Dobrogea multietnică – Cultura şi civilizaţia tătarilor
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 august 2016, 19:40
Dobrogea multietnică – Cultura şi civilizaţia tătarilor
Istoria şi creaţia cultural-civilizatorie dau legitimitate, demnitate, sens, drepturi şi obligaţii comunităţiilor etnice care s-a aşezat şi a convieţuit de secole, prin voia destinului istoric, în acest colţ de ţară românească, Dobrogea. O Dobroge multietnică şi multiconfesională, caracterizată de Constantin Brătescu “O Europă şi o Asia în miniatură”, “un uriaş muzeu etnografic viu”,”cap de pod şi poartă spre Orient”.
Tătarii şi Turcii– comunităţi de cetăţeni români ce trăiesc pe teritoriul României de opt secole – au propria identitate etno – lingvistică, religioasă şi culturală pe care au păstrat-o, au exprimat-o, au dezvoltat-o. Ei au contribuit la ridicarea României moderne, au pus umărul la Reîntregirea României Mari, şi-au înscris numele în rândul eroilor neamului din cele două războaie mondiale, au fost parte a consolidării statului de drept, a României democratice, europene, din zilele noastre.
Tătarii – grupul nogaic şi grupul crimeean – s-au aşezat pe litoralul Mării Negre şi în inima Dobrogei până de-a lungul Dunării. Ei au ocupat bazinul râului Casimcea până la capul Midia, toată regiunea văii Karasu până la Cara-Harman (azi Vadu) şi se ocupau cu agricultura, creşterea cailor, cărăuşia, comerţul.Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului Mohamed al-II-lea şi se referă la epoca lui Ginghiz Han (n. 1229) când şefului militar tătar Ebruz-Ata i-a fost dăruit un domeniu din zonă. De numele lui Djemaleddin Ibrahim Berke Han (1257 – 1266), urmaşul lui Batu Han se leagă colonizarea în Dobrogea a turcilor selgiukizi din Anatolia (1262-1264) cât şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. La sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea prezenţa tătară se consolidează în nordul Dobrogei. 4 Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu 23.440 monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihail Kogălniceanu (judeţul Tulcea), ca şi a altora la Isaccea, Tulcea, Mangalia şi Cernavodă, monede emise de hanii tătari.
Celebrul călător arab Ibn Battuta care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, a consemnat că: ,,Oraşul Baba Saltuk (azi Babadag), este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Între el şi începutul împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni’’.
O altă stabilire masivă a tătarilor în această regiune datează din timpul hanului Timur Lenk (1364-1405), când circa 100.000 de persoane s-au stabilit în Peninsula Balcanică. Datorită numărului lor ridicat, din secolul al XVI-lea călătorii străini au început să numească Dobrogea şi „Ţara Tătarilor„. Odată cu ascensiunea ţarismului spre Marea Neagră şi declanşarea seriei de războaie Rruso-Turce din secolele XVIII-XIX, tătarii dobrogeni, aflaţi între interesele celor două imperii, şi-au căutat adesea refugiu în vecinătate, ajungând să părăsească provizoriu Dobrogea de câteva ori. Precizez că după Războiul Ruso-Turc din (1768-1774), o parte a tătarilor din Cuban s-au stabilit în zona Deltei Dunării, iar după anexarea Hanatului Crimeii de către Imperiul rus în anul 1783, mai multe grupuri de tătari s-au stabilit în Dobrogea, urmate de altele refugiate după un alt conflict Ruso-Turc din 1806-1812.
Chiar dacã, în perioada 1878–1918, o bună parte a populaţiei tătăreşti din Dobrogea a părăsit ţinutul, cei rămaşi au fost treptat integraţi în viaţa politicã şi economicã a provinciei. Încă din 1879, primarii a 26 de localităţi din judeţul Constanţa erau tătari şi în alte zeci de consilii orăşeneşti, comunale tătarii erau reprezentaţi.
După revenirea Dobrogei la Patria Româna, în viaţa Tãtarilor de aici a început o nouã Epocã. S-au creeat Instituţii Publice de Culturã Naţionala şi de Cult Islamic. Dintre acestea menţionãm, la loc de frunte, Seminarul Musulman, care a funcţionat, iniţial, la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista „Emel”(Ideal) a însemnat, pentru perioada interbelicã, o veritabilã Şcoalã Renascentistă, răspândind în rândurile tătarilor ideile generoase ale marelui umanist tătar Crimeean Ismail Gaspirinski şi poetul naţional tătar Mehmet Niyazi.
(va urma)
Ghiulşen İsmail-İusuf
Relaizatoare emisiuni în limba tătară-Radio Constanţa