Primăria Braşov caută investitori pentru pârtia de săniuş din Poiană
Publicat de Stefania Grigore, 25 august 2014, 19:16
Terenul de 8.000 de mp, aflat în proprietatea municipalităţii, este scos la licitaţie. Aici ar trebui amenajată o pârtie de săniuş cu toate dotările de siguranţă necesare, dar şi piste pentru tubing şi zorbing. În urma studiului de fezabilitate, investiţia a fost stabilită la peste 2 milioane de lei, bani pe care municipalitatea nu îi are, aşa că a hotărât închirierea terenului, spune Sorin Toarcea, reprezentantul Primăriei Braşov.
Pe această suprafaţă urmează să fie amenajată o pârtie de săniuş cu toate dotările de siguranţă necesare, dar şi piste pentru tubing şi zorbing. Tubingul înlocuieşte vechea săniuţă cu o bărcuţă pneumatică ce alunecă pe o pârtie asemănătoare celei pentru bob, dar fără mantinele. Cele de zorbing vor permite coborârea într-o sferă transparentă, gonflabilă, de mari dimensiuni. Amenajate în mod corespunzător, acestea vor putea fi utilizate chiar şi pe timp de vară.
Decizia Primăriei de a reamenja pârtia de săniuş vine după ce anul trecut s-au petrecut o serie de accidente dar şi după ce OPC a amendat Primăria şi a închis activitatea pe pârtie, spune cms. şef al CRPC Sorin Susanu. Preţul de pornire al licitaţiei pentru chiria percepută pentru cei 8.000 de mp este de 1.788 de euro pe lună, contractul urmând să fie semnat pe o perioadă de 5 ani. Firma câştigătoare a licitaţiei va trebui ca în maximum 6 luni să facă amenajările necesare.