Evoluția înotătorului Avram Iancu, oprită din nou. Hunedoreanul are nevoie de îngrijiri medicale
Publicat de Mihaela Costache, 12 august 2015, 14:30
Înotătorul Avram Iancu a intrat în hipotermie la doar 7 kilometri de țărmul Franței, după ce a încercat, din nou, să traverseze Canalul Mânecii în înot, fără costum de neopren.
Conform reprezentantului lui Avram Iancu, Corneliu Bran, înotătorul era conștient când a fost scos din apă, însă are nevoie de îngrijiri medicale. Doctorii vor stabili dacă hunedoreanul trebuie să rămână sub supraveghere medicală.
Potrivit primelor informații, și alți concurenți s-au retras din cursă din același motiv.
Aceasta este cea de-a treia încercare de a traversa Canalul Mânecii fără costum de neopren, ci doar în slip și cu o cască de protecție în cap, în condiţiile stricte impuse de organizaţia acreditată să certifice recordul pentru sportivii care reuşesc această performanţă.