Ascultă Radio România Regional Live

Uniunea Europeană

Apropierea Turciei de Europa

Apropierea Turciei de Europa

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 februarie 2018, 12:07

Eforturile Turciei pentru apropierea de Europa

Vizitele efectuate de preşedintele Erdoğan în Franţa, apoi la Vatican şi Italia au reprezentat ultimele verigi ale lanţului acestor demersuri.

Guvernul turc şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau pentru punerea în aplicare a acordului privind ridicarea obligativităţii vizelor şi a transmis Comisiei Europene textul celor 72 de articole…

Pentru a fi discutate diversele probleme privind aderarea Turciei la UE, luna viitoare (26 martie), în oraşul Varna din Bulgaria, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, va fi organizat un summit Turcia-UE, la care va participa şi Erdoğan…

Aceste evoluţii demonstrează dorinţa Turciei de a se orienta din nou către Europa, după tensionarea relaţiilor Turciei cu o serie de ţări europene în ultima perioadă (mai ales anul trecut).

Atitudinea Vaticanului

Scopul vizitei preşedintelui la Vatican a fost aceea de a reflecta atitudinea lumii catolice şi chiar a întregii lumi creştine faţă de poziţia Turciei privind Ierusalimul şi alte probleme internaţionale. Fără îndoială întâlnirea cu Papa a fost o mişcare de PR, adică de a înştiinţa opinia publică.

În ceea ce priveşte campania lansată de Erdoğan împotriva deciziei preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte oraşul sfânt Ierusalim drept capitală a Israelului, faptul că a primit un sprijin semnificativ din partea Papei este un rezultat important.

Dar Vaticanul este de părere că statutul Ierusalimului nu trebuie schimbat unilateral şi nu în sensul recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Palestinei. Iar numeroase ţări europene – chiar şi Rusia – au anunţat că sunt de acord ca statutul final al Ierusalimului să fie stabilit prin negocieri…

Aşteptările Italiei

În ceea ce priveşte obiectivul vizitei în Italia, această ţară este o importantă ţară membră a UE cu care Turcia a avut întotdeauna relaţii bune.

În general Roma a privit cu ochi buni aderarea Turciei la UE: Italia este un partener valoros al Ankarei (volumul schimburilor comerciale este în valoare de 20 miliarde de dolari, iar 1400 de companii italiene îşi desfăşoară activitatea în Turcia).

În cadrul întâlnirilor de la Roma a fost creată o bază pentru paşii ce vor fi făcuţi pentru realizarea unor noi proiecte comune în domeniul apărării, noi oportunităţi de investiţii şi cooperare în diverse alte domenii economice.

Şi Italia, aşa cum s-a întâmplat şi luna trecută cu ocazia vizitei la Paris, a manifestat sensibilitate şi avut o atitudine critică faţă de situaţia politică din Turcia.

Presa italiană a alocat spaţii largi acestei vizite şi a publicat comentarii şi articole critice, dure, cu privire la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în Turcia. De asemenea, s-a anunţat că în discuţiile purtate în spatele uşilor închise oficialii italieni au adus în actualitate aceste probleme şi au subliniat ce aşteptări au din partea Turciei.

În loc „să nu dorești să asculţi” această opinie, pe care o împărtăşeşte şi o ţară ca Italia, care manifestă apropiere faţă de Turcia, opinie destul de răspândită în întreaga Europă, ar fi mai bine să o iei în serios şi să o analizezi, pentru că pare a fi condiţia pentru a înainta către obiectivul apropierii de Europa.

Comentariu de Sami Kohen

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

EURONEWS: Care state UE au cea mai lungă săptămână de lucru?

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 februarie 2018, 11:23

Cu 42,3 ore, Grecia are cea mai lungă săptămână de muncă, în vreme ce a Olandei e cea mai scurtă, de 30,3 ore.

Cea mai lungă săptămână de muncă o are Grecia (42,3 ore), în vreme ce cea mai scurtă îi revine Olandei (30,3 ore), fiind luate în calcul și slujbele cu normă întreagă și cele cu normă parțială.

Săptămâna de lucru medie era în 2016 de 37, 1 ore, dar ea se ridică la 40,3 ore dacă se iau în calcul doar slujbele cu normă întreagă.

În acest ultim caz, angajații din Regatul Unit petrec cel mai mult timp la muncă (42,3 ore), urmând Cipru (4,1), Austria (41,4) și Grecia (41,2).

Danemarca (37,8 ), Italia (38,8), Olanda și Franța (39) au cele mai scurte săptămâni de lucru.

Țările cu cele mai lungi săptămâni de lucru (cu normă întreagă): Regatul Unit 42,3 ore, Cipru 41,7, Austria 41,4, Grecia 41,2, Portugalia 41,1, Polonia 41,1.

Țările cu cele mai scurte săptămâni de lucru (cu normă întreagă): Finlanda 39,1 ore, Irlanda 39,1, Olanda 39, Franța 39, Italia 38,8, Danemarca 37,8.

Studiul a examinat de asemenea și rata angajării stabile în statele UE.

România, Regatul Unit și Cehia au cel mai mare număr de angajați cu locuri de muncă stabile./…/

Croația, Franța, Spania, Polonia și Slovenia au cel mai mare număr de persoane angajate pe termen scurt.

Un studiu UE dezvăluie care europeni au cele mai lungi și cele mai scurte săptămâni de lucru

Eurostat a examinat numărul contractelor de muncă pe durată mai mică de trei luni.

Studiul, bazat pe date din 2016, a constatat că 2,3% din angajații din UE au contracte de muncă pe termen scurt.

Conform acestuia, contractele pe termen scurt se regăsesc mai frecvent în agricultură, exploatarea lemnului și pescuit, afectând 8,1% dintre angajați.

Angajare precară în UE în 2016 (procente de angajați): Croația: 8,4%, Franța: 4,8%, Spania: 4,7%, Polonia: 4,5%, Slovenia: 4,5%, Finlanda: 4,4%, Suedia: 3,7%, Belgia: 3,5%, Italia: 3,2%, Austria: 1%, Lituania: 0,95, Bulgaria: 0,7%, Irlanda: 0,7%, Cipru: 0,7%, Germania: 0,5%, Cehia: 0,4%, Regatul Unit: 0,4%, România: 0,4%.

Proporția angajaților cu contracte de muncă precare a fost de asemenea ridicată și în statele candidate la aderare la UE Muntenegru și Turcia.

Studiul a constatat că nu există o probabilitate mai mare de a avea contract pe termen scurt nici în cazul bărbaților nici în cazul femeilor.

În 2016 existau în UE 188,4 milioane de angajați și 32,7 milioane de liber profesioniști.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Franța a reafirmat sprijinul pentru realizarea reformelor proeuropene în Republica Moldova

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 februarie 2018, 11:36

Posibilitățile de intensificare a relațiilor moldo-franceze la nivel politic și economic au fost discutate astăzi, în cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cu Ambasadorul Republicii Franceze la Chișinău, Pascal Le Deunff, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Cu această ocazie, premierul a exprimat recunoștință pentru sprijinul politic acordat de Franța în promovarea agendei europene de reforme a țării noastre, în calitate de co-inițiator al Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova. În context, Pavel Filip a menționat că mizează pe buna desfășurare a reuniunii Consiliului pentru Afaceri Externe din 26 februarie, la Bruxelles.

Totodată, prim-ministrul s-a referit la ultimele evoluții în implementarea reformelor, menționând că obiectivul ambițios al Executivului este să pună capăt oscilațiilor între Est și Vest, astfel încât calea europeană a Republicii Moldova să devină ireversibilă. „Popularitatea UE este în creștere. Avem nevoie de mesaje de susținere din partea UE și noi, aici la Chișinău, prin reformele pe care urmează să le implementăm în acest an, chiar dacă este an electoral, vom întări această viziune”, a spus Pavel Filip.

La rândul său, Pascal Le Deunff a reiterat sprijinul țării sale pentru calea europeană a Republicii Moldova. „Programul de reforme prevăzut de Acordul de Asociere va favoriza dezvoltarea economică și socială, în beneficiul tuturor cetățenilor”, a specificat diplomatul francez. În particular, Ambasadorul a subliniat importanța asigurării independenței justiției și a mass-media.

Oficialii s-au referit și la posibilitățile de majorare a volumului schimburilor comerciale în domeniul agricol și agroalimentar, precum și a investițiilor franceze în Moldova. În acest sens, Ambasadorul s-a arătat deschis să promoveze oportunitățile investiționale din țara noastră.

În prezent, în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea 225 de întreprinderi cu capital francez al căror capital social totalizează 137 milioane de lei. Volumul comerțului bilateral a depășit 145 milioane de dolari în perioada ianuarie-noiembrie 2017.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Agenda Parlamentului European, 12 – 18 februarie  2018

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 februarie 2018, 16:48 / actualizat: 20 februarie 2018, 11:17

Săptămâna aceasta, în perioada 12 – 18 februarie, principalele subiecte, pe ordinea de zi, a Parlamentului, sunt:

Controlul frontierelor/Bulgaria. (De luni până miercuri)

Comisia pentru Libertăți civile va efectua o vizită în Bulgaria pentru a vedea cum funcționează operațiunile Frontex la granița cu Turcia. Membrii comisiei vor vizita regiunea punctului de trecere a frontierei „Kapitan Andreevo”, unde Frontex sprijină autoritățile naționale în efectuarea controalelor la frontieră și colectarea de informații. Se vor întâlni, printre altele, cu ministrul de Interne Valentin Radev, cu reprezentanții Poliției de Frontieră, cu organizațiile internaționale, precum și cu ONG-urile. O conferință de presă este programată miercuri.

Fondul Africa Trust /Senegal. (De marţi până vineri)

O delegație a Comisiei pentru dezvoltare va vizita Senegalul pentru a evalua modul în care Fondul fiduciar de urgență al UE pentru Africa, creat pentru a aborda cauzele fundamentale ale migrației, lucrează la fața locului. Ei vor vizita proiecte finanțate de UE care oferă locuri de muncă semnificative pentru tineri și se vor întâlni cu autoritățile locale, cu reprezentanții societății civile, precum și cu migranții care s-au întors si încearcă să construiască o nouă viață în țara lor, cu sprijinul UE.

Drepturile omului / Myanmar și Bangladesh. (De luni până vineri)

Subcomisia pentru drepturile omului va vizita Myanmar și va merge la granița cu Bangladesh pentru a obține o primă impresie despre evoluţiile actuale în regiune. Delegația include membri ai comisiilor pentru afaceri externe și comerț internațional și delegația UE-ASEAN. Aceștia vor vizita taberele Rohingya și vor întâlni ONG-urile internaționale care lucrează în statul Rakhine, organizațiile societății civile din Myanmar, liderii religioși și politici, precum și mass-media.

Jurnalul președintelui.

Președintele PE, Antonio Tajani, va susține marți o conferință de presă despre „Viitorul Europei”, la Universitatea Johns Hopkins SAIS Europe din Bologna.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Juncker în vizite de lucru pentru pregătirea summit-ului european

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 februarie 2018, 11:58

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a aflat, săptămâna trecută, la Berlin, pentru o cină de lucru cu cancelarul Angela Merkel.

„Întâlnirea face parte din contactele mai ample cu şefii de stat şi de guvern europeni”, pe care Juncker o are în vederea summit-ului european informal al liderilor, din 23 februarie, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, Margaritis Schinas.

Schinas a amintit că Juncker s-a întâlnit deja, zilele trecute, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu preşedintele român Klaus Iohannis, cu premierul portughez Antonio Costa, şi „este în contact” cu premierii olandez Mark Rutte şi italian Paolo Gentiloni.

Totodată, preşedintele Comisiei UE s-a întâlnit şi cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European pentru a pune la punct „contribuţia importantă pe care Executivul comunitar o va publica pe 14 februarie despre aspectele instituţionale care privesc următoarea propunere a bugetului multianual european din mai”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

României i se cere să-şi înlocuiască modelul de creştere economică bazat pe consum

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 februarie 2018, 11:45

BERD afirmă că guvernul a înţeles ce trebuie făcut şi va acţiona în consecinţă

Băncile estimeză că infrastructura şi fondurile UE de coeziune necesită atenţie sporită

Potrivit estimărilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), România trebuie să adopte un alt model economic pentru a evita o eventuală criză provocată de actuala sa dezvoltare economică bazată pe consum.

Cu o creştere economică ajunsă la limită prin reducerea impozitelor şi majorarea salariilor din sectorul public, guvernul ar trebui acum să se orienteze spre o traiectorie mai uşor de susţinut, a declarat Matteo Patrone, directorul regional al băncii de credit cu sediul la Londra. Oficialii pot face acest lucru impulsionând investiţiile în infrastructură şi îmbunătăţind gradul de absorbţie al fondurilor UE pentru dezvoltare, a mai spus el.

„Autorităţile par să înţeleagă întrutotul necesitatea de a schimba modelul de dezvoltare”, a subliniat Patrone într-un interviu. „Să sperăm ca acest lucru să se pună cât de curând în practică”.

Această ţară riverană Mării Negre a înregistrat ritmul economic cel mai rapid din UE în cel de-al treilea trimestru al anului 2017, când PIB-ul a atins la nivel anual o creştere de 8,8%. Dar tulburările politice,  printre care şi schimbarea a trei guverne într-un singur an, au descurajat investiţiile, infrastructura şi sistemul de sănătate din România fiind catalogate de Eurostat drept cele mai slabe din uniune. Complicând şi mai mult lucrurile, deficitul bugetar începe să depăşească limita de 3% din PIB, stabilită de UE.

Noul premier, Viorica Dăncilă, afirmă că principala sa prioritate va fi aceea de a mări „dimensiunea europeană” a guvernului şi de a folosit banii primiţi de la Bruxelles pentru finanţarea unor mari investiţii. În primul său discurs rostit în faţa parlamentului, ea a spus că, până în anul 2020, doreşte să dechidă cel puţin 350 km. de autostradă, 250 km. de căi ferate şi mai multe şcoli, grădiniţe şi spitale.

Proasta infrastructură

„Proasta infrastructură a ţării a devenit o piedică serioasă în procesul de aliniere la standardele UE şi trebuie luate măsuri”, a mai spus Patrone. „În prezent, se poartă un dialog între instituţiile financiare internaţionale şi Comisia Europeană pe tema dezvoltării infrastructurii din România”, a subliniat el.

În acest an, creşterea economică ar urma să se încetinească pe măsură ce consumul începe să scadă, iar stimularea fiscală devine mai limitată. În ultimii ani, BERD, unul dintre cei mai mari investitori din România, cu o cifră de investiţii de aproximativ 1,7 miliarde euro ($2,1 miliarde), a finanţat mai ales proiecte din sectorul privat. În anul 2017, a finanţat 29 astfel de proiecte, totalizând aproximativ 500 milioane euro.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?

Publicat de Camelia Teodosiu, 2 februarie 2018, 11:50

Danemarca este ţara europeană care produce cea mai mare cantitate de deşeuri urbane, în timp ce România generează cel mai puţin gunoi în oraşe, potrivit datelor Eurostat. Chiar dacă Danemarca este recunoscută ca lider european în energia regenerabilă – aproape 15% din electricitate provenind din deşeuri biodegradabile – ţara scandinavă produce cel mai mult gunoi urban, pe cap de locuitor. Potrivit datelor publicate de Eurostat, danezii au produs cele mai multe kilograne de deşeuri pe cap de locuitor, în 2016, şi anume 777 de kilograme de persoană, în timp ce românii au produs cantitatea cea mai mică de deşeuri, 261 de kilograme de persoană.

După Danemarca, Norvegia este al doilea stat care generează o mare cantitate de gunoi urban – 754 de kilograme de persoană, apoi Elveţia – 720 de kilograme de persoană, urmată de Islanda – 656 de kilograme de persoană. De cealaltă parte, după România, Polonia este a doua ţară care produce o cantitate mică de deşeuri urbane – 307 kilograme de persoană, urmată de republica Cehă – 339 de kiLograme de persoană şi Slovacia, cu 348 de kilograme. Media europeană de 480 de kilograme de deşeuri urbane este atinsă de Grecia (497 de kilograme), Italia (495) şi Marea Britanie (495). Spaniolii sunt uşor sub media europeană, cu 443 de kilograme de persoană.

La categoria deşeuri urbane se încadrează gunoiul colectat de oraşe de la locuinţe private, clădiri de birouri, magazine şi instituţii publice. Danemarca, un stat cu o populaţie de 5,7 milioane de persoane, este de mai mulţi ani unul dintre principalii generatori de deşeuri. În general, oamenii care produc cea mai mare cantitate de deşeuri trăiesc în cele mai bogate ţări din vestul Europei , precum ţările nordice. Statele care generează cel mai puţin gunoi au un Produs Intern Brut mai mic decât vecinele lor din nord. Cu un salariu mediu de 36.000 de euro pe an, Danemarca este unul dintre statele europene cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare.

Media salariului european este de 29.100 de euro pe an. În România, PIB-ul pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, este de 16.900 de euro pe an. În plus, România are una dintre cele mai numeroase populaţii rurale din Europa (51,7%), fiind depăşită doar de Bulgaria, conform celor mai recente date Eurostat. Prin contrast, în Danemarca, doar 15% din populaţie locuia în zonele rurale, în 2015. Banca Mondială afirmă că rezidenţii urbani produc de două ori mai multe deşeuri solide decât în zonele rurale şi există o legătură clară între nivelul ridicat al veniturilor şi urbanizarea, respectiv deşeurile produse, din cauza unei mai mari puteri de cumpărare.

Obiceiurile la cumpărături pot avea, de asemenea, un rol cheie în generarea deşeurilor, în condiţiile în care sud-europenii au tendinţa de a-şi cumpăra alimente din pieţe în aer liber, unde produsele nu sunt vândute întotdeauna în pungi de platic, ceea ce înseamnă mai puţin gunoi. În Europa, deşeurile municipale sunt tratate diferit, în funcţie de tipul de gunoi. În 2016, 30% din gunoi a fost reciclat, 27% – ars, 25% – depozitat în gropi de gunoi şi 17% – transformat în compost. Procentajul deşeurilor municipale reciclate a crescut cu o frecvenţă constantă, în ultimul deceniu, de la 17% în 1995, la 46% în 2016, potrivit Eurostat.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

În zona Euro s-a înregistrat cea mai mare creştere economică, din ultimii 10 ani, depăşind-o pe cea din SUA

Publicat de Camelia Teodosiu, 1 februarie 2018, 12:53 / actualizat: 9 februarie 2018, 9:37

Emmanuel Macron a avut un efect mai mult decât benefic asupra economiei franceze, care a înregistrat în 2017 cea mai bună performanță de creștere din 2011 şi până în prezent, de 1,9%, într-un context european de accelerare generală a PIB-ului, context care a făcut ca zona euro să atingă recordul deceniului: +2,5 procente, depăşind astfel cele mai optimiste previziuni ale Comisiei UE.

Performanța franceză

Cifrele publicate marţi sunt cele preliminare pentru cel de-al patrulea trimestru din 2017 și pentru întregul an care de-abia s-a încheiat. Institutul francez de Statistică (ISEE) a constatat că PIB-ul a crescut cu 0,6% față de trimestrul precedent, fapt care duce la creșterea anuală la 1,9%.

Ministrul finanțelor, Bruno Le Maire, a subliniat faptul că acest rezultat a fost atins şi datorită contribuției pozitive a consumurilor și a încrederii firmelor din momentul în care Emmanuel Macron a preluat mandatul de la Elysee, cu un program reformist deosebit de atent la nevoile oamenilor de afaceri. Şi de fapt chiar din investiţiile în industria manufacturieră (şi din balanţa comercială) au sosit cele mai puternice contribuţii din cel de-al patrulea trimestru, în timp ce consumurile, în ciuda faptului că sunt în creştere, au încetinit ușor.

Toate meritele aparţin tânărului președinte, care a baneficiat în parte şi de reducerea taxelor, măsură adoptată de guvernul precedent. Macron va putea exploata aşadar fără nici o umbră de îndoială momentul pozitiv al economiei franceze pentru a consolida agenda internă și a promova revigorarea zonei euro, obiectivul principal al viziunii sale proeuropene. Pentru a începe – în prezența unei tendințe care va continua şi în 2018, potrivit ministrului Le Maire – să reducă deficitul la parametrii de 3%: bugetul francez a estimat pentru 2017 o creștere mai mică, de doar 1,7%.

UE întrece SUA

Primele estimări făcute la 11 ianuarie 2018 arată că în anul 2017, creşterea din Germania a fost de 2,2%, adică cea mai bună din ultimii şase ani.

În ceea ce privește Europa, datele preliminare furnizate de Eurostat arată la sfârșitul anului 2017 o creștere a PIB-ului conjunctural de 0,6%, cu revizuirea în sens ascendent în cel de-al treilea trimestru. Totuşi şi în acest caz, cele mai importante cifre sunt cele anuale, iar din acest punct de vedere s-a înregistrat o creştere a PIB-ului de 2,5%, aceasta fiind cea mai bună performanță din 2017, când economia a înregistrat o expansiune de 3%. Este al doilea an când creşterea economică din zona euro este mai bună decât cea din SUA, unde s-a înregistrat o creştere de doar 2,3%. În afara contribuției franceze, trebuie semnalată şi cea germană (+ 2,2%) și cea a Spaniei de + 3,1%, al patrulea an consecutiv de creștere.

Potrivit majorităţii analiştilor, perspectivele pentru anul 2018 continuă să rămână bune. După anii de declin sau de stagnare, urmaţi de criza datoriilor suverane, zona euro pare să fi devenit din nou – cu contribuția fundamentală a politicii monetare expansive a BCE – un pilon al economiei mondiale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Uniunea Europeană se aştepta la redresarea economică

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 ianuarie 2018, 12:33

Autorităţile de la Bruxelles se bazează pe inovarea tehnologică.

Günther Hermann Oettinger ia în calcul realizarea proiectului pieţei digitale unice până la sfârșitul acestui an.

Comisia Europeană a publicat un raport în care a descris succesele economice ale Uniunii Europene. Documentul evidențiază, în special, atractivitatea investițională a organizației, precum și ratele de creștere stabile ale PIB-ului țărilor europene. În ceea ce privește perspectivele, sarcina principală a Uniunii Europene trebuie să fie acum crearea condițiilor pentru inovarea tehnologică, consideră autorii raportului.

„Cele 27 de țări ale Uniunii Europene și din zona euro i-au surprins pe economiști prin ritmurile neașteptate de redresare după recesiunea economică, iar previziunile sugerează că această recuperare va fi durabilă în viitorul apropiat“, arată raportul „Europa s-a întors“, publicat pe site-ul web al Centrului european al strategiei politice.

Documentul subliniază faptul că rata de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană este la cel mai înalt punct din istoria sa, iar reformele pentru consolidarea economiilor UE, după criza financiară din 2007, „dau roade”. Ritmul creșterii anuale a PIB-ului real al UE, remarcă autorii acestui raport, a depășit pragul de 2%. Astfel, organizația a reușit să depășească Japonia și Statele Unite ale Americii la acest indicator.

În plus, potrivit previziunilor, rata de creștere a PIB-ului UE nu va scădea sub nivelul actual nici în următorii doi ani.

„Intensificarea ratelor de creștere este cuprinzătoare, durabilă și va aduce beneficii tangibile majorității companiilor și gospodăriilor”, se afirmă în document.

Ratele de creștere ridicate din Uniunea Europeană sunt combinate cu un nivel adecvat de bunăstare. „Ținând cont de standardele mondiale, societățile europene sunt prospere și incluzive, au reușit, de asemenea, să creeze cele mai generoase sisteme de protecție socială din lume”, se afirmă în raport.

Uniunea Europeană atrage, de asemenea, mai multe fonduri din partea investitorilor străini, decât orice altă piață din lume. Astfel, în 2016, cele 27 de țări din UE au reușit să atragă investiții de 424 de miliarde de euro, în timp ce Statele Unite ale Americii – 394 de miliarde de euro. „Fluxul investițiilor directe în UE a jucat un rol important în creșterea productivității muncii, în consolidarea competitivității și eficienței economiei europene”, afirmă Comisia Europeană.

În același timp, forța economiei Uniunii Europene constă nu numai în cererea internă, ci și în atragerea investițiilor. Potrivit datelor Comisiei Europene, în 2016, ponderea exporturilor în structura PIB-ului UE a fost de aproape 50%. Acest lucru indică o semnificativă consolidare a competitivității țărilor comunității europene pe arena mondială.

Un rol important în succesul Uniunii Europene, în calitate de exportator, a fost jucat de politica comercială a Bruxelles-ului. Până în prezent, comunitatea a utilizat 45 de acorduri de liber schimb, care acoperă 76 de țări. Și în acest an, UE a aprobat în cele din urmă un acord privind eliminarea barierelor comerciale cu Japonia. Între timp, Comisia Europeană negociază noi acorduri cu uniunea sud-americană MERCOSUR, precum și cu Filipine.

Succesul economic este demonstrat nu numai în țările din Europa de Vest, ci și de membrii comunității est-europene, care au aderat la UE după 2004.

De exemplu, dacă în anul 2000, PIB-ul mediu al țărilor din Europa Centrală și de Est era puțin peste 50% din PIB-ul mediu al Uniunii Europene în ansamblul său, această cifră depășește acum 60%. „Până în prezent, țările din Europa Centrală și de Est sunt liderii europeni și mondiali într-o serie de domenii: Estonia – în tehnologii digitale, Polonia – în IT, Republica Cehă, Slovacia și România – în construcția de mașini“, a subliniat documentul Comisiei Europene.

Vorbind despre perspectivele comunității, cele 27 de țări trebuie să se alăture cursei mondiale a inovațiilor digitale, notează Comisia Europeană. Pași în această direcție au fost deja făcuți. Astfel, în anul 2016, țările Uniunii Europene au cheltuit în medie cu 7% mai multe fonduri pentru cercetare și dezvoltare, decât în anul ​​2015. Iar investițiile în sectorul tehnologic din 2017 s-au ridicat la 11,7 miliarde de euro – deci, de cinci ori mai mult decât în ​​2011.

De asemenea, Bruxelles-ul şi-a stabilit ca obiectiv pentru punerea în aplicare a proiectului de creare a unei piețe unice pentru serviciile digitale, care include 25 de propuneri.

Günther Hermann Oettinger, comisar european pentru buget şi resurse umane, a precizat că autorităţile de la Bruxelles vor pune în aplicare toate cele 25 de propuneri până la sfârșitul anului 2018. Crearea unor reguli unice, concurenţiale şi echitabile în mediul on-line pentru participanții pieței unice europene, aşa cum se menționează pe site-ul web al Comisiei Europene, în viitor, le-ar putea aduce suplimentar 415 miliarde de euro venituri anuale.

„Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană rămâne desigur un jucător puternic și promițător, factorii de creștere rămân în comunitate“, a spus, pentru „Nezavisimaia Gazeta“, Alexandr Tevdoi-Burmuli, profesor asociat la Catedra pentru integrare europeană din cadrul Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova.

Expertul a adăugat în acest context că există încă provocări pentru Uniunea Europeană, printre care lipsa controlului Bruxelles-ului asupra bugetelor țărilor din zona euro, îmbătrânirea populației și pierderea locurilor de muncă din cauza robotizării.

„Însă trebuie să se dea strategilor UE tributul cvuvenit: de regulă, ei încearcă să rezolve problemele înaintea timpului“, a concluzionat Alexandr Tevdoi-Burmuli.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Raportul activităţii CEDO pe 2017

Raportul activităţii CEDO pe 2017
Foto: EPRS event - EU accession to the ECHR: Exploring the key legal issues

Publicat de Camelia Teodosiu, 26 ianuarie 2018, 14:10

Numărul reclamaţiilor făcute la CEDO împotriva Turciei a scăzut în 2017 faţă de anul anterior.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi-a prezentat raportul pe 2017 într-o şedinţă organizată la Strasbourg.

Preşedintele CEDO, Guido Raimondi, a prezentat situaţia reclamaţiilor şi a cazurilor soluţionate, arătând că „La 1 ianuarie, erau înregistrate 56.250 de reclamaţii provenite din statele membre”.

Raimondi a precizat că pe primul loc se află România, cu 9.920 de reclamații, pe al doilea loc Rusia cu 7.747 reclamaţii şi pe locul trei Turcia, cu 7.500 reclamaţii.

Urmează Ucraina, Italia şi Ungaria, a arătat Raimondi şi a precizat că în 2017, numărul reclamaţiilor a scăzut faţă de anul anterior. În 2016, se înregistraseră 79.750 de reclamaţii.

Turcia a încheiat anul 2016 cu 12.600 de reclamaţii, fiind pe locul doi al clasamentului. Ucraina, care în 2016 se afla pe locul întâi, a ajuns pe locul patru. Aflată pe primul loc în acest an, România a primit numeroase reclamaţii din cauza înghesuielii din închisori şi a condiţiilor de detenţie.

Raimondi a precizat că în 2017 au fost respinse 70.356 de reclamaţii, în creştere cu 92% faţă de 2016.

Anul trecut, CEDO şi-a anunţat deciziile în 1.068 de procese, dintre care 305 implicând Rusia, 116 Turcia, 87 Ucraina şi 69 România.

Raimondi a adăugat că durata medie de judecare şi pronunţare a sentinţei a fost de 18 luni.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Europa nu ar trebui să îi ajute pe dictatori să își spioneze cetățenii

Publicat de Camelia Teodosiu, 25 ianuarie 2018, 14:18

Controalele pentru exporturile UE ar trebui extinse la instrumentele de supraveghere cibernetică pentru a evita încălcarea drepturilor omului, au spus deputații în votul de miercuri.

Astfel a fost adoptată poziția de negociere a PE cu miniștrii UE.

UE își actualizează în prezent regulile privind controlul exporturilor de echipamente cu dublă utilizare pentru a ține pasul cu noile tehnologii și a preveni spionarea de către regimurile totalitare a propriilor cetățeni cu ajutorul produselor europene.

Bunurile și tehnologiile create pentru a fi utilizate în circumstanțe de pace, civile, dar care pot fi utilizate și pentru arme de distrugere în masă sau atacuri teroriste fac deja subiectul unui regim de control a exporturilor UE. Noile reguli ar putea adăuga unele instrumente de supraveghere cibernetică pe lista echipamentelor care trebuie aprobate de autoritățile naționale înainte de a fi exportate. Printre acestea se numără echipamente pentru interceptarea telefoanelor mobile, accesarea computerelor, spargerea parolelor sau identificarea utilizatorilor de internet, astfel de echipamente cu utilizare dublă fiind utilizate pe scară largă pentru a oprima civilii, opoziția politică și activiștii din întreaga lume.

Deputații vor să protejeze drepturile omului mai mult și creează un sistem care poate să se adapteze mai ușor noilor tehnologii.

Printre sugestiile lor principale se numără:

• protejarea mai puternică a dreptului la viață privată, a datelor și a libertății de reuniune, prin adăugarea unor criterii clare și definiții în textul legislativ

• exportatorii de produse nelistate în noua lege, dar care ar putea fi folosite pentru încălcarea drepturilor omului, trebuie să se asigure că bunurile lor nu vor ajunge la cine nu trebuie, prin respectarea liniilor directoare OECD

• Comisia trebuie să publice un document înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli pentru companiile UE care să știe ce pot și ce nu pot face

• noile riscuri și tehnologii trebuie incluse rapid în legislație

• crearea unui cadru propice între statele membre prin, de exemplu, introducerea unor amenzi similare pentru nerespectarea legii, precum și o mai mare transparență a deciziilor autorităților naționale privind controlul exporturilor

• eliminarea tehnologiilor de criptare de pe lista produselor de supraveghere cibernetică, ele fiind vitale pentru auto-apărarea activiștilor în domeniul drepturilor omului

Noile reguli au fost votate cu 571 de voturi pentru la 29 împotrivă și 29 de abțineri

Citat

Raportorul Parlamentului, Klaus Buchner (Verzi/ALE, DE) a spus: “ Dictatorii își spionează cetățenii folosind sistemele de supraveghere cibernetică ale UE. Acest lucru trebuie să înceteze. UE nu poate să contribuie la suferința unor curajoși apărători ai drepturilor omului, care își riscă adesea viața pentru libertate și democrație. Activitățile comerciale trebuie să asigure securitatea, stabilitatea, respectarea drepturilor omului în lume. Suntem hotărâți să eliminăm, aceste lacune periculoase în ceea ce privește exportul echipamentelor cu utilizare dublă și cerem statelor membre să procedeze în același mod”

Ce urmează

Deputații au adoptat acum poziția de negociere a Parlamentului. Discuțiile pot începe îndată ce statele membre își vor fi adoptat poziția lor de negociere.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

,,Un viitor mai bun este încă idealul UE”, spune Prim-ministrul irlandez

Publicat de Camelia Teodosiu, 19 ianuarie 2018, 13:52

Prim-ministrul Irlandei Leo Varadkar a deschis miercuri seria unor dezbateri privind Viitorul Europei între lideri europeni şi deputaţi.

În mesajul de bun venit adresat de Prim-ministrului irlandez, Președintele Parlamentului European Antonio Tajani a spus: ,,Am insistat din prima zi în care am fost ales, acum exact un an, asupra importanței aducerii Europei mai aproape de cetățenii săi, care ne cer soluții pentru crearea de locuri de muncă, pentru gestionarea migrației şi întărirea securității şi apărării. O dezbatere deschisă între deputați şi lideri europeni va permite dialogul şi înțelegerea de care vor beneficia cetățenii de pe întreg continentul. Această dezbatere pune Parlamentul European – singura instituție UE aleasă în mod direct de cetățeni – acolo unde trebuie să fie, în centrul dezbaterilor privind viitorul Europei”.

Leo Varadkar declarat că „Idealul european a fost întotdeauna animat de optimism și de credința într-un viitor mai bun. Acest ideal a fost pus la încercare, dar nu a fost distrus. Ținând cont de realizările de până acum, revenim cu noi forţe pentru a înfrunta provocările viitoare”.

Prezentându-și viziunea asupra viitorului Europei, Taoiseach a subliniat necesitatea îmbunătăţirii democrației în UE prin crearea de liste de vot paneuropene, definitivarea uniunii economice și monetare şi asigurări că marile companii plătesc în mod corect partea lor de impozite. Luna aceasta se împlinesc 45 de ani de la aderarea Irlandei, Prim-ministrul a mulțumit deputaților europeni pentru sprijinul lor în cadrul negocierilor Brexit, subliniind importanța respectării și în practică a ceea ce a fost agreat în teorie.

O mare majoritate a liderilor grupurilor politice a salutat apelul lui Leo Varadkar pentru o Uniune mai democratică, care să facă pași concreți pentru protejarea vieții, securității, valorilor și identității cetățenilor săi, și pentru a asigura bunăstarea socială și prosperitatea într-o lume globalizată. Cei mai mulți dintre ei au subliniat faptul că statele și cetățenii sunt mai puternici împreună decât separați. Ca și Irlanda în trecut, UE trebuie să fie capabilă să se adapteze și să se reformeze, pentru a face față noilor provocării în favoarea tuturor cetățenilor. Deputații au subliniat încă o dată hotărârea lor de a susține Irlanda în cadrul negocierilor Brexit, pentru respectarea deplină a acordului Good Friday.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

După Brexit, urmează Polexit?

După Brexit, urmează Polexit?

Publicat de Camelia Teodosiu, 3 ianuarie 2018, 11:41

Peisaj European cu polexit-ul în fundal

Unii colegi discută deja încotro vom merge după polexit. Eu sper ca aceasta să fie o discuție fără obiect.

Ieșirea Poloniei din UE este foarte puțin probabilă. Deși nu tuturor le pare o tragedie – vocile “ce nevoie avem de această Uniune” se aud acum tot mai des decât înainte de scandalul dintre guvernul PiS și Bruxelles. Îmi amintesc că în referendumul din anul 2003 împotriva intrării în Comunitatea Europeană erau circa 22,5% din votanți. Nu toți, desigur, și-au schimbat opinia, când s-au aflat deja în Uniune.

Procesul care a început miercuri cu activarea de către Comisia Europeană a art.7 poate duce la o creștere importantă a aversiunii față de UE în Polonia, iar în cele din urmă să facă polexit-ul real. Oficial, nu vrea acest lucru nici Bruxelles-ul, nici guvernul polonez și niciun stat membru. Și acest principiu trebuie luat în considerare în etapele următoare ale afirmării că Polonia nu este un stat de drept.

În etapa următoare, propunerea Comisiei poate să cadă, dacă șase țări vor considera că pedepsirea Poloniei nu este o idee bună și se vor pronunța împotrivă sau vor evita să voteze. Acest lucru nu este imposibil. Din informațiile oficiale și neoficiale reiese că statele care pot considera așa sunt cel puțin opt – Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Lituania, Letonia, Estonia, Marea Britanie și poate chiar Spania.

Prelungirea în direcția celor ce se îndoiesc de sensul împingerii Poloniei la marginea Uniunii cu ajutorul art.7 este un joc deosebit de delicat. Elementul ei îl vom putea vedea joi în timpul vizitei la Varșovia a șefei guvernului britanic. Este greu de imaginat că alte țări, în fară de Ungaria, vor risca o dispută cu Bruxelles-ul, cu Germania și Franța (susținătoarele pedepsirii), dacă guvernul lui Mateusz Morawiecki nu va face niciun compromis. Mai ales statele baltice, mici și cu o așezare ghinionistă, care după polexit nu ar mai avea graniță cu UE, ci o graniță lungă cu Rusia.

Nu este suficient însă ca Polonia să se subordoneze sentințelor Curții Europene în problema tăierilor în pădurea Puszcza Bialoweiska. În lunile următoare se va vedea dacă noul premier va avea într-adevăr hârtiile de salvator în apele europene. Răspunderea ce îi revine este mare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Dumitru Oprea: „2018 va fi momentul maturizării politice a României“

Publicat de adinaiftime, 1 ianuarie 2018, 18:30

Într-o declaraţie de presă, deputatul PNL Dumitru Oprea arată că există suficiente motive de optimism pentru anul 2018. Parlamentarul ieşean remarcă faptul că, pentru o bună parte a cetăţenilor şi a societăţii civile în ansamblu, „timpul aşteptării impasibile a trecut“. În cazul particular al Iaşului, a devenit tot mai evident că nici unul dintre marile obiective strategice (autostrada, Spitalul Regional de Urgenţe, finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură etc.) nu va fi obţinut fără presiune politică şi publică asupra decidenţilor. „Nimic nu este definitiv pierdut atâta vreme cât nu intervin cedarea şi blazarea. Putem folosi în sprijinul nostru paradoxul de a fi parcurs un an amenințat de forţa răului, prin faptul că am învățat să ne opunem cu fermitate și cu mai multă implicare şi conştiinţă civică“, se arată încrezător Dumitru Oprea.

Redăm integral declaraţia deputatului PNL Dumitru Oprea:

„Ne aflăm aproape de finalul unui an care prevesteşte, din păcate, o perioadă complicată pentru România. A fost un an al contradicțiilor, prin prisma unui paradox pe care îl trăim zi de zi. În vreme ce guvernanții declară că avem o economie cu o creştere într-un ritm susţinut, ţara noastră continuă să înregistreze, conform Eurostat, cea mai mare rată a sărăciei din Uniunea Europeană. Actuala putere ne spune că modifică legile justiției pentru a ne apăra de infractori, iar rata infracționalității crește, ba mai mult îi favorizează pe cei certați cu legea.

De asemenea, constatăm că Nord-Estul României rămâne cu lipsurile cele mai mari față de oricare altă regiune a ţării. În fapt, am rămas nu doar un stat centralizat din perspectiva administraţiei publice, dar şi în privinţa distribuţiei teritoriale a prosperităţii. Această realitate trebuie schimbată, altfel urmările vor fi grave asupra tuturor, nu doar a noastră, a ieşenilor.

Există însă suficiente motive de a vedea lucrurile și dintr-o perspectivă pozitivă. Se știe că opoziţia parlamentară, cu toate eforturile făcute, poate să aibă șanse de reușită numai dacă societatea civilă dă dovadă de implicare în deciziile care vizează toţi cetăţenii. Or, în ultimul timp, societatea civilă reuşeşte să asigure informarea și implicarea celor interesaţi și dornici să fie parte în acțiunile democratice ale națiunii. Indiferent că vorbim despre acţiuni de protest în stradă sau despre exprimarea indignării pe reţelele de socializare, toate se traduc, în final, printr-o mai bună educaţie în spiritul unui stat democratic.

Un loc aparte în mişcările civice din acest an îl vor avea ieşenii, tot mai conştienţi de faptul că schimbarea nu va veni de la Centru. Timpul aşteptării impasibile a trecut, nimeni nu va rezolva în locul nostru problemele, iar presiunile conjugate ale societăţii civile şi ale unor reprezentanţi ai sferei politice vor da, în cele din urmă, rezultate în privinţa marilor proiecte ale Iaşului: autostrada, Spitalul Regional de Urgenţe, finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură etc. Nu sunt obiective imposibile, dar fără o presiune activă și continuă asupra decidenţilor nu vor putea fi îndeplinite.

Nimic nu este definitiv pierdut atâta vreme cât nu intervin cedarea şi blazarea. Putem folosi în sprijinul nostru paradoxul de a fi parcurs un an amenințat de forţa răului, prin faptul că am învățat să ne opunem cu fermitate și cu mai multă implicare şi conştiinţă civică.

Nu în ultimul rând, un alt motiv de a spera la normalitate îl constituie faptul că românilor nu le va mai fi la fel de indiferent cine îi reprezintă. De aceea, am toată convingerea că anul 2018 va fi mult-așteptatul moment al maturizării noastre politice.“

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Joc de iarnă despre capitalele europene

Joc de iarnă despre capitalele europene

Publicat de Camelia Teodosiu, 29 decembrie 2017, 15:56

Cât de bine cunoști Europa? Înainte ca iarna să se încheie, acceptă provocarea Parlamentului European care te provoacă la joc pentru a afla câte capitale recunoști.
Cum funcționează?
Apasă pe imagine ca să începi jocul.
Îți va apărea o fotografie cu iarna pe uliță. Nu chiar pe uliță, dar vei vedea o imagine cu un oraș european pe timp de iarnă. Poți recunoaște despre ce oraș e vorba?
Care sunt paşii:

• Iți va fi prezentată o imagine a unei capitale europene
• Identifică orașul pe care îl reprezintă
• Ai doar trei încercări pentru fiecare fotografie
• Succes!

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Klaus Iohannis: Există riscul activării Articolului 7 și în cazul României!

Publicat de adinaiftime, 21 decembrie 2017, 09:30

Preşedintele Klaus Iohannis avertizează că există un risc de activare a Articolului 7 şi în cazul României, din cauza legilor justiţiei.

Şeful statului nu a dorit să spună ce va face în cazul legilor din justiţie, care sunt pe traseul legislativ şi nu au ajuns încă la promulgare.
Preşedintele consideră că cei care au în acest moment pârghiile de a face ceva se manifestă „ vocal”, şi că, la rândul lui, o va face la momentul potrivit.
În ceea ce priveşte referendumul pe Legile justiţiei, anunţat încă de la începutul anului, preşedintele spune că nu este ultimul as pe care îl are în mânecă.

Aştept pentru când va fi…, a fost răspunsul la întrebarea legată de o posibilă iniţiativă privind chemarea populaţiei la consultare.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 20 decembrie, prin intermediul jurnaliștilor, un avertisment către întreaga clasă politică: Uniunea Europeană ar putea să reacționeze la schimbările care se petrec în domeniul justiției în România, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Mii de medici români au plecat la muncă în străinătate din cauza salariilor mici și a corupției

Publicat de adinaiftime, 18 decembrie 2017, 20:00

Aproape 16.000 de medici români au plecat din ţară şi lucrează în străinătate, în special în Uniunea Europeană, iar numărul angajaţilor din sectorul cercetare-dezvoltare din ultimii 20 de ani a scăzut cu 30%.

Datele apar într-un studiu realizat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor.

Studiul a analizat migraţia forţei de muncă înalt calificată din domeniile cercetare-dezvoltare, medicină şi tehnologia informaţiei.

Cea mai îngrijorătoare situaţie se înregistrează în domeniul sănătăţii, unde ar fi nevoie de 600 de medici de familie şi 4.000 de medici specialişti.

Luciana Lăzărescu, cercetător la Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, a fost întrebată dacă salariile mici sunt motivul principal pentru care medicii merg să muncească în străinătate.

„Veniturile nu sunt pe primul loc. Pe primul loc este corupția, sunt oportunitățile foarte scăzute de dezvoltare profesională, accesul limitat la resurse – însemnând: cunoștințe, echipamente – deci oamenii pleacă în primul rând pentru faptul că simt instabilitatea și nu își văd viitorul proiectat în România, iar asta este o chestiune absolut îngrijorătoare în opinia noastră”, a declarat Luciana Lăzărescu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Austria: Noua coaliţie de guvernare, formată din conservatori şi extrema-dreaptă

Publicat de adinaiftime, 17 decembrie 2017, 20:40

Viitorul cancelar austriac, conservatorul Sebastian Kurz, a reafirmat sâmbătă angajamentul european al guvernului pe care îl formează cu extrema-dreaptă, subliniind în acelaşi timp că Uniunea Europeană trebuie să se îndrepte spre o mai mare ‘subsidiaritate’ în favoarea statelor membre, relatează AFP.

Guvernul ‘are un angajament european clar, cu obiectivul de a întări subsidiaritatea’ în cadrul UE, a declarat Kurz, cu ocazia prezentării programului său de guvernare alături de liderul extremei-drepte, Heinz-Christian Strache, la Viena.

În vârstă de doar 31 de ani, Sebastian Kurz devine cel mai tânăr şef de guvern din Europa.

Heinz-Christian Strache, liderul Partidul Libertăţii (FPÖ, de extremă-dreaptă), a afirmat la rândul său că pactul guvernamental ‘exclude’ o posibilă organizare a unui referendum privind o eventuală ieşire din Uniunea Europeană.

La solicitarea conservatorilor (ÖVP) viitorului cancelar Sebastian Kurz, ‘chestiunea ieşirii din UE a fost exclusă’ dintre subiectele care ar putea fi supuse unei consultări populare, a spus Strache, care era un susţinător al posibilităţii unui astfel de referendum.

Strache a mai anunţat că partidul său a obţinut Ministerul de Interne, Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe în noul executiv.

El va deveni vicecancelar şi va ocupa de asemenea portofoliul Funcţiei Publice şi al Sportului.

Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe nu au fost până acum niciodată controlate de extrema-dreapta.

Învestirea noului guvern de către preşedintele Alexander Van der Bellen este prevăzută pentru luni.

Negocierile au fost iniţiate după alegerile legislative anticipate de la 15 octombrie, câştigate de partidul conservator ÖVP.

FPÖ a mai guvernat cu ÖVP în perioada 2000-2007. Intrarea extremei-drepte la putere a dus atunci la adoptarea timp de câteva luni a unor sancţiuni europene.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Consiliul Europei va investiga reformele judiciare din România și Polonia

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 decembrie 2017, 11:54

Consiliul Europei va trimite două misiuni de evaluare în România și Polonia, unde proiecte de reformă judiciară suscită mari îngrijorări, după cum o fac și în străinătate, a anunțat luni organizația.

Grupul de State Contra Corupției (GRECO), organ al Consiliului Europei, „a decis să întreprindă evaluări de urgență ale noii legislații privitoare la sistemul judiciar în România și în Polonia”, a declarat organizația paneuropeană într-un comunicat. „În cele două cazuri, GRECO va realiza aceste evaluări în ianuarie și/sau februarie 2018”, a precizat Consiliul Europei. Aceste misiuni vor permite realizarea unor „rapoarte de evaluare ad-hoc” ce ar putea fi adoptate în martie 2018.

„Aceste evaluări urgente ad-hoc” se referă la „proiecte de lege privind justiția în România” și la „două proiecte de lege privind reorganizarea Curții Supreme și Consiliului Național al Justiției în Polonia”, a precizat Consiliul Europei.

În premieră, GRECO a activat „articolul 34 din regulamentul său de procedură, care permite lansarea unei proceduri excepționale ad-hoc”. Aceasta poate fi aplicată în „circumstanțe excepționale”, cum ar fi o „reformă instituțională, o inițiativă legislativă sau o modificare de procedură (care) poate duce la o violare gravă a normelor Consiliului Europei”, a subliniat organizația compusă din 47 de state.

Proiecte de lege contestate

În România „Parlamentul a înregistrat trei propuneri legislative privind justiția, spre a fi adoptate printr-o procedură de urgență”, iar ele ar putea „amenința eficacitatea luptei anticorupție și submina independența puterii judecătorești”, a subliniat Consiliul Europei. El este totodată îngrijorat din cauza a două proiecte de lege privind reorganizarea Curții Supreme și Consiliului Național al Justiției [din Polonia – n.trad.].

De când s-a constituit, în octombrie 2015, guvernul conservator al partidului Lege și Justiție (PiS) s-a angajat într-o serie de reforme ale justiției criticate de mediul judiciar polonez și de Comisia Europeană.

În România, mai multe proiecte de lege contestate sunt în prezent dezbătute de parlament. Opoziția cere retragerea mai multor proiecte de lege care vor reduce competențele parchetului anticorupție (DNA) și îi vor interzice să ancheteze magistrați.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Anunț îmbucurător pentru românii din Marea Britanie

Publicat de adinaiftime, 13 decembrie 2017, 22:00

Cetățenii europeni cu reședința legală în Marea Britanie vor beneficia, în continuare, de drepturile oferite de legislația europeană, în baza obținerii unui nou statut care le va garanta dreptul la ședere înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidență de minim cinci ani, potrivit MAE.

„Referitor la drepturile cetățenilor, Marea Britanie și Uniunea Europeană au căzut de acord că cetățenii europeni cu reședința legală în Marea Britanie, precum și membri de familie ai acestora, vor continua să beneficieze de drepturile conferite de legislația europeană, în baza obținerii unui nou statut (settled status). Acest statut va garanta dreptul de ședere al cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidență de minim cinci ani”, se arată în comunicatul MAE.

La reuniunea Consiliului Afaceri Generale Art. 50, care a avut loc marți, în contextul negocierilor generate de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe agenda întâlnirii au figurat stadiul negocierilor cu Marea Britanie și pregătirea reuniunii Consiliului European Art. 50 din 15 decembrie.

Până la împlinirea celor cinci ani, cetățenii europeni vor putea aplica pentru un statut temporar. Noul statut va fi singurul document care va atesta reședința legală a cetățenilor europeni în Regat după data retragerii. În baza acestuia, cetățenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze și să muncească în Marea Britanie.

Totodată, toate calificările profesionale obținute sau în curs de obținere înainte de data retragerii vor fi recunoscute de către cele două părți. Orice cetățean european va avea drept de ședere până la comunicarea unei decizii finale cu privire la statutul stabilit, iar criteriile pentru refuzul acordării statutului stabilit vor fi menționate explicit în acordul de retragere, și vor fi în conformitate cu legislația europeană, precizează MAE.

Bruxellesul și Londra nu pot definitiva un acord comercial privind viitoarele relații până în momentul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, afirmă negociatorul-șef european, Michel Barnier.

„Nu există nicio posibilitate” ca Marea Britanie și Uniunea Europeană să definitiveze un acord comercial înainte de ieșirea țării din UE, în martie 2019, a declarat marți seară Michel Barnier, precizând că, în momentul producerii Brexit, va exista doar o „declarație politică” privind viitoarele relații bilaterale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

EURACTIV: Reacția adversă a legilor regresive îngrădește drepturile femeilor

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 decembrie 2017, 12:56

Drepturile sexuale și reproducătoare ale femeilor sunt „în pericol”, a avertizat Consiliul Europei.

Într-un raport publicat marți, instituția alcătuită din 47 de state europene și însărcinată cu protejarea drepturilor omului  a declarat că „în ultimii ani, au apărut în Europa amenințări resurgente la adresa drepturilor sexuale și reproducătoare ale femeilor.”

Îngrădirea dreptului la avort

Între acestea se numără propuneri de interzicere aproape totală a avortului în Lituania, Slovacia, Spania, Polonia și Rusia. Deși respinse în urma valurilor de indignare publică, acele propuneri oferă „o exemplificare solidă privind amploarea și natura reacției adverse contra progresului drepturilor femeilor și egalității sexelor în unele părți ale Europei”, se afirmă în raport.

În Armenia, Macedonia, Georgia, Rusia și Slovacia au fost introduse noi prevederi legale precum „perioade obligatorii de așteptare” și consiliere tendențioasă, care, conform OMS, nu servesc niciunui scop medical dar subminează în schimb luarea unor decizii de către femei. Letonia, Lituania și România au venit și ele cu propuneri similare.

Și chiar și atunci când avortul e legal, femeile nu sunt întotdeauna în măsură să aibă acces la servicii medicale, din cauză că medicii le refuză din motive de conștiință. În Italia aproximativ 70% din personalul medical refuză să acorde îngrijiri în cazurile de avort, fiind astfel îngrădite drepturilor sexuale și reproducătoare ale femeilor.

Atacarea apărătorilor drepturilor omului

Raportul evidențiază de asemenea amenințarea existentă la adresa apărătorilor drepturilor omului: „Recenta introducere a reglementărilor restrictive și a politicilor care afectează societatea civilă în general, cum ar fi cele în vigoare acum în Ungaria și Federația Rusă, a avut implicații directe și concrete pentru apărătorii drepturilor omului și organizațiile societății civile care lucrează spre beneficiul sănătății și drepturilor sexuale și reproducătoare ale femeilor.”

Legea Ungariei privind „ONG-urile finanțate din străinătate” le cere tuturor organizațiilor care primesc donații ori burse de la donatori non-ungari să-și declare finanțarea cheltuielilor – într-o încercare de a submina credibilitatea ONG-urilor cu o agendă progresistă.

Reka Safrani de la o organizație ungară de lobby pentru femei a primit burse de la Fundația Societate Deschisă a lui George Soros. Ea spune că de fapt a profitat de pe urma legii, întrucât mulți donatori au trecut la acțiune din solidaritate, însă ea cunoaște multe alte ONG-uri mai mici care lucrează cu femei care au trebuit să treacă de la angajare la voluntariat din cauza tăierilor de fonduri operate de guvern – lucru care inevitabil le afectează pe beneficiarele lor, adică pe femeile care au nevoie de ajutor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Mai mulți eurodeputați cer Israelului să plătească infrastructurile distruse din teritoriile ocupate susţinute financiar de UE

Publicat de Camelia Teodosiu, 11 decembrie 2017, 14:04

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a primit vineri la micul dejun un comunicat publicat în ziarul „Haaretz” în care 56 de eurodeputați se adresează liderului și îi arată o factură în valoare de 1,2 milioane de euro, cât estimează că au costat infrastructurile europene destinate palestinienilor ce au fost distruse de armata israeliană în teritoriile ocupate.

Este pentru prima oară când mai mulți eurodeputați i se adresează lui Netanyahu prin intermediul unui anunț cu aceste caracteristici. Textul menționează că Israelul „a demolat în mod deliberat” aproximativ 400 de structuri construite de țările europene, inclusiv „locuințe, școli, grădinițe, terenuri de joacă pentru copii, instalații de apă și cisterne, sisteme de furnizare a electricității, refugii pentru animale”.

Daune provocate familiilor

Întâmplător, luni, Netanyahu merge la Bruxelles și se va întâlni cu miniștrii de externe ai celor 27 de state membre. Netanyahu a fost invitat de Lituania, fără înștiințarea responsabilei pentru politică externă a UE, Federica Mogherini, care, la rândul ei, l-a invitat, anul care vine, pe președintele palestinian, Mahmoud Abbas.

„Această factură acoperă doar contribuția UE la structurile umanitare, nu costul său complet. Și nu acoperă nici daunele provocate familiilor palestiniene strămutate, nici daunele aduse speranţelor unui viitor în pace”, mai scriu eurodeputații în anunț.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Faza a doua a negocierilor privind Brexit-ul

Publicat de adinaiftime, 8 decembrie 2017, 23:00

Comisia Europeană recomandă trecerea imediată la faza a doua a negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Regatul Unit și cele ale cetățenilor britanici în statele membre vor rămâne neschimbate după ce Marea Britanie va părăsi spaţiul comunitar.

Bruxelles-ul constată că s-au realizat progrese suficiente în fiecare dintre cele trei domenii prioritare, și anume: drepturile cetățenilor, dialogul privind Irlanda de Nord și, respectiv, decontul financiar.

Comisia s-a asigurat, de asemenea, că toate procedurile administrative vor fi ieftine și simple pentru cetățenii Uniunii din Regatul Unit.

Şefii celor 27 de state membre se vor reuni la Bruxelles în 15 decembrie şi vor evalua această poziţie a Comisiei Europene.
Negocierile ar trebui să fie finalizate până în toamna anului 2018.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UE alocă 12 milioane de euro pentru bilete gratuite de tren pentru tinerii de 18 ani care vizitează Europa

Publicat de adinaiftime, 30 noiembrie 2017, 18:11

Uniunea Europeană va finanța în 2018, potrivit bugetului anual adoptat joi de plenul legislativului comunitar, un proiect pilot de 12 milioane de euro privind asigurarea a cel puțin 30.000 de bilete gratuite de tren pentru tinerii din statele membre care împlinesc anul următor vârsta de 18 ani și doresc să viziteze statele membre.

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan (PMP/PPE), raportor al Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2018, a declarat jurnaliștilor români că s-a implicat personal pentru includerea în buget a acestui proiect, care ar trebui lansat înainte de vacanța de vară de anul viitor.

„Este un proiect pilot de 12 milioane de euro prin care ne propunem să finanțăm anul următor 30.000 de bilete gratuite de tren, de 30 de zile, pentru tinerii europeni care împlinesc 18 ani. De la începutul anului am spus că îmi propun să lansez acest proiect și mă bucur că pot anunța astăzi că reușim să îl lansăm anul următor, că am reușit să alocăm 12 milioane de euro și astfel 30.000 de tineri care împlinesc 18 ani în anul următor vor primi șansa prin aceste bilete pe care le vom oferi gratuit din partea Uniunii Europene să călătorească în Europa, să vadă noi realități, să aplice limbile străine și să le exerseze. Și să facă primii pași spre experiența internațională, atât de necesară pentru a găsi un loc de muncă într-adevăr bun și stabil în zilele noastre”, a afirmat Mureșan.

Potrivit acestuia, costul unui astfel de bilet de tren prin care se poate face un tur al statelor UE este de circa 450 de euro, iar cei 12 milioane de euro ar acoperi 30.000 de bilete, însă la nivelul instituțiilor UE există speranța că se vor putea obține și unele discount-uri astfel încât numărul biletelor disponibile gratuit pentru această categorie de tineri să ajungă la circa 35.000.

Eurodeputatul român a mai arătat că în bugetul UE pentru 2018, adoptat vineri în plenul PE, sunt prevăzute mai multe creșteri de sume pentru programele destinate tinerilor, raportate la prevederile din proiectul de buget prezentat inițial de Comisia Europeană. Astfel, bugetul programului Erasmus+ de mobilitate universitar are un plus de 24 milioane euro, programul de combaterea a șomajului în rândul tinerilor a primit 126 de milioane de euro în plus, iar cel de sprijin al tinerilor fermieri pentru dezvoltarea de activități în mediul rural beneficiază de un plus de circa 34 milioane de euro.

Parlamentul European a adoptat, joi, bugetul anul al UE pentru 2018. Votul din această sesiune plenară vine după ce în data de 18 noiembrie delegația Parlamentului European, condusă de Siegfried Mureșan în calitate de negociator-șef, a ajuns la un acord cu cea a Consiliului UE privind forma finală a bugetului.

Votul de joi a fost de 295 voturi pentru (majoritatea de la populari, ALDE și verzi), 154 împotrivă și 197 de abțineri.

Valoarea bugetului UE din 2018 este de 160,1 miliarde de euro.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Mr. Euro şi cei trei piloni ai planului Juncker pentru noua Uniune Economică şi Monetară

Publicat de Camelia Teodosiu, 29 noiembrie 2017, 16:53

Cei trei piloni ai planului Juncker pentru noua Uniune Economică şi Monetară sunt crearea Fondului Monetar European , finalizarea uniunii bancare cu garantarea în proporţie de 100% a depunerilor bancare şi crearea instituţiei de ministru de finanţe pentru zona euro, care va fi în acelaşi timp şi preşedinte al Eurogrup şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Primul pilon este crearea Fondului Monetar European care va fi de fapt o transformare a ESM într-un FMI al ţărilor europene. Această schimbare este pregătită, este finalizată din punct de vedere tehnic şi ceea ce se cere este aprobarea acestei „transformări” de către Parlamentele naţionale. Participarea statelor-membre se va face pe baza cotelor şi capitalurilor valabile în prezent, ceea ce înseamnă că Germania va continua să aibă primul cuvânt.
Fondul Monetar European se va împrumuta pentru a împrumuta apoi membrii săi aflaţi în stare de necesitate finaciară şi va reprezenta mecanismul de sprijin de ultimă instanţă al Uniunii. În afara garanţiilor pe care statele-membre le vor oferi Fondului, va fi creată şi o mare „pernă-tamponă” (buffer) ca mecanism de siguranţă pentru crizele viitoare. Trebuie precizat că această idee ca soluţie pentru perioade de crize a fost deja proiectată şi aplicată în Grecia, care creează deja o „pernă-tampon” de 20 de miliarde de euro din tranşele de împrumut şi din excedentul bugetar primar în perspectiva revenirii sale pe pieţele financiare.

Al doilea pilon al proiectului este crearea instituţiei ministrului de finanţe al zone euro – Mr. Euro – care va fi în acelaşi timp şi preşedinte al Eurogrup şi vicepreşedinte al Comisiei Europene. Prin urmare, va fi persoana-cheie, dat fiind că va concentra în persoana sa nu numai funcţii şi atribuţii, ci şi puteri în exercitarea politicii economice din zona euro.
Toate aceste mari schimbări vor fi discutate pe 14 şi 15 decembrie la summitul UE la care participă toate statele-membre UE, nu numai membrii zonei euro.

Al treilea pilon îl reprezintă finalizarea uniunii bancare, noul element fiind decizia ca până în 2019 să se ajungă la o garantare totală a depozitelor, indiferent de valoare. Astăzi depozitele sunt garantate până la suma de 100.000 de euro per persoană şi per bancă.
Garantarea depozitelor de la primul până la ultimul euro este marea schimbare care, pe de o parte, va readuce încrederea deponenţilor în euro şi în bănci şi, pe de altă parte, va consolida încrederea pieţelor faţă de construcţia bancară europeană.
În paralel cu consolidarea EMU şi a euro la nivel politic, Comisia Europeană acţionează metodic pentru a limita – şi dacă este posibil pentru a „anihila” – consecinţele Brexit atât în economie, care pare a anticipa evenimentele, cât şi la nivelul ideii de Europa.
Din acest motiv s-a decis o accelerare a extinderii. În 2019 se aşteaptă să adere la euro ţările care îndeplinesc criteriile de la Maastricht, prima fiind Croaţia.
Proiectul prevede ca la data de 29 marite 2019, data Brexitului, la reuniunea la vârf care se va desfăşura la Sibiu, România, un oraş din Transilvania, să fie anunţaţi paşii următori pentru integrarea în Uniunea Europeană a Serbiei şi Muntegrului.
În ceea ce priveşte Bulgaria şi România, primul obiectiv este ca acestea să adere la Spaţiul Schengen astfel încât să existe o zonă unitară de la Marea Neagră la Marea Egee, ceea ce va ajuta şi la dezvoltarea Greciei. În paralel, se desfăşoară programe de asistenţă economică şi tehnică pentru ca şi aceste economii să adere la euro.
Scopul planului este clar: în momentul în care britanicii pleacă, Europa se va mări.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Schimbările pregătite de Bruxelles pentru noua Uniune Economică şi Monetară

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 noiembrie 2017, 12:47

Comisia Europeană pune în aplicare noua arhitectură a Uniunii Economice şi Monetare (EMU), principiile şi structurile care vor proteja economia europeană şi euro de viitoare crize. Este vorba de schimbări mari dictate de incapacitatea înfruntării imediate a crizei care a început de la bănci şi apoi s-a transformat într-o criză a datoriei, dar şi de nevoia amortizării şocurilor provocate de cutremurul produs de Brexit.

În privinţa EMU şi a ceea ce puterea de la Bruxelles numeşte „noul euro”, ideile sunt pe masa de discuţii, agenda este stabilită, propunerile urmând a fi prezentate la începutul lunii decembrie şi finalizate la data de 29 martie 2019, ziua Brexitului. Astfel, problema datoriei greceşti trece în plan secund, deoarece rezolvarea ei se înscrie într-un plan mai general al Bruxelles-ului şi al centrelor europene de putere.

Potrivit unor surse europene de la nivel înalt, cei trei piloni ai planului Juncker sunt crearea Fondului Monetar European (care duce de facto la scoaterea FMI din spaţiul european), finalizarea uniunii bancare cu garantarea în proporţie de 100% a depunerilor bancare şi crearea instituţiei de ministru de finanţe pentru zona euro, care va fi în acelaşi timp şi preşedinte al Eurogrup şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Filosofia lui Juncker este ca până la alegerile europarlamentare din 2019 să se deschidă o „fereastră de oportunitate” pentru Europa, dat fiind că pentru prima dată cele 28 de ţări ale Uniunii se află pe o traiectorie de dezvoltare, iar şomajul scade.

Prin urmare, pentru Comisia Europeană şi pentru preşedintele Juncker, prioritatea absolută este „să construim acoperişul casei acum când nu plouă” şi să clădim „noua EMU, noul euro”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Politica comercială, în slujba oamenilor

Publicat de Camelia Teodosiu, 24 noiembrie 2017, 10:55

Parlamentul European, conform Tratatului de la Lisabona, are competențe sporite privind comerțul internațional pe care ar trebui să le folosească într-un mod mai eficient în monitorizarea implementării acordurilor comerciale ale UE, a declarat deputatul european Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE), în cadrul conferinței prilejuită de cea de-a 2-a ediție a ”Zilei Politicii Comerciale” – ”Trade Policy Day” desfășurată miercuri, 22 noiembrie a.c., la Bruxelles.

”PE are o serie de instrumente pentru monitorizarea implementării acordurilor comerciale, între care și contactul direct cu asociațiile sectoriale și profesionale, cu reprezentanții societății civile, dar și cu companiile europene. Deputații trebuie să țină, individual, dar și prin dialog structurat, legătura cu toate aceste entități, aducând astfel UE mai aproape de cetățenii săi. Noi, ca deputați europeni, trebuie să ne asumăm un rol mai mare în privința transmiterii informațiilor referitoare la comerț și economie și, în același timp, să preluăm reacțiile actorilor implicați, acestea fiind importante în activitatea noastră legislativă”, a afirmat Iuliu Winkler. În opinia deputatului european al UDMR, rolul PE nu se încheie odată cu ratificarea unui acord comercial, ci, din contră, trebuie să continue prin  monitorizarea implementării acordurilor internaționale, implicit a deficiențelor acestora, dar și  a beneficiilor pe care acestea le aduc în viața oamenilor.

”Politica comercială este un instrument esențial al UE, cel mai important scop al acesteia fiind crearea locurilor de muncă. Din această perspectivă, politica comercială a UE se află în slujba cetățenilor”, a mai spus Winkler în cadrul lucrărilor conferinței. Vicepreședintele INTA a subliniat faptul că practica arată că firmele din UE consideră că normele de aplicare ale acordurilor comerciale sunt mult prea birocratice și complicate. ”De multe ori se întâmplă că firmele europene nu au destule informații cu privire la aceste acorduri comerciale, mai ales pentru antreprenorii mici și mijlocii o problemă majoră este accesul dificil la informații în limba lor maternă”, a adăugat Iuliu Winkler.

Conferința din cadrul ”Zilei Politicii Comerciale” – ”Trade Policy Day” a fost structurată în două paneluri de dezbateri, primul fiind dedicat Strategiei Comerciale și de Investiții a UE ”Comerț pentru toți” – ”Trade for all”. Documentul adoptat în anul 2015, pentru o perioadă de 5 ani se află în curs de revizuire la jumătatea perioadei. În cadrul acestui panel, comisarul pentru Comerț, Cecilia Malmström, a analizat rezultatele strategiei, iar reprezentanții Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), ai Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Forumului Economic Mondial (WEF), experți și profesori în domeniul comerțului internațional au susținut prezentări. Cel de al doilea panel a abordat relația dintre comerț și globalizare.

”Ziua Politicii Comerciale” – ”Trade Policy Day”, inițiată în anul 2016 la propunerea deputatului european Iuliu Winkler, își propune asigurarea unui cadru pentru discuții menite să aducă perspective proaspete, chiar inedite asupra economiei și comerțului global, asupra provocărilor din acest domeniu din partea reprezentanților PE, Comisiei Europene și a celor mai importante organizații internaționale cu preocupări și atribuții în domeniu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România riscă ancheta UE

România riscă ancheta UE

Publicat de adinaiftime, 22 noiembrie 2017, 00:11

România riscă să fie anchetată de Uniunea Europeană dacă nu se asigură că ţările din Africa şi Orientul Mijlociu în care exportă animale vii respectă standardele internaţionale cu privire la sacrificarea acestora, spune directorul pentru Europa al organizaţiei „Animals International”, Gabriel Păun. În plus, acesta a atras atenţia, în cadrul unei conferinţe de presă, asupra faptului că mii de oi şi vite mor în timpul transportului.  Gabriel Păun a mai spus că soluţia pe termen lung pentru ca astfel de situaţii să nu mai aibă loc ar fi ca ţările Uniunii Europene să nu mai exporte animale vii, ci produse procesate sau congelate.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Agenţia Europeană pentru medicamente, la Amsterdam

Publicat de adinaiftime, 21 noiembrie 2017, 17:40

Amsterdamul va găzdui sediul Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Miniştrii afacerilor europene din ţările Uniunii au ales capitala olandeză după o competiţie în care a concurat şi Bucureştiul.

Totodată s-a stabilit ca Autoritatea Bancară Europeană să se instaleze la Paris.
Ambele Agenţii urmează să se mute de la Londra, odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar relocarea acestor instituţii cheie aduce avantaje importante noilor gazde.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România printre primele cinci ţări din UE la consumul de antibiotice

Publicat de adinaiftime, 19 noiembrie 2017, 20:00

România se află printre primele cinci ţări din Uniunea Europeană la consumul de antibiotice şi este statul cu cel mai mare procent de folosire a lor fără prescripţie medicală.
Folosirea greşită a acestor medicamente favorizează apariţia bacteriilor rezistente la tratament, avertizează specialiştii.
Potrivit unui raport al Observatorului Român de Sănătate, adeseori pacienţii exercită presiuni asupra medicilor pentru eliberarea de antibiotice, chiar şi când folosirea lor nu se justifică.
Acestea nu au efect în cazul răcelilor şi infecţiilor respiratorii, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă să nu se ia antibiotice decât dacă au fost prescrise de medic şi să se urmeze până la capăt tratamentul, chiar şi atunci când pacienţii se simt mai bine.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ZILELE FILMULUI LUX 2017 LA BUCUREŞTI, 19-21 NOIEMBRIE 2017

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 noiembrie 2017, 16:19

Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează în luna noiembrie Zilele Filmului LUX 2017 în trei dintre cele mai importante centre urbane şi culturale din România, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Tîrgu Mureş. Manifestarea, ajunsă la cea de a şasea ediţie în România, prilejuieşte proiecţia filmelor finaliste în cursa pentru Premiul LUX al Parlamentului European, ediţia 2017, dezbateri cu spectatori, realizatori de producţie cinematografică, regizori, scenarişti, critici de film şi jurnalişti specializaţi.

Publicul va putea viziona şi o expoziţie de fotografii despre comunitatea sami – un popor indigen care trăieşte în nordul Suediei, Norvegiei şi Finlandei, fotografii puse la dispoziţie de Ambasada Suediei.

La Bucureşti Zilele filmului LUX 2017 se desfăşoară la Cinema Elvira Popescu, în zilele de 19, 20 şi 21 noiembrie, iar expoziţia este găzduită de Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, în perioada 20-30 noiembrie a.c.

Programul proiecţiilor la Bucureşti:

Duminică, 19 noiembrie
16:30 Deschidere oficiala Zilele Filmului Lux- Bucureşti şi proiecţie „120 BPM ” regia Robin Campillo, producţie Franţa (143 min.)

Luni, 20 noiembrie
19:30 Proiecţie „Western”, regia Valeska Grisebach , producţie Germania- Bulgaria-Austria (100 min.)

Marţi, 21 noiembrie
19:30 Proiecţie „Sameblod” , regia Amanda Kernell , producţie Suedia-Norvegia-Danemarca (110 min.)
21:20 Dezbatere “Premiul Lux al Parlamentului European: Emigrare in oglinda. Minoritar vs. majoritar”. Invitaţi: Jurnalista Nana Håkansson (Suedia) şi Ambasadoarea LUX 2017, Claudia Sîrbulescu (România). Moderator: Irina Margareta Nistor

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, cu o rezervare prealabilă pe: https://eventbook.ro/program/zilele-filmului-lux

Filmele sunt subtitrate în limba română.

Cele trei filme finaliste din 2017:

„120 de bătăi pe minut“, de Robin Campillo (Franţa)
Acest film descrie solidaritatea, simţul umorului şi determinarea unui grup de activişti care luptă împotriva SIDA, la începutul anilor 1990 la Paris.

„Sámi Blood”, de Amanda Kernell (Suedia / Danemarca /Norvegia)
O fată Sami, un popor indigen care trăieşte în nordul Suediei, Norvegiei şi Finlandei, şi-a părăsit comunitatea pentru a-şi realiza visele. Curând, ea se confruntă cu rasismul.

„Western”, de Valeska Grisebach (Germania/Bulgaria/Austria)
Folosind caracteristicile unui occidental, filmul urmăreşte un grup de muncitori germani trimişi pe un şantier de construcţii din Bulgaria.

Iniţiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmăreşte stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale şi sprijină circulaţia filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogăţirea patrimoniului cinematografic şi cultural al Europei.

Câştigătorul Premiului LUX, ediţia 2017, este “Sameblod”. Filmul, o coproducție suedezo-norvegiano-daneză, a câştigat cea de-a 11-a ediție a Premiului Lux pentru cinema, a anunțat marți, la Strasbourg ,Preşedintele Antonio Tajani în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.

Mai multe informaţii se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Publicat de Camelia Teodosiu, 16 noiembrie 2017, 08:05 / actualizat: 20 noiembrie 2017, 12:36

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:

  • circulație liberă pe teritoriul UE
  • a locui, studia, lucra și a face afaceri în alte state membre
  • a vota sau a candida la la alegerile europene din statul membru în care locuiește
  • a vota sau a candida la la alegerile locale din statul membru în care locuiește
  • a înainta petiții către Parlamentul European dacă drepturile le-au fost încălcate
  • a înainta plângeri către Mediatorul European dacă au o plângere împotriva unei instituții sau unui organism al UE
  • a cere asistență de la oricare ambasadă a unui stat membru dacă au dificultăți într-o țară în care România nu are ambasadă
  • a accesa documente ale UE, cu anumite restricții
  • a se adresa, în scris, Uniunii Europene în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale și a primi răspuns în aceeași limbă
  • tratament egal; cetățenii europeni nu trebuie să fie discriminați pe motive de naționalitate.

Membrii Parlamentului European, pe deplin conștienți de rolul pe care îl joacă în păstrarea și promovarea democrației, sunt întotdeauna deschiși să asculte opiniile cetățenilor pentru a le lua în considerare. Din aceste considerente a apărut ghidul pentru cetăţeni – un proiect al Biroului de Informare al Parlamentului European în România.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 noiembrie 2017, 13:11

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii instituţionali ai Greciei) „vor da banii pentru că o destramare a zonei euro nu este în interesul lor”, mii de companii mici şi mijlocii, întrevăzând riscurile din evoluţia periculoasă a Greciei, au deschis conturi în Bulgaria şi România, transferând acolo capitaluri pentru a putea asigura funcţionarea companiilor lor.

Mai mult, transferurile de capitaluri în România şi Bulgaria nu au fost realizate către filiale ale băncilor greceşti din aceste ţări, ci către bănci locale şi străine deoarece era larg răspândită teama că un accident în Grecia ar avea consecinţe şi asupra filialelor din străinătate ale băncilor greceşti.

Privind în urmă şi după cum rezultă din studiul realizat de firma de consultanţă Alvarez&Marsal Hellas (A&M) pentru Banca Centrală a Greciei, decizia lor s-a dovedit salvatoare întrucât la sfârşitul lunii iunie 2015 au fost impuse restricţii de capital. Ca să supravieţuiască, multe întreprinderi reuşiseră să deschidă conturi în Bulgaria şi România pentru a putea înfrunta eventuale situaţii care le-ar fi dus la închidere. Restul firmelor însă şi-au văzut planurile investiţionale anulate, iar firmele importatoare au fost obligate să plătească pe loc întreaga sumă pentru mărfuri.

Slăbirea poziţiei Greciei, după opt ani de recesiune fără precedent, în raport cu Bulgaria şi România este dramatică. În perioada 2008-iulie 2016, depunerile în băncile greceşti s-au redus aproape la jumătate (-46,1%), în timp ce în acelaşi timp în Bulgaria au crescut cu 72,2%, iar în România cu 50,5%. În acelaşi timp, PIB-ul grecesc s-a contractat cu circa 25%, în timp ce al României s-a consolidat cu 19%, iar cel al Bulgariei cu 12,5%. Datoria publică se situează, ca procent din PIB,  la 26,7% în Bulgaria şi la 38,4% în România, în timp ce în Grecia depăşeşte 180%.

În acelaşi timp, investiţiile în Bulgaria s-au situat la 3,6% din PIB (în perioada 2013-2015), în România la 2,1% din PIB, în Cipru la 4,3% din PIB, în timp ce în celelalte două ţări care s-au aflat în trecut în programe de salvare economică, Irlanda şi Portugalia, investiţiile ajung la 48%  din PIB, în prima, şi la 3,6% din PIB în cea de-a doua. În Grecia, în aceeaşi perioadă, investiţiile abia dacă ajung la 1% din PIB.

Restricţiile de capital („capital controls”) au avut efect asupra companiilor deoarece acestea au avut probleme în plata furnizorilor, dar şi în privinţa plăţilor primite de la clienţii lor.

După cum rezultă din primul studiu asupra efectului restricţiilor de capital, una din două firme a declarat că s-a lovit de probleme în ceea ce priveşte plăţile la timp din partea clienţilor, problema aceasta fiind mai acută pentru companii de dimensiuni mici, cu 5-9 angajaţi (68%) şi companiile care activează în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul (65%). De asemenea 51% din totalul companiilor au spus că termenele de plată a furnizorilor au fost influenţate negativ din cauza restricţiilor.

Impactul negativ a fost mai puternic la firmele cu un personal între 10 şi 19 angajaţi, deoarece 67% dintre acestea spun că au fost afectate negativ într-o oarecare măsură. 69% dintre firmele care activează în domeniul comerţului  au raportat un impact negativ asupra condiţiilor de plată a furnizorilor. Restricţiile au avut impact şi asupra funcţionării companiilor. 53% din totalul companiilor au raportat impact negativ asupra cererii de produse şi de servicii din cauza restricţiilor. Finalizarea comenzilor a fost al doilea sector ca frecvenţă a răspunsurilor în care firmele s-au confruntat cu probleme din cauza restricţiilor de  capital (conform cu 47% din totalul firmelor). În acelaşi timp, planurile investiţionale ale marilor companii au fost afectate destul de mult de restricţiile de capital, dar în mare parte a reînceput punerea lor în aplicare. Planurile de investiţii ale companiilor mici, după câte se pare, au fost afectate mai puternic, în principal din cauza incertitudinii existente.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Câştigătorul Premiului LUX 2017 este…”Sámi Blood”

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 noiembrie 2017, 16:12

Filmul „Sámi Blood” câştigă Premiul LUX 2017

“Sameblod”, o coproducție suedezo-norvegiano-daneză a câştigat cea de-a 11-a ediție a Premiului Lux pentru cinema, a anunțat marți, la Strasbourg, Preşedintele Antonio Tajani.

Preşedintele Tajani i-a felicitat pe cei trei finalişti, inclusiv echipa filmului câştigător, şi a declarat: „Premiul Lux este avangarda promovării filmului MADE IN EUROPE, a industriilor noastre creative şi a diversităţii culturale şi lingvistice europene.

Ce-a de-„a şaptea artă” s-a născut aici, în Europa. Filmul promovează cultura, valorile şi dialogul. Premiul din acest an creează premizele unui unei noi ediţii de succes în 2018, anul patrimoniului cultural. Patrimoniul cultural nu înseamnă numai literatură şi artă. Înseamnă şi poveştile pe care le spunem şi filmele pe care le vedem. Este materialul din care sunt construite vieţile noastre.”

Sámi Blood, regizat de suedeza Amanda Kernell, prezintă povestea unei tinere din etnia sami, care îşi abandonează comunitatea, pentru că îşi doreşte un alt fel de viaţă, dar, pentru a-şi realiza visul, trebuie să înfrunte atitudinile rasiste din societate.

#zilelefilmuluilux #luxprize

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Agenda Parlamentului European, 13 – 19 noiembrie 2017

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 noiembrie 2017, 00:25 / actualizat: 21 noiembrie 2017, 11:03

Săptămâna aceasta, în perioada 13 – 19 noiembrie, Parlamentul European este în sesiune. Principalele subiecte, pe ordinea de zi, sunt:

Anti-dumping. Parlamentul va vota un acord informal cu statele membre privind noile norme de protejare a industriilor, lucrătorilor și consumatorilor din UE împotriva importurilor care sunt supuse unui dumping sau subvenționări provenind din țări terțe. De asemenea, aceste norme includ dispoziții privind respectarea standardelor internaționale de mediu și de muncă în anchetele antidumping. O conferință de presă este programată după vot. (Dezbatere marți, vot miercuri)

Solicitanții de azil. Parlamentul va fi gata să înceapă negocierile cu guvernele UE cu privire la normele revizuite de la Dublin, deputații europeni se vor pregăti să adopte mandatul de negociere al PE în sesiunea plenară. Normele modificate ar trebui să asigure că solicitanții de azil vor fi repartizați echitabil între toate țările UE, indiferent de țara lor de intrare.

Malta. Statul de drept va fi dezbătut marți, ca urmare a asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, cunoscută pentru munca ei în domeniul corupției. Deputații europeni vor vota miercuri o rezoluție care să rezume dezbaterea. Marți, va fi organizată o ceremonie în prezența președintelui Tajani și a familiei doamnei Caruana Galizia într-o sală de conferințe de presă, care va purta oficial numele „Daphne Caruana Galizia”.

Paradise Papers. Dezvăluirile mediatice privind fraudele fiscale la scară mare operate prin conturi offshore, care au privat bugetele publice de venituri de miliarde de euro, vor fi dezbătute marți dimineață cu Consiliul și Comisia Europeană.

Polonia. Situația statului de drept și a democrației va fi dezbătută miercuri dimineața și va face obiectul unei rezoluții supuse la vot în aceeași zi.

Cumpărături online mai sigure. Achiziționarea online va fi mai sigură datorită noilor norme care vor permite autorităților naționale identificarea și oprirea rapidă a înșelătoriile online și a fraudelor, cât și intensificarea cooperării transfrontaliere pentru asigurarea unui comerț electronic mai sigur.

Siguranța mașinii. Sistemele de asistență pentru șoferi pentru prevenirea accidentelor, în special în rândul bicicliștilor și pietonilor, ar trebui să devină obligatorii în mașinile noi, spun eurodeputații într-un proiect de rezoluție care va fi votat marți.

Președintele slovac. Andrej Kiska, Președintele Republicii Slovace, se va adresa plenului într-o ședință oficială miercuri. Un punct de presă împreună cu președintele Parlamentului European, Tajani este programat la ora 13:45 (ora României).

Premiul LUX. Președintele Antonio Tajani va anunța câștigătorul Premiului Filmului Lux 2017 marți, la prânz, în prezența celor trei filme-finaliste. După ceremonia de decernare a premiului, laureatul anului 2017 va participa la o conferință de presă la ora 16:00 (ora României).

Agenda președintelui. Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, se va întâlni marți cu nominalizații Premiului LUX. Miercuri se va întâlni cu președintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, înainte ca acesta să se adreseze în plen. Joi, președintele va efectua o vizită oficială în Suedia, unde se va întâlni cu Prințesa Moștenitoare a Suediei, Victoria și cu Urban Ahlin, președintele Parlamentului. Vineri va participa la întâlnirea informală a șefilor de stat și de guvern din Gothenburg și va semna Pilonul European al Drepturilor Sociale (ceremonie urmată de o conferință de presă).

Proiectul de ordine de zi

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UE a ajuns la o înțelegere privind reforma pieței carbonului

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 noiembrie 2017, 09:05

Acordul a fost încheiat joi dimineață, după luni de discuții prelungite între statele UE, Parlamentul European și Comisia Europeană pentru finalizarea reformelor prevăzute pentru Sistemul de Tranzacționare a Emisiilor (ETS) al UE, după 2020.
Sistemul de plafonare și tranzacționare este cel mai important instrument UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru atingerea obiectivelor climatice prin reglementarea emisiilor de aproximativ 12.000 de unități industriale și energetice.
El a suferit însă de o saturație a permiselor, conferind inițiativei de reformă un caracter de urgență politică.
Negocierile se împotmoliseră în privința utilizării unui nou fond pentru tehnologii curate, unii parlamentari și state membre cerând ca uzinelor care emit mai mult de 450 de grame de carbon per kilowatt/oră să le fie interzis să primească fonduri. Acest lucru ar fi însemnat excluderea centralelor electrice pe cărbune.
Blocul de 28 de state încearcă să ajungă la o înțelegere săptămâna aceasta, în privința climei, pentru a demonstra, în cursul discuțiilor ONU de luna acesta, că e capabil să conducă. SE are în vedere găsirea unor modalități de implementare a acordului de la Paris din 2015 pentru limitarea celor mai grave efecte ale încălzirii globale.
Rezultatul compromisului dintre parlamentarii UE încă mai trebuie să fie aprobat formal de statele membre și de Parlament.
Polonia dependentă de cărbune a luptat din greu împotriva restricțiilor de utilizare a Fondului de Modernizare și este probabil să mai aibă încă rezerve față de acord.
Acordul provizoriu a atins un echilibru delicat, încercând să fie ambițios în privința climei, dar concomitent și protector față de industriile mari consumatoare de energie, în cazul cărora există riscul de a se muta în străinătate pentru a scăpa de sub incidența legislației climatice.
Plafonul general al volumului total de emisii va fi coborât anual cu câte 2,2%.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UE încurajează consumul de carne de oaie şi capră

Publicat de adinaiftime, 11 noiembrie 2017, 22:30

Uniunea Europeană va aloca anul viitor 6 milioane de euro pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră, iar România va aplica pentru absorbţia acestor fonduri, afirmă ministrul agriculturii, Petre Daea.

Declaraţia a fost făcută sâmbătă, la Ploieşti, la un eveniment organizat în cadrul campaniei de informare şi promovare „Alege Oaia!”, unde participanţii pot degusta sau cumpăra produse din carne sau lapte de oaie.

Referindu-se la creşterea din ultima vreme a preţului ouălor, ministrul Petre Daea a spus că această situaţie ar fi generată de unele probleme existente la nivel european şi a invocat scandalul ouălor contaminate cu Fipronil.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Winkler: în dialogul comercial cu China, UE trebuie să-și consolideze unitatea

Publicat de Camelia Teodosiu, 11 noiembrie 2017, 12:00

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) susține faptul că, în dialogul economic și comercial cu China, Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze unitatea și să găsească acel numitor comun care să fie acceptat de toate statele membre indiferent de caracteristicile economiilor lor. ”Grupul Partidului Popular European (PPE) consideră că UE trebuie să fie unită în dialogul ei cu China, iar pentru a fi uniți trebuie să găsim acel numitor comun european care să fie acceptabil atât pentru statele membre cu economii bazate pe servicii, dar și pentru statele membre, cum este și România, care au o importantă componentă industrială în economiile lor naționale și care sunt acum în căutarea căilor spre reindustrializare”, a afirmat, joi, parlamentarul european în cadrul schimbului de opinii referitor la relațiile comerciale UE-China desfășurat cu prilejul reuniunii Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE).
”Consider că trebuie să facem toate eforturile pentru a construi o agendă pozitivă a cooperării bilaterale. China, la fel ca UE, este jucător global, iar în acest sens nu competiția, ci cooperarea trebuie să stea la baza relației noastre. Trebuie să găsim împreună răspunsurile pentru provocările care ne stau în față. (…) Susținerea pe care UE trebuie să o acorde industriilor europene nu înseamnă protecționism, ci este pur și simplu o necesitate în vederea asigurării potențialului de creștere economică și de creare de noi locuri de muncă”, a declarat Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei INTA, raportor permanent în dosarul relațiilor comerciale UE-China.
La inițiativa Comisiei parlamentare de Afaceri Externe (AFET), PE pregătește un raport cu privire la relațiile dintre UE și China, capitolul referitor la relațiile comerciale urmând a fi realizat de Comisia INTA. De altfel, schimbul de opinii desfășurat în INTA, unde Iuliu Winkler a prezentat stadiul relațiilor comerciale dintre cele două părți, face parte din procesul de realizare a acestui raport.
În prezentarea sa, Iuliu Winkler a arătat că negocierile, începute în 2013, pentru un acord de investiții UE-China avansează anevoios. Potrivit acestuia, investițiile directe ale UE în China sunt în scădere în ultima perioadă, în vreme ce cele chineze în Europa cunosc o creștere exponențială. Raportorul permanent din INTA a subliniat și faptul că una dintre cele mai importante inițiative ale Chinei, cea a noului Drum al Mătăsii, ”ridică probleme serioase în ceea ce privește transparența investițiilor gigantice efectuate de statul chinez”. ”Avem și semnale pozitive mai ales în ceea ce privește dorința Chinei de a se angaja în lupta globală împotriva schimbărilor climatice, dar și în privința angajamentului, chiar dacă mai mult declarativ deocamdată, al părții chineze pentru un comerț global liber bazat pe regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Prioritățile UE în negocierile din perioada următoare sunt legate de protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a companiilor europene care investesc în China, accesul liber pe piața chineză inclusiv pe cea a achizițiilor publice, asigurarea de către partenerii noștri chinezi a unui climat de competiție deschisă și eliminarea practicilor discriminatorii la adresa investitorilor străini”, a precizat Winkler. Conform acestuia, UE dorește să obțină acordul Chinei în privința limitării voluntare a supra-capacității de producție în anumite domenii, fenomen care conduce inevitabil la suspiciuni de dumping și la litigii în OMC așa cum se întâmplă și în prezent. De altfel, săptămâna viitoare, la Strasbourg, PE va vota noul regulament antidumping de la care industria europeană are mari așteptări.
China este cel de-al doilea partener comercial al UE, iar Uniunea este cel mai mare partener comercial al Chinei. Comerțul bilateral se ridică la 1 miliard de euro pe zi. Conform evaluării Comisiei Europene, circa 2,5 milioane de locuri de muncă din întreaga UE depind de comerțul cu China. Relația bilaterală prezintă o serie întreagă de aspecte mai dificile printre care se numără deficitul comercial pe care Europa îl are în relația cu China, dar și frecventele cazuri de dumping în sectoare sensibile cum ar fi producția de oțel sau produsele chimice. Camera de Comerț UE în China semnalează și ea dificultăți în ceea ce privește accesul pe piața chineză, dar și discriminările la care sunt supuse companiile europene atunci când operează în China.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Guvernul Theresei May a anunțat când va ieși, oficial, Marea Britanie din UE

Publicat de adinaiftime, 11 noiembrie 2017, 11:30

Guvernul Marii Britanii a anunțat, joi, că se va despărți oficial de Uniunea Europeană la 29 martie 2019, ora 23.00 GMT.

„Am ascultat membri ai publicului și ai parlamentului și am făcut această modificare pentru a elimina orice confuzie sau preocupare privind sensul ‘zilei ieșirii’ (din UE). Acest pas important demonstrează abordarea noastră pragmatică a acestei legislații vitale”, a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis, informează Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, autorul Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona urmează, însă, să contrazică ideea că ieșirea Regatului Unit din UE este inevitabilă.

John Kerr, ambasadorul britanic la Uniunea Europeană din 1990 până în 1995, urmează să țină vineri un discurs la Londra în care va afirma că „în timp ce discuțiile despre divorț continuă, părțile mai sunt căsătorite. Reconcilierea mai este posibilă”.

În opinia lui Kerr, care a contribuit la redactarea articolului invocat pentru Brexit, premierul Theresa May trebuie să înceteze cu inducerea în eroare a alegătorilor și să recunoască adevărul că Regatul Unit poate abandona unilateral negocierile.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

VZGLIAD: Ucraina are „centură de conflicte” cu ţările Uniunii Europene

Publicat de Camelia Teodosiu, 10 noiembrie 2017, 09:35

Legea ucraineană privind educația a făcut ca Ucraina să intre în conflict nu numai cu Rusia, ci și cu ţările Uniunii Europene, a spus Iurii Boiko, unul din preşedinţii grupării „Blocul opoziţiei”, cu prilejul unui discurs rostit într-o şedinţă la Rada Supremă de la Kiev.
Iurii Boiko a povestit cum a vizitat el raionul Herţa, unde 19,2% din populaţie sunt români. Ei erau indignaţi că se va închide şcoala românească, transmite publicaţia 112.ua.
Boiko a reamintit că „președintele României a refuzat să viziteze Ucraina”, „situația este tensionată cu maghiarii”.
„La noi se construieşte o centură de conflicte, dar nu cu Rusia, ci cu statele membre ale Uniunii Europene”, a afirmat el. Iurii Boiko a întrebat de ce a fost adoptată legea „într-o asemenea formă, încât să ne distrugem relaţiile cu vecinii”.
La sfârșitul lunii septembrie, Legea „Cu privire la educație” a intrat în vigoare în Ucraina.
Această lege a impus restricții severe privind utilizarea limbilor minoritare în educație, ceea ce a provocat critici din partea multor state europene.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România a înregistrat, în luna septembrie, cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul

Publicat de Camelia Teodosiu, 9 noiembrie 2017, 09:21

Vânzările cu amănuntul au crescut în septembrie cu 0,7% faţă de luna anterioară în zona euro şi cu 0,3% la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit datelor furnizate de Biroul european de statistică, Eurostat, vânzările cu amănuntul în luna septembrie au crescut cu 0,7% faţă de luna august în zona euro, cu 19 membri. Faţă de luna septembrie a anului trecut, vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere de 3,7 procente.

Datele Eurostat indică faptul că la nivelul celor 28 de membri ai Uniunii Europene, creşterea în septembrie 2017 a fost de 0,3% faţă de august şi de 3,5 procente faţă de septembrie 2016.

Potrivit datelor oficiale, cea mai mare creştere, în bază lunară, din Uniunea Europeană, s-a înregistrat în Irlanda (1,4%) iar cea mai mare scădere a fost raportată în Regatul Unit (2,2%).

Analizând datele în baza anuală, cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul s-a înregistrat în România (14%). Singura ţară care şi-a diminuat vânzările cu amănuntul în perioada de referință a fost Luxemburg (25,3%).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

EUOBSERVER: Dincolo de Erasmus – unde şi de ce călătoresc  studenţii europeni?

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 noiembrie 2017, 09:14

Aproape 700.000 de studenţi europeni sunt înscrişi la universităţi de dincolo de ţara lor de origine – nu pentru un stagiu de schimb, ci pentru întreaga durată a studiilor lor de licenţă sau cursurilor de doctorat.

Mulţi se mută în Regatul Unit (şi Brexit va avea un impact asupra acestui aspect), dar şi Austria, Elveţia şi Danemarca atrag numere semnificative de studenţi internaţionali.

Pentru a înţelege importanţa fenomenului, gândiţi-vă numai că numărul de studenţi care se mută temporar în cadrul programului Erasmus+ este de numai 300.000 pe an.

Ce factori le determină opţiunile şi care sunt obstacolele cu care se confruntă studenţii europeni care vin din state nemembre UE?

Obstacole pentru studenţii de la „periferie”

Europa de sud-est este un caz interesant de studiat în ceea ce priveşte mobilitatea studenţilor, atât din cauza amplorii fluxurilor cât şi din cauză că regiunea este un sistem „închis”, caracterizat mai ales de fluxuri intraregionale.

Studenţii de aici tind să se mişte mai mult decât media UE – ei constituie aproape o treime din studenţii europeni care se înscriu la universităţi din străinătate. Această opţiune este deseori determinată de numărul limitat de universităţi de top din regiunea lor, care este în schimb invadată de instituţii de calitate slabă, gestionate de sectorul privat fără un control public adecvat. Totuşi, există şi alţi factori financiari şi culturali care joacă un rol în această privinţă.

În pofida cererii mari de oportunităţi de studiu mai bune în străinătate, există şi numeroase obstacole.

Dacă în cadrul UE studenţii sunt liberi să se înscrie într-o altă ţară şi primesc acelaşi tratament ca şi studenţii autohtoni, pentru cei din afara UE totul este mai complicat: taxe mai mari, mai multă birocraţie şi – cu excepţia cazului în care există acorduri bilaterale – acces limitat la burse şi cazare.

Potrivit datelor, cetăţenia UE face realmente diferenţa pentru studenţii sud-est europeni care doresc să plece în străinătate. Dintre cei care vin din state membre UE, doar 23% locuiesc în această regiune. Cifra este aproape dublă în cazul celor care nu sunt cetăţeni UE (45%).

Dacă ne uităm la fenomenul opus, adică studenţi din restul continentului care se mută în Europa de sud-est, principalii beneficiari sunt state membre UE precum România, Bulgaria şi Grecia – în vreme ce celelalte ţări cu greu reuşesc să atragă studenţi.

Oportunitate ratată?

Impactul pozitiv al mobilităţii studenţilor a fost recunoscut de mult şi promovat în Europa: studiul în străinătate stimulează educaţia, aptitudinile lingvistice, contactele interculturale şi oportunităţile de angajare.

Această viziune a dus la crearea Zonei europene de studii superioare şi a programului Erasmus+. Obiectivul UE este ca până în 2020 să aducă la 20% numărul de studenţi care petrec un timp în străinătate, fie pentru educaţie fie pentru practică.

Totuşi, studenţii sud-est europeni tind a obţine mai puţine beneficii de pe urma mobilităţii internaţionale, întrucât în general ei se mută pe cuprinsul regiunii proprii – majoritatea fluxurilor conectează ţările care sunt deja foarte apropiate din punct de vedere lingvistic şi cultural.

Schimburile se fac deseori conform stadiului relaţiilor din zonă, acordurile bilaterale punând la dispoziţie fonduri şi locuri pentru străinii din vecinătate. De pildă, mulţi studenţi sîrbi bosniaci se mută în Serbia.

Paradoxal, aceste dinamici ar putea ajunge să reducă – iar nu să stimuleze – ocaziile implicate de schimburile culturale.

Dar în acelaşi timp, mobilitatea intraregională ar putea fi considerată ca o modalitate de reconciliere, de depăşire a diviziunilor şi de încurajare a contactelor reciproce. Obiectivele Biroului regional de cooperare pentru tineret (RYCO), creat în cadrul procesului Berlin, se înscriu exact pe această direcţie.

Rolul relaţiilor bilaterale

Analiza fluxurilor de intrare şi ieşire a studenţilor din Europa de sud-est evidenţiază unele relaţii bilaterale puternice, deseori cu sens unic.

Este cazul Greciei, unde peste 85% din studenţii veniţi din alte părţi provin din Cipru (52%) şi Albania (36%). Pentru studenţii albanezi, factorul crucial este existenţa fluxurilor migratorii consacrate între cele două ţări, în vreme ce studenţii din Cipru sunt motivaţi în principal de absenţa barierelor de limbă şi de consideraţii financiare.

Dacă accesul la licenţe este liber în ambele ţări, diplomele de masterat costă în Cipru între 4.000 de euro şi 10.000, faţă de media de 3.660 de euro în Grecia.

Bosnia-Herţegovina primeşte foarte mulţi studenţi pentru dimensiunile sistemului său universitar. Studenţii croaţi se evidenţiază, constituind 40% din studenţii care vin şi aleg mai ales Universitatea din Mostar, iar alţi 25% sunt turci, care se concentrează în colegii particulare din Sarajevo şi Travnik (cu 1.218 şi respectiv 759 studenţi în 2016).

În ceea ce priveşte fluxurile de ieşire, peste 50% din bosniacii care se înscriu la studii superioare în străinătate pleacă în Serbia, doar aproximativ 100 aleg anual Croaţia (dar aceştia sunt probabil mult mai numeroşi, mulţi având un paşaport dublu şi ca urmare nefiind înregistraţi ca străini).

Turcia ocupă poziţia a patra între cele mai populare destinaţii pentru studenţii bosniaci, care pot beneficia de burse dedicate aici – flux care ar putea creşte pe viitor, având în vedere recenta introducere a cursurilor de limba turcă în şcoli, în unele părţi ale ţării.

De asemenea, legăturile culturale şi de limbă dintre Moldova şi România se traduc printr-un flux constant, remarcabil de studenţi, susţinut de politici publice care rezervă 5.000 de locuri anual în universităţile române – majoritar finanţate (de stat) – pentru studenţii moldoveni.

Se poate spune că mobilitatea studenţilor în regiune rămâne până acum o oportunitate doar pe jumătate exploatată.

Opţiunile sunt în principal conturate de stimulentele lingvistice şi financiare condiţionate de stadiul relaţiilor bilaterale din zonă, limitând astfel potenţialul schimbului cultural.

Iniţiative precum programe de mobilitate în macro-regiunea adriatico-ioniană şi RYCO, care stabilesc că mobilitatea studenţilor este una din priorităţile lor, încearcă să iasă din acest şablon.

Extinderea programului Erasmus+ la această zonă este încă un semnal pozitiv, în aşteptarea deplinei egalizări a (şanselor) studenţilor din regiune cu ale colegilor lor care vin din UE.

Articol produs de Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa în cadrul European Data Journalism Network.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România, ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din UE

Publicat de adinaiftime, 4 noiembrie 2017, 08:00

România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Uniunea Europeană.

96% dintre români trăiesc în locuinţe proprietate personală, cu mult peste media din UE, de 69%, arată datele publicate joi de Eurostat.

Ţara noastră este urmată de Lituania, Croaţia, Slovacia şi Ungaria.

Cele mai reduse procente de proprietari se găsesc în Germanai 51%, Austria 55%, Franţa 64 şi Suedia 65%.

În România, 63% din populaţie locuia anul trecut în case, în timp ce 36% în apartamente.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România are de rambursat Băncii Mondiale 2,1 milioane de euro, în noiembrie

Publicat de adinaiftime, 2 noiembrie 2017, 08:00

România trebuie să plătească 2,1 milioane de euro, în noiembrie, către Banca Mondială din împrumutul stand-by contractat în 2009, suma reprezentând dobânzi și comisioane, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), la solicitarea AGERPRES.

Vârful de plată al acestui an a fost în septembrie, când a fost rambursată o sumă de peste 1,179 miliarde de euro, atât la Uniunea Europeană, cât și la Banca Mondială (BM).

Cea mai mare parte a sumei a fost plătită către UE, respectiv peste 1,177 miliarde de euro, iar 2,4 milioane de euro către BM.

Suma plătită Uniunii Europene reprezintă rate de capital în valoare de 1,15 miliarde euro, restul fiind dobânzi și comisioane. Suma destinată Băncii Mondiale, respectiv cele 2,4 milioane euro, sunt doar dobânzi și comisioane.

Suma totală de plată către UE și Banca Mondială în acest an este de 1,26 miliarde de euro.

Din această valoare, 1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, iar restul dobânzi și comisioane.

În 2016, România a plătit Uniunii Europene și Băncii Mondiale 113 milioane de euro.

Cea mai mare parte a sumei a fost rambursată UE, respectiv 104 milioane de euro. La Banca Mondială au mers 9,1 milioane de euro.

În 2015, statul a rambursat peste 1,83 miliarde de euro Fondului Monetar Internațional, Uniunii Europene și Băncii Mondiale.

De asemenea, 2015 a fost anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Către această instituție România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.

România a achitat Uniunii Europene, în 2015, peste 1,651 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital și restul dobânzi și comisioane.

Băncii Mondiale i-au fost plătite 9,5 milioane de euro (dobânzi și comisioane).

În perioada 2009 — 2016, suma totală rambursată către cele trei instituții a depășit 4,9 miliarde de euro.

România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,7 miliarde de euro la Banca Mondială și UE.

Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,71 miliarde de euro.

Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăți mari în 2017, 2018 și 2019.

În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 — 1,4 miliarde și în 2019 — 1 miliard de euro.

Potrivit datelor Băncii Naționale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde de euro sau 17,1 miliarde de dolari SUA) și eliberarea primei tranșe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde de euro sau 6,6 miliarde de dolari SUA).

România este membră a Fondului Monetar Internațional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1,030 miliarde DST (0,43% din cota totală).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România ar putea depăși complexul de țară lăsată la coada Uniunii Europene!

Publicat de adinaiftime, 1 noiembrie 2017, 08:00

România ar putea depăși complexul de țară lăsată la coada Uniunii Europene dacă va adera la plutonul de frunte, foarte restrâns deocamdată, al statelor care participă la Europa Apărării, noua politică de integrare în domeniul securității și apărării pe care o promovează insistent Germania și Franța.

În timpul vizitei la București, președintele Emmanuel Macron a avut satisfacția să audă din partea omologului său român, Klaus Johannis, că Bucureștiul dorește să se implice deplin în această inițiativă.

Dacă se va realiză, în ciudă euro-scepticismului afișat al unor țări comunitare, Europa Apărării ar fi o premieră absolută în istorie.

Rasvan Roceanu l-a invitat la o discuție pe acest subiect pe dl. Șerban Cioculescu, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, lector la Universitatea București.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Clip informativ despre Brexit!

Clip informativ despre Brexit!

Publicat de adinaiftime, 29 octombrie 2017, 09:30

Ministerul Afacerilor Externe a lansat un clip informativ referitor la implicatiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie.

Clipul a fost postat pe site-ul institutiei, pe pagina oficialã de Facebook, pe canalul YouTube, precum si pe pagina oficialã a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a spus cã pe tot parcursul procesului de iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeanã, România va fi pregãtitã sã informeze, sã îndrume si sã sprijine cetãtenii, în raport cu autoritãtile britanice si noile conditii generate de Brexit.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Grecia la nivelul României şi Slovaciei

Grecia la nivelul României şi Slovaciei

Publicat de Camelia Teodosiu, 26 octombrie 2017, 13:11

O abatere de ordinul a 28,27% au prezentat veniturile din încasările de TVA în Grecia în 2015, ducând la o pierdere de 5 miliarde de euro, conform unui raport publicat în acest sens de Comisia Europeană cu privire la capacitatea statelor-membre UE de a-şi îndeplini obiectivele.

Grecia prezintă cea de-a treia proastă performanţă, după România (37,18%) şi Slovacia (29,39%). În total, pierderile de venit în UE din încasarea TVA-ului ajung la 152 de miliarde de euro.

În dificilul an 2015, Grecia a majorat diversele cote de TVA cu scopul consolidării veniturilor. Însă veniturile reale au crescut cu numai 200 de milioane de euro, iar prăpastia TVA a crescut de la 25 la 28%.

În cursul aceluiaşi an, cele mai mici deficite au fost observate în Spania (3,5%) şi Croaţia (3,9%), în timp ce cea mai mare îmbunătăţire a diferenţei dintre ţinta stabilită şi încasări au înregistrat Malta, România şi Spania.

Potrivit comunicatului Comisiei Europene, din această situaţie rezultă că există o nevoie serioasă de reformă astfel încât statele-membre să poată folosi în totalitate veniturile din TVA pentru bugetele lor. Raportul a fost publicat în vederea propunerilor pe care Comisia Europeană le va face în luna octombrie, cu privire la reformarea radicală a sistemului TVA.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bulgaria este pe locul cinci în UE privind majorarea preţurilor la locuinţe

Publicat de Camelia Teodosiu, 25 octombrie 2017, 14:57

Preţurile la locuinţe în Bulgaria cresc de două ori mai repede decât nivelul mediu în UE

Bulgaria este între primele cinci state în UE privind majorarea preţului la locuinţe, arată ultimele date ale Eurostat, date recent publicităţii. În al doilea trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, preţul la locuinţe a crescut cu 8,6%. Cu acelaşi procent a crescut preţul locuinţelor în Suedia. Totuşi, ritmul de majorare a preţurilor în Bulgaria întârzie puţin, după ce, în primul trimestru al anului, în Bulgaria s-a înregistrat o creştere de 9% pe an. Dintre statele vecine, procentual, cel mai aproape de Bulgaria este România, cu o creştere în al doilea trimestru de 7,1% pe an. Lider absolut în priviţa majorării preţurilor în UE este Cehia, unde locuinţele se scumpesc cu impresionantul procent de 13,3% pe an. Este urmată de Irlanda, Lituania şi Letonia. Doar în Italia se înregistrează o scădere a preţului la locuinţe – un minus de 0,2%.

În Uniunea Europeană, creşterea anuală medie a preţurilor la apartamente ajunge la 4,4%. Astfel se dovedeşte că preţurile la locuinţe în Bulgaria cresc de circa două ori mai repede decât media în statele membre. Doar pentru statele din zona euro, creşterea raportată de Serviciul European de Statistică este de 3,8%. În al doilea trimestru, comparativ cu primul, preţurile în Bulgaria s-au majorat cu 2,4%. La acest indicator, cea mai mare creştere se înregistrează în Letonia – cu 6,1% – , şi Slovacia – cu 5,6%, urmate de România. O scădere este semnalată doar în Ungaria şi Belgia. Din punct de vedere la majorării preţurilor la locuinţe, primele cinci state sunt: Cehia (13.3), Irlanda (10.6), Lituania (10.2), Letonia (9.6), Bulgaria (8.6), Suedia (8.6), Portugalia (8.0).