Veste bună pentru cei alergici la ambrozie. Cercetătorii timişoreni avansează în dezvoltarea unui vaccin
Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 11:00
Cercetătorii timişoreni de la Centrul OncoGen avansează în dezvoltarea unor soluţii pentru tratamentul alergiilor şi al cancerului. Primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate, în premieră naţională absolută, în acest an, la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) al Spitalului Judeţean Timişoara, cercetătorii de aici reuşind să identifice 11 peptide, fragmente patologice care provoacă alergiile la ambrozie.
Specialiştii de la OncoGen lucrează la realizarea unui un test de alergie pentru planta care afectează o parte bună din populaţia europeană. Pe baza acelui test, vor fi putea fi dezvoltate vaccinuri individuale, astfel încât să se reuşească imunizarea pacienţilor faţă de polenul plantei.
Ambrozia provoacă probleme de sănătate pe teritoriul Europei, astfel că specialiştii timişoreni doresc să găsească urgent o metodă de imunizare. Cercetătorii au reuşit deja să facă progrese cu polenul cauzator de alergii iar, în funcţie de analizele de pe viitor, vor putea identifica cum să le neutralizeze, spune coordonatorul Centrului OncoGen prof. univ. dr. Viorel Păunescu.
“În momentul în care noi vom izola, cel puţin pentru ambrozia, cele 11 peptide, le vom produce în cantitate mare, putem face două lucruri: dezvoltarea unui test specific ca noi să putem şti exact când un pacient este alergic, la care peptidă este alergic şi, în baza acestui lucru, să dezvoltăm un vaccin ultraspecific adică să modificăm pasul doi, structura acestor peptide, aşa încât ele, vaccinate, să nu ducă o reacţie alergică ci să rezolve problema alergiilor, pentru că sistemul imun poate reacţiona prin imunoglobuline E şi avem alergie sau prin imunoglobuline G – aşa cum reacţionez eu care nu sunt alergic – şi nu dezvolţi alergie”, a explicat Viorel Păunescu.
În tratarea cancerului, oamenii de ştiinţă vor să îşi permită financiar secvenţierea genomului pacientului, astfel încât să poată identifica personalizat tratamente pentru diversele tipuri de cancer. Specialiştii spun că rata de eficacitate la tratamentele personalizate creşte cu 80%.
“Secvenţializându-i, alături, pe buletinul de analiză, oncologul are şi citostaticele, anticorpii monoclonali, combinaţiile care, undeva în lume, pentru că bazele de date la care avem noi acces sunt bazele de date ale firmelor, care ne-au furnizat aparatura, luate de pe internet, la care ei au acces, aparatul ne spune nu numai care e mutaţia şi dacă e cancer sau nu e cancer – pentru că şi asta e o problemă cu diagnosticul în România, e sau nu diagnosticul corect – şi care sunt medicamentele la care mutaţiile respective sunt sensibile”, spune spune coordonatorul Centrului OncoGen prof. univ. dr. Viorel Păunescu.
Un vaccin viabil pentru tratarea alergiei la ambrozie ar putea fi dezvoltat în următorii 3-5 ani. În ceea ce priveşte secvenţierea genetică, cercetătorii speră să poată fi accesibile tuturor persoanelor şi să poată anticipa dacă şi care ar fi tipurile de cancere de care populaţia s-ar putea îmbolnăvi.