Ascultă Radio România Regional Live

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Cursuri de prim ajutor pentru studenți și profesori la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași!

Foto: Sursa foto: https://www.uaic.ro/

Publicat de Andra Radu, 1 aprilie 2022, 17:24

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Inspectoratul județean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” au încheiat un protocol de colaborare în vederea organizării unor cursuri de acordare a primului ajutor medical dedicate studenților și angajaților instituției.

Astfel de cursuri vor avea loc pe parcursul anului universitar 2022-2023.

„Colaborarea dintre cele două instituţii vizează instruirea şi informarea studenţilor şi angajaţilor UAIC cu privire la tipurile de accidente şi modul de acţiune faţă de persoanele care suferă un accident sau ale căror vieţi se află în pericol, formarea deprinderilor corecte în acordarea primului ajutor medical şi cunoaşterea modului de acţiune în timpul unor situaţii de urgenţă.

Cursurile organizate în parteneriat cu ISU Iaşi constau în activităţi practice de exemplificare a măsurilor de intervenţie pentru acordarea primului ajutor medical şi în prezentarea de informaţii importante despre conduita în timpul situaţiilor de urgenţă”, au informat reprezentanţii UAIC, prin intermediul unui comunicat de presă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

10 facultăți din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vor urma cursurile şi seminarele în format mixt!

Foto: Sursa foto: BucurestiFM

Publicat de Andra Radu, 18 februarie 2022, 16:00 / actualizat: 18 februarie 2022, 19:29

Două dintre facultăţile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au optat ca în cel de-al doilea semestru din anul universitar 2021-2022 cursurile să se desfăşoare în format onsite, majoritatea preferând să fie în format mixt.

În 10 dintre facultăţile universităţii studenţii vor urma cursurile şi seminarele în format mixt, în alte trei vor fi cursuri online, şi la doar două facultăţi studenţii vor reveni în format fizic la şcoală atât la cursuri cât şi alte activităţi universitare.

La facultăţile de Biologie, Chimie, Drept, Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Fizică, Geografie şi Geologie, Informatică, Istorie, Matematică, Teologie Romano-Catolică activităţile didactice vor fi desfăşurare cursuri în format mixt.

La facultăţile de Economie şi Administrarea Afacerilor, Litere, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei activităţile didactice vor fi desfăşurate online, iar la facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, şi cea de Teologie Ortodoxă cursurile şi seminarele vor fi desfăşurate faţă în faţă.

Deciziile au fost luate în urma consultării studenţilor în privinţa modului de desfăşurare a activităţii didactice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

(FOTO) Iaşi: Studenţii de la Geologie alături de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în judeţul Vaslui

Publicat de adinaiftime, 3 iulie 2017, 10:00

3-12Studenţii de la Departamentul de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi alături de un profesor al Universităţii Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri.

1-14Potrivit reprezentanţilor universităţii, studenţii au participat în perioada 20 – 23 iunie la o practică de specialitate în paleontologie alături de profesorul Jay Kelley, de la Universitatea din Harvard, în judeţul Vaslui, la Pogana şi Ghergheşti.

Situl fosilifer de la Pogana (Miocenul superior – aproximativ 7 milioane de ani) a atras atenţia specialiştilor de la UAIC din Iaşi, pe parcursul ultimilor 5 ani, datorită identificării a peste 300 de fragmente fosile. O parte din materialul fosil identificat în ultimii ani a constituit baza unor lucrări de doctorat la Departamentul de Geologie.

În timpul săpăturilor paleontologice în cariera de la Pogana, studenţii au putut învăţa metodele de săpare pentru identificarea şi colectarea fosilelor in situ dar şi metodele de restaurare a fosilelor.

5Timp de două zile, studenţii au reuşit să identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinţi inferiori şi superiori de rinoceri genul Chilotherium, dinţi de cai tridactili genul Hipparion, fragmente postcraniene de antilope şi gazele, dar şi fragmente din carapacea unor ţestoase genul Testudo.

De asemenea, au menţionat reprezentanţii UAIC, alături de profesorul Jay Kelley, studenţii au vizitat şi situl de la Ghergheşti de unde acum 2 ani colegii lor, alături de profesori de la Departamentul de Geologie al Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’, au identificat un schelet parţial de elefant fosil aparţinând speciei Deinotherium proavum, care este asemănător cu cel expus la Muzeul ‘Grigore Antipa’ din Bucureşti.

Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard şi cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington, iar domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia şi paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are articole publicate în reviste ca Nature, Science şi Journal of Human Evolution.

Activitatea studenţilor Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Răţoi, a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad şi al Departamentului de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Două piațete memoriale inaugurate la Iași

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 iunie 2016, 15:46

În prezenţa Ambasadorului Statului Israel în România, Excelenţa Sa Tamar Samash, astăzi, au fost inaugurate, la Iaşi, două piaţete în memoria evreilor ucişi în Pogromul de la Iaşi şi a românilor care au salvat de la moarte evrei care erau în drum către trenurile morţii.

Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Alexandru Florian a precizat că inaugurarea celor două piaţete are loc la 75 de ani de la Pogrom, moment în care au fost omorâţi aproape 14.000 de evrei din 40.000 câţi trăiau la Iaşi:

Pieţele se intitulează piaţa „Evreilor martiri ai Pogromului de la Iaşi” şi piaţa „Drepţi între popoare”.

În continuarea manifestărilor de astăzi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza găzduieşte masa rotundă cu tema „Pogromul de la Iaşi, între istorie şi memorie”.

A consemnat Constantin Mihai