Inspectorii ANAF au identificat o reţea de 25 de firme care a cauzat un prejudiciu total de peste 101 milioane lei bugetului statului, prin diminuarea artificială a bazei impozabile şi sustragerea de la plata impozitului pe profit aferent comercializării de bunuri şi servicii medicale către diferite spitale de stat.
Conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, tranzacţiile efectuate de aceste firme au urmat un circuit pe care au fost interpuse societăţi româneşti şi străine cu un comportament fiscal neconform, fiecare având un rol bine determinat.
Inspectorii agenţiei au ajuns la concluzia că o parte dintre operaţiuni sunt fictive şi au fost disimulate pentru majorarea artificială a cheltuielilor, diminuarea nelegală a bazei impozabile şi evitarea plăţii către buget a tuturor impozitelor şi taxelor datorate.
Astfel, în acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală.
Președintele Klaus Iohannis a transmis joi ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, anunță Administrația Prezidențială.
Conform sursei citate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de : CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, la data faptelor primar al Municipiului Timișoara, COJOCARI IOAN, secretar al Consiliului Local Timișoara şi DUMITRU DELIA-ILEANA, consilier juridic, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2008, suspectul Ciuhandu Gheorghe, la acea dată primar al Municipiului Timișoara și suspectul Cojocari Ioan, secretar al Consiliului Local Timișoara, uzând de prerogativele conferite de funcțiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea acordării de sume de la bugetul Consiliului Local Timișoara în contul S.C. POLITEHNICA TIMIȘOARA S.A. (fostă S.C. FOTBAL CLUB TIMIȘOARA S.A., fostă S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A.), și ulterior au semnat împreună cu suspecta Dumitru Delia-Ileana, consilier juridic și cu alte persoane din cadrul Primăriei Timișoara, documentul intitulat „Contract de asociere” în baza căruia era alocată anual, pe o perioadă de 3 ani, suma de 9.000.000 lei anual, „pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara”.
Potrivit Legii sponsorizării, acordarea unei sume de bani unei persoane juridice de drept privat ce are scop lucrativ și urmărește obținerea unui profit nu se putea efectua cu titlu de sponsorizare.
Pentru a da o formă aparentă de legalitate intenției de acordare a unor sume de bani echipei de fotbal Politehnica 1921 Știința Timișoara (denumirea din acel moment a entității sportive) s-a procedat la aplicarea în mod nelegal, indirect, a Legii educației fizice și sportului, nr. 69/2000 și a normelor de aplicare ale acesteia, în scopul mascării nelegalității acordării unei finanțări nerambursabile aceluiași club sportiv.
Acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011 din bugetul local al municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. POLITEHNICA TIMIȘOARA S.A. (fostă S.C. FOTBAL CLUB TIMIȘOARA S.A., fostă S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A.), sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A., finanțarea fiind astfel ilegală.
Aspectele de ilegalitate au fost reținute și de Camera de Conturi a Județului Timiș, cu ocazia îndeplinirii misiunii de audit financiar, prin care s-a imputat persoanelor responsabile suma de 27.100.000 lei.
Primăria municipiului Timișoara a formulat contestație față de raportul Curții de Conturi a României, dar aceasta a fost respinsă, decizia Curții de Apel Timișoara rămânând definitivă.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând suspectului CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN și asupra conturilor bancare aparținând suspectului COJOCARI IOAN, până la concurența sumei de 27.100.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului.
Suspecților Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, Cojocari Ioan și Dumitru Delia-Ileana li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi că nu are competenţa de a judeca dosarul în care Parchetul General solicită confirmarea redeschiderii urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu în legătură cu răpirea jurnaliştilor români în Irak.
Curtea supremă a admis o excepţie de necompetenţă materială ridicată de reprezentantul Parchetului şi a retrimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5, instanţă care a fost sesizată iniţial de către procurori.
Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu şi pe preşedintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că şi-au însuşit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak în anul 2005.
În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmaţiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, şi anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliştilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.
Potrivit lui Nastasiu, autorităţile de la Bucureşti ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE şi cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 – 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro.
El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak şi suma reală plătită răpitorilor.
Radu Tărniceriu este acuzat de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fapte savârşite în perioada în care deţinea funcţia de preşedinte al Tribunalului Iaşi.
Potrivit procurorilor DNA o persoană i-a promis, în cursul anului 2010, suma de 50 de mii euro lui Radu Tărniceriu, pentru ca acesta, să facă intervenţii pe lângă magistraţii implicaţi în soluţionarea unei cauze civile.
În acelaşi dosar sunt urmărite penal şi alte persoane
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.