Comisia Europeană a lansat noul „paşaport european al competenţelor în domeniul hotelier”
Publicat de Andrei Cretoiu, 27 iunie 2014, 14:00 / actualizat: 30 iunie 2014, 21:03
Ce este acesta, la ce serveşte şi cum poate fi obţinut, aflăm de la Papp-Zakor András, Radio România Cluj, în cadrul rubricii Local, regional, european-EuranetPlus!
Paşaportul european al competenţelor este un portofoliu electronic, care cuprinde competenţele şi calificările titularului. Varianta generală a acestui instrument a fost lansată în decembrie 2012 şi are ca scop facilitarea căutării unui loc de muncă sau accesarea unui curs de formare profesională, oriunde pe teritoriul Uniunii Europene.
Paşaportul european al competenţelor în domeniul hotelier este o variantă specializată, concepută pe baza cerinţelor formulate de reprezentaţii patronatelor respectiv lucrătorilor din această ramură.
Jonathan Todd, purtător de cuvânt al comisarului pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor:
În fond reprezentanţii organizaţiilor patronale şi ale angajaţilor din domeniu au fost cei care au considerat că un astfel de document ar fi util. Particularitatea sectorului turistic şi al celui hotelier este că pe de o parte sunt create noi locuri de muncă inclusiv în momentul de faţă – ceea ce în mod hotărât nu este valabil pentru toate sectoarele – în al doilea rând este o sferă în care există o mare mobilitate între ţările membre ale Uniunii Europene. Din aceste motive este extrem de benefic un instrument în plus care să faciliteze întâlnirea cererii cu oferta fără limitări impuse de graniţe. Cu alte cuvinte am răspuns practic doleanţei comune a angajatorilor şi a angajaţilor de a avea această posibilitate. Caracterul interactiv este o particularitate a paşaportului european al competenţelor din domeniul hotelier. Evident, sperăm ca acest domeniu să nu rămână singurul care să beneficieze de un paşaport european al competenţelor!
Suntem deschişi la o extindere către oricare altă sferă de activitate din care angajatori şi angajaţi vor solicita acest lucru. Ne-am gândit că următoarea ramură economică beneficiară ar putea fi de exemplu agricultura.
Paşaportul competenţelor din domeniul hotelier este găzduit de Portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă EURES şi este disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii.
Oricine îşi poate crea propriul portofoliu virtual în câţiva paşi simpli, încărcându-şi datele privind cunoştinţele, calificările deţinute, experienţa profesională şi nu în ultimul rând limbile vorbite. Operaţiunea este înlesnită de un ghid video anexat.
Jonathan Todd:
Una din problemele persistente ale celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, indiferent de sector, este însăşi dobândirea competenţelor şi a experienţei. Este mult mai uşor să obţii o slujbă din moment ce poţi demonstra că ai competenţele necesare, ai mai făcut acel lucru şi-ţi poţi documenta experienţa! Primul pas este întotdeauna şi cel mai dificil…
O experienţă pozitivă cu paşaportul european al competenţelor din domeniul hotelier ar putea constitui un imbold şi pentru alte sectoare să-şi pună la punct propriul set on-line de documente.