14 februarie – Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților în întreaga lume
Publicat de Dan Boanţă, 14 februarie 2019, 12:02
VALENTINE’S DAY. Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte cu fast în multe ţări. Deşi esenţa este aceeaşi peste tot în lume, există tradiţii şi obiceiuri legate de această sărbătoare care diferă de la caz la caz.
Cine a fost Sfântul Valentin
Sfântul Valentin din Terni a fost un medic și preot creștin care îi căsătorea pe tinerii îndrăgostiți. El a încercat să îl convertească la creștinism pe împăratul roman Claudius al II-lea, însă acesta l-a condamnat la moarte. Martirul a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, în anul 269.
În timpul petrecut în închisoare s-a îndrăgostit de fiica oarba a judecătorului său, căreia îi trimitea scrisori semnate cu „Al tău, Valentin”, iar după moarte a făcut o minune redându-i vederea.Așa a ajuns Valentin să fie patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei, dar și al ciumei, epilepsiei și apicultorilor. Data de 14 februarie a fost aleasă de Papa Gelasius I, în 496, cu scopul de a creștiniza o sărbătoare păgână a fertilității și purificării, numita Lupercalia.
În Franţa secolului al XV-lea, ziua de 14 februarie devine o festivitate a dragostei, sărbătorită anual. Prima felicitare scrisă pe un pergament datează din 1415, imediat după bătălia de la Agincourt, când închis în Turnul Londrei, Ducele de Orleans îi scrie soţiei sale: “Je suis desja d’amour tanné, Ma tres doulce Valentinée”.
Această scrisoare este păstrată astăzi în colecţia de manuscrise ale British Library. Tot aici se găseşte şi prima scrisoare de dragoste cu ocazia Sfântului Valentin, în limba engleză, scrisoare ce datează din 1477. Aceasta a fost trimisă de o anume Margery Brews logodnicului ei, John Paston. În scrisoare, Margery îşi descrie iubitul ca fiind al ei “mult iubit Valentin”.
Ziua Îndrăgostiţilor a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu peste 1.500 de ani. Pe 14 februarie, oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste.
Prima cutie de bomboane de ciocolată decorată pentru Ziua Îndrăgostiţilor a apărut la sfârşitul anilor 1800, iar cel care a venit cu această idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul producător de ciocolată. O altă curiozitate despre această zi este din epoca medievală, când femeile consumau alimente considerate „bizare” de Ziua Îndrăgostiţilor, pentru că, potrivit superstiţiilor, le-ar fi ajutat să-şi viseze viitorul soţ.
Aproximativ 1 miliard de felicitări se trimit în fiecare an de Ziua Îndrăgostiţilor. Acest lucru face ca Valentine’s day să fie a doua sărbătoare a anului după numărul de felicitări vândute (este estimat că, de Crăciun, sunt vândute aproximativ 2,6 miliarde de felicitări). Femeile sunt cele care cumpără aproximativ 85% din felicitări.
Anul acesta, de Ziua Îndrăgostiților multe cupluri aleg să sărbătorească această zi dedicată iubirii în moduri tradițilonale. Mulți români aleg să petreacă ziua aceasta specială cu persoana iubită acasă, pregătind împreună o cină romantică pe care o servesc la lumina lumânărilor.
Alte cupluri preferă să se răsfețe mai mult și aleg o cină romantică la un restaurant renumit, cu un meniu aparte, special pregătit pentru această ocazie. Această cină poate fi urmată de un concert de muzică jazz, un gen de muzică senzual și romantic.
Sunt cupluri care pregătesc petrecerea acestei zile speciale de luni de zile. Unii români au făcut deja rezervări de cazare la munte sau chiar și în străinătate. Norocoasele cupluri care au cumpărat deja bilete de avion se pregătesc să aterizeze în țări însorite alături de persoana iubită.
Acele perechi profită de ocazia pe care o au de a merge într-un citybreak de Ziua Indrăgistiților și își unesc destinele pentru totdeauna. Astfel, domnișoarele norocoase spun “da” cererilor în căsătorie, primind drept cadou de Valentine’s Day un inel de logodnă.