va fi arestat ori e lichidat, cu consecințele și pentru armata israeliană. Dar sigur se va termina, nu în foarte mult timp. Problema fundamentală va fi ce urmează după. Pacea, exact ca în Federația Rusă și Ucraina, ajungem la nivelul de pace, corect, cum o scriem, cine o scrie, cine o stabilește, cine să fie de acord?
Cristian Dumitrașcu: E important cine o stabilește.
Cătălin Tomescu: Dacă la Federația Rusă și Ucraina avem doi lideri, două țări, două conduceri care trebuie să cadă de acord, aici cu cine negociezi? Cu Hamasul exclus. Cu Hezbollahul exclus.
Cristian Dumitrașcu: Şi atunci?
Cătălin Tomescu: Cu liderii palestinieni, care nu mai au lideri? Cine va stabili viitorul? Aici va fi marea problemă.
Cristian Dumitrașcu: Deci, e un pic mai complicat decât în cazul…
Cătălin Tomescu: Păi, v-am spus că e mai complicat. Acolo sunt doi lideri. Problema fundamentală este că aici cine va stabili liniile cumva trebuie să ajungă la o soluție. Acolo să nu uităm că, în afară de băieții răi, ca să spun așa, sunt probabil câteva sute de mii, probabil chiar un milion or mai fi rămas, nu știu, n-am date concrete, de oameni normali, familii normale, cu copii, cu bătrâni, care n-au nicio treabă nici cu terorismul, nici cu nimeni, ei vor să trăiască liniștiți, da, cum vor să trebuiască şi israelienii. Cum să trăiești tot timpul cu amenințarea că îţi cade o ploaie de rachete în cap? Cum să îți trimiți copiii la școală ș.a.m.d.? Și palestinienii au și ei argumentele lor. Bă, dar țara noastră unde e, că noi am fost aici? Problema e foarte complicată. Gândiți-vă conflictul ăsta e de 70 de ani, nu putem să rezolvăm nici în 10 minute și nu se poate rezolva, cum să spun eu, după ureche, cum li se pare lor bine. Aici cumva trebuie luată rescrisă cartea de la început, dai la prima pagină din nou, pui geografia pe masă, pui harta pe masă. Vedem toate elementele, începând de la demografie, începând de la zone. Toate chestiile astea trebuie analizate de către cei care vor participa la la negocierile de pace acolo, pentru că din punctul meu de vedere cel mai greu lucru pentru 2024 va fi să se găsească o soluție. Cam astea ar fi principalele trei elemente fundamentale din punctul meu de vedere pentru 2023: faptul că China a devenit jucător global; conflictul între Federația Rusă și Ucraina, din punctul meu de de vedere, nu poate să aibă o soluționare militară, în sensul că, indiferent ce resurse ar veni, practic, pe ucraineni îi vor ajuta să obţină succese limitate și să își păstreze o mare parte din teritoriu, dar nu cred că vor fi suficiente sau mai are capacitatea necesară de a-i scoate pe ruși afară din toate teritoriile sau provinciile cucerite și anexate; și al treilea, conflictul israeliano-palestinian. Sunt multe alte elemente, dar m-aş opri la astea trei, pe care le consider eu fundamentale pentru anul 2023.
Cristian Dumitrașcu: Domnule general Tomescu, vă mulțumesc foarte mult. Să aveți un an mai bun, să fie cu sănătate!
Cătălin Tomescu: Mulțumesc frumos!
Cristian Dumitrașcu: Vă mai așteptăm la „Jurnal militar”.
Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație. Le urez tuturor celor care ne ascultă, tuturor românilor, un an bun, sănătate în primul rând, cu pace, să-și îndeplinească toate aspirațiile împreună cu familiile lor!

Florian Bichir: “Pentru noi nu vor fi nici un fel de implicaţii. Implicaţii vor fi pentru Federația Rusă, care e foarte grijulie cu ce înseamnă export de petrol şi de gaze, pentru că ei stăpânesc, de fapt, piaţa Kazahstanului”

Publicat de Gabriel Stan, 10 ianuarie 2022, 13:03

Cristian Dumitrașcu, de la Jurnal Militar Radio România Actualități, a realizat un interviu cu profesorul, jurnalistul și scriitorul Florian Bichir, profesor de istorie la Universitatea Națională de Apărare.

Cei doi au discutat despre situația din Kazahstan și implicațiile Rusiei în confruntările violente ce s-au petrecut în ultima săptămână.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule Florian Bichir, „La mulţi ani!” Bună dimineața! Bine aţi venit la „Radiojurnal militar”.

Florian Bichir: La mulţi! Bună dimineaţa! Şi sunt foarte onorat să fiu invitatul dumneavoastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Suntem la fel de onorați că sunteţi cu noi în direct. Vă mulțumim pentru că ați acceptat să intrați cu noi în această oră, mică, deocamdată, pentru că e sâmbătă, dar lucrurile se rostogolesc, așa, pe scena politică internațională. Sunteţi un analist fin al lucrurilor care se întâmplă în estul Europei şi chiar și mai departe, un cunoscător al spațiului ex-sovietic până acum.

În finalul lui 2021 ne întrebam ce se va întâmpla, cu toţii ne întrebam ce se va întâmpla în această criză de la graniţa Federaţiei Ruse cu Ucraina. Acum, iată, avem și această criză în Kazahstan. Ce spuneţi despre cum evoluează lucrurile?

Florian Bichir: Lucrurile eu cred că încep să se tempereze, pentru că reacţia Kremlinului a fost promptă şi conform noilor doctrine ale Federaţiei Ruse, dure şi rapide. Încă de anul trecut, preşedintele Putin a anunţat că Rusia nu va permite să treacă anumite linii roşii şi având procedurile astea, au intervenit extrem de dur şi rapid.

Iată, două brigăzi de forţe speciale aeropurtate, 45 şi 31, speciale, împreună cu o divizie, tot aeroputată, au intervenit scurt în Kazahstan, unde a fost o criză, hai să spunem, mai mult economică. Dacă îmi permiteţi să detaliez două secunde.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Sigur!

Florian Bichir: Kazahstanul, care este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Asia Centrală, are o mare problemă. Vedeţi, aici apare dihotomia, tocmai cu gazele. Ei exportă gaze în Federaţia Rusă şi importă 90% din ce înseammnă doar automobile. În Kazahstan merg cu gaz de-ăsta, lichefiat, cu GPL. Ei, bine, a crescut preţul.

Pe 5 au izbuncnit nişte conflicte, mai ales în zona din vest, care s-au transformat în ciocniri de-a dreptul. Populaţia, super revoltată. Vă daţi seama, pe 4 să crească preţurile. Ei au gaz, au petrol, exportă în Rusia şi importă de patru ori mai scump, cum ar veni, cel lichefiat; Rusia îl lichefiază. Având în vedere criza asta la care s-a ajuns, de care vorbeaţi şi dumnevoastră, domnule colonel, cu Ucraina şi tensiunea pe care ori n-o vor, o simt cei de la Moscova, li s-a părut că un astfel de conflict, dacă se extinde, duce şi la slăbirea negocierilor pe care încearcă să le producă, plus la o slăbiciune a zonei lor de influenţă şi au intervenit foarte, foarte dur şi rapid.

Deja s-au pacificat acolo, ar trebui să spunem, lucrurile, dar în stil sovietic. Pacificat, în ce sens: preşedintele, al doilea preşedinte al Kazahstanului, Tokaiev, a dat ordin armatei să tragă fără somaţii. Şi s-au alăturat şi ruşii şi eu cred că se rezolvă repede, nu, într-un stil democratic.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Păi nu într-un stil democratic. Aici voiam să ajungem.

Florian Bichir: Vă uitaţi că Kazahstanul face parte din Organizaţia Trattaului de Securitate Colectivă. OSTC, pentru cei care cunosc, e un fel de urmaş al Tratatului de la Varşovia şi tratatul care se opune NATO şi atunci, în cazul acestui tratat, au intervenit, iată, au trimis, v-am spus, o divizie şi două brigăzi aeropurtate.

E foarte clar că e intervenţie, oameni cu experienţă în teatrul de război în Kazahstan, tocmai să nu aibă nicio problemă. S-a tras direct, scurt. Şi factorul extern care mă deranjează de câteva zile – mă deranjează – teoria asta post-sovietică, rusească, care încă dăinuie, că preşedintele a anunţat fără să dea detalii, nu avem detalii de la faţa locului, că a fost o implicaţie străină, ceea ce mi se pare cam mult.

Oamenii ăia sunt obişnuiţi să mai şi revolte implicaţiei străine. Probabil că psihoza asta de a slăbi, de a nu provoca un nou Belarus, de o mână a Occidentului, a democraţiei asta nenorocite, cum zic ei, care vor să încercuiască Rusia, a dus la modul ăsta de reacţii, cum să spun, super dur, rapid.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, este un model periculos. Seamănă cumva şi cu ce s-a întâmplat la noi, în ’89. Seamănă mai mult, iată, cu Primăvara de la Praga.

Florian Bichir: Normal că seamănă.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Drepturile omului sunt încălcate total.

Florian Bichir: Nu vorbim de drepturile în Kazahstan, care e o dictatură, au al doilea preşedinte, care şi ăsta e pe viaţă, dar modelul, ce să spun, Timişoarei, foarte bun ce a spus domnul colonel. A fost o revoltă, până la urmă, din datele pe care le am eu şi pe care le avem, spontană. Vă daţi seama, foamete.

Cum au ieşit muncitorii în timpul regimului comunist la Braşov, pentru salarii au ieşit la Timişoara şi au ieşit pentru nu-și permiteau 100 de lei sau 20 de lei şi dup-aia s-au transformat în terorişti. Cam aşa şi acolo, în momentul în care au văzut pe 5 ianuarie, când au început în Vest zona spre ieşire a Caspicii, că maşina pe care o alimenta cu gaz, cu butelii, cum se poartă şi pe la noi, deodată plăteşte de patru ori mai mult, a început revolta. Iar la centru se vorbeşte de terorism, mână străină şi uite, a apărut şi ajutorul frăţesc, rusesc, de data asta, nu sovietic.

Seamănă, într-adevăr, ziceţi dumneavoastră, dar probabil că nervii sunt întinşi la maxim la Kremlin şi când au auzit de aşa ceva, imediat, reacţia lor… Nu te duci împotriva unor cetăţeni ai altei republici şi vorbeşti de atacuri, de cetăţeni străini, imediat se felicită între ei, i-a felicitat şi China. Asta pare, aşa, la nivelul putinist, deja un erou, că a pacificat ţara. S-a tras cu glonţ. Şi fără să mai întrebe pe nimeni.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, iată care este diferenţa între cele două sisteme. Şi, spre finalul interviului, ce părere aveți, cum se cum se va finaliza  și ce implicații credeţi că vor fi pentru noi?

Florian Bichir: Pentru noi nu vor fi nici un fel de implicaţii. Implicaţii vor fi pentru Federația Rusă, care vedeţi că e foarte grijulie cu ce înseamnă export de petrol şi de gaze, pentru că ei stăpânesc, de fapt, piaţa Kazahstanului, nu are rost să ne păcălim.

Criza s-a terminat, pentru că ei au rezolvat-o în stil foarte bine arhicunoscut din istorie. Deja, cred că s-a lichidat tot ce a însemnat acolo. E o slăbiciune, totuşi, a acestui colos, câteodată, cu picioarele de lut. Nu cred că va mai continua şi altceva, din moment ce au trimis forţe extraordinar de importante.

Din datele mele, peste 35.000 de militari cu experienţă în teatrele de operaţiuni ruseşti alocaţi în decurs de, iată, nici o zi jumate, două, în Kazahstan. Deci treaba s-a pacificat. S-a pacificat în stil rusesc, nu mai mişcă nimeni.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Mulțumesc foarte mult. Vom fi cu ochii pe aceste evenimente. Ne interesează, pentru că suntem foarte aproape, să zicem, de această zonă. Domnule profesor Florian Bichir, vă mulțumesc tare mult. Week-end plăcut!

Florian Bichir: Eu vă mulţumesc din suflet şi să dea Dumnezeu să fie pace!

Sursa foto: France 24.