Primele doze de vaccin antigripal vor ajunge în țară la sfârșitul lunii octombrie
Publicat de adinaiftime, 14 octombrie 2017, 19:00
A început sã scadã numãrul cazurilor de rujeolã în România, dar se semnaleazã tot mai multe cazuri de infecții respiratorii, mai multe decât în sezonul trecut, dar în intervalul așteptat pentru aceastã perioadã, explicã specialiștii de la Centrul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
Cât despre gripã, în ultima sãptãmânã s-au înregistrat, la nivel național, nouã cazuri, în vreme anul trecut, în aceeași perioadã, nu fusese raportat niciun caz.
Vaccinarea antigripalã a populației din grupele de risc va începe la sfârșitul lunii octombrie sau cel mai târziu la începutul lunii viitoare, a declarat la Deva, ministrul sãnãtãții, Florian Bodog.
El a mai spus cã a fost finalizatã procedura pentru achiziția unei prime cantitãți de vaccin, mai micã decât necesarul pentru tot anul, urmând ca primele doze sã ajungã în teritoriu pânã la sfârșitul acestei luni.