Petre Otu: România întregită s-a creat pe baza unui ideal

Publicat de prosavioleta, 3 decembrie 2024, 08:44

Constantin Herțanu: Domnule profesor, bine ați venit la „Jurnal Militar”!
Petre Otu: Mulţumesc tare mult pentru invitație, dumneavoastră şi ascultătorilor emisiunii dumneavoastră!
Constantin Herțanu: Desigur, 1 Decembrie 1918 este una din cele mai importante date din calendarul României.
Petre Otu: Absolut de acord. S-a spus demult că 1 Decembrie 1918 este ora astrală a națiunii române, iar Constituția din anul 1991 prevede 1 Decembrie Ziua Națională a României. Era pentru prima dată când, într-o Constituție a României se prevedea Ziua Națională a țării. Celelalte de până atunci, cea din 1866, 1923, 1948, 1952, 1965 nu prevedeau o zi naţională specifică.
Mi se pare un act de dreptate istorică, pentru că, realmente, 1 decembrie încununează o activitate extrem de laborioasă națiunii române. Și aș vrea să spun ascultătorilor dumneavoastră, secolul al IX-lea este un secol al naționalităților, iar românii au făcut într-un secol trecerea de la regimul fanariot la România Mare, ceea ce câteodată noi uităm să precizăm acest lucru. Procesul de realizare a unității naționale a fost unul complex și el s-a desfășurat în condiții internaționale deosebite. Ascultătorii dumneavoastră și, în general, publicul știe foarte bine. Primul Război Mondial a izbucnit la 15-28 iulie 1914 i s-a spus și Marele Război, întrucât acest război declanșat pe neașteptate, care a surprins lumea politică, a pus capăt acelei epoci frumoase La Belle Époque din Europa Occidentală, a bulversat relațiile internaționale. Cataclismul acesta a modificat harta politico-teritorială a lumii și, în acest context, și românii și-au realizat unitatea națională, într-un context internațional deosebit de amplu, și sinuos, și complex în același timp. La sfârșitul Primului Război Mondial, restructurarea hărții politico-teritoriale s-a concretizat în materializarea aspirațiilor naționale nu numai ale românilor, ci ale popoarelor din estul, centru și sudul continentului. Rând pe rând, finlandezii, estonienii, georgienii, letonii, lituanienii, polonezii, cehii, slovacii, sârbii, croații, slovenii s-au reunit, potrivit voinței lor, în organisme politice de sine stătătoare, având apoi o viață proprie. Este bine să reamintim acest lucru – că românii n-au constituit o excepție în anii sfârșitului celui mai mare război pe care îl cunoscuse istoria până atunci. Războiul pentru întregire națională, cum i s-a spus, a avut o evoluție sinuoasă și a cuprins mai multe etape. O primă etapă s-a desfășurat în toamna anului 1916, și noi am înregistrat o înfrângere de proporții.
Constantin Herțanu: Care credeți că au fost cauzele acestor înfrângeri? Pentru că, într-adevăr, au fost mari probleme și chiar Guvernul României a trebuit să plece la Iași.
Petre Otu: Aici, în istoriografia noastră, această înfrângere dureroasă din campania anului 1916, există două opțiuni, două mari curente. Unii pun această înfrângere pe lipsa de solidaritate a aliaților, iar alții, hipercritici, spun aceste eșecuri pe seama românilor. Cred că trebuie să avem o poziție echilibrată, să nu trecem sub preș greșelile, erorile, nepregătirea pentru război a națiunii române, dar, în același timp, să nu dăm deoparte nici lipsa de solidaritate a aliaților noștri din acel moment.
Constantin Herțanu: Domnule profesor, după momentul acesta mai puțin plăcut, pe care, da, trebuie să-l acceptăm, putem vorbi despre un nou leadership militar prin ascensiunea generalilor, respectiv viitorii mareșali Prezan, Averescu și a generalilor Cristescu, Văitoianu, care, împreună cu sprijinul francezilor, prin generalul Berthelot, au repus Armata Română pe un alt capitol?
Petre Otu: Categoric. În orice armată există o ierarhie de pace și o ierarhie de război. Războiul duce la cuantificarea ierarhiilor și avem de-a face, la sfârșitul acestei campanii dureroase, tragice, cu un nou leadership de război, cu afirmarea unor generali și ofițeri care într-adevăr au corespuns pe câmpul de luptă. Și aici s-a adăugat și sprijinul foarte important al misiunii militare franceze în România, care a sosit în octombrie; ulterior a mai fost completată, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Dar cel care a adus greul a fost soldatul român; iar în vara anului 1917 noi ne-am luat o revanșă strălucită, oprind ofensiva Puterilor Centrale la granițele Moldovei, să spunem, dintre unghiul eroic – Mărăști, Mărășești și Oituz. Din păcate însă evenimentele din Rusia, implozia regimului țarist și apoi situația foarte fluidă din Imperiul Rus, ne-au obligat să ajungem la o pace separată și practic am ieșit din războiul mondial, am remobilizat armata și am reintrat în război în 10-11 noiembrie 1918, astfel că sfârșitul oficial al războiului ne-a prins alături de aliații cu care noi am intrat. Deci a fost un drum foarte sinuos.
Constantin Herțanu: Ni s-a și recunoscut acest lucru, faptul că sfârșitul războiului ne-a găsit de partea câștigătoare a acestuia.
Petre Otu: Așa este, dar am avut dificultăți la Conferința de Pace de la Paris să fim acceptați ca aliați, pentru că noi am încheiat pacea și nu am respectat una din condițiile pe care noi le-am impus în convenția politică, aceea de a nu încheia pace cu inamicul, pentru că statul român se temea ca Marile Puteri să nu ajungă la o pace separată și, fără îndoială, obiectul, unul din obiectele de interferență să fie statul român. Noi, prin evoluția aceasta contorsionată a războiului, am fost cei care am încheiat tratatul. Dar între timp s-a realizat o redeșteptare națională în Basarabia și la 27 martie – 9 aprilie, iată că Basarabia, proclamată republică separată la 24 ianuarie 1918, printr-un proces foarte complex, s-a unit cu România. Era o primă etapă în acest proiect național. A urmat, așa cum se știe, la 28 noiembrie, unirea Bucovinei și în sfârșit, la 1 decembrie, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a decis unirea cu România. Aș vrea să spun că unirea s-a realizat în cadrul unor organisme care au o reprezentativitate foarte largă – Sfatul Țării, Congresul General al Bucovinei, Marea Adunare de la Alba Iulia. În aceste adunări s-a decis unirea românilor într-un singur stat. Dar aș vrea să precizez pentru ascultătorii dumneavoastră că, în același timp, în aceste organisme care au decis unirea, s-a discutat și un amplu program de reforme, care ulterior ele vor fi materializate, desigur, în pofida disputelor politice, care n-au fost puține nici înainte de război, nici în timpul războiului, nici după război. Asta a fost o caracteristică nu numai a vieții politice românești, ci în general a vieții politice în general, în statele democratice vorbesc. Și Constituția din 29 martie 1923 a consacrat aceste mari realizări istorice. Aș vrea însă să mai spun ceva și despre rolul armatei. Marea Unire din 1918, așa cum a intrat în istoriografie, în conștiința publică, s-a realizat pe cale, să spunem, dacă nu plebiscitară, prin consultare populară. La sfârșitul războiului mondial, pe fondul unei situații foarte fluide în această zonă a Europei, singura armată care avea o stare de operativitate relativ ridicată era cea română. Prin urmare, ea a putut să apere Marea Unire atât în est, cât și în vest. Practic, războiul nostru nu se încheie la 11 noiembrie 1918, ci avem un nou efort militar în anii 1919 până în 1920 pentru a apăra aceste acte de realizare a unirii.
Constantin Herțanu: Dacă îmi permiteți, am putea spune și faptul că Uniunea Sovietică nu a recunoscut niciodată unirea de la 1 decembrie. Ba mai mult, în 1940, împreună cu Germania lui Hitler, a pus în acțiune dezmembrarea României Mari.
Petre Otu: Da, Rusia Sovietică, pentru că Uniunea Sovietică apare mai târziu, la 30 decembrie 1922, nu a recunoscut unirea Basarabiei, nu a recunoscut în general actele de unire cu țara, pentru că nu a fost invitată la Conferința de Pace de la Paris din 1919, nu a fost invitată și nu a participat, prin urmare nu a recunoscut actele de unire cu țara. Să mai amintim că la Paris s-a desfășurat o bătălie diplomatică foarte dură, dar, în final, pentru că realitatea istorică era confirmată pe teren, Marile Puteri de la Conferința de Pace de la Paris au dat, au sancționat juridic internațional actele de unire cu țara prin tratatele binecunoscute de la Saint-Germain, de la Neuilly-sur Seine, de la Trianon; iar în legătură cu Basarabia, la sfârșitul lunii octombrie 1920 se încheie Tratatul de la Paris, prin care patru din Marile Puteri – Franța, Marea Britanie, Japonia și Italia – recunoșteau actul unirii Basarabiei cu România. Statele Unite nu au recunoscut acest act, iar Uniunea Sovietică, cum spuneam, Rusia Sovietică nu l-a recunoscut niciodată. Și, iar, în anul 1939-40 se ajunge la acel teribil acord dintre Ribbentrop și Molotov, se ajunge la dezmembrarea României Mari. Dar revenind la anul 1918 – e un an de grație – ce se construiește pe efort, pe suferință, are temei de durată în istorie. România întregită s-a creat pe baza unui ideal care a străbătut, să spunem, cu diferite perioade, secolele, mai ales în secolul al IX-lea, care este secolul naționalităților. Efortul națiunii române a fost excepțional și armata a fost unul din factorii uniuniști care a contribuit la această realizare istorică, zic eu că cea mai mare din istoria românilor. A fost un moment de concordie națională, care trebuie subliniat permanent și reamintit de fiecare dată la 1 Decembrie, care este Ziua noastră Națională. Câteodată suntem mai critici față de istoria noastră națională, dar e bine să o privim conform formulei junimiste – patriotism în limitele adevărului.
Constantin Herțanu: Domnule profesor, vă mulțumim mult pentru toate aceste informații. Vă reamintesc, a fost alături de noi la interviul săptămânii profesorul universitar Petre Otu. Vă mulțumim și vă mai așteptăm cu drag în emisiunile noastre „Jurnal militar”. La final. La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Petre Otu: Mulțumesc tare mult pentru invitație. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde vă trăiți și vă desfășurați activitatea, să ne bucurăm de Ziua noastră Națională!