Vaccinul împotriva hepatitei B, administrat copiilor, ajunge în ţară în luna iulie!
Publicat de Mihaela Costache, 20 martie 2017, 12:00
Vaccinul împotriva hepatitei B pentru copii nu mai este pe stoc. Anunţul a fost făcut în urmă cu câteva zile de ministrul sănătăţii, Florian Bodog. El a precizat că există unele probleme legate de linia de fabricaţie. Totuşi s-a găsit o soluţie, contractul pentru vaccinul împotriva hepatitei B va fi onorat, dar nu acum ci în perioada iunie-iulie, susţine ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
“Am primit o ofera pe alerta europeană, o ofertă de 10 mii de doze din Norvegia. În momentul de faţă suntem în discuţii cu partenerul norvegian care ne-a oferit aceste doze pentru a vedea ce tip de vaccin există acolo, care este modalitatea de a ajunge în ţară şi în funcţie de asta, vom lua o decizie. În acelasi timp, am mai găsit la doua companii cantităţi mici de vaccin. Din păcate, contractul de vaccin hepatita B va putea fi onorat doar undeva în iunie-iulie ca să intrăm în normalitate. Vor fi vaccinaţi copii, pentru că am schimbat schema de vaccinare şi se vaccinează copiii cu hexavalenţ dar în acelaşi timp, aducem în ţară şi cantităţile de vaccin pe care le-am confirmat pentru a fi vaccinaţi copiii”, a declarat Florian Bodog.
El a mai afirmat că pentru vaccinul tetravalent a fost semnat un contract pe toată cantitatea necesară şi că, pe măsură ce este livrat, va ajunge la medicii de familie.
Sursă:formare medicala.ro
Daiana Roşca – Radio Cluj