Busuiocul de Bobotează

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 ianuarie 2018, 05:00

Ciclul sărbătorilor de iarnă are ca punct final Boboteaza, zi ce în mod firesc reuneşte motivele specifice zilelor de înnoire a anului şi este pragul între perioada de sărbători şi reintrarea în normalitatea vieţii, fără mese festive şi petreceri până în zori. Încep de fapt câşlegii de iarnă. Prin Oltenia băieţii şi spun cu năduf:

Bine că vin câşlegile
Să mărităm fetele.

Este ziua când se poate afla ursitul, se prind farmecele şi descântecele. În Ajun de Bobotează fetele de măritat aşteaptă nerăbdătoare preotul cu Botezul. După ce casa va fi sfinţită cu apă din căldăruşa preotului, din busuiocul cu care preotul a stropit fetele primesc o crenguţă. Jumătate o pun la straşina casei până a doua zi. Dacă va prinde „chidă” şi busuiocul va fi alb, este semn că viitorul soţ va fi bogat, dacă nu… nu. Dar nu se supără, că ştiu ele că dragostea îmbogăţeşte viaţa. Cealaltă jumătate de crenguţă de busuioc o vor aşeza pe pernă şi o vor înţepa cu acul, zicând:

Eu nu înţep perina,
Înţep soarta mea
În vis s-o visez
Aivea s-o văd.

Apoi vor pune busuiocul sub pernă. Se vor închina, ca să se ierte gestul ritual de „fermecătură”. Ce vor visa peste noapte, aceasta le va fi ursita. Dimineaţa, se zice, nu e bine să privească pe geam, că vor uita visul. Apoi vor povesti, ca să se-mplinească, să nu se răsucească „soarele”. Oricum, nu s-ar împlini dacă n-ar fi busuiocul! Apoi aşteaptă iordănitorii… cei ce au şi busuioc. Ei stropesc şi zic:

Să fie sănătos
Ca busuiocul vara.

Busuiocul dragostei se păzeşte ca şi apa la Bobotează. Se seamănă în Duminica Tomii, „ca să tragă unul la altul cum trage dragostea la busuioc”.
Busuiocul de la Bobotează aduce noroc şi sănătate, mai bune decât toate.
Foto: Rudorel Rusu

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

În aşteptarea Anului Nou

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 28 decembrie 2017, 18:45 / actualizat: 28 decembrie 2017, 19:50

Sfârşitul de An anunţă înnoirea timpului, iar în practica rituală încă reperabilă în satele din sudul ţării abundă gesturile însoţite de urări. Magia cuvântului este la rang de cinste.

Actele de propiţiere specifice trecerii în noul an sunt cuprinse în sistemul felicitărilor, al urărilor, prin care se „meneşte” ursita unei persoane.

În partea de nord a Olteniei, în Ţara Loviştei tema îngropării timpului vechi din care va renaşte cel nou este cunoscută sub numele de „îngroparea anului”. Şi azi bătrânii numesc Revelionul „îngroparea anului”. Este momentul petrecerilor, al meselor îmbelşugate stropite cu generozitate cu vin şi ţuică. Este o petrecere dionisiacă, de unde şi expresia adresată peste an celui ce a băut. I se spune! „Ai îngropat Crăciunul”.

Se crede că spre Anul Nou se deschide cerul de trei ori, repede, una după alta şi iar se-nchide. Iar înăuntru se vede o lumină foarte mare şi Dumnezeu cu sfinţii uitându-se la noi.

Dumnezeu îl vede numai pe cel ce este bun la suflet.

Se pune o dorinţă: să fie sănătate, noroc şi rai!

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 ianuarie 2017, 05:00

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,

În apa lui Iordan te-oi spăla,

Cu cămeşă de dragoste

Te-oi îmbrăca,

Cu brâu de dragoste

Te-oi încinge,

Coroană de aur

În cap ţi-oi pune,

Mândru mi te voi clăti,

Mândru te voi limpezi,

Ca argintul strecurat,

Ca maica ce te-a dat,

Ca soarele când răsare

Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.

Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.

Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.

Câşlegii de iarnă au început!

 Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin