Vremea Sfintei Cuvioase Paraschiva

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 octombrie 2017, 05:00

O mare sărbătoare creştinească, aşa cum este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva, nu se uită şi mai ales se aşteaptă. Nu se uită, pentru că nu poţi uita izvorul de binecuvântare, însănătoşire şi curăţare trupească pentru toţi cei care doresc ca Sfânta Paraschiva să le fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

(varianta audio)
Nu se uită pentru că vremea din această zi arată vremea până la Sfântul Dumitru. Cum va fi vremea, aşa va fi până la următoarea mare sărbătoare, dar mai ales, cum va fi vremea, aşa vor fi toate sărbătorile de peste an. Dacă nu va ploua până în această zi de toamnă, e semn că iarna este aproape.

Cum sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva e ţinută mai ales de ciobani, tot ei sunt cei ce pot spune în această zi cum va fi iarna. Ies în dimineaţa sărbătorii la locul unde dorm oile şi dacă le găsesc grămadă (ca oile!) iarna va fi grea, dacă stau împrăştiate, iarna va fi mai blândă. De unde vorba: nu-i bine să stai grămadă, ca oile, e semn de vreme rea. Cum calendarul ţăranului avea doar două anotimpuri, vară şi iarnă, de Sfânta Cuvioasă Paraschiva se credea că se-ngroapă vara. De Vinerea Mare „îşi cumpără şi soarele cojoc”. Semn c-a fost la iarmaroc.

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi
Mare sărbătoare este ziua de 14 octombrie, mare şi de ţinut minte, pentru că în viaţă nu uiţi mai ales începutul şi sfârşitul. Sărbătoarea se mai numeşte şi Vinerea Mare. În orice zi din săptămână ar fi, ziua se numeşte astfel şi e una din cele douăsprezece vineri de peste an ţinute cu post şi nelucru. Zilele au numele lor, pe care trebuie să le respectăm spunându-le numele. Când se numeşte altfel o zi, acea zi este mai importantă decât celelalte şi nu trebuie uitată. Vinerea Mare e ţinută cu nelucru pentru a feri membrii familiei de primejdie de boală, de trăsnet şi grindină, de boli de ochi. De boli urâte, pentru că se credea că Paraschiva a fost o fată tare urâtă, ca Sfânta Vineri, dar datorită smereniei şi dăruirii sufletului ei către Dumnezeu, trupul ei după moarte nu a putrezit şi era plin de mireasmă, când a fost dezgropat de către locuitorii din Epivat pentru a pune alături un marinar înecat.
Nu frumuseţea chipului dăinuieşte în timp, ci frumuseţea sufletului, a cugetului curat, a gândului bun pentru semeni. De Vinerea Mare încep ciobanii „a pleca la vale”. Şi tot în această zi se slobod oile la berbeci pentru prăsire. După calendarul ciobanilor, de vor face astfel, vor avea miei frumoşi cu două săptămâni înainte de Paşti. Şi tot pentru a avea miei frumoşi nu folosesc obiecte de tăiat în această zi, să nu iasă miei tărcaţi. Nici în viaţă nu-i bine să fie cineva tărcat, e însemnat şi orice semn lăsat de Dumnezeu nu-i lăsat la voia întâmplării, ci numai la voia Domnului. Te fereşti, pentru că-i însemnat.
Şi cum tot începutul are şi un sfârşit, vara pastorală se sfârşeşte de Sfânta Paraschiva. Şi vara lui Mioi se sfârşeşte şi vremea se burzuluieşte. Ţăranii îşi cumpără haine groase de iarnă de la târguri şi iarmaroace, că nu se ştie niciodată cât va fi iarna de grea. Ba se ştie, dacă priveşti oaia în dimineaţa de Vinerea Mare, de e belălaie (singură) iarna va fi uşoară, de stă grămadă cu altele, iarna va fi grea. Cum o fi, numai să fie şi s-o trăim bine, se zicea demult, nu doar de-acum!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Primii Filipi de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 septembrie 2016, 08:00

Trei zile (26-28 septembrie) sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.[1]

Noi așteptăm Haritonul în ziua de 28 septembrie. Sărbătoarea este ţinută în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de ”boli”. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc, fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.

Să nu rămâi de căruţă, să nu rămâi în urma celorlalţi este un îndemn care funcţiona ca o normă de conduită în satul de altădată. De la magia cuvintelor la imaginea lucrătorilor la coasă sau la prăşit (să se ţină unii de alţii, în rând) era o concordanţă semnificativă.

Când nu eşti în rând cu ceilalţi, ai nevoie de ajutor.

Aşa este şi povestea unui cărăuş sărac, ce n-apucase să-şi treiere grâul până în ajun de brumărel, când încep brumele mici, adică luna octombrie.

L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea „câtă vară”, ca să-şi termine lucrul la grâu şi Dumnezeu, milostivul s-a-ndurat şi i-a dat, că prea era sărac.

De atunci, se spune că perioada între 29 septembrie şi până la Vinerea Mare (14 octombrie) este ştiută ca Vara lui Mioi, pentru că Mioi îl chema pe sărac.

De aceea în această perioadă pot fi zile călduroase, care să amintească de vară, dar dimineţile rămân ale lui Brumărel, reci şi cu brume mici.

Începutul lui Brumărel, luna octombrie, este chiar sărbătoare ce trebuie ţinută de femei pentru a feri casa de orice primejdie. Este Acoperământul Maicii Domnului, simbol pentru protejarea împotriva relelor lumii.

Se crede că Sfântul Procoavă celebrat la 1 octombrie acoperă pământul cu un strat de zăpadă pentru a-l feri de îngheţ, de năpastă. Prin translaţie de semnificaţie femeile ţin sărbătoarea pentru a avea părul frumos, „acoperământul” capului şi pentru a fi ajutate să se mărite.

Acoperământul este necesar şi reprezintă normalitatea într-o viaţă cu bune şi rele. De aceea a ţine sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului semnifică a respecta grija ce se poartă pentru a nu simţi răceala acestei Lumi, şi de a fi păziţi de „înec, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se pe pustii, de ucigă-l toaca şi vrăjmaşul cel rău”[2], ferească-ne Dumnezeu!

Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.

Octombrie

este necăjos şi suflă rece,

Pasul leneş nu se trece,

El pe unde merge pârleşte

Şi copacii verzi nu-i iubeşte.

Golanii să-i vadă, nu-i place,

Cu leneşii el n-are pace.

Face pe leneşi să plângă

Şi la pieptu-i să se strângă.

Tremură de-a lui frică

Şi pielea l-o urzică![3]

Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat”[4]. Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…”[5] Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul:

Însoară-te până nu-ţi trece vremea.

Iar vremea e bună la tinereţe:

Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.

[1] Dicţionarul Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 151.

[2] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, p. 179.

[3]Tudor, Pamfile, op. cit., p. 179.

[4] E. Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 290.

[5] Legendele românilor, vol. I, Legendele Cosmosului, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, Cultura Naţională, 1994.