Despre melanom – Doctore , spune-mi ce să fac!
Publicat de Mihaela Costache, 30 iulie 2015, 16:20
Nouă români din zece nu au fost la un control dermatologic în ultimul an, deşi peste 50 la sută dintre aceştia sunt conştienţi de faptul că aluniţele pot reprezenta un pericol pentru sănătatea pielii , arată un studiu al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, citat de Mediafax
81 la sută dintre tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani nu îşi verifică aluniţele de pe corp, un procent la fel de ridicat (73 la sută), fiind înregistrat şi pentru categoria de vârstă peste 30 de ani.
Tinerii, în mod special, nu obişnuiesc să îşi protejeze pielea atunci când se expun mai mult timp la soare sau când practică sport în aer liber.
Acestea reprezintă doar o parte din rezultatele chestionarului online „Cum se protejează românii de soare?”, realizat de către asociaţia menţionată , în luna iulie a acestui an.
Melanomul este o forma agresivă de cancer cutanat, care se poate dezvolta de la o aluniţă.
Frecvent, melanomul a fost cauzat de arsurile solare, ca urmare a expunerii necontrolate şi prelungite la soar.
Se înregistrează o incidenţă a persoanelor diagnosticate cu melanom malign, în creştere în ultimii 25 de ani – spun specialiştii. Medicii recomandă autoexaminarea şi controlul periodic al aluniţelor , la dermatolog , cu ajutorul dermatoscopului.