O treime dintre români (33%) preferă să dăruiască de Crăciun produse din categoria home & deco, însă pe lista cadourilor se află şi vacanţele, arată datele unui studiu.
Conform cercetării, a nivel european, 37% din bugetul alocat pentru Crăciun este rezervat cadourilor, iar România se aliniază acestui trend. Astfel, cei mai mulţi români preferă să dăruiască de Crăciun produse din categoria home & deco (33%), dar şi haine, cosmetice sau bijuterii.
Pe de altă parte, tot mai mulţi români pun mai mare preţ pe experienţe decât pe bunurile materiale de Crăciun, în aşa fel încât ofertele de vacanţă sunt căutate cu interes în această perioadă.
Studiul de specialitate relevă, totodată, că 66% dintre cumpărătorii europeni sunt pasionaţi de Crăciun şi consideră că sărbătorile alături de familie şi prieteni sunt foarte importante.
În acelaşi timp, 28% dintre consumatori au declarat că vor fi mai rezervaţi în ceea ce priveşte cheltuielile de Crăciun, semn că inflaţia şi creşterile preţurilor la gaze şi energie, în mod special, i-au determinat să fie mai atenţi cu bugetul lor.
În România, se află pe un trend ascendent capitolul alimente de origine locală, ceea ce înseamnă că românii vor încerca să apeleze mai mult la brandurile din ţară pentru mesele festive, o iniţiativă cu un impact benefic asupra economiei naţionale, susţin reprezentanţii platformei de rezervări online.
Aproape o treime (32%) dintre cumpărători spun că anul acesta vor cumpăra mai multe produse la promoţie, în încercarea de a reduce costurile. De asemenea, anii de pandemie şi dezvoltarea platformelor digitale au schimbat obiceiurile de achiziţie ale consumatorilor, iar în momentul de faţă nouă din zece participanţi sunt de părere că vor utiliza magazinele online pentru a cumpăra cadourile de Crăciun.
Cu toate acestea, pentru cumpărăturile de alimente pentru mesele festive de sărbători şi nu numai, aceştia vor merge mai degrabă în magazinele fizice, o practică devenită deja tradiţie.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că anul şcolar 2022 – 2023 va avea cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.
„Am reuşit să ajungem, îmi place să cred, la un consens care este confirmat nu numai de experţi în ştiinţele educaţiei din România, ci de către orice expert care are un minimum de noţiune în pedagogie modernă. Este vorba de nevoia de a alterna module de învăţare de 6, 7, 8 săptămâni cu module de repaus. În aşa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului școlar din România.
Mai exact propunerea agreată a fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prin modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanţă. 24 – 30 octombrie să fie prima vacanţă. O vacanţă care să fie acordată tuturor elevilor şi preşcolarilor în egală măsură.
După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.
Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.
După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.
Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.
Aș mai face încă o precizare: avem o altă noutate alături de săptămâna Școala altfel, avem și Săptămâna verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare. Școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie Săptămâna verde în modulul patru și Școala altfel în modulul cinci sau Săptămâna altfel în modul patru și Săptămâna verde în modul cinci.
Am pus la punct împreună cu domnul ministru al mediului încă de anul acesta, când deși nu există în săptămâna anului școlar o Săptămâna verde, împreună vom avea o mobilizare a elevilor în jurul activităților de mediu. În acest sens vom avea o conferință cu toți inspectorii școlari vineri la 10:00. Vom introduce în acest fel prezentări făcute de către personalul care este abilitat să prezinte aceste elemente, îmi place să cred într-o manieră foarte atractivă, de mediu.
Avem în plan și alte acțiuni pentru introducerea unor specialiști în școli. Dau cu titlu de exemplu, știți foarte bine Parlamentul a adoptat deja ziua de 11 aprilie, nu va fi în vigoare în data de 11 aprilie în acest an, dar asta nu ne va împiedica ca, împreună cu reprezentanții Băncii Naționale și alte instituții financiare, să promovăm în școli educația financiară.
Închei printr-un lucru pe care îl apreciez ca fiind de asemenea de interes, având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere și această structura a anului școlar care se bazează pe cele cinci modele de învățare alternate cu module de repaus, intenționam să revizuim regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale.
Sunt convins că fiecare profesor știe bine, uneori știe foarte bine, când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs, de-a lungul anului școlar, coroborat și cu această structură pe cinci module. De asemenea, am luat act și de solicitarea elevilor, pe care o susțin, aceea a unei evaluări standardizate, sumative, la final de an școlar și solicită elevii și eu evaluarea standardizată predictivă la început de an școlar.
Este un model pedagogic pe care îl avem în atenție și împreună cu specialiștii în științele Educației îl vom analiza și îl vom implementa încă din anul școlar 2022-2023 prin modificarea ROFUIP.”, a declarat Sorin Cîmpeanu, după şedinţa de Guvern.
Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în vacanţa de iarnă, care se va încheia la începutul lunii ianuarie. Ministerul Educaţiei a oferit posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul de organizare a activităţii didactice, în contextul sărbătorilor.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că unul dintre motivele pentru care a luat această decizie a fost de a se veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica ziua de 23 decembrie pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului.
Potrivit noului calendar aprobat în noiembrie, toate clasele din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor fi în vacanţă de vineri, 24 decembrie, până duminică, 2 ianuarie 2022, urmând să se întoarcă la cursuri pe 3 ianuarie.
Grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022. Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.
Următoarea vacanţă, cea de primăvară, va fi de vineri, 15 aprilie 2022, până duminică, 1 mai 2022.
Luna august este preferata românilor pentru petrecerea vacanţelor la mare. Agenţiile de turism abia pot face faţă cererilor de cazare pe litoral, chiar dacă preţurile au crescut în această perioadă.
Mulţi români şi-au rezervat sejururile din timp, iar vara aceasta aduce o tendinţă nouă: hotelurile care oferă servicii de calitate şi pachete all inclusive au fost cele mai căutate.
45% dintre românii care îşi vor petrece concediul la mare în august și-au rezervat sejururile prin programul „Înscrieri timpuri”.
Totuși,un procent semnificativ a accesat ofertele last minute, care pornesc pentru cazare la două stele de la 170 de lei camera pe noapte în Costinești, de la 215 lei în Eforie Nord și de la 240 de lei în Mamaia, iar telefoanele sună non-stop la agențiile de turism.
În Poiana Braşov şi Bran-Moieciu au fost ocupate, pentru minivacanţa de 1 Decembrie, peste jumătate din locurile de cazare disponibile.
Anul acesta, în Poiana Brașov, diferenţele de preţ sunt date de restricţiile privind utilizarea facilităţilor care, în anii trecuţi, puteau fi achiziţionate în pachetele de servicii pentru astfel de sejururi.
În ce priveşte zona Bran-Moieciu, preşedintele ANTREC, Maria Stoian, a declarat că, în prezent, locurile de cazare sunt ocupate în proporţie de aproximativ 50% în pensiunile din zonă.
În ce priveşte preţurile, Snu s-a pus problema unor majorări. Marea majoritate a patronilor de pensiuni au negociat cu clienţii ca, în cazul în care aceştia sunt nevoiţi să renunţe la rezervare, din motive proprii – ca, de exemplu, unele medicale – sau din cauza unor situaţii neprevăzute care intervin la aceste unităţi de cazare, vacanţa lor să fie reprogramată pentru o dată ulterioară, fără ca sumele plătite să fie returnate.
De asemenea, anul acesta s-a renunţat, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, la evenimentele organizate, în mod tradiţional, de sărbători, însă unele pensiunile din zonă îşi menţin oferta de meniuri tradiţionale pentru turişti, atât pentru minivacanţa de 1 Decembrie, cât şi pentru Sărbătorile de iarnă.
În ce priveşte rezervările de Crăciun, există deja un număr de rezervări considerabile.
Hotelierii din Poiana Brașov aşteaptă luna decembrie să vadă dacă nu vor fi impuse restricţii suplimentare de Crăciun şi Anul Nou. În Bran, deja sunt ocupate aproximativ 60% din locurile de cazare pentru sărbătorile de iarnă.
Ministerul Turismului susţine că turiştii români nu îşi vor pierde vacanţele sau banii plătiţi pe vacanţe pentru 2018.
Autorităţile vor să înfiinţeze un fond de garantare a pachetelor turistice, administrat de Ministerul Finanţelor, care le va rambursa clienţilor toate sumele plătite pentru achiziţionarea de pachete turistice.
Fondul va suporta şi toate cheltuielile de repatriere a turiştilor care au rămas sinistraţi pe spaţii externe, ca urmare a imposibilităţii de executare a pachetului turistic achiziţionat.
O parte din agenţiile de turism au cerut instrumente de garantare alternative şi propun ca instrumentul principal de garantare pentru agenţii mici şi mijlocii să rămână asigurările emise de companiile de asigurări (private) pentru insolvenţă agenţiei sau per pachet turistic.
Cei aproape 250 de turişti, care au rămas în anumite ţări, pentru că agenţia de turism OMNIA nu le-a mai plătit cazarea, vor fi aduşi în ţară în perioada următoare – a anunţat ministrul Turismului, Mircea Dobre. El a mai spus că paguba produsă de această agenţie, al cărei patron s-a sinucis, este cea mai mare de după Revoluţie şi le-a recomandat românilor care au cumpărat vacanţe prin acest operator să nu mai plece.
Ministrul a mai precizat că au fost vândute pachete turistice şi pentru anul viitor în valoare de 7,5 milioane de euro, iar 8500 de clienţi nu vor mai putea pleca. El a adăugat că ar trebui ca pe viitor fiecare pachet turistic achiziţionat să aibă asigurată şi repatrierea în cazul în care apar probleme.
Preţurile pentru vacanţe nu se schimbă începând cu 1 iulie, la agenţiile de turism membre ANAT, întrucât aceste tarife au fost negociate încă de la „Bursa Litoral” şi lansate în noiembrie 2013, în cadrul programului „Înscrieri Timpurii”, rămânând astfel neschimbate pe toată durata sezonului estival 2014, potrivit unui comunicat al ANAT. Informaţiile din presă referitoare la creşterea preţurilor se referă strict la preţul de la recepţie, pe care fiecare agent economic în parte (structura de cazare) îl poate schimba după cum doreşte, în funcţie de diverşi factori, cum ar fi cererea din partea turiştilor sau a agenţiilor de turism ori situaţia meteorologică. Nu există o dată anume la care unităţile de cazare să-şi modifice unanim şi dirijat tarifele practicate la recepţie, acest mecanism fiind unul dinamic şi dependent de politica de management a fiecărui hotelier în parte.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.