Primarul Interimar al Capitalei este domnul Marin Stefanel, consilier municipal al UNPR. El a fost ales, mai întâi, Viceprimar iar apoi Primar Interimar al Capitalei, în urma suspendării Primarului General Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv.
Primarul Interimar va exercita atribuțiile Primarului Capitalei, pe durata suspendării lui Sorin Oprescu sau până la alegerile locale de anul viitor.
Finanţarea partidelor, reforma electorală şi procedurile prin care Parlamentul aprobă cererile procurorilor de reţinere şi arestare sunt subiecte pe marginea cărora preşedintele Klaus Iohannis va discuta astăzi cu partidele parlamentare. Consultările vor avea loc la Palatul Cotroceni, între orele 10:00 şi 17:00 şi au fost convocaţi reprezentanţii PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Aceasta este cea de-a treia rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o organizează cu partidele parlamentare de la preluarea mandatului, în decembrie 2014. Pe lista partidelor invitate la consultări cu şeful statului nu se regăseşte şi PLR. Preşedintele Călin Popescu Tăriceanu dezaprobă acest lucru şi susţine într-un comunicat de presă că parlamentarii PLR şi-au făcut mereu datoria în cadrul legislativului, iar miniştrii au acţionat eficient în guvern. Mai mult, Tăriceanu spune că partidul pe care îl conduce a contribuit la adoptarea unor măsuri de stimulare a economiei. PLR îl asigură pe preşedintele Klaus Iohannis că doreşte să participe activ la restabilirea dialogului între instituţiile statului.
Biroul Electoral Central a centralizat până acum 96,18% din totalul voturilor exprimate
Publicat de Andrei Cretoiu,
26 mai 2014, 10:00 / actualizat: 28 mai 2014, 1:53
Biroul Electoral Central a centralizat până acum 96,18 la sută din totalul voturilor exprimate la alegerile europarlamentare de ieri. Potrivit rezultatelor oficiale date publicităţii în urmă cu o ora, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,4 la sută, fiind urmată de PNL cu aproape 15 procente. PDL se află pe poziţia a treia cu 12,23 la sută, în timp ce Mircea Diaconu a strâns 6,92 de procente. UDMR a obţinut 6,47 la sută, fiind urmată de Partidul Mişcarea Populară cu 6,29 la sută. PP DD, PRM şi Forţa Civică nu au trecut de pragul electoral de 5 la sută şi nu vor avea mandate în viitorul Parlament European. Următoarele rezultate oficiale vor fi comunicate la ora 17,00.
Prezența la vot la nivelul Uniunii Europene a fost de 43,1 la suta. Cea mai mare prezență s-a înregistrat în Belgia și Luxemburg unde si-au exprimat optiunea 90 la suta dintre alegatori, cea mai mică a fost în Cehia și Slovacia de 19,5 si respectiv 13 la suta.
Conform rezultatelor centralizate pana in acest moment, Grupul Popularilor Europeni va avea cei mai mulţi euro-parlamentari şi in noul Legislativ, urmat de cel al Socialiştilor şi Democraţilor, potrivit rezultatelor parţiale la nivel european. Niciunul din ele nu deţine, însă, majoritatea de 376 de mandate.
Pe locurile urmatoare se află Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni şi Grupul Verzilor. Partidele eurofobe şi extremiste din Uniunea europeană şi-au confirmat ascensiunea în alegerile parlamentare de ieri. În Franţa, Danemarca şi Marea Britanie, scrutinul a fost câştigat de formaţiuni care promovează politici anti-imigraţie, sau chiar desprinderea din Uniune. Mai exact, în Marea Britanie, Partidul Independenței, UKIP, i-a devansat pe conservatorii aflați la putere și pe laburiștii din opoziție. În Danemarca, Partidul Popular, anti-imigraţie, a câştigat cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare.
Totodată, în Franța, Frontul Național, de extremă dreaptă, a câștigat alegerile cu un rezultat istoric, de 25%.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.